duminică, 30 septembrie 2007

Obrazul lui Dolha

Consilier local băimărean bătut cu biciul de un concetăţean

Mic de statură, dar aprig la mânie, consilierul local Mircea Dolha a dat încă o dată dovadă de multă "înţelepciune" şi "tact" după ce, în urma unui conflict cu doi vecini, s-a ales cu câteva lovituri de bici. Un banal conflict pe una din străduţele Băii Mari s-a lăsat cu un proces în instanţă, Dolha acuzându-i pe cei doi vecini că l-ar fi bătut fără motiv. Martorii oculari infirmă spusele lui Dolha, afirmând că el a fost cel care a sărit primul la bătaie. În final, instanţa de judecată l-a achitat pe unul dintre inculpaţi, iar celui de-al doilea i-a suspendat condiţionat executarea pedepsei amenzii.

Mircea Dolha este unul dintre consilierii locali băimăreni aflaţi pe val. În doar câteva săptămâni, a fost numit preşedintele comisiei pentru organizarea Sărbătorii Castanelor şi a ajuns preşedintele PSD Baia Mare. Prinşi de aceste numiri surpriză, parcă am şi uitat că nici nu a trecut anul de când a fost trimis în judecată de DNA, pentru trafic de influenţă. Însă ce mai contează un proces în plus. La câte a avut consilierul PSD, parcă nici nu se simte. Unul dintre acestea l-a avut în prim plan pe Dolha în calitate de parte vătămată, în urma unui incident petrecut acum mai bine de doi ani. Cazul este unul ciudat, pe alocuri hazliu, şi ne arată un Dolha într-o încăierare de toată pomina, pe una dintre străduţele din Baia Mare. Se întâmpla în iarna lui 2005, pe str. Miron Costin. Datorită înclinării acesteia, circulaţia, mai ales în perioada sezonului rece, este destul de dificilă. Mircea Dolha se afla la volanul uneia dintre maşinile firmei soţiei acestuia. Din partea superioară a drumului s-a apropiat un ştraf a cărui trecere a fost blocată de camionul lui Dolha. Acesta din urmă a refuzat pe moment să deblocheze străduţa, fapt pentru care între unul dintre cei care conduceau ştraful şi consilierul PSD s-a iscat o dispută verbală, Dolha folosind la adresa celor doi cuvinte jignitoare, cum ar fi acelea de "ţărani proşti". Până la urmă, Dolha a intrat cu camionul într-o curte alăturată, iar în momentul în care ştraful a ajuns în dreptul său, a încercat să iasă cu maşina în drum, speriind caii. Disputele verbale au continuat, degenerând într-o bătaie. Cei doi şi-au expediat reciproc câteva lovituri, cel care strunea caii aplicându-i lui Dolha şi o lovitură cu biciul, în zona capului. Tot cu ajutorul acelui bici, încolăcit pe lângă piciorul lui Dolha, acesta din urmă s-a împiedicat şi a căzut. Ca în desene animate. A fost şi momentul sfârşitului acelui conflict, după ce cel de-al doilea însoţitor al ştrafului i-a adus lui Dolha cele două celulare pe care acesta le pierdu-se în încăierare.

Costumul de 60 de milioane lei

Consilierul a fost cel care a deschis procesul penal, pretinzând celor doi daune materiale şi morale, acuzându-i de lovire şi insultă. Unuia dintre inculpaţi i-a cerut chiar 60 de milioane lei vechi, pentru costumul său scump pe care îl purta şi care i-ar fi fost deteriorat în timpul căzăturii pe zăpadă. Nici nu credeam că o căzătură pe zăpadă poate fi atât de costisitoare. Iniţial, cei doi au fost condamnaţi, însă după epuizarea căilor de atac, inculpatul I. B. a fost achitat, iar M. T., condamnat la pedeapsa amenzii, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia. Cazul nu a fost unul uşor, pentru că rezolvarea acestuia s-a bazat în exclusivitate pe declaraţiile părţilor implicate şi a martorilor oculari. Iar aceste declaraţii au fost de multe ori contradictorii. Spre exemplu Mircea Dolha este contrazis inclusiv de propriul angajat. Dolha s-ar fi răstit la cei doi "ţărani proşti" (hala expresie de ales local), atrăgându-le atenţia că au de a face cu un ditamai consilier local. Ulterior, el nu a recunoscut acest aspect, însă din declaraţia dată de angajatul său, O. B., reiese contrariul. De asemenea, Dolha a pozat în postura victimei supreme. A încasat lovituri peste lovituri, în timp ce el se îndrepta paşnic spre casă. Mai cădea din când în când, mai încasa alte lovituri şi tot aşa. În tot acest timp nu s-a împotrivit deloc, ba chiar l-a rugat pe angajatul său să nu intervină. Ce a uitat Dolha să precizeze este faptul că el a fost cel care l-a lovit primul peste faţă pe cel care strunea caii, acesta din urmă căzând la pământ. Abia după aceea, Dolha a fost lovit cu biciul şi a căzut la rândul său. Această variantă este susţinută nu numai de cei doi inculpaţi, dar şi de martorii oculari ai incidentului. Oricum ar fi fost, considerăm inoportună şi ruşinoasă postura alesului local, care a fost plesnit cu biciul de unul dintre concetăţenii săi, nu datorită modului elegant cu care rezolvă problemele, ci agresivităţii de care dă dovadă în anumite momente.

