Istoria ţesăturilor creponate

Angela Filip, director în cadrul Prefecturii Maramureş şi unul dintre cei 300 de inventatori maramureşeni. Realizările sale pe linia chimiei textile şi-au adus aportul la afirmarea Maratex-ului, ca una dintre cele mai importante fabrici de profil din ţară.

Inginerul Angela Filip s-a născut în Baia Mare, unde a urmat cursurile Liceului Gheorghe Şincai, secţia reală, iar apoi, a absolvit Facultatea de Tehnologie Chimică Timişoara, din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia. Iniţial, a fost repartizată la Centrala Cauciucului Danubiana, din Bucureşti, însă s-a transferat, la scurt timp, în oraşul natal, la fabrica de textile Maratex, unde, în primii trei ani, a lucrat ca şi inginer stagiar, iar, mai apoi, şef laborator chimic în cadrul secţiei de finisaj tehnic textil. În 1993, medicii i-au recomandat (pentru siguranţa stării sale de sănătate) să renunţe la locul de muncă. S-a reprofilat, angajându-se ca inspector în cadrul actualei Direcţii de Integrare Europeană, Dezvoltare Economică şi Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate a Prefecturii. Din 1994, este directorul acestei instituţii. Deşi activitatea sa în ultimii ani a fost una exclusiv administrativă, directorul Filip îşi aminteşte cu nostalgie de anii de glorie ai Maratex-ului. "Pe vremea aceea, tot ce făceam venea din pasiune şi nu pentru scopuri materiale. Pentru că nu am beneficiat de niciun ban de pe urma invenţiilor mele, nici măcar din profitul obţinut din implementarea acestora. Îmi amintesc cu plăcere de acea perioadă. Cred că înclinaţia spre chimie şi cercetare mi-a fost dată de profesorii deosebiţi pe care i-am avut în şcoala generală, liceu şi facultate", ne spune Filip. Primele lucrări de cercetare datează încă din anii facultăţii. În cadrul unor sesiuni de comunicări ştiinţifice de la acea vreme, ea a obţinut locul III ('79) şi locul II ('80), pentru două lucrări de chimie – fizică. Ulterior, la sfârşitul anilor '80, a obţinut un loc I şi un loc III la concursurile judeţene de creaţie tehnico – ştiinţifică.

Prima invenţie importantă, brevetată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a vizat un procedeu de tratare alcalină a ţesăturilor de tip bumbac. Până să ajungă în stadiul de ţesătură, bumbacul trece printr-o serie întreagă de tratamente fizice şi chimice, fibra fiind pregătită pentru a fi cât mai curată şi mai rezistentă. Cu procedeul realizat de inginerul Filip, s-a îmbunătăţit mult productivitatea, reducându-se numărul fazelor tehnologice la una singură. "În acest fel, s-a obţinut un grad superior de alb al ţesăturii, o rezistenţă mărită a acesteia, hidrofilie ridicată şi costuri de producţie reduse la jumătate. După 1988, noua tehnologie s-a aplicat în întreaga secţie. În 1988, invenţia a fost definitivată şi am înaintat actele către OSIM, brevetul de invenţie fiind emis în 1991", afirmă Filip. Următoarea sa invenţie s-a referit la un procedeu de tratare a ţesăturilor din fibre celulozice. În 1991, a depus o solicitare la OSIM, pentru obţinerea unui brevet de invenţie, însă a primit un răspuns abia după cinci ani, în care i se comunica faptul că pentru brevetare mai sunt necesare anumite examinări de fond, ceea ce presupune taxe suplimentare. După trecerea unui asemenea interval de timp, Filip a considerat că invenţia nu ar mai prezenta importanţă şi a renunţat. O altă realizare deosebită, care îi trezeşte şi acum sentimente de satisfacţie, este aceea a inventării unei metode unice de determinare cantitativă – calitativă a conţinutului de zaharuri din bumbacul importat. Datorită faptului că el conţinea uneori multe zaharuri, era foarte aderent faţă de utilaje, ceea ce ducea la o calitate scăzută a fibrelor. Pentru stabilirea nivelului zaharurilor din bumbac, fabrica apela la analize de laborator, la Institutul de Cercetări Textile, însă costurile erau foarte ridicate. Prin invenţia inginerului Filip, ce avea la bază sulfatul de cupru, s-a reuşit determinarea nivelului zaharurilor bumbacului, în cadrul laboratorului de la Maratex. De asemenea, toată lumea este familiarizată cu materialele textile creponate produse în Baia Mare. Însă, foarte puţini ştiu faptul că inginerul Filip este autorul metodei de creponare chimică a materialelor. "Am primit o mostră de material creponat, de la nişte parteneri din Austria. Ni s-a cerut să facem la fel, pentru un preţ dublu faţă de materialele standard. Cu o pastă, pe bază de sodă caustică, am reuşit să producem o reacţie chimică a celulozei, realizând, astfel, pe porţiunea textilă aplicată, rezultatele dorite. Ulterior, după plecarea mea, această realizare a fost implementată în fluxul tehnologic", ne-a declarat Filip. Deşi lucrează în administraţie de aproape 15 ani, fostul inventator de la Maratex a rămas cu sufletul acolo unde a avut cele mai mari satisfacţii, ca şi inginer chimist.

