joi, 31 ianuarie 2008

poza săptămânii (XI)

Poliţiştii băimăreni sunt foarte atenţi în timpul serviciului. Nu cumva să treacă misiunea fără ora de cafeluţă şi ţigară. După modelul colegilor de peste ocean, vestiţi consumator de gogoşi cu ciocolată, şi purtătorii noştri de chipiu mai iau câte-o pauză în timpul serviciului. Din nefericire pentru ei, nici pe străduţele de la periferia oraşului nu au scăpat de camera foto.

marți, 29 ianuarie 2008

calcule preliminare în CL

Azi, şedinţă de Consiliu Local. Aleşii băimăreni au votat bugetul pe anul în curs şi... alte proiecte. Nu prea mare agitaţie, deşi proiectele ar fi iscat, cel puţin teoretic, discuţii. S-a vorbit, printre şuşoteli, la o ţigară, pe holuri şi aiurea, mai mult, despre politică. Pesediştii au fost puţin dezamăgiţi de faptul că proaspătul înregimentat în partid, ex-peremistul Ioan Nemeş, trombonist în Fanfara oraşului, nu a putut apărea în schemă, absentând de la şedinţă. În schimb, au apărut deja calculele preliminare pentru un alt transfer de senzaţie: ex-vicele băimărean Ovidiu Ştefan, din aceeaşi barcă peremistă, în curtea organizatorului de megarevelioane, Mircea Dolha. De cealaltă parte, PD şi PNL şi-au reglat conturile într-o anumită măsură în ceea ce priveşte anumite posturi cheie în conducerea judeţului (de parcă rezultatele alegerilor s-ar cunoaşte deja). Iar liberalii încă mai negociază pe plan intern pentru găsirea unei liste scurte cu aleşi locali. Ei speră în cel puţin 6 mandate. Pe listă ar intra obligatoriu preşedintele organizaţiei municipale, Cristian Niculescu, urmat de avocatul Radu Ştef şi Ovidiu Pop "Ekka". Partea a doua a listei rămâne de discutat. O variantă ar fi păstrarea actualilor consilieri Vasile Lazăr (jurist Drusal) şi Radu Micle (jurist Vital), cu adăugarea unui ultim nume, al avocatului Zamfir Ciceu. Anumite voci au susţinut că această versiune ar fi foarte posibilă, iar altele au infirmat-o. Probabil este mult prea devreme pentru asemenea calcule. Dar, ce altceva să facă şi oamenii politici decât să treacă la calcule, previziuni, scheme, strategii? Din păcate, prea puţin pentru bunul mers al societăţii. În ceea ce-i priveşte pe liberali, măcar avem câteva veşti bune. Aproape sigur, de pe listă vor lipsi câteva pesonaje care au prea puţină treabă în actuala echipă de consilieri, cum ar fi: Ioan Fodo, Marcel Belbe, Dorina Suciu sau Doina Bărbuş. Un prim progres. Cât despre buget... s-a votat în unanimitate. Nu era important...

din faptele de vitejie ale aleşilor locali

Noul an a debutat în forţă pentru consilierii municipali băimăreni. Veniţi din concedii şi cu nostalgia Sărbătorilor ce tocmai au trecut, aleşii locali vor trebui să facă faţă câtorva proiecte cu greutate. Pe lângă proiectul de buget pentru anul în curs, în cadrul şedinţelor de specialitate, s-au abordat probleme interesante, asupra cărora merită să insistăm. Şedinţa de urbanism, care a durat aproape şase ore, a pus la încercare nervii participanţilor. Pentru început, una dintre televiziunile locale a cerut aprobarea amplasării unui panou publicitar, sub forma unui ecran, în intersecţia semaforizată de la McDonalds. Consilierii au fost de acord, cu condiţia ca o oră pe zi, panoul respectiv să afişeze diverse anunţuri venite din partea Municipalităţii. Când cu toţii au căzut de acord, a venit şi secretarul Rodica Brad, căreia i-a sărit muştarul (şi pe bună dreptate, am spune noi), pentru faptul că ea nu a ştiut nimic de proiectul respectiv şi nu l-a semnat. "Păi, a venit cererea numai astăzi dimineaţă", a spus cineva. Replica a avut efectul contrar celui scontat, iar Brad s-a enervat şi mai tare. Este foarte interesant cum anumite proiecte zac cu lunile prin birourile Primăriei, iar altele ajung în comisie după câteva ore de la depunerea cererii. Treptat, consilierii şi-au pierdut interesul legat de proiect şi au trecut la diverse discuţii personale. La un moment dat, cineva a amintit de incubatorul de afaceri. Dintr-un colţ al mesei, lovit parcă de un moment de revelaţie, consilierul George Pop a exclamat instant: "Care incubator? Poate doar ouăle de la incubator!" Tot el a fost şi cel care a râs de glumiţa pe care a încercat-o. A fost singurul. După mai bine de o oră de poveşti, intervenţii, sugestii, pălăvrăgeli, constatări şi dări cu părerea, cei patru consilieri ai comisiei (Mircea Dolha scuzându-se motivat) au trecut la discutarea proiectelor de hotărâre. Un prim subiect discutat a avut în vedere trecerea unei clădiri, respectiv Căminul Cultural din Cartierul Valea Borcutului, aflat în administrarea Serviciului de Patrimoniu, în administrarea Serviciului de Asistenţă Socială. Dar s-a amânat, pe motiv că aleşii locali nu au ştiut care e scopul acestei mişcări. Cum directorul Călin Coroş plecase, iar Tania Zaharia nu răspundea pe mobil, s-a evitat luarea unei soluţii imediate. În ziua următoare, lucrurile s-au clarificat. Directorul Tania Zaharia a solicitat un imobil pentru un azil de bătrâni, însă degeaba ar primi căminul cultural, destinaţia acestuia fiind alta decât ceea ce ar implica un centru pentru ocrotirea vârstnicilor.

Un alt proiect a vizat problema demolării anumitor construcţii. Mai precis, aceea a construcţiilor realizate în perimetrul staţiilor de autobuz, pe terenuri ale căror contracte de închiriere au expirat. Fără multe discuţii s-a adoptat soluţia înştiinţării proprietarilor construcţiilor de intenţia Primăriei, urmând ca proprietarii să le desfiinţeze până pe 1 iunie, 2008, în caz contrar, Primăria urmând a apela la serviciile unei firme de specialitate. Şi uite aşa, a mai trecut un proiect. Preşedintele comisiei, Ovidiu Pop "Ekka" a făcut o glumă, pentru destinderea atmosferei. Imediat, vigilentul George Pop ne-a atras atenţia să notăm şi respectiva remarcă, nu doar pe acelea ale persoanei sale. "Scrieţi de toţi! Nu numai de unii. Că voi scrieţi şi ce nu am făcut", s-a trezit Georgică vorbind. Nu-i înţelegem frustrarea. Cine ştie, poate de la îngheţată... Iarna nu prea merge. A urmat un proiect vizând trecerea fără plată a unui imobil al Municipalităţii în proprietatea "Asociaţiei 22 Decembrie". La auzul acestei cereri, cei de faţă au ridicat o sprânceană în semn de neîncredere, manifestându-şi indignarea faţă de solicitarea primită, în condiţiile unei slabe activităţi a asociaţiei respective. "Mai sunt doi membri în asociaţia asta: Vintilă şi Adiel. Vin pe la manifestări şi ţin alocuţiuni. Mare activitate! Şi la Revoluţie ce au făcut? Au aruncat cu portocale şi tablouri de la Consiliul Judeţean. Şi au plecat cu dosarele lor. Şi o tonă din ale altora", a spus cineva. S-a votat la unison – aviz nefavorabil. Următorul proiect l-a avut în centru tot pe Adiel Florian. Este vorba despre un chioşc situat în Piaţa Izvoarele, amplasat pe o platformă betonată. Până acum, proprietarul a avut un contract de închiriere cu Adiel. Cu toate că proprietarul este Primăria. Acum s-a venit cu ideea unui contract de închiriere cu Primăria, pentru intrarea în legalitate. Alte voci, şi mai vehemente: "Acolo e o porcărie de nedescris. Tot felul de construcţii ilegale legate între ele anapoda. Cum a încasat bani pentru un teren ce nu e al lui? E caz penal. Consiliul Local trebuie să facă denunţ penal. La Adiel a plătit 3.600 lei pe an. La noi vine cu 1.500". Verdictul a fost simplu de anticipat: respingere, cu somaţia de desfiinţare a chioşcului.

Două, trei proiecte mai puţin solicitante şi s-a ajuns la celebra construcţie a foştilor consilieri locali, Eugen Crăsneanu şi Dacian Manoliu, ridicată cu nerespectarea legii, la intersecţia str. Cosmonauţilor şi bd. Traian. Culmea este că după ce minunaţii aleşi locali şi-au votat aprobarea propriei construcţii, au depăşit proiectul cu câţiva metri. Mai mult, nu au intrat niciodată în legalitate cu depăşirea respectivă, aceasta riscând a fi demolată. Însă, cine să se lege tocmai de doi foşti consilieri locali? Penibilul situaţiei s-a consumat în cadrul şedinţei de urbanism, când firma care funcţionează acolo a depus o cerere de suplimentare a terenului concesionat cu 7 mp. Incredibil, dar adevărat. Un tupeu care nu ţine cont de nicio normă de drept sau regulă de etică. Imediat, consilierii au sărit ca arşi, contestând ilegalitatea celor doi. Pentru ca în final să asistăm la aprobarea suplimentării. Argumentul: "dacă i-aţi dat lui Dolha 36 de mp, trebuie să le daţi şi lor". Ne-am lămurit. Construim fiecare anapoda în oraşul ăsta, pentru că oricum se aprobă până la urmă, din moment ce există precedentul Dolha. Pe final, consilierii au trecut mai rapid printre proiecte, cu gândul la plăcintele lui Dolha, pe care îl aşteptau să vină de la Popasul Mesteacăn.

duminică, 27 ianuarie 2008

Minorele retrocedări majore

Procesele legate de clădirea din Centrul Vechi, ce a aparţinut cândva Ordinului Minoriţilor, sunt departe de a se încheia. Până acum, din cele 10 procese pe rol, doar două s-au finalizat, acţiunea fiind respinsă. Proprietarii apartamentelor, cumpărate de la Primărie, sunt disperaţi de posibilitatea evacuării clădirii.