Dolha, indignat de articol

"Domnu' Cipri, nu are rost să mai tot scriem sau să dau eu declaraţii, că... o dau degeaba. Voi sunteţi foarte supăraţi pe personajul Dolha Mircea şi.. asta e. Cazul la care vă referiţi priveşte viaţa publică a mea, cumva? Sau de ce întrebaţi? Dumneavoastră trebuie să vă referiţi la activitatea mea politică sau aceea de ales local şi nu la altceva, domnul Cipri Dragoş. Lucrurile nu se leagă şi nu au treabă una cu alta (funcţia sa cu cazul respectiv, n.red.). Este public totul la instanţă, ce să mai... Cum adică cine a început, dar ce sunteţi dumneavoastră, judecător? Reluăm judecăţi sau cum? A fost o sentinţă definitivă. Nu o respectăm nici pe aceea? Sunteţi deasupra judecătorilor? Sunteţi un fel de supervizor al judecătorilor, sau cum? Vă rog să ţineţi cont de o sentinţă definitivă, pentru că aşa e corect! – Mircea Dolha, ales local, preşedinte de partid, preşedinte de comisii, patron.

"Dolha a sărit la căruţaş"

"Eu am văzut foarte bine tot ce s-a întâmplat, de la început. Eu eram în faţa scărilor. Mai întâi, a venit o dubă mare, cred că de vreo 3 t., şi a intrat în curtea vecinului. Din partea de sus, venea un ştraf, tras de cai. Fiind pantă mare şi zăpadă, era greu de controlat. Când ştraful a ajuns în dreptul porţii, duba a dat să iasă, mai, mai să sară caii pe maşină. Eu nici nu m-am gândit că nu o să aştepte cel din maşină să treacă ştraful cu cai, că nu putea opri. Apoi, am văzut că cineva din maşină s-a dat jos (atunci nu ştiam cine este, abia apoi am aflat că e vorba despre Mircea Dolha). A sărit la căruţaş şi l-a lovit, cred că i-a dat un pumn, iar acesta a căzut la pământ. Şi apoi, l-a înjurat pe căruţaş. Acesta s-a ridicat şi l-a lovit cu biciul pe Dolha. După care, a început harţa. Apoi, a căzut Dolha la pământ. A venit cineva din spate şi i-a despărţit, ajutându-l pe Dolha să se ridice. Nu am văzut ca acesta să-l fi lovit pe Dolha. Asta am declarat şi la poliţie." – unul dintre martorii oculari ai incidentului.

Contrazis de propriul angajat

"Sunt angajatul părţii vătămate, calitate în care am ajutat-o să descarce un camion pe strada Miron Costin. [...] După ce inculpaţii i-au adresat cuvinte jignitoare părţii vătămate, aceasta din urmă i-a întrebat dacă ştiu cine este. Revin şi arat că partea vătămată le-a spus inculpaţilor că este consilier, cu intenţia de a aplana conflictul." – O. B., angajatul lui Dolha, la data incidentului (extras din declaraţia existentă la dosar). Ciprian Dragoş, Gazeta de Maramureş

luni, 24 septembrie 2007

artificiile de dinaintea "Castanelor"