"În 1991, am avut şansa, alături de alţi doi colegi, să beneficiem de un schimb de experienţe cu o fabrică din străinătate, unul dintre partenerii Maratex, cu 70. 000 de angajaţi în toată lumea. Atunci am realizat condiţiile incredibile în care se lucra dincolo. Fabrica la care am fost noi, se afla în Elveţia, pe malul unui râu. Pe cealaltă parte, se găsea o altă fabrică importantă. Nu se punea problema poluării."

Românii sunt, prin excelenţă, o naţie cu realizări geniale, în multe cazuri furate şi brevetate de alţii. Vom da doar câteva exemple de invenţii româneşti, care, de-a lungul timpului, au ajuns să fie cunoscute în toată lumea. Ele sunt doar câteva din ideile românilor din care alţii au făcut tone de bani. Dar parcă mai contează.

Cea mai veche invenţie românească cunoscută datează din 1529 şi îi aparţine lui Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu. El a realizat mai multe tipuri de rachete (cu două şi trei etaje, de ardere, căsuţă zburătoare). Una dintre aceste invenţii, racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid, a fost trimisă în spaţiu, cu succes, în anul 1555 (!), în prezenţa câtorva mii de spectatori. Ulterior, după mai bine de 400 de ani, cosmonauţii ruşi şi americani şi-au tras toate onorurile pentru diferite lansări de rachete în spaţiul cosmic.

În 1827, Petrache Poenaru, membru al Academiei Române, a inventat stiloul, denumit de el "condei portăreţ, fără sfârşit, alimentându-se singur cu cerneală".

Dumitru Văsescu, pe care nu-l regăsim în nicio istorie a automobilului, a construit un automobil cu motor cu aburi, încă din 1880.

Tot pe linia motorizatelor s-a înscris şi Alexandru Ciurcu. În 1886, el a realizat prima ambarcaţiune cu reacţie.

În 1895, Dragomir Hurmuzescu a inventat electroscopul.

În 1906, Traian Vuia a reuşit prima decolare de la sol fără ajutorul vreunui alt mijloc, decât propulsia proprie a avionului. A fost primul zbor din istoria aviaţiei. Tot el a lansat, în 1910, primul avion din lume fuselat aerodinamic.

În 1908, academicianul Nicolaie Vasilescu – Karpen a inventat o pilă (ce-i poartă numele), care funcţionează încă. Ea poate produce curent electric timp de aproape 100 de ani, fără întrerupere.

În 1910, Tache Brumărescu a realizat maşina de tăiat sulf, iar Gheorghe Marinescu a descoperit un tratament împotriva paraliziei generale.