În urmă cu câteva luni semnalam un caz deosebit legat de o revendicare a unui imobil aflat în Centrul Vechi al Băii Mari. Este vorba de un patrulater situat între str. Crişan şi Piaţa Păcii. În latura sa estică se află actualul sediu al Direcţiei de Venituri a Primăriei Baia Mare. Obiectul disputei îl constituie apartamentele aflate la etajul acelei laturi a clădirii, unde locuiesc mai multe familii, precum şi o altă clădire, aflată în curtea interioară. Aceste imobile au fost revendicate în numele Ordinului Minoriţilor, un vechi ordin călugăresc, cu rădăcini în Evul Mediu. Partea sensibilă a problemei este aceea că apartamentele revendicate de Minoriţi au fost vândute de Primăria Baia Mare, încă din 1998, foştilor chiriaşi. S-a ajuns în instanţă. Iar judecătorii au înţeles să aplice legea după principiul "fiecare cât înţelege". Pentru speţe similare, soluţii diferite. Din totalul de procese aflate pe rol, două s-au finalizat cu respingerea acţiunii Minoriţilor şi menţinerea contractelor de vânzare – cumpărare. Alte opt procese aşteaptă soluţionarea, dosarele aflându-se în diverse stadii de judecată.

Argumentul principal al avocaţilor proprietarilor apartamentelor este acela că Ordinul Minoriţilor nu are calitate procesuală. Mai exact, revendicatorii nu sunt adevăraţii continuatori ai ordinului călugăresc invocat. Disputele pe această temă încă nu au fost elucidate, anumite instanţe cerând părerea unui expert în materia istoriei religiei catolice, pentru a explica dacă pe teritoriul Băii Mari, Ordinul Minoriţilor a continuat după instalarea regimului comunist la putere. De asemenea, este foarte ciudată neconcordanţa de denumiri care există între cei care au introdus acţiunea (Ordinul Minoriţilor) şi singura formaţiune religioasă recunoscută de Ministerul Cultelor şi Culturii ce are legătură cu minoriţii, respectiv Ordinul Fraţilor Minori Conventuali “Provincia Sf. Elisabeta”, parte componentă a Episcopiei Romano – Catolice de Timişoara. Referitor la acest caz se ridică multe semne de întrebare, aşa cum reiese din sentinţele date până acum. Spre exemplu, cei care au introdus acţiunea spun că Ordinul s-a înfiinţat la mijlocul secolului trecut. Însă, legea în vigoare de atunci (din 1924) prevedea obligativitatea comunicării către Tribunal a actelor care au stat la baza înfiinţării lor ca persoană juridică, în termen de 6 luni. Ori asemenea acte nu au fost depuse niciodată. Se ridică întrebarea cum au dobândit atunci Minoriţii personalitate juridică. Însă marea problemă, pentru reuşita acţiunii minoriţilor o reprezintă aspectul proprietăţii. Conform actelor de Carte Funciară, la sfârşitul secolului al XIX-lea, Ordinul Minoriţilor din Baia Mare deţinea clădirile revendicate, însă nu aveau proprietatea acestora, ci numai posesia. Ori legea permite reconstituirea dreptului de proprietate şi nu a celui de posesie.

Proprietarii apartamentelor din acel imobil se declară nemulţumiţi de procesele prin care sunt purtaţi. Unii nu înţeleg de ce trebuie să-şi cheltuiască banii pe la avocaţi, din moment ce sunt proprietarii de drept ai imobilelor aflate în discuţie. Ei consideră că Primăria este aceea care trebuie să apară în instanţă şi nu ei. Stând de vorbă cu câţiva din cei care s-au trezit cu apartamentul revendicat, am aflat lucruri interesante. "Din informaţiile pe care le-am găsit pe internet, Ordinul Minorilor Conventuali are sediul la Bacău, iar Ordinul Minoriţilor Franciscani are centrul la Şumuleul Ciucului, lângă Miercurea Ciuc. Însă, în instanţă, avocaţii acestora au zis că vin din partea Episcopiei de Satu Mare, iar apoi a Episcopiei Aradului. Dar nu au putut dovedi niciodată pe cine reprezintă. Unul dintre cei care a câştigat procesul s-a deplasat la Arad, cu executorul judecătoresc, pentru a-şi recupera cheltuielile de judecată. Însă cei de acolo i-au spus că ei nu au intentat niciun proces. Este foarte ciudată şi poziţia instanţelor de judecată. Spre exemplu, familia Pop are acolo două apartamente, legate între ele şi renovate. S-au investit mulţi bani acolo. Culmea, pentru unul dintre apartamente s-a admis acţiunea Minoriţilor, pentru celălalt, nu. Noi considerăm că procesele trebuie purtate cu reprezentanţii Primăriei şi nu cu noi. Pentru că ei au fost cei care au venit în 1998 cu ideea cumpărării apartamentelor. Ni s-a spus că dacă vrem să mai stăm acolo, trebuie să cumpărăm. Şi am plătit un preţ bun la vremea respectivă, mai mare decât al apartamentelor din oraş", ne-a declarat L. R., unul dintre proprietarii apartamentelor aflate în litigiu. Cum se vor încheia aceste procese este greu de anticipat, interesele mari fiind uneori deasupra justiţiei.

Fragment dintr-o sentinţă a Tribunalului Maramureş, din octombrie, 2006: “Imobilul înscris în CF nr. 9359 Baia Mare a fost înscris iniţial ca şi casă de locuit, în CF nr 405. Acest imobil, împreună cu celelalte, a fost înscris cu titlu de posesiune faptică sub numărul 509/20 decembrie 1870, în favoarea Ordinului Minoriţilor Baia Mare. Ori posesiunea, ca stare de fapt, nu se confundă cu proprietatea, care constituie un drept. În mod indubitabil, asupra acestui imobil, respectivul ordin nu a avut întabulat un drept de proprietate”.

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Un CV cu peste 200 de invenţii

Profesorul Gheorghe Volcovinschi, cel mai important inventator al Maramureşului, are peste 200 de invenţii brevetate sau în curs de brevetare. Apreciate în ţară şi străinătate, realizările sale reprezentative încă aşteaptă a fi puse în practică.

Este, de departe, cel mai prolific inventator maramureşean şi unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români în viaţă. În cadrul activităţii sale de cercetare, el a înregistrat la OSIM peste 180 de invenţii, din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Pe lângă acestea, mai are câteva zeci de idei propuse spre brevetare sau în curs de brevetare. Un total de peste 200 de idei inovatoare, în dreptul unui singur nume – Gheorghe Volcovinschi. Maramureşean de origine, născut Vişeul de Sus, în 1933, el s-a arătat, încă din copilărie, atras de activităţi inovatoare. După o perioadă în care a lucrat ca proiectant, mecanic şi chimist la Exploatarea Minieră Baia Borşa şi Centrul de Cercetări Miniere Baia Mare, a urma cursurile Facultăţii de Chimie Industrială Bucureşti. După absolvirea facultăţii, în 1965, a lucrat ca şi cercetător ştiinţific în domeniul valorificării substanţelor minerale utile şi metalurgie, ajungând cercetător ştiinţific de gr. I. În acea perioadă el a fost angajatul Combinatului Chimico – Metalurgic din Baia Mare. Aici a întreprins o prolifică activitate de cercetare (60 de lucrări contractate, 40 de lucrări proprii şi 10.000 de experienţe din diferite domenii), invenţiile sale axându-se pe domenii cum ar fi: valorificarea substanţelor minerale utile, tratarea apei, energie, materiale de construcţii etc. După '90, acumulând o vastă experienţă în domeniul său de activitate, Gheorghe Volcovinschi s-a îndreptat spre catedră. În 1992 a ajuns conferenţiar, iar în 1998, profesor la Facultatea de Mine şi Metalurgie din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare, fiind şeful catedrei de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor. În paralel, a înfiinţat un cerc de inventică pentru studenţi şi a publicat cinci cărţi şi opt cursuri universitare.

Cu o aşa bogată activitate de cercetare, este destul de greu să cuprinzi în câteva rânduri realizările profesorului Volcovinschi. Vom încerca să prezentăm câteva dintre invenţiile sale, care s-au bucurat de apreciere naţională şi internaţională. Una dintre invenţiile sale majore se referă la tehnologia recuperativă şi de neutralizare a gazelor reziduale cu conţinut de sulf. Tehnologiile de extragere a metalelor presupun un grad ridicat de poluare, datorită metodelor. Gheorghe Volcovinschi a studiat o metodă de neutralizare a gazelor cu conţinut de bioxid de sulf, cadmiu, plumb etc, cu ajutorul unui produs rezultat din apele reziduale poluate. Astfel, dintr-un produs ce se arunca, s-a obţinut elementul care a dus la reducerea poluării în procesul de obţinere a metalelor neferoase. Rămânând în sfera metalurgică, trebuie amintită o altă invenţie, la care profesorul Volcovinschi ţine foarte mult. Ea priveşte o tehnologie durabilă unitară, de valorificare complexă a materiilor prime cu conţinut de metale utile. Practic, tot obţinerea metalelor şi separarea acestora de steril. Avantajul acestei invenţii este aceea că poate fi aplicată tuturor tipurilor de minereu, cu modificări minime ale produselor obţinute şi eliminarea poluării. Tehnologia cuprinde trei faze. Granularea minereurilor, prin activare termică şi expandare, separarea de steril, cu concentrarea acestora şi extragerea metalelor utile. Totul se face fără reactivi toxici şi nu presupune poluare. Căldura necesară realizării întregului procedeu se obţine în cadrul diverselor etape tehnologice.

În afara invenţiilor din domeniul metalurgic, putem aminti şi câteva legate de industria energetică. Una dintre realizările mai importante ar fi o instalaţie de obţinere a materiilor combustibile obţinute din deşeuri celulozice. "Acum este la modă valorificarea deşeurilor de orice fel. Eu am inventat o metodă de obţinere a mangalului din deşeuri forestiere, deşeuri din industria lemnului şi menajere. Pentru că mangalul are un conţinut caloric foarte ridicat, fiind cel mai eficient combustibil", ne spune Volcovinschi. Tot legat de deşeurile reciclate, trebuie amintită şi o micro-instalaţie termoelectrică ce poate funcţiona pe bază de combustibil mixt. Diferite variante ale acestei invenţii au fost brevetate, iar altele se află în curs de brevetare. În domeniul tratării apei, Volcovinschi deţine o serie de invenţii brevetate, cum ar fi: procedeu de obţinere a apei energizate, a apei uşoare, procedeu de ionizare a apei, procedeu şi instalaţie pentru utilizarea apei de irigat, cu energie proprie de funcţionare. În domeniul materialelor de construcţii, a reuşit descoperirea unor căi mai eficiente de obţinere a cimentului şi a prafului de var. De asemenea, profesorul Volcovinschi a inventat tehnologii de obţinere a materialelor de construcţii din deşeuri minerale celulozice. Activitatea sa de cercetare nu a ocolit şi alte domenii cum ar fi medicina sau agricultura. De-a lungul timpului, el a reuşit invenţii remarcabile şi pe aceste paliere: aparat pentru transportul soluţiilor prin membrane sau materiale cu proprietăţi magnetice pentru agricultură. Din păcate, multe din invenţiile sale aşteaptă încă aplicarea lor la scară mare şi implementarea lor în diversele domenii care ar necesita o îmbunătăţire în ceea ce priveşte tehnologia de producţie. La fel ca mulţi alţi inventatori, profesorul Volcovinschi speră că într-o zi că marile sale invenţii vor fi puse în practică.