Săptămâna trecută a debutat cu scandalul legat de organizarea Sărbătorii Castanelor. Aşa cum prefiguram în materialul anterior, Ansamblul Transilvania nu şi-a respectat termenii din oferta depusă (anumite trupe din străinătate aflându-se în imposibilitatea de a veni la Baia Mare, pe finalul lunii septembrie), astfel că între Primărie şi Ansamblu nu s-a mai încheiat niciun contract. Câştigătorii selecţiei de oferte au venit cu promisiuni pe care nu le-au putut onora. Însă, mai erau doar două săptămâni până la a 15-a ediţie a Sărbătorii Castanelor. Iar lucrurile arătau din ce în ce mai prost. Deşi directorului Iuliana Dăncuş i se făcuseră promisiuni că va avea contractul semnat cât de repede, lucrurile au stat altfel. A fost anul în care felia respectivă nu a mai ajuns atât de uşor în farfuria Ansamblului. În şedinţa de CL de lunea trecută, s-a pus problema organizării scenei, aducerii trupelor străine, sonorizării, luminii etc. În sală au fost prezenţi reprezentanţii celorlalte două firme care şi-au depus ofertele şi s-a ajuns la un soi de negociere ad-hoc cu consilierii locali, chiar în plenul şedinţei. Mircea Dolha, preşedintele comisiei, l-a întrebat pe Flavius Lango, reprezentantul unei firme arădene, dacă va renunţa la contestaţii şi la ideea de a depune plângeri penale pentru neregulile constatate până acum în legătură cu organizarea selecţiei de oferte şi dacă va primi în schimb atribuirea unui contract privind partea tehnică a scenei, inclusiv lumini, sunet etc. Evident, s-a renunţat la plângerile penale, iar vestea a fost primită cu uşurare de consilierii implicaţi în tot acest joc al intereselor legate de Ansamblu şi/sau alte firme participante, precum şi de către cei din executivul Primăriei. Rodica Brad a jubilat şi a anunţat următoarea variantă: Ansamblul va organiza partea folclorică şi de folk, o societate din Vişeu (a doua pe listă) va aduce restul formaţiilor, iar scena va fi instalată de firma arădeană. Totul făcut după ureche şi la mare repezeală, că doar orice variantă e mai bună decât dezastrul. Aşa s-a ajuns ca nişte angajate ale Primăriei care nu au nici în clin şi nici în mânecă cu fenomenul muzical sau cu manifestările artistice să-şi dea cu părerea vizavi de trupele care trebuie să-i delecteze pe băimăreni. Întâlnirea comisiei (sau ceea ce a mai rămas din ea, pentru că fusese desfiinţată după terminarea selecţiei de oferte) cu reprezentanţii celor trei societăţi urma să aibă loc la ora 6, în aceeaşi zi.

Lucia şi obsesia

Am cerut în prealabil acordul preşedintelui Mircea Dolha pentru a participa la negocierile respective, argumentând că e vorba de bani publici şi de modul în care ei sunt împărţiţi. După o mică ezitare, acesta a precizat că putem participa. Încă de la început, între membrii comisiei s-a simţit o stare de nervozitate. Prima dintre cauze a fost aceea că "măgăreaţa" picase din nou pe capul angajaţilor Primăriei, când tocmai crezuseră că s-a terminat bâlciul prin atribuirea contractului către Ansamblul Transilvania, iar a doua a fost dată de prezenţa noastră în sală.

Personajele cheie ale discuţiei au fost, pe lângă preşedintele comisiei, consilierul Mircea Dolha, acuzat de unii că a vorbit prea mult, Lucia Radu, directorul Direcţiei de Cheltuieli şi Vasile Barbul, directorul... semafoarelor. Discuţiile au fost extrem de palpitante, de aceea vom încerca să reproducem cât mai mult din acestea. Aproape o jumătate de oră, s-a tot bătut monedă pe tema atribuţiilor comisiei. Lucia Radu avea şi ea o obsesie – care este rolul comisiei, din moment ce s-a desfiinţat?

"Comisia a fost numită pentru a face o selecţie de oferte. Ne-am făcut treaba şi gata. Din momentul ăsta, noi nu mai avem niciun rol. Scrie undeva că ducem negocieri", a întrebat Radu. "Acuma credeţi că mai stă cineva să mai facă o comisie, că fuge toată lumea de comisie ca dracul de tămâie", a replicat Dolha. "Nu mai stăm să facem o altă comisie, o să ducem negocieri cu fiecare parte, iar rezultatul îl prezentăm primarului, care are prerogativele de a se pronunţa dacă este corect sau nu. Noi nu semnăm contractele. Până la urmă, nu s-a stabilit nimic în Consiliul Local, nici măcar că această comisie va negocia", şi-a dat cu presupusul Barbul. "Nu s-a stabilit asta? Păi, atunci, ce treabă mai avem aici", s-a întrebat Radu. Trebuie să facem menţiunea că acest tip de dialog s-a repetat de mai multe ori pe parcursul şedinţei. De fiecare dată când se ajungea la un moment tensionat, directorul Lucia Radu găsea soluţia: "s-a anulat procedura, nu mai avem comisie".

Împachetaţi oferta!

Până să se ajungă la adevărata problemă, între cei prezenţi s-au schimbat replici de tot soiul. Preşedintele Dolha a amintit că în comisie au început să umble zvonuri conform cărora el ar fi dorit să elimine Ansamblul în favoarea SC Cinesi, de altfel, o firmă serioasă. "Dacă veţi continua să mă mai jigniţi, nu mai avem ce discuta. Firmă serioasă... Adică noi nu suntem firmă serioasă?", i-a tăiat-o Dăncuş. După o jumătate de oră de astfel de discuţii şi tergiversări, directorul Barbul, care la rândul său se trezea vorbind vrute şi nevrute (uitând că semafoarele mai indică uneori şi culoarea roşie), a găsit de cuviinţă că amplele lucrări ale comisiei sunt afectate de prezenţa ziariştilor în sală şi a decretat să ne retragem. "Nu ştiu dacă această comisie are competenţa de a duce negocierile, dar ele trebuie duse cu fiecare parte separat. Nu este locul presei la această negociere. Altfel, ajungem ca la piaţă", a spus Barbul. Ghinion, însă, preşedintele Dolha s-a arătat mai binevoitor. "Numai o secundă, presa şi-a exprimat dorinţa de a fi aici şi cred că trebuie să dăm dovadă de transparenţă." Imediat a intervenit stresata Lucia Radu: "Nu facem aici conferinţă de presă. Transparenţă, sigur, dar conform legii. De ce trebuie să dăm presei tot timpul ceea ce vrea?" Evident, întotdeauna vrem prea mult. Mai ales când vorbim de banii publici şi de transparenţa cheltuirii acestora. Aşa că am fost nevoiţi a părăsi sala şi am aşteptat pe hol, împreună cu reprezentanţii celor trei firme participante la negociere. În tot acest timp, în comisie se discuta aprins. Atât de aprins încât se auzea de pe hol. Vasile Barbul a ţinut din nou să precizeze că presa nu trebuie să fie de faţă, probabil se gândea că nu vom remarca lobby-ul deosebit pe care l-a făcut Ansamblului, aşa cum reiese din discuţiile purtate între membrii comisiei. Reproducem o parte din dialoguri:

Eu zic că trebuie chemaţi pe rând şi nu cu presa de faţă. – V. Barbul

Sigur, fără presă. Păi, ce articol o scris domnul ăsta... pe fiecare ne incriminează. Să-mi răsucească cuvântul cum vrea el, păi... De ce i-aţi chemat, domnul Dolha? – cineva din sală

Nu eu i-am chemat, ştiţi că eu sunt în Tribunal cu ei? – M. Dolha

În loc să tot vorbim aici, mai bine vedem ce încheiem. În 5 minute, fiecare îşi prezintă oferta, am împachetat-o şi o prezentăm mâine domnului primar. Haideţi, să începem, că eu trebuie să mă duc la un marcaj în centrul vechi. – Barbul

Nu putem începe atâta vreme cât nu ştim ce vrem. Hai, spuneţi ce trupe vreţi să vină şi apoi... – M. Dolha

Hai, să chemăm prima dată Ansamblul! – Barbul

Nu, pe domnul de la Arad. – cineva din sală

Că el ne dă tot ce vrem. – M. Dolha

Păi, nu, cu el numai scena. Aşa s-a spus în Consiliul Local – ce altceva să-i mai dăm? – V. Barbul

În mintea directorului Barbul lucrurile ar fi trebuit rezolvate în 5 minute (deşi până acum 3 luni fuseseră insuficiente), după următorul scenariu. Ansamblul ia grosul, respectiv intermediază aducerea formaţiilor, iar celelalte două firme asigură partea de scenă (cu lumini, sonorizare etc). Numai că nimeni nu putea stabili dacă aşa aveau să stea lucrurile sau nu. Atitudinea semaforizatului Barbul s-a dovedit a fi una de prost gust. După două luni în care angajaţii model ai Primăriei, începând cu nişte jurişti total nepricepuţi, nu au reuşit să creeze altceva decât un haos de proporţii şi să arunce suspiciuni asupra modului în care se atribuie contractele în cadrul licitaţiilor (ori cererilor de oferte, ori cum le-or fi spunând) organizate de Primărie, Barbul ţine să anunţe că totul trebuie rezolvat în 5 minute. Că el are altă treabă mai importantă – nişte marcaje stradale. Probabil în acest stil "na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie" s-a lucrat de la bun început şi astfel s-a ajuns ca în penultima săptămână premergătoare evenimentului să nu ştim nici măcar o trupă care va veni în Baia Mare.

Săracul oraş

Dom'le, vrem trupe străine. Cine poate să vină? Alphaville poate? – Dolha

Poate. – Flavius Lango

Doamna Dăncuş are contract cu ei. – Dolha

Nu are contract. – Flavius Lango

Vedeţi? Nici măcar nu are contract cu ei. – Dolha

La ce putere puteţi aduce sunetul? – Dolha

La 60 de mii de waţi. Îl aducem şi la 100 de mii, dar dărâmăm oraşul. – Flavius

Nu, nu, că şi aşa, săracul oraş. - Dolha

vineri, 21 septembrie 2007

magazin de magazin (1)

Unul dintre cele mai interesante magazine băimărene, ca prezentare şi mod de a-şi promova produsele, este un second - hand care se doreşte altfel decât celelalte. Pornind de la "firma" afişată ostentativ (decolorată între timp) - Visul Imaginaţiei (un nume de magazin cum rar ne-a fost dat să întâlnim) - şi terminând cu afişele expuse în vitrină, totul arată "imaginaţia" celor care ar face orice pentru a atrage clienţii. Să poţi să ai simţul eleganţei... Iată, nici nu aţi fi bănuit că la doar 2 lei sau 5 sau 8, că nu ne dăm bine seama, vă puteţi procura nişte "scurte" cu care veţi dovedi că aveţi simţul eleganţei. Nu voi spune mai mult, vă voi lăsa să admiraţi singuri "reclamele" Visului Imaginaţiei. O fi vis, o fi realiate... nu am atâta imaginaţie să-mi dau seama. Click pe poze pentru a le mări.