Unele din invenţiile româneşti s-au bucurat de recunoaştere internaţională. Altele, nu. Depinde de influenţele venite dintr-o parte sau din alta. Vom aminti aici câteva din invenţiile româneşti de referinţă. În 1910, Henri Coandă a reuşit primul zbor al unui avion cu reacţie. Tot el a inventat, câţiva ani mai târziu: aerodina lenticulară (farfuria zburătoare), în 1933, efectul Coandă (1938) şi discul volant (1938). Revenind în 1910, trebuie să mai amintim câteva realizări: Tache Brumărescu a inventat maşina de tăiat sulf, Ştefan Procopiu a descoperit efectul circular al discontinuităţii de magnetism, Gheorghe Marinescu a descoperit tratamentul paraliziei generale, iar Ioan Cantacuzino a reuşit obţinerea aglutinării unor microbi (fenomenul Cantacuzino) şi, după câţiva ani, vaccinarea antiholerică (metoda Cantacuzino). În 1918, Gogu Constantinescu a întemeiat o nouă ştiinţă – sonicitatea, iar în anul următor, Ştefan Procopiu a descoperit unitatea elementară de energie magnetică (magnetonul).

miercuri, 23 ianuarie 2008

foştilor comunişti nu le prieşte pensionarea

Zilele trecute, fostul director al Muzeului Judeţean Maramureş, Grigore Man, a revenit în actualitate. Printr-o solicitare înaintată conducerii Muzeului de Istorie şi Consiliului Judeţean Maramureş, el a cerut respectarea unei hotărâri judecătoreşti, care prevede acordarea unor drepturi băneşti către fostul director, pe o perioadă de cinci luni, între 20 octombrie, 2006 şi 22 martie, 2007. Povestea recalculării drepturilor sale salariale pentru acea perioadă este destul de ciudată şi greu de elucidat. Man a fost, începând cu 2002, directorul Muzeului Judeţean, numit fiind printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean. În 11 octombrie, îndeplinind condiţiile de pensionare, el a fost notificat, printr-o adresă emisă de conducerea CJ, să îşi depună actele pentru pensionare. Însă, în ziua următoare, ca lovit de fulger, Grigore Man a intrat în concediu medical. După 10 zile, în 20 octombrie, CJ a emis o dispoziţie privind încetarea raportului de muncă a directorului Man. Numai că acesta era în concediu medical, astfel că efectele dispoziţiei respective s-au suspendat până la expirarea celor 108 zile de concediu medical de care a beneficiat Man, adică până pe 1 februarie, 2007. Practic, la acea dată, raporturile contractuale (cu menţiunile aferente în carnetul de muncă) între Muzeu şi Man s-au încheiat. Iar pe data de 22 martie, Grigore Man a fost pensionat. Pe de altă parte, fostul director a deschis un proces, solicitând instanţei să dispună reintegrarea sa în funcţia deţinută şi "plata unor despăgubiri băneşti egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă". Tribunalul Maramureş a admis în parte cererea lui Man şi a dispus acordarea acelor diferenţe salariale pe perioada 20 octombrie, 20006 – 22 martie, 2007 (adică data pensionării sale). Probabil, asta s-a referit mai mult la perioada dintre încetarea raportului de muncă şi pensionarea sa, pentru că până la 1 februarie, el a fost angajatul Muzeului. Cât despre cererea sa de repunere în funcţia anterioară, instanţa a considerat că este aberantă, din moment ce instituţia s-a reorganizat, Muzeul împărţindu-se în trei instituţii distincte. Povestea s-a terminat în septembrie, 2007, când Curtea de Apel Cluj a respins recursul Consiliului Judeţean Maramureş şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

Pornind de la aceste date, săptămâna trecută, pe 15 ianuarie, pândind un moment în care şefii de la Muzeu erau plecaţi, Grigore Man s-a strecurat în birourile instituţiei şi a depus cererea de care aminteam mai sus. Aceeaşi hârtie ar fi depus-o şi la Consiliul Judeţean, deşi o confirmare oficială nu am avut în acest sens. De ce a depus-o la Muzeu nu am înţeles, din moment ce hotărârea instanţei este opozabilă CJ-ului şi nu Muzeului, care nu a fost parte în proces. Pe de altă parte, acţiunea lui Man ar putea face parte dintr-un cadru mai larg, un scenariu pe care puţini l-ar fi anticipat cu câteva luni înainte, dar care pare a prinde contur. Ca într-un tablou al şcolii de pictură băimărene, parcă şi vedem "Ultimul asalt al lui... Man". Fost membru de bază al PLD, se pare că Man şi-a găsit un loc la noul partid PD-L, aflat pe val. Deci, de ce nu s-ar vedea un viitor consilier judeţean la alegerile ce bat la uşă? Iar de aici şi până la aprinde o şefie la comisia de cultură este un pas mic. Evident, ce ar urma după aceea... Show time! Pe de altă parte, o altă versiune a tabloului l-ar putea zugrăvi pe Man, cel puţin în viziunea sa, sprijinit politic pe linia partidului, dar şi pe aceea a PSD (foştii tovarăşi ştiu de ce), pentru a reveni pe un cal alb în fruntea Muzeului, ca în vremurile bune şi, de ce nu, să purceadă glorios la reunificarea instituţiei, după modelul centralizării comuniste. Firesc ar fi ca în tot acest decor să ne închipuim şi o prezenţă angelică, a unei blonde luate sub aripa ocrotitoare a lui Man, pregătită pentru a face faţă noilor tendinţe provocatoare din etnologie. De aceea nu ne-ar mira ca pe viitor să asistăm la alte acţiuni interesante din partea pensionarului Man. Obişnuit cu funcţiile, nu va digera prea bine starea de pasivitate de acum.

marți, 22 ianuarie 2008

Retrocedări? Se lucrează... se tot lucrează...

Prefectul Bondi Gyongyike acuză comisiile locale de fond funciar că "lucrează în bătaie de joc", trimiţând spre validare, dosare incomplete. Foarte multe cereri nu ar trebui să ajungă la centru, solicitările fiind lipsite de temei legal.

Pentru retrocedarea fostelor proprietăţi, confiscate abuziv de statul comunist la mijlocul secolului trecut, lucrează armate de funcţionari publici din administraţia locală. Începând cu cei din comisiile locale şi terminând cu Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Proprietăţii, cu toţii duc aceeaşi luptă cu valurile de dosare primite spre soluţionare. Însă, procesul retrocedării este departe de a fi încheiat. Săptămâna trecută, subprefectul Ştefan Goenczi a pus din nou problema termenului limită pe care Comisia şi-l asumă pentru finalizarea ultimului dosar de retrocedare. S-au făcut vreo două glume, s-a zâmbit, unii s-au uitat în dreapta, alţii în stânga, iar s-a zâmbit, dar un răspuns tot nu s-a dat. În acelaşi stil al dulcii amânări, lucrurile au rămas neclarificate. Poate peste o lună, poate peste două, poate la anu'... Ce mai contează? Oricâte termene s-ar propune de la centru, în teritoriu este o altă poveste. Spre exemplu, comisia locală Sighet a trimis spre validare, Comisiei Judeţene, peste 1.000 de dosare. Aproape toate au fost returnate. Aşa cum a afirmat şi prefectul Bondi Gyongyike, s-a lucrat în bătaie de joc. Evident, la şedinţa de săptămâna aceasta, de la Sighet nu s-a prezentat nimeni. Ce mare problemă? 100 de dosare? O nimica toată. La Vişeu... ce să mai vorbim. Toate cererile de retrocedare, pentru suprafeţe agricole au fost depuse fără menţionarea suprafeţei. Bineînţeles că validarea acestora este imposibilă, din moment ce nu s-au depus toate datele privind terenurile solicitate. Dar, există şi o explicaţie. "A venit domnul Paul, de la ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, n.red.) şi le-a spus oamenilor că dacă depun actele aşa cum sunt este bine. Nu trebuie să specifice şi suprafaţa", a spus secretarul Primăriei Vişeu de Sus. Eee, dacă a spus domnul Paul... nicio grijă, lucrurile sunt pe făgaşul lor. Adică în veşnicul stand by. Totuşi, Bondi nu s-a arătat prea convinsă de argumentul cu domnul Paul şi şi-a amintit că ultima dată când reprezentantul celor de la Vişeu a participat la şedinţa Comisiei Judeţene, acesta se afla într-o stare care îi afectase luciditatea. "L-am trimis acasă, că era beat", a explicat prefectul.