marți, 18 septembrie 2007

decimarea intelectualităţii clujene

Nu sunt decât nişte oameni care au fost închişi de comunişti. Nu sunt nici mai răi şi nici mai mari criminali decât noi, cei care nu am simţit niciodată aerul unei celule. Însă au fost stigmatizaţi toată viaţa. Unii s-au luptat cu regimul comunist, însă alţii nici nu au ştiut vreodată pentru ce şi-au petrecut ani frumoşi din viaţă în închisorile terorii roşii. De aceea cred că trebuie să avem o stimă deosebită pentru ei. Sunt cei care au plătit cu libertatea lor pentru a se realiza un deziderat absurd - decimarea intelectualităţii (adică acel segment care ar fi reprezentat un pericol pentru regimul impus de la Moscova). Unii mai trăiesc şi azi şi ne spun povestea lor. Mai jos, puteţi citi relatările unui fost deţinut politic care a supravieţuit detenţiei comuniste.

Lua masa la cantina, alaturi de alti studenti. La o masa vecina, cativa colegi au pomenit de o organizatie anticomunista, ale carei baze tocmai se puneau in randul studentilor clujeni. Acest fapt a fost suficient pentru a o condamna pe studenta la drept, Eva Gligor, la un an si jumatate de inchisoare. Chiar daca nu avusese nicio legatura cu cei implicati in miscarea studenteasca respectiva, ea a fost „asimilata” lotului Rebreanu, alaturi de alti 45 de studenti. Acea nefericita intamplare avea sa-i marcheze intreaga viata.

Era o zi de septembrie, ca şi asta. În 1949. Eram studentă la drept, în Cluj, şi tocmai dădeam un examen de drept penal, în presesiune. După ce am ieşit de la examen, m-am dus într-un parc de pe str. Horea. Stăteam acolo şi repetam. Au venit nişte tipi frumuşei şi... mi-au zis să mă îmbrac. Nici nu am avut timp să-mi iau ciorapi în picioare (şi aveam să regret asta mai târziu, în Securitate, când am suferit cumplit din pricina frigului). M-au dus cu o maşină până pe str. Regală, lângă Grădina Botanică, unde era sediul Securităţii Cluj. Am intrat într-o celulă şi intrată am fost. Nu m-a mai întrebat nimeni nimic. Am petrecut zile întregi într-o aşteptare fără sfârşit. Era o celulă plină de umezeală şi frig. Iar cu timpul m-a apucat frica. Abia după aceea au început anchetele. Au aşteptat până i-au strâns pe toţi cei din presupusul grup format în rândul studenţilor.

Anchetatorii m-au întrebat dacă ştiam ceva despre o anume organizaţie creată în cadrul Universităţii. Le-am spus că auzisem. Singura mea legătură cu acea organizaţie a fost faptul că într-o zi, pe când luam masa la o cantină, am stat la o masă alăturată cu aceea la care mâncau alţi studenţi şi i-am auzit vorbind despre faptul că sunt în echipă aproape completă, că vor finaliza constituirea organizaţiei. Era evident că se puneau bazele unui grup care se opunea Guvernului de la acea vreme. Le-am spus anchetatorilor că am auzit discuţia lor. Iar ei au fost mulţumiţi cu asta. De atunci nini nu m-au mai anchetat. M-au încadrat şi gata. Ştiusem, tăinuisem şi nu îi divulgasem la timp. Asta era logica lor. Nu m-am întâlnit niciodată cu ei şi nu îi cunoşteam, decât pe cei care stătuseră atunci la o masă vecină. Atât.

Ulterior, am aflat că băieţii îşi făcuseră un plan cu organizaţia creată. Voiau să creeze o organizaţie anticomunistă, pentru a se opune instaurării comunismului în ţară. Lider era un student, Liviu Rebreanu (la fel ca şi scriitorul). Aşa ne-au şi încadrat – lotul Rebreanu. Toţi cei 46 din acest grup au fost condamnaţi. Unii au luat chiar până la 20 de ani de închisoare (au fost câţiva care au şi murit în timp ce erau închişi). Nu întâmplător au plătit studenţii de la drept. Comuniştii nu doreau ca în justiţie să ajungă oameni care nu gândesc la fel ca ei şi nu sunt de partea lor. Chiar dacă nu erau vinovaţi. Căci ei nu se gândeau să facă ceva rău, ci, din contră, să oprească un rău.