În ceea ce priveşte retrocedările de păduri, lucrurile sunt şi mai încurcate decât în cazul terenurilor agricole. Fiecare solicită cât vrea. Doar nu este greu să treci pe o cerere toată pădurea localităţii. Ceva, ceva tot o să obţii. Din păcate, aceste cereri aiurea duc la scăderea eficienţei muncii comisiilor. Pe plan local, se comit uneori erori colosale, iar dacă dosarele nu ar fi analizate cu atenţie în Comisia Judeţeană, am asista la retrocedări în afara cadrului legal. Spre exemplu, la Borşa, o mulţime de solicitări, care de care mai ciudate şi pline de inventivitate. Bazându-se pe coincidenţa de nume, unii solicită suprafeţe de pădure care nu le-au aparţinut niciodată, în schimb, acestea au avut un proprietar cu nume identic. Astfel se constată că solicitanţii sunt născuţi în urmă cu mai bine de un secol. Cea mai veche dată este anul 1823. Evident, confruntându-se actele de stare civilă cu cele de moştenitor şi datele din CF, ies la iveală neconcordanţele, care arată încercarea de inducere în eroare a membrilor Comisiei. Culmea este că nimeni nu se sesizează cu privire la aceste aspecte, despre care unii membri ai Comisiei spun că trebuie cercetate penal. La fel se întâmplă şi cu autorii născuţi... după ce şi-au întabulat pădurea în CF. Spre exemplu, mai mulţi borşeni solicită 40 ha pădure, după Kiss Ilişca, născută în 1910. Din actele depuse de moştenitori, reiese că în CF, ea figurează cu pădurea solicitată, încă din 1899. În alte cazuri, autorii au murit înainte de a fi înscrişi în registrele agricole. Vlad Gheorghe, decedat în 1938, apare cu 27 ha pădure, într-un registru agricol din 1948. Aceste trucuri par ieftine, totuşi, instanţa de la Vişeu a emis numeroase sentinţe în care s-au retrocedat astfel de suprafeţe. Probabil, nimeni nu va răspunde pentru greşelile cu sau fără vină comise (pe domnii magistraţi e mai greu să-i ia cineva la rost), iar dosarele de retrocedare se vor plimba între comisiile locale şi cea judeţeană încă multă vreme până îşi vor găsi o soluţionare.

duminică, 20 ianuarie 2008

judecată şi condamnată în timp record – 4 zile

Un exemplu extrem de eficienţă maximă a justiţiei: cazul unei femei din Cerneşti, prinsă în flagrant, a fost soluţionat în nu mai puţin de 4 zile. Un scor demn de cartea recordurilor. În timp ce maldăre de dosare zac cu anii prin instituţiile statului, unii se trezesc condamnaţi în câteva zile.

Într-un sondaj de opinie, realizat în toate statele Uniunii Europene şi prezentat public în toamna anului trecut, se menţiona faptul că în doar 6 luni, numărul românilor care au încredere în justiţie a scăzut de la 34, la 26%. Un procent catastrofal, care arată exact modul în care anumite cazuri, prost gestionate de instanţele de judecată, şi făcute publice pe canalele mass-media, au dus la o neîncredere generalizată în sistemul care ar trebui să fie un pilon al garanţiei respectării drepturilor cetăţenilor, într-un stat democratic. De asemenea, neîncrederea în buna funcţionare a justiţiei este dată şi de viteza redusă cu care sunt soluţionate dosarele intrate pe rolul instanţelor. Această problemă nu este caracteristică doar justiţiei, ea regăsindu-se şi la alte instituţii cum ar fi poliţia sau parchetul. Sunt binecunoscute cazurile în care procesele parcă nu se mai termină, iar trecerea anilor le face tot mai puţin actuale. Totuşi, ne-a fost dat să întâlnim şi cazuri contrare, în care unii "beneficiază" de o justiţie intransigentă şi foarte energică. Dispusă să soluţioneze un caz în doar câteva zile. Un exemplu extrem despre cum trebuie să funcţioneze o justiţie fără cusur. Din păcate, doar în privinţa unora. Cum spuneam şi în alte rânduri, peştişorii neînsemnaţi. Cât despre rechini... mai greu.

Povestea cazului nostru este simplă. 1 martie, 2007. Comuna Cerneşti. Teofil Negrean este prins în trafic fără permis de conducere. Pac!, se întocmeşte dosarul penal. Până aici, nimic surprinzător. După două zile, mama sa, care se afla în Italia, vine în ţară. Află de povestea fiului ei şi se gândeşte cum ar face ca fiul ei să nu mai aibă probleme cu justiţia. Îi vine repede şi ideea. Îl contactează pe Marius Boga, agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Cerneşti, căruia îi propune o întâlnire. Fără a preciza motivul sau subiectul viitoarei discuţii. Pur şi simplu i-a propus să se întâlnească, pentru a discuta ceva. Boga face pe ocupatul şi refuză întâlnirea. Femeia este insistentă şi nu renunţă uşor. În ziua următoare, îl contactează din nou. "Ştiţi, vreau să ne vedem. Băiatul meu are un dosar penal la Poliţie şi..." Poliţistul dă din colţ în colţ. Nu ştie ce să facă. Până la urmă, acceptă. Nu i s-a propus nimic, nu i s-a promis nimic. Doar o rugăminte: femeia dorea să se vadă cu el. Foarte vigilent şi dând dovadă de un profesionalism remarcabil, trebuie să recunoaştem, agentul model Marius Boga îşi anunţă superiorii. Este alertată conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuş. Alarmă de gradul zero. Locul de întâlnire, un birou din sediul Poliţiei Cerneşti, este înţesat cu microfoane, camere video etc. La ora 5 după amiază, vine şi marea captură. Femeia are o discuţie cu agentul Boga, căruia îi propune să o ajute cu dosarul fiului, respectiv să se schimbe declaraţia sa iniţială, în care afirma că el a fost cel care a condus autovehiculul. Agentul îi spune că asta nu se poate, că dosarul e la Parchet. Femeia merge mai departe, propunându-i să o ajute (eventual prin distrugerea dosarului) şi îi pune discret, în faţă, 100 de euro. Aşa, ca pentru început. Restul... mai încolo.

Ghinion. Camerele funcţionează, microfoanele înregistrează, iar Cornelia Negrean este prinsă în flagrant. Infracţiunea de dare de mită. De aici, lucrurile se desfăşoară cu o celeritate incredibilă. La nici câteva ore, procurorul propune instanţei de judecată arestarea preventivă pe o perioadă de 24 ore. În aceeaşi zi. În 5 martie. Imediat, instanţa de judecată aprobă şi ia măsura arestării periculoasei infractoare. La nici câteva ore după ce a încercat mituirea poliţistului, femeia se vede după gratii. În ziua următoare, vine inevitabilul – arestare preventivă pe o perioadă de 10 zile. Nu trece decât o jumătate de zi de la comiterea infracţiunii, dar rechizitoriul este gata, dosarul complet (destul de consistent) şi urmărirea penală terminată. Suntem în data de 6 martie. Se stabileşte primul termen, pentru 9 martie, când, la mai puţin de 4 zile de la comiterea infracţiunii (una incredibil de periculoasă social, trebuie să recunoaştem), femeia este condamnată la 1 an şi 4 luni închisoare. Sentinţa rămâne definitivă şi irevocabilă. În doar patru zile, sistemul a reuşit să dovedească faptul că se poate lucra cu o eficienţă maximă. Cu rechizitorii finalizate în câteva ore şi o urmărire penală de pe o zi pe alta. Totul cu maxim profesionalism.

Am luat părerea câtorva avocaţi băimăreni, vizavi de un astfel de caz. Ni s-a spus că este posibil (deşi unii s-au îndoit că practic se întâmplă aşa ceva) ca în situaţii de acest gen să funcţioneze procedura flagrantului. Foarte interesantă această procedură. Pentru unii ea funcţionează perfect, iar pentru alţii... Să luăm cazul consilierului local Mircea Dolha. Prezidentul PSD a fost trimis în judecată, de DNA, la sfârşitul lui 2006, pentru fapte datând din vara acelui an. Suntem în 2008, iar dosarul său pare a fi dat uitării. Cică n-ar fi fost bună încadrarea juridică şi s-a trimis dosarul Parchetului Cluj, pentru refacerea urmăririi penale. Şi acolo şi-a găsit odihna. Probabil vor mai trece câţiva ani până vom avea o soluţie în acel dosar. Ca el sunt multe altele, care aşteaptă următoarele cincinale, decenii, secole... pentru a-şi găsi o rezolvare. Pe de altă parte, trebuie să semnalăm şi prezenţa de spirit a agentului model Boga (pe care l-am contactat telefonic în câteva rânduri, dar nu ne-a răspuns), cel care a intuit că femeia va încerca să-l mituiască, deşi aceasta nu făcuse nicio menţiune cu privire la bani, în discuţiile telefonice, aşa cum singur a declarat. Probabil, trebuia şi el să mai pună o tresă, o steluţă, un epolet pe umăr şi a găsit ocazia perfectă. Mii de felicitări! Este clar, acesta e rolul poliţistului. Să prindă cetăţenii încălcând legea şi nu să-i îndrume spre respectarea ei. În loc să îi spună franc femeii să-şi ţină banii acasă şi să nu încerce rezolvarea situaţiei fiului pe căi necinstite, agentul model Boga a preferat să o vadă pe aceasta prinsă în flagrant, condamnată şi închisă. Asta da reuşită. Trăiască lupta împotriva corupţiei!

joi, 17 ianuarie 2008

Composesoratul Vişeu – tăieri ilegale şi fals în acte

Preşedintele Composesoratului Vişeu, Vasile Andreica, va trebui să răspundă în faţa legii pentru acuzaţiile care i se aduc. Mai mulţi proprietari de pădure şi chiar primarul Vasile Ciolpan au sesizat autorităţile statului cu privire la tăierile ilegale de păduri de la Vişeu.

La Vişeu de Sus, începutul de an a debutat cu un scandal de proporţii legat de retrocedarea pădurilor şi tăierile ilegale care au loc în fiecare zi. Pe 3 ianuarie, un control al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj (ITRSV) a scos la iveală un nou episod al tăierilor ilegale din pădurile de la Vişeu. Este vorba de o pădure de 194 de ha, aflată până în cursul săptămânii trecute în administrarea Composesoratului Vişeu de Sus, care a "păzit-o" cu străşnicie, deşi ea se află în proprietatea altora. Vom aminti pe scurt povestea. În prima jumătate a secolului trecut, în Vişeu, dr. Gavrilă Iuga, avocat de profesie şi un important personaj politic la acea vreme, a deţinut mai multe proprietăţi, printre care şi o suprafaţă de 520 ha pădure. După apariţia Legii 247, moştenitorii săi au cerut retrocedarea pădurii respective, pe vechiul amplasament. Au primit câştig de cauză, numai că 194 de ha din acea suprafaţă fusese deja atribuită Composesoratului Vişeu, care avusese pădure, dar în altă parte. Evident, acest lucru a fost posibil prin presiunile pe care reprezentanţii Composesoratului le-au făcut asupra membrilor Comisiei Locale (aşa cum a constatat şi instanţa de judecată). Şi de aici, o dispută fără sfârşit. Cei de la Composesoratul condus de Vasile Andreica au refuzat predarea pădurii (aceasta fiind una foarte valoroasă), iar proprietarii de drept au apelat la instanţa de judecată, care le-a dat câştig de cauză. Însă, nici după emiterea sentinţelor, preşedintele Andreica nu a cedat, refuzând respectarea acestora. A continuat să administreze pădurea, cu ajutorul propriului ocol silvic al Composesoratului. Însă, aşa bine a administrat-o şi a păzit-o, încât, în urma mai multor controale ale ITRSV Cluj s-au constatat mereu pagube însemnate, constând în tăieri ilegale de arbori. Evident, cine putea să taie dacă nu cei care o administrau? Este imposibil de imaginat un pădurar care să nu ştie că în pădurea sa se află un vagon folosit pe post de dormitor de către tăietorii de lemne. Pe numele reprezentanţilor Composesoratului s-au depus numeroase plângeri penale, pentru diferite infracţiuni, însă, până acum, Vasile Pop, zis Leşcă, prim – procurorul Parchetului Vişeu, nu s-a ostenit să soluţioneze vreuna. De asemenea, au fost anunţate autorităţile centrale ale statului, inclusiv DNA, care urmează a demara cercetările de rigoare legat de furturile imense din pădurile de la Vişeu. Săptămâna trecută, cele aproape 200 ha au fost predate de Comisia Locală moştenitorilor dr. Iuga, deşi preşedintele Andreica a refuzat să semneze procesele – verbale de predare – primire. De acum, pădurea va fi administrată de reprezentanţii Ocolului Silvic Vişeu de Sus.

Cine este responsabil de aceste tăieri ilegale? Pădurarii lui Andreica? Probabil. Numai că, atunci când vine vorba de controale, pe unii îi apucă boala. "În urma controlului ITRSV, s-a constatat tăierea ilegală a 28 de arbori, în valoare de peste 70 milioane lei vechi. Deocamdată nu s-a putut stabili cine a tăiat. Pădurarii nu zic nimic, ei, de obicei, se îmbolnăvesc când vine controlul", a spus Vasile Vlad, reprezentantul Ocolului Silvic Vişeu, prezent la faţa locului cu ocazia controlului din data de 3 ianuarie. Am luat legătura şi cu primarul Vasile Ciolpan, care s-a arătat indignat de modul în care preşedintele Andreica înţelege să gestioneze problema pădurilor aflate în litigiu. În acelaşi timp, el afirmă că în curând vom asista la o bombă mediatică ce va da la iveală gravele încălcări de lege care se petrec la Vişeu, legat de tăierea pădurilor. "Pădurea a fost predată la Composesorat. Încă de acum câţiva ani, ei au avut titlu de proprietate. Atunci, legea nu spunea că trebuie pus în posesie pe vechiul amplasament. Aşa că cei de la Composesoratul Vişeu au primit 194 ha din suprafaţa revendicată ulterior de Piso. Ea a câştigat în instanţă şi a trebuit pusă în posesie pe vechiul amplasament. Însă, deşi proprietarul (Composesoratul Vişeu) avea obligaţia de a preda pădurea Ocolului Silvic, urmând ca acesta să o dea Comisiei Locale, pentru a fi pusă la dispoziţia celor care au câştigat în instanţă, preşedintele Andreica a refuzat acest lucru timp de aproape un an. Acum s-au finalizat şi ultimele procese în justiţie, aşa că, dacă el a refuzat predarea ei, Comisia Locală a trebuit să o pună l-a dispoziţia lui Piso, urmând ca pentru Composesorat să se găsească o altă suprafaţă. Am predat-o fără proces – verbal din partea Composesoratului, pentru că Andreica nu a dorit să vină să semneze actele. Evident că el nu vrea altă suprafaţă. El nu vrea nimic. Doreşte doar pădurea aceea, deşi nu a avut-o înainte. Problema e că în tot acest timp dispare masa lemnoasă. În legătură cu asta, am anunţat DNA-ul şi alte instituţii ale statului, pentru a veni să cerceteze tăierile ilegale legate de Composesoratul Vişeu. Cine taie şi cine exploatează. Mai multe nu pot spune acum. Sunt ascultat, iar duşmanul de clasă... veghează. Veţi vedea, în curând, în presa scrisă şi la televiziunile locale un scandal de proporţii", a afirmat primarul Ciolpan. Am încercat să-l contactăm telefonic pe preşedintele Andreica, însă, timp de mai multe zile, mobilul i-a fost închis.

Andreica acuzat de fals în acte

"În 3 ianuarie, ITRSV Cluj a constatat un nou delict silvic, legat de pădurea respectivă, ce a produs o pagubă de 43 mc masă lemnoasă, evaluată la 7.500 lei. În legătură cu aceasta, tocmai am depus o nouă plângere la Poliţie, pe numele reprezentanţilor Composesoratului. Ei au administrat acea pădure, fără să mă întrebe. Pe de altă parte, am anunţat şi Autoritatea Naţională pentru Reconstituirea Proprietăţilor, pentru a analiza activitatea Oficiului de Cadastru din Baia Mare. Cei de acolo puteau de mult timp, în baza sentinţei din februarie, 2007 – definitivă şi irevocabilă şi învenstită cu formulă executorie – să şteargă numele Composesoratului din coala funciară a pădurii noastre, însă au motivat mereu faptul că preşedintele Andreica refuză să vină cu titlul de proprietate. De parcă ei nu aveau cotorul de la acel titlu. De asemenea, am cerut audienţă la procurorul şef al României şi aştept să fim primiţi. Pe numele celor de la Composesorat am depus mai multe plângeri penale, la Parchetul Vişeu, însă, prim – procurorul Vasile Pop nu a mişcat niciun deget. Ultima plângere e legată de un fals pe care l-au prezentat... în instanţă. În cadrul ultimului proces, când au cerut revizuirea, au adus o foaie de amenajament silvic din 1948, unde au pus numele meu în dreptul anumitor proprietăţi, încercând să inducă în eroare instanţa cu privire la adevărata proprietate pe care o deţinem. Din fericire, am avut toate actele reale şi am demonstrat că foaia respectivă e un fals, iar ei au pierdut procesul. Ulterior, au zis că au scris 'doamna Piso' pe acel act, ca să ajute instanţa să vadă care sunt parcelele noastre. (!!) Acum o să explice asta în faţa procurorilor", a declarat Livia Piso, cea care reprezintă interesele moştenitorilor avocatului Gavrilă Iuga.

luni, 14 ianuarie 2008

un "respiro" de 200 mii dolari

Centrul de zi, de la Călineşti, finanţat de o fundaţie străină, pentru recuperarea copiilor cu dizabilităţi, a înghiţit nu mai puţin de 200 mii dolari. Acum zace închis. În schimb, pentru angajaţi el este un cuibuşor de nebunii. Culmea este că Centrul închis are şi un... şef.

În Călineşti, vechiul conac, sediul CAP pe vremea comunismului, a devenit, la finele anilor 90, Centru de zi pentru copiii cu nevoi speciale din comună. Finanţat serios de Fundaţia ECT (devenită ulterior FRCCF), patronată de o baroneasă din străinătate, proiectul de deschidere a Centrului a fost pus în practică, în anul 1999. Dotat cu toată aparatura necesară recuperării fizice a copiilor aflaţi în dificultate, centrul a fost martorul unor schimbări uimitoare. Copii care altădată erau marginalizaţi, inclusiv de familie, ascunşi de ochii lumii, şi mai ales de gura ei, au înregistrat progrese extraordinare. În doar câteva luni, copii care înainte nu vorbeau, aveau roluri în serbări, cântau şi dansau. Alţii, ţintuiţi în casă din cauza handicapului fizic, au intrat într-un program de recuperare, ajutaţi de aparatura cu care fundaţia dotase amplasamentul. În comuna Călineşti sunt în acest moment aproximativ 50 de copii daţi în plasament. Lor le era destinat acest centru. În plus, aici veneau în vacanţe de trei zile copiii de la centrele de plasament din Ocna Şugatag şi din alte localităţi. Însă, toată povestea a durat atâta vreme cât au venit bani din străinătate. Din clipa în care finanţarea s-a oprit, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a pus lacătul pe uşă şi centrul s-a închis. La fel cum se întâmplă cu multe lucruri bune, proiectul de la Călineşti a eşuat. Cel puţin pentru moment.

Am luat drumul Călineştiului pentru a vedea din ce cauză centrul stă cu lacătul pe el, în condiţiile în care DGASPC-ul este instituţia cu cei mai mulţi bani din judeţ. Când am ajuns în curtea Centrului, de pe aleea frumos amenajată se vedeau perfect lăzile de bere ce tronau în holul încăpător. Am urcat scările, am bătut la uşă, nu a răspuns nimeni. În acelaşi hol, un brad împodobit. Pentru cine era împodobit, nu am aflat, cert e că nu pentru copii. Pe jos, pe podea, globuri sparte. Aşadar, cineva chefuise acolo, şi pentru că au fost sărbătorile de iarnă, au cinstit cu puţină bere. Două lăzi. Am încercat s-o sunăm pe Niţa Popan, cea care ia leafă din postul de şefă a centrului (închis) din Călineşti. Nu a răspuns. Am mers apoi la Primărie, de unde informaţiile au fost destul de evazive. Primarul Mihai Nemeş spune că după ce a preluat el mandatul, centrul a mai funcţionat foarte puţin. Din câte ştie el, au fost ceva probleme cu încălzirea, trebuia o centrală nouă, nu au avut bani… greu de crezut că nu au mai fost bani, în condiţiile în care investiţiile de acolo au trecut de 200 mii dolari. Culmea, nu s-au mai găsit 2 mii şi pentru o centrală pe lemne. Primarul a sunat-o şi el pe Niţa Popan, dar ea s-a eschivat, motivând că nu poate da informaţii deoarece este în concediu (!?). Din alte surse a reieşit că străinii au încetat finanţarea pentru că facturile erau prea umflate de minunaţii noştri concetăţeni, însărcinaţi cu treburi administrative în jurul centrului. E doar o ipoteză. Întrebarea este de ce Consiliul Judeţean, proprietarul imobilului, nu a făcut nimic pentru continuarea activităţii Centrului? Sau ce face domnul Boitor în calitate de responsabil al serviciilor de protecţia copilului? De ce nu s-a implicat Primăria? Ei bine, cu Primăria e o altă poveste. Conducerea a încercat la un moment dat să obţină spaţiul pentru a-şi amenaja acolo... un nou sediu. Exact. În condiţiile în care ai în comună 50 de copii cu nevoi speciale şi/sau în plasament, tu te gândeşti la un nou sediu de primărie. Jenant. În Legea 272, care reglementează drepturile copilului, se specifică faptul că autorităţile locale trebuie să sprijine astfel de iniţiative. Dar copiii aceia nu aduc voturi. Până la urmă, s-a renunţat la năstruşnica idee, primarul Mihai Nemeş spunându-ne că dacă se va redeschide Centrul, îl va susţine, în principal cu asigurarea lemnelor pentru încălzire şi a pazei pe timp de noapte. Cine are urechi, să audă!