După trei luni de şedere în arestul Securităţii din Cluj, am fost dusă la Închisoare, înainte de Crăciun, unde am mai stat trei luni, până în martie. Aici, condiţiile erau mizerabile, iar mâncarea foarte slabă. Dimineaţa primeam un terci cald, iar la amiază o tocană. Atât. Într-o celulă stăteam 35 de femei şi dormeam întinse pe duşumea. Însă era atât de strâmt, încât pentru a ne întoarce de pe o parte pe cealaltă, eram nevoită să o facem toate deodată. Cele mai multe dintre ele erau închise pentru că tăinuiau ceva (sau asta presupuneau anchetatorii) despre anumite persoane, ajutaseră cu alimente sau îmbrăcăminte pe cei urmăriţi de Securitate sau găzduiseră pe cineva. În 16 martie, 1950, a avut loc procesul. Tribunalul Militar Cluj, condus de preşedintele Vlasiu, s-a arătat nemilos faţă de studenţi. Şedinţa a fost una la care publicul nu a avut acces, nu îmi explic cum a ajuns tatăl meu în sală. Cred că a fost singurul dintre aparţinătorii celor condamnaţi atunci. Eu am primit un an şi jumătate de închisoare, fiind acuzată de delict contra ordinii sociale.

După proces, am urcat pe un tren de marfă, într-un bou-vagon şi am ajuns la închisoarea din Mislea, aflată pe Valea Prahovei, lângă Băicoi. Era o închisoare mai aerisită, cu ziduri groase şi încăperi mai spaţioase. Zidurile erau atât de înalte încât nu se vedea în exterior decât cerul. De asemenea, aici am suferit de frig, foame şi frică. În fiecare seară auzeam nişte zgomote ciudate. Una dintre gardience, 'coana Mărguţa', ne-a spus că în cealaltă secţie s-au format loturi pentru a fi duse la Canal, iar noapte de noapte, venea o maşină pentru cei care urmau a fi trimişi acolo. De asemenea, nu ştiam când o să fim eliberaţi, pentru că mulţi au mai stat închişi şi după ce le-a expirat pedeapsa." - Eva Gligor

Însă, Eva Gligor a avut şansa de a fi eliberată la împlinirea pedepsei. Ea s-a întors acasă, dar lucrurile nu aveau să fie niciodată la fel. Nu s-a mai putut înscrie la facultate, având în spate stigmatul zilelor de penitenţă. De asemenea, a luptat din greu pentru a primi un loc de muncă. Inclusiv soţul său, medic de profesie, a avut probleme legate de locul de muncă, fiind repartizat la întreprinderea de la... Nistru. După nenumărate încercări, Eva Gligor s-a angajat la Spitalul Judeţean, iar după aproape 15 ani a primit aprobarea de a continua studiile juridice. Amprenta neagră lăsată de zilele petrecute în închisoare s-au resimţit şi asupra ginerelui acesteia. În 1989, el ar fi primit postul de inginer şef al Spitalului, însă nu s-a putut, tocmai din acest motiv. Acum, Eva Gligor are 80 ani, însă memoria tristei tinereţi îi este la fel de vie ca şi când s-ar fi întâmplat ieri.

În loc de concluzie:
"Acum nu mai există respect pentru foştii deţinuţi politici. Este foarte multă vreme de atunci. Pe mine m-au arestat în '49, dar nu a zis nimeni nici măcar pardon pentru ce s-a întâmplat. Se dorea o 'curăţenie'. Dacă ai scăpat, bine, dacă nu... Importantă a fost supravieţuirea, pentru că asta era adevărata problemă.

luni, 17 septembrie 2007

Pietoni, vă ordon treceţi canalul!

Ce au avut în cap cei care au trasat această "trecere de pietoni", nu ştim. Ea duce într-un canal de scurgere şi este paralelă cu locul în care trebuia să fie, căci trotuarul se continuă alături. Un trotuar atât de îngust, încât aproape nimeni nu-l foloseşte. Mai degrabă, trebuia inventat un spaţiu pentru semnul de circulaţie din colţ, care, culmea, indică... o trecere de pietoni. Însă Vasile Barbul, directorul Serviciilor Publice, are prea multă treabă încât să mai vadă şi amănunte dintr-astea. E prins cu semafoarele, pe care le instalează la fiecare colţ de stradă.