Am luat părerea directorului adjunct al Direcţiei, Nicolae Boitor, care ne-a dat o replică pe măsura imaginaţiei sale: Centrul nu s-a închis, el funcţionează. "A fost un centru pentru copii din asistenţă maternală, mai mult. Pentru copii cu dizabilităţi. De ce s-a închis? Momentan, nu este căldură, acolo. Instalaţia veche, pe gaz, nu a mai funcţionat şi s-a deteriorat, s-a umflat parchetul... Însă, vara, se foloseşte din plin. Merg acolo copii cu dizabilităţi. Se foloseşte ca şi centru respiro. Chiar de la noi, de la Direcţie, a fost astă vară un asistent social, care a stat cu copiii mai bine de două săptămâni. Noi folosim centrul respectiv. Numai pe perioada de iarnă nu a fost disponibil. Mai sunt şi două camere, încălzite cu radiatoare electrice. Mai merg copii şi iarna, dar nu chiar la capacitatea Centrului. Pe viitor vrem să achiziţionăm o centrală pe lemne şi să folosim Centrul tot pentru copiii ăştia, cu dizabilităţi. Acolo se întâlnesc şi asistenţii maternali. E funcţional, întrucâtva. Nu la capacitatea maximă, dar, funcţionează", a spus Boitor. Că uşile se mai deschid din când în când pentru aerisire nu înseamnă că Centrul funcţionează. Ţinem să-i amintim directorului Boitor de un act datând din 2006, prin care Direcţia al cărei adjunct este a înştiinţat Autoritatea Naţională de Protecţia Copilului de faptul că Centrul de la Călineşti şi-a încetat activitatea. Este incredibil ca directorul adjunct al Direcţiei să nu ştie că Centrul s-a închis şi să încerce a ne convinge că el funcţionează. Sigur, cu bere, că e mai ieftină decât gazul.

Centrul de la Călineşti s-a realizat pe vremea apelor tulburi ale DPC. O investiţie de 164 mii dolari, suplimentată cu încă 38 mii dolari (alte lucrări şi modificări ale proiectului). Investiţia a fost o vacă bună de muls la acea vreme, pentru conducerea Direcţiei. Câteva din datele legate de cheltuieli neavând nevoie de niciun comentariu: la nivelul anilor '98 – '99, gardul a costat 260 milioane lei, drumul de acces în curte, 300 milioane lei, renovarea clădirii, 2,2 miliarde lei. Lucrările au fost executate după dictare, cu o firmă de antrepriză, cu renume prin judeţ, datorită lucrărilor încredinţate direct, fără licitaţie. A fost şi cazul de la Călineşti. De-a lungul timpului, Centrul a servit nu numai interesul superior al copilului, ci şi pe cel al angajaţilor, clădirea fiind recunoscută drept un mic cuib de nebunii pentru cei din sistem, incluzând aici şi pe cei din conducere. Aceste metehne s-au păstrat până azi. Şefa Niţă Popan ne-a convins că Centrul nu şi-a încetat activitatea şi poate fi folosit pentru chefuri, bairamuri şi alte petreceri, întru atingerea dezideratului interesului superior al copilului.

material realizat de Ciprian Dragoş şi Adriana Szabo

duminică, 13 ianuarie 2008

marea corupţie... mică

Dosarele de corupţie din judeţ sunt formate, în mare parte, din găinării de tot soiul. În timp ce rechinii zburdă liniştiţi pe fundul apei, peştişorii sunt prinşi în mrejele necruţătoarei justiţii. Şi oarbă, pe deasupra.

Dacă v-aţi întrebat vreodată cât costă un permis auto, să ştiţi că preţurile sunt deja stabilite, cu reguli precise: 100 euro pentru fiecare punct peste cele 19 pe care le-aţi făcut. Cu alte cuvinte, dacă ai sub 19 puncte, nu te mai ajută nimeni. Însă, dacă treci acest prag, cu 300 de euro (până la 22 de puncte), te-ai scos. Cel puţin asta susţinea Cătălin Alexandru Păşcuţ, a cărui ocupaţie de bază era "rezolvarea" permiselor auto pentru candidaţii mai puţin studioşi. El pretindea că are influenţă asupra unor poliţişti ai Serviciului Rutier, cum ar fi Nicolae Bârsoan sau Ioan Cârlig, ofiţeri în cadrul acestui serviciu, iar cei care doreau, puteau să obţină mai multe puncte la examenul teoretic. Astfel, lui B. O. i-a promis ajutorul, în condiţiile mai sus menţionate. Respectiva persoană s-a prezentat la examen şi a obţinut 22 puncte. Păşcuţ a afirmat că, în realitate fuseseră doar 21, dar că "vărul Cârlig" rezolvase încă un punct. B. O. a crezut şi i-a dat 60 lui Păşcuţ 60 de euro. Apoi, prietenul lui B. O. a dorit şi el rezolvarea examenului. I-a dat lui Păşcuţ 200 lei, dar a căzut, cu 19 puncte. Atunci, B. O. a realizat că totul fusese o farsă, Păşcuţ neavând presupusele relaţii la Poliţie. L-a contactat pe "vărul Cârlig", care a negat orice implicare. În final, pentru cei 60 de euro şi 200 lei, Păşcuţ s-a ales cu un dosar penal pentru trafic de influenţă şi o condamnare de 2 ani închisoare, cu suspendare pe un termen de încercare de 4 ani. Un caz cu greutate, un infractor periculos, nu nou dosar "dovedit" de organele de urmărire penală. Şi nu e singurul.

În luna martie a acestui an, procurorii maramureşeni au reuşit să-l trimită în judecată pe periculosul Sorin Marian Onofre. Un angajat al unei societăţi de pază din Baia Mare, a cărui sarcină era asigurarea pazei patrimoniului Flotaţiei Centrale a oraşului. În timpul orelor de serviciu, acesta a sesizat prezenţa, în incinta întreprinderii, a unui grup de ţigani ce căuta fier vechi pe halda de steril. Vigilent, Onofre i-a avertizat asupra accesului restrictiv în unitate. Unul dintre căutătorii de metale grele i-a cerut voie paznicului să ia două bile de fier, motivând că îi sunt necesare realizării unei... haltere. Probabil mai avea de lucrat la capitolul muşchi. După ce a cumpănit bine, Onofre a fost de acord, însă, nu aşa pe degeaba, ci la schimb cu... bere. Vorba aceea, dacă nu la ridicat de greutăţi, măcar la... "halbere". Apoi, după câteva halbe, Onofre a început să prindă gustul şi le-a solicitat ţiganilor un telefon mobil, pe care unul dintre aceştia îl avea la el. Evident, tot nu degeaba, ci în schimbul a 700 kg fier vechi. Părţile au bătut palma, urmând ca în seara aceleiaşi zile, ţiganii să revină cu întăriri pentru a transporta preţioasa încărcătură. La ora stabilită, Onofre s-a prezentat cu marfa, respectiv mai multe subansambluri de utilaje şi maşini, în greutate de 1.200 kg, având o valoare de 5 mii lei. În schimb, a primit un telefon de marcă ce valora... 350 lei. Probabil, berea îi afectase puţin raţiunea. Povestea s-a terminat simplu. În cursul unei razii, poliţiştii au găsit fierul vechi la domiciliul ţiganilor şi l-au confiscat, predându-l unităţii de provenienţă. Onofrei, în schimb, a fost predat justiţiei, sub acuzaţia de luare de mită. Norocul său a fost că în urma unei expertize medico – legale psihiatrice, medicii au constatat că are discernământul diminuat (asta am văzut şi noi), labilitate emoţională organică şi capacitate psihică redusă în a aprecia consecinţele faptelor sale. Deh, nu era prea ipene. A scăpat cu 4 luni închisoare, cu suspendare, pe o perioadă de 2 ani şi 4 luni. Iată efectele nefaste ale alcoolului.

Un alt caz ciudat de corupţie, care ne arată inventivitatea unora pentru obţinerea de bani cu orice preţ, o are în prim plan pe una din angajatele Spitalului Judeţean şi de Urgenţă Baia Mare, care a lucrat ca infirmieră la secţia de chirurgie. În fiecare dimineaţă, femeia făcea naveta cu autobuzul numărul 4. Din vorbă în vorbă, a ajuns să se cunoască cu taxatoarele (pe vremea aceea încă se mai purtau), şoferii, controlorii. Aceştia se plângeau de munca istovitoare depusă, de greutăţile zilnice şi de... lipsa unui concediu. Imediat, Maria Fechete, dând dovadă de o empatie deosebită, s-a oferit să îi ajute pe bieţii angajaţi ai URBIS. S-a lăudat că are trecere înaintea medicilor spitalului şi că poate obţine certificate medicale de boală, fără probleme. Ajunsă la serviciu, s-a pus pe treabă. A sustras mai multe formulare medicale în alb, pe care le-a completat cu diverse boli, după cum o ajuta imaginaţia şi le-a semnat. Însă, mai trebuia parafa. Şi la cine s-a gândit... Tupeu! Chiar la directorul spitalului, chirurgul Dănuţ Mureşanu. Inducând în eroare angajaţii unei societăţi comerciale băimărene, prin prezentarea în fals a unor acte, a reuşit obţinerea parafei lui Mureşanu. Şi s-a pus femeia pe ştampilat, că doar nu era greu să completeze formularele. În general, "prescria" concedii de 15 zile, dar uneori se arăta mai generoasă, acordând chiar 50 sau 60 de zile. Totul pentru mărunţiş. Câteva sute mii lei vechi. Cea mai mare sumă încasată a fost un milion lei. În paranteză fie spus, mai dădea şi câte-o "ţeapă", unora promiţându-le, luând banii, dar uitând să mai completeze fişele. Cu aceste foi de boală, angajaţii URBIS s-au prezentat la medicul unităţii şi au beneficiat de concedii medicale plătite. În urmă cu mai bine de o lună, Fechete a fost condamnată definitiv la pedeapsa închisorii, de 2 ani, cu suspendare, pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, trafic de influenţă. Cei 19 care au beneficiat de serviciile ei s-au ales cu câte o amendă administrativă. Aşa infractori, pedepse pe măsură!

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Istoria ţesăturilor creponate

Angela Filip, director în cadrul Prefecturii Maramureş şi unul dintre cei 300 de inventatori maramureşeni. Realizările sale pe linia chimiei textile şi-au adus aportul la afirmarea Maratex-ului, ca una dintre cele mai importante fabrici de profil din ţară.

Inginerul Angela Filip s-a născut în Baia Mare, unde a urmat cursurile Liceului Gheorghe Şincai, secţia reală, iar apoi, a absolvit Facultatea de Tehnologie Chimică Timişoara, din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia. Iniţial, a fost repartizată la Centrala Cauciucului Danubiana, din Bucureşti, însă s-a transferat, la scurt timp, în oraşul natal, la fabrica de textile Maratex, unde, în primii trei ani, a lucrat ca şi inginer stagiar, iar, mai apoi, şef laborator chimic în cadrul secţiei de finisaj tehnic textil. În 1993, medicii i-au recomandat (pentru siguranţa stării sale de sănătate) să renunţe la locul de muncă. S-a reprofilat, angajându-se ca inspector în cadrul actualei Direcţii de Integrare Europeană, Dezvoltare Economică şi Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate a Prefecturii. Din 1994, este directorul acestei instituţii. Deşi activitatea sa în ultimii ani a fost una exclusiv administrativă, directorul Filip îşi aminteşte cu nostalgie de anii de glorie ai Maratex-ului. "Pe vremea aceea, tot ce făceam venea din pasiune şi nu pentru scopuri materiale. Pentru că nu am beneficiat de niciun ban de pe urma invenţiilor mele, nici măcar din profitul obţinut din implementarea acestora. Îmi amintesc cu plăcere de acea perioadă. Cred că înclinaţia spre chimie şi cercetare mi-a fost dată de profesorii deosebiţi pe care i-am avut în şcoala generală, liceu şi facultate", ne spune Filip. Primele lucrări de cercetare datează încă din anii facultăţii. În cadrul unor sesiuni de comunicări ştiinţifice de la acea vreme, ea a obţinut locul III ('79) şi locul II ('80), pentru două lucrări de chimie – fizică. Ulterior, la sfârşitul anilor '80, a obţinut un loc I şi un loc III la concursurile judeţene de creaţie tehnico – ştiinţifică.

Prima invenţie importantă, brevetată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a vizat un procedeu de tratare alcalină a ţesăturilor de tip bumbac. Până să ajungă în stadiul de ţesătură, bumbacul trece printr-o serie întreagă de tratamente fizice şi chimice, fibra fiind pregătită pentru a fi cât mai curată şi mai rezistentă. Cu procedeul realizat de inginerul Filip, s-a îmbunătăţit mult productivitatea, reducându-se numărul fazelor tehnologice la una singură. "În acest fel, s-a obţinut un grad superior de alb al ţesăturii, o rezistenţă mărită a acesteia, hidrofilie ridicată şi costuri de producţie reduse la jumătate. După 1988, noua tehnologie s-a aplicat în întreaga secţie. În 1988, invenţia a fost definitivată şi am înaintat actele către OSIM, brevetul de invenţie fiind emis în 1991", afirmă Filip. Următoarea sa invenţie s-a referit la un procedeu de tratare a ţesăturilor din fibre celulozice. În 1991, a depus o solicitare la OSIM, pentru obţinerea unui brevet de invenţie, însă a primit un răspuns abia după cinci ani, în care i se comunica faptul că pentru brevetare mai sunt necesare anumite examinări de fond, ceea ce presupune taxe suplimentare. După trecerea unui asemenea interval de timp, Filip a considerat că invenţia nu ar mai prezenta importanţă şi a renunţat. O altă realizare deosebită, care îi trezeşte şi acum sentimente de satisfacţie, este aceea a inventării unei metode unice de determinare cantitativă – calitativă a conţinutului de zaharuri din bumbacul importat. Datorită faptului că el conţinea uneori multe zaharuri, era foarte aderent faţă de utilaje, ceea ce ducea la o calitate scăzută a fibrelor. Pentru stabilirea nivelului zaharurilor din bumbac, fabrica apela la analize de laborator, la Institutul de Cercetări Textile, însă costurile erau foarte ridicate. Prin invenţia inginerului Filip, ce avea la bază sulfatul de cupru, s-a reuşit determinarea nivelului zaharurilor bumbacului, în cadrul laboratorului de la Maratex. De asemenea, toată lumea este familiarizată cu materialele textile creponate produse în Baia Mare. Însă, foarte puţini ştiu faptul că inginerul Filip este autorul metodei de creponare chimică a materialelor. "Am primit o mostră de material creponat, de la nişte parteneri din Austria. Ni s-a cerut să facem la fel, pentru un preţ dublu faţă de materialele standard. Cu o pastă, pe bază de sodă caustică, am reuşit să producem o reacţie chimică a celulozei, realizând, astfel, pe porţiunea textilă aplicată, rezultatele dorite. Ulterior, după plecarea mea, această realizare a fost implementată în fluxul tehnologic", ne-a declarat Filip. Deşi lucrează în administraţie de aproape 15 ani, fostul inventator de la Maratex a rămas cu sufletul acolo unde a avut cele mai mari satisfacţii, ca şi inginer chimist.

"În 1991, am avut şansa, alături de alţi doi colegi, să beneficiem de un schimb de experienţe cu o fabrică din străinătate, unul dintre partenerii Maratex, cu 70. 000 de angajaţi în toată lumea. Atunci am realizat condiţiile incredibile în care se lucra dincolo. Fabrica la care am fost noi, se afla în Elveţia, pe malul unui râu. Pe cealaltă parte, se găsea o altă fabrică importantă. Nu se punea problema poluării."

Românii sunt, prin excelenţă, o naţie cu realizări geniale, în multe cazuri furate şi brevetate de alţii. Vom da doar câteva exemple de invenţii româneşti, care, de-a lungul timpului, au ajuns să fie cunoscute în toată lumea. Ele sunt doar câteva din ideile românilor din care alţii au făcut tone de bani. Dar parcă mai contează.

Cea mai veche invenţie românească cunoscută datează din 1529 şi îi aparţine lui Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu. El a realizat mai multe tipuri de rachete (cu două şi trei etaje, de ardere, căsuţă zburătoare). Una dintre aceste invenţii, racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid, a fost trimisă în spaţiu, cu succes, în anul 1555 (!), în prezenţa câtorva mii de spectatori. Ulterior, după mai bine de 400 de ani, cosmonauţii ruşi şi americani şi-au tras toate onorurile pentru diferite lansări de rachete în spaţiul cosmic.

În 1827, Petrache Poenaru, membru al Academiei Române, a inventat stiloul, denumit de el "condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându-se singur cu cerneală".

Dumitru Văsescu, pe care nu-l regăsim în nicio istorie a automobilului, a construit un automobil cu motor cu aburi, încă din 1880.

Tot pe linia motorizatelor s-a înscris şi Alexandru Ciurcu. În 1886, el a realizat prima ambarcaţiune cu reacţie.

În 1895, Dragomir Hurmuzescu a inventat electroscopul.

În 1906, Traian Vuia a reuşit prima decolare de la sol fără ajutorul vreunui alt mijloc, decât propulsia proprie a avionului. A fost primul zbor din istoria aviaţiei. Tot el a lansat, în 1910, primul avion din lume fuselat aerodinamic.

În 1908, academicianul Nicolaie Vasilescu – Karpen a inventat o pilă (ce-i poartă numele), care funcţionează încă. Ea poate produce curent electric timp de aproape 100 de ani, fără întrerupere.

În 1910, Tache Brumărescu a realizat maşina de tăiat sulf, iar Gheorghe Marinescu a descoperit un tratament împotriva paraliziei generale.

joi, 10 ianuarie 2008

poza săptămânii (X)

Soluţii disperate pentru cazuri disperate. Când ţi se ia până şi terenul de sub casă, iar instituţiile statului ridică pasive din umeri, parcă nu mai ştii ce să faci. Despre acest caz am scris înainte. Trecând prin comuna Călineşti, am oprit pentru a fotografia casa şi ciudatele inscripţii care atârnă pe pereţi, poate, poate cineva s-o sesiza şi o face ceva pentru îndreptarea abuzurilor autorităţilor.

comunicat de presă

Comunicat de presă a la Ion Beuca. No comment. Just :))

"Preşedintele Traian Băsescu refuză numirea noului ministru al Justiţiei invocând percepţia publică negativă a Noricăi Nicolai.

PNŢCD Maramureş consideră că preşedintele Traian Băsescu nu are atribuţii de evaluare a imaginii publice a oamenilor politici. Curtea Constituţională s-a pronunţat deja cu privire la atribuţiile preşedintelui.

Nu este normal ca în mod repetat, preşedintele Băsescu să sugereze subtil faptul că, în afară de Domnia sa, întreaga clasă politică este imorală, din moment ce şi Domnia sa face parte din aceiaşi clasă politică. În mod normal, şefa unei case de toleranţă, nu poate să susţină că este singura călugăriţă din stabiliment."