învârtita Ansamblului Transilvania în jurul Sărbătorii Castanelor

La începutul lunii, presa locală titra frumos - Ansamblul Transilvania va organiza Sărbătoarea Castanelor. Vor veni următoarele trupe de succes: Boney M, Alphaville, Voltaj şi alţi experţi în play-back. Cel puţin aşa suna oferta impresionantă cu care cei de la Ansamblul condus de Iuliana Dăncuş au cucerit graţiile comisiei. O comisie care, săptămâna trecută, nu a scăpat de ceea ce s-a temut mai tare. Respectiv de o ţeapă marca Ansamblul Transilvania. Chemată să semneze contractul, Iuliana Dăncuş s-a exprimat foarte sincer, recunoscând că... Boney M, Alphaville şi Voltaj nu vor mai veni. Adică tocmai trupele care au contat cel mai mult în ecuaţie nu mai vin la Baia Mare. Şi acum ce să facă minunata comisie prezidată de consilierul Mircea Dolha? Să încheie contractul cu o altă firmă? Nu ar fi corect faţă de interesele unora vizavi de Ansamblu. Să încheie contractul cu Ansamblul? Nu ar fi corect faţă de prevederile legale şi iar s-ar trezi cu DNA-ul pe cap (pentru a câta oară, ne întrebăm), pentru că Ansamblul nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin oferta. Să lase totul pe seama unui serviciu din cadrul Primăriei? O sinucidere curată, având în vedere profesionalismul celor care s-au ocupat până acum de organizarea celei de-a 15-a ediţii. Nici măcar o cerere de oferte ca lumea nu au reuşit să facă (fiind nevoie de două luni pentru a se ajunge în haosul de acum). Săptămâna trecută am discutat telefonic cu Iuliana Dăncuş. Aceasta ne-a dat o declaraţie care lămureşte totul - "ştiţi că asta a fost, în caietul de sarcini, condiţia, să fim câştigători". Cu alte cuvinte, cărţile au fost dinainte făcute pentru ca Ansamblul să câştige acel contract. Duminică dimineaţă, în cursul emisiunii realizate de Claudiu Florescu, la AXA TV, Iuliana Dăncuş a încercat să ne convingă, telefonic, de faptul că ea nu a declarat aşa ceva. E drept că s-a emoţionat puţin când ne-a dat acea declaraţie, însă trebuie să recunoaştem că se simte sinceritatea femeii. Mai jos, puteţi asculta înregistrarea acelei declaraţii. DivShare File - iuliana dancus.wav Mai multe detalii puteţi citi în textul publicat în Gazeta de Maramureş.

Sărbătoarea Castanelor a ajuns la un ceas aniversar. Este cea de-a 15-a ediţie. Însă, în loc să se remarce printr-o manifestare de excepţie, acest an s-a distins prin cea mai slabă organizare de până acum. Totul a început de la comisia condusă de viceprimarul Ovidiu Ştefan, un manager excepţional, care după ce a dres-o în favoarea Ansamblului Transilvania, a fost contestat şi şi-a dat demisia.

Geniala idee, deloc întâmplătoare şi motivată de nu mai puţin o jumătate de miliard lei (ce-i drept, vechi) pentru teatrul amator în limba maghiară Lendvay Marton, a consilierului Alexandru Şimori, de a atribui organizarea sărbătorii direct Ansamblului Transilvania, fără a analiza alte oferte sau a se face licitaţie publică, s-a dovedit a fi una catastrofală şi a dus la haosul de acum. Cum spuneam, Ovidiu Ştefan, realizând că a sfeclit-o rău de tot, şi-a dat demisia şi a plecat alături de alţi câţiva consilieri locali, lăsându-l la pupitrul tehnic pe experimentatul avocat debutant, Mircea Dolha. Sub conducerea sa, comisia special desemnată în acest scop, a conchis că serviciile de organizare a sărbătorii vor fi atribuite în urma unei selecţii de oferte. Şi s-a mers pe varianta aceasta, fără a se menţiona, în caietul de sarcini, care este valoarea maximă pe care Primăria şi-o poate permite pentru un asemenea eveniment. Deşi se ştia. Totul fusese pregătit ca la carte. 120 de mii euro, cu tot cu TVA. S-a trecut la treabă, însă, una din firmele participante, SC Broks & Bimetalle SRL, din Arad, a atenţionat comisia condusă de Dolha, că în cazul unei selecţii de oferte, valoarea maximă permisă de lege este de 40 mii euro. În cazul unui buget de 120 mii euro, trebuie organizată licitaţie. Evident, anumite firme se încadraseră pentru un buget de 40 mii euro, aşa cum prevede legea pentru procedura selecţiilor de oferte. Realizând gafa nemenţionării acestei sume încă de la bun început, comisia lui Dolha a ajuns la concluzia că se va relua întreaga procedură. Săracul om, era şi el preşedintele unei comisii, în sfârşit, şi iată că lucrurile mergeau cum nu se poate mai prost.

Lupta cu final ştiut

Spre sfârşitul lunii august, s-au depus noi oferte, după ce pe site-ul Primăriei Baia Mare s-a publicat suma maximă ce va putea fi folosită din bugetul local pentru acest eveniment: 100 mii euro, fără TVA (adică, aproape 120 mii euro, în total). Lupta s-a dat în trei: Ansamblul Transilvania, SC Broks & Bimetalle şi Cinesi (firma lui Florian Gui, fost impresar al Ansamblului Transilvania). Toate au venit cu cel puţin trei trupe din străinătate, însă diferenţa a făcut-o, conform deciziei comisiei, preţul cel mai mic. Astfel, Ansamblul Transilvania a avut câştig de cauză, cu o ofertă mai mică cu aproximativ 1.000 euro. Pe plan artistic, argumentul forte a fost următorul: va veni super-trupa Boney M. Care, fie vorba între noi, are un nume în spate şi... atât.