Ion Beuca secretar PNTCD Maramureş

luni, 7 ianuarie 2008

poveşti cu Ţânţaşi şi Mohani

Zilele trecute, o ştire locală - Viorica Iancu, fostul director al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Maramureş, a fost trimisă în judecată de DNA. Nişte găinării legate de acordarea unor prime pentru câţiva dintre angajaţi (care, chipurile, nu li s-ar fi cuvenit) şi realizarea unor studii de sol pentru cei de la Cuprom (pe care i-ar fi favorizat, în sensul prezentării unor date referitoare la poluare mai mici decât cele reale). Nişte fapte de acum câţiva ani. Nu comentez cele întâmplate şi vinovăţia sau nevinovăţia femeii. E treaba altora să o facă. Evident, cu dovezile necesare. Ce m-a frapat la citirea acestei ştiri a fost faptul că ea a apărut tocmai acum. Într-un context în care trimiterea în judecată a lui Iancu apare ca o lovitură sub centură pentru cea care este pe cale să câştige mai multe procese cu Direcţia Argicolă Maramureş. Cum nimic nu este întâmplător, nici trimiterea lui Iancu în judecată nu este întâmplătoare. Să explic puţin contextul, pentru a vă lămuri.
După 2002, o dată cu venirea fostei Alianţe DA la putere, Iancu (un director care şi-a câştigat postul prin concurs, fiind numită în funcţie prin ordin al ministrului agriculturii) nu a mai fost agreată în postul respectiv. Evident, unii sau alţii s-au gândit să-i ia locul, aşa cum s-a întâmplat cu aproape toate instituţiile mai mult sau mai puţin deconcentrate, pe plan local. Însă, în primul rând, au fost vizate instituţiile mai mari şi fotoliile mai puternice. În urmă cu mai bine de un an, în toamna lui 2005, s-a găsit şi primul candidat mai serios. Emil Mohan, obişnuit încă de tânăr să fie doar şef şi nimic altceva (de parcă nu am şti cât a supt în tinereţe de la ugerele GOSTAT-elor bistriţene - dar asta e o altă poveste), a făcut tot posibilul pentru a-i lua locul lui Iancu. A mers pe linie politică, la vremea respectivă, Mohan fiind un onorabil membru al Partidului Conservator, aflat la guvernare. I-a cerut ministrului economiei, Codruţ Şereş, vicepreşedinte al PC, ajutorul şi l-a obţinut. Sub presiunile venite de la Bucureşti, Virgil Ţânţaş, directorul Direcţiei Agricole, în subordinea căreia se află OSPA, a demis-o pe Iancu, pe motive inventate. După care, Ţânţaş a organizat un concurs (cu condiţii de participare aşa ticluite încât doar cine trebuia să poată participa), iar Mohan a fost uns de director. La scurt timp, conservatorii au ieşit de la guvernare, iar oamenii aflaţi în funcţii importante au trebuit să aleagă: fotoliul sau partidul. Cei decenţi şi-au dat demisia din funcţia publică. Profitorii au rămas. A fost şi cazul lui Mohan, care, după ce se dădea mare conservator prin Baia Mare, luptând pentru idealurile partidului (printre care şi funcţia de preşedinte de organizaţie locală), şi-a dat brusc seama că teoria lui Voiculescu nu-l mai reprezintă şi a rămas... director la OSPA. Evident, obţinuse ce dorise.
Au urmat procesele. Iancu a intentat o serie de acţiuni în instanţă îndreptate împotriva Direcţiei Agricole pentru demiterea ilegală, concursul organizat cu încălcarea legii, diminuarea salarială etc. În total, aproape 10 procese. Printre altele, Vigil Ţânţaş s-a trezit şi cu o plângere penală, pentru abuz în serviciu. În cursul anului trecut, procesele au mers, încetul cu încetul, spre o finalitate. Cele mai multe (cu excepţia unuia, care se află în recurs la Curtea de Apel Cluj) au fost câştigate de Iancu. Practic, doar timpul o mai despărţea pe fosta directoare să fie repusă în funcţie. Şi atunci... show time. Ţânţaş trebuia să răspundă în faţa legii pentru abuzurile comise (dictate, de altfel, pe linie politică), iar Mohan... să-şi găsească un alt partid care să-l cadorisească şi pe el cu o funcţie. În aceste momente grele pentru cei doi, prinşi între dosare penale şi procese civile pe cale să le piardă irevocabil, au găsit soluţia salvatoare: DNA, zis bau-bau, care să o "ajute" pe Iancu să se mai gândească înainte de a mai intenta un proces.
Este foarte clar ce se va întâmpla. Se va merge pe un troc de genul următor: nu ai ce să faci, oricum iei câţiva ani la mititica, probabil cu executare, aşa că revino-ţi; lasă glumiţele cu plângerile penale şi procesele şi vezi-ţi de treaba ta sau, ca să fim şi mai siguri, dă-ţi demisia sau pensionează-te. Practic, o ofertă pe care Iancu "nu o poate refuza". Şi uite, aşa, toate bune şi frumoase, cu Ţânţaşi şi Mohani zburdând veseli pe plaiurile sfidării legii. Parcă îl şi văd pe Mohan înscriindu-se, anul acesta, aşa, cam după alegeri, într-un partid aflat la putere. Sau, ca din întâmplare, în cel cu scorul cel mai bun la localele de la noi.
Pariez cu oricine că trimiterea în judecată a lui Iancu se va îngropa în uitare, iar, pe de altă parte, procesele sale cu conducerea instituţiei şi a Direcţiei vor lua o altă întorsătură.

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

Oameni cu suflet mare

În incinta bisericii ortodoxe de lemn, de pe str. Republicii, preotul Vasile Fodoruţ construieşte un Centru Social Multifuncţional. Totul s-a realizat din banii proveniţi din donaţii şi cutia milei. Autorităţile locale..., pasive, ca de obicei.

Pentru premiile GAZETEI din acest an, la categoria Social, l-am nominalizat, printre alţii, şi pe preotul Vasile Fodoruţ, parohul Bisericii Sf. Iosif Mărturisitorul, din Baia Mare. Activitatea sa este cu atât mai remarcabilă, cu cât, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Filantropice Sf. Iosif Mărturisitorul, a promovat şi implementat o serie de proiecte cu caracter social, pentru ajutorarea categoriilor defavorizate. De asemenea, Asociaţia Filantropică pe care o conduce a demarat construirea unui Centru Social Multifuncţional (aflat în spatele bisericii), care să deservească o parte din activităţile şi obiectivele pe care şi le-au propus membrii asociaţiei. Preotul paroh Fodoruţ ne povesteşte de unde a apărut ideea înfiinţării acestui ONG şi care sunt realizările şi planurile de viitor ale asociaţiei. "În această parohie sunt peste 2.000 de credincioşi. În urmă cu câţiva ani, mai mulţi oameni interesaţi, din cadrul parohiei, dar şi din cei care nu fac parte de aici, însă frecventează biserica noastră, au venit cu ideea constituirii unei asociaţii caritabile, care să sprijine anumite categorii sociale defavorizate, neinstituţionalizate, cum ar fi: persoane sărace, cu handicap, neajutorate, bătrâni şi copii sau familii monoparentale. Au fost vizate în primul rând cazurile cu persoane provenite din restructurarea mineritului, copii abandonaţi sau persoane care suferă de afecţiuni grave. Ajutorul financiar oferit de cei 70 de membri ai asociaţiei a dus la realizarea unor obiective de ajutorare a celor vizaţi. Spre exemplu, săptămânal am avut un grup de bătrâni şi copii pe care i-am ajutat cu medicamente, respectiv rechizite. În funcţie de necesităţi, am vizitat anumite persoane în vârstă care nu se pot deplasa sau persoane cu dizabilităţi, ajutându-i la cumpărături, plata anumitor servicii către furnizori şi altele. Cu timpul, am avut obiective tot mai diverse: promovarea de activităţi care să prevină şi să combată discriminarea de orice fel, apărarea dreptului nenăscutului la viaţă, deschiderea unui cabinet de medicină generală pentru oferirea de consultaţii medicale gratuite persoanelor cu handicap, săracilor, bătrânilor şi copiilor, asigurarea de asistenţă socială persoanelor aflate în detenţie, sprijinirea şi susţinerea tinerilor studenţi care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse. Am enumerat doar câteva, însă lista este mult mai lungă", ne-a spus preotul Fodoruţ.

Pentru realizarea acestor deziderate, a fost nevoie de o clădire aparte, separată de cea a bisericii, unde se pot desfăşura o parte din activităţile propuse. Astfel, în spatele bisericii, s-a demarat construcţia unui Centru Social Multifuncţional. Totul a început cu banii strânşi din donaţiile credincioşilor, cutia milei şi profitul realizat de magazinul deschis în apropiere, care comercializează reviste, broşuri, cruciuliţe, calendare şi alte obiecte de cult. Principalul rol al acestui centru ar fi oferirea unei mese calde, zilnic, unui număr de 100 de persoane şi adăpostirea temporară a unui număr de 40 de persoane (cei aflaţi în nevoi deosebite, copii abandonaţi, cei care şi-au pierdut locuinţele sau chiar preoţi care poposesc temporar în oraş). De asemenea, clădirea va cuprinde un centru de consiliere şi asistenţă socială şi spirituală, un cabinet de medicină generală pentru consultaţii gratuite, o bibliotecă cu cărţi creştine, un club de activităţi recreative şi spiritual – creştine. "Pentru finalizarea Centrului ar fi nevoie de peste 6 miliarde lei. Până acum am reuşit să adunăm cam jumătate din aceşti bani. Am încercat să apelăm la sprijinul autorităţilor, însă, din partea acestora, numai refuzuri. Consiliul Judeţean, Prefectura sau Primăria nu ne-a dat nimic. Deşi este vorba de un proiect vast, cu activităţi de ajutorare socială, nimeni nu vrea să ne sprijine. Noroc cu aceia care au suflet mare şi dau din buzunarul propriu pentru cei mai săraci. Pentru că asta e menirea Bisericii, să hrănească nu numai cu cuvântul, dar şi cu pâinea naturală. Acum, am făcut o solicitare către Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru a obţine 700 milioane lei vechi, ce vor fi folosiţi la utilarea bucătăriei. Să vedem dacă ni se va da ceva. Dacă vom reuşi să realizăm tot ceea ce ne-am propus, vom merge mai departe. Ne-am gândit la un proiect de susţinere a copiilor dotaţi intelectual, dar cu posibilităţi materiale reduse. 30 de astfel de copii vor lua masa în acest Centru", ne-a relatat preotul paroh al bisericii. Este incredibil cu câtă uşurinţă se cheltuiesc banii în anumite cazuri, însă, pentru un scop social ca şi acesta, autorităţile se scuză cu sărăcia propriului buget. Nu este acum cazul să amintim despre modul în care consilierii locali, spre exemplu, împart banii oraşului (ne facem că uităm şi de corul din Finteuş, pentru a lua doar un singur caz, care nu are nicio legătură cu oraşul Baia Mare, dar are proiecte finanţate din bugetul Municipiului). Este sfârşit de an şi vrem să fim mai îngăduitori. Însă, am dori, pe această cale, să atragem atenţia aleşilor locali asupra unor proiecte de acest gen, care necesită o mână de ajutor pentru a se putea finaliza. Nimeni nu a cerut întreaga sumă pentru construirea Centrului, dar măcar o parte din banii necesari ar putea fi alocaţi de la bugetul local sau chiar judeţean. Cât despre preotul Fodoruţ, no comment. Mulţi dintre colegii săi i-ar putea urma exemplul.

vineri, 4 ianuarie 2008

poza săptămânii (IX)

De Sărbători, când autorităţile sunt mai puţin vigilente, românul profită cum poate: o măslină, o alună,... un copac. În curtea unei fabrici de confecţii, câţiva muncitori harnici tocmai doboară singurul copac care mai făcea umbră pământului în acea zonă. Cu acte în regulă, suntem convinşi, cum altfel? Copacul se afla între două parcări, cea a fabricii şi a Palatului de Justiţie din Baia Mare. Nu încurca pe nimeni şi nimic. Însă... ghinion. Au venit Sărbătorile şi băieţii l-au făcut cadou - lemn de foc. Poate ar fi bine ca autorităţile (Palatul nu e chiar atât de departe) să se uite şi în curtea vecină. Cine ştie ce "minunăţii" vor găsi.