Însă, lunea trecută, pe când Iuliana Dăncuş, directorul Ansamblului, s-a prezentat în faţa comisiei pentru încheierea contractului... ghinion. Boney M nu mai vine. În plus, nici Voltaj. Deci tocmai argumentele care au contat cel mai mult în faţa comisiei nu mai existau. În aceste condiţii, contractul nu s-a mai semnat. Miercurea trecută, în cadrul şedinţei de buget-finanţe, a CL Baia Mare, s-a pus problema contractului ce trebuie semnat. Rodica Brad, secretarul Primăriei Baia Mare ne-a declarat că el nu se va mai semna, din cauză că nu au fost respectaţi termenii ofertei. "Nu o să mai organizeze Ansamblul, ci o va face serviciul de specialitate al Primăriei. Asta pentru că Ansamblul nu a respectat condiţiile pe care le-au precizat în ofertă şi nu mai vin cu artiştii din străinătate. Luni, se va face o informare către CL despre acest lucru", a declarat Brad.

Joi după masă, înainte de închiderea ediţiei, am contactat-o telefonic pe Iuliana Dăncuş, întrebând-o cum comentează cele întâmplate. Directorul Ansamblului s-a arătat surprins de întrebările noastre şi ne-a explicat faptul că în cursul zilelor ce vor urma, contractul se va încheia. Cu alte cuvinte, ori Dăncuş nu era la curent cu cele discutate şi hotărâte în cadrul comisiei, ori încerca să ne dea de înţeles că nu existase niciun moment în care se pusese problema renunţării la acel contract. Din nefericire pentru ea, nu ştia că noi fuseserăm prezenţi la discuţiile între membrii comisiei şi luaserăm părerile unora dintre aceştia. Pe de altă parte, sursele noastre ne-au informat că Dăncuş face presiuni puternice asupra celor din Primărie, ajutată puţin şi de juristul Ansamblului, pentru ca respectivul contract să fie încheiat.

Oricum ar fi, lucrurile au deraiat rău. Dacă se va încheia contractul, atunci nu s-au respectat termenii din ofertă şi procedura ar putea fi uşor contestată de ceilalţi participanţi, care au fost clar dezavantajaţi. Ansamblul a venit cu o ofertă "spectaculoasă" pe care nu o mai respectă, însă tot câştigătoare este. Iar în cazul în care contractul nu se va încheia, este greu de închipuit cum o comisie, care habar nu are cum să organizeze o licitaţie şi timp de două luni oscilează între încredinţarea directă şi selecţia de oferte, va reuşi, în timp record de două săptămâni, să pregătească un eveniment care necesită, de regulă, cel puţin două – trei luni pentru a fi o reuşită. Mai ales că vorbim de un ceas aniversar.

Ce spun consilierii

"Nu ştiu ce s-a întâmplat, că nu fac parte din comisie. Dar cred că s-a greşit la caietul de sarcini, că nu trebuiau menţionate formaţiile ce trebuie aduse", a declarat Marcel Belbe, consilier local liberal.

"Dacă nu am fost hotărâţi de la început ce vrem să facem şi cu ce fel de procedură dorim să mergem mai departe, astea sunt riscurile pe care ni le-am asumat. Mă refer la membrii comisiei respective. Noi am lăsat să facă aşa cum au dorit şi am aprobat întocmai cum ne-au cerut. Mi se pare normal să nu mai vină anumite trupe, pentru că nu le poţi anunţa cu două săptămâni înainte să ţină un concert", a spus Vlad Oneţ, consilier local democrat.

Perspective penale

Flavius Lango, administratorul firmei arădene, ne-a declarat faptul că toată povestea legată de organizarea Sărbătorii Castanelor este un spectacol de proastă calitate, în care reprezentanţii Consiliului Local şi ai Primăriei au comis o serie de încălcări ale legii, unele chiar în cunoştinţă de cauză. El afirmă că prevederile legii sunt clare şi nu pot fi eludate, astfel că pentru contractarea serviciilor a căror sumă depăşeşte 40 mii euro, trebuie organizată o licitaţie, procedura selecţiei de oferte fiind prohibită. Mai mult, dacă doar cheltuielile legate de scenă ajung la 120 mii euro, atunci care vor fi cheltuielile totale ale organizării Sărbătorii Castanelor? Pentru că în cazul în care suma va depăşi 125 mii euro, trebuie îndeplinite alte condiţii. Astfel, membrii comisiei ar putea fi cercetaţi penal. În fapt, Flavius Lango a declarat că pe numele fiecărui membru din comisia lui Dolha va depune plângere penală şi îi va acţiona în judecată pentru prejudiciul adus.

"Licitaţia a fost un spectacol de proastă calitate. Acolo s-a eludat tot timpul legea. De la bun început a fost o măscăreală. Astea sunt chestii penale toate. Foarte, foarte urât, totul. Ce am întâlnit acolo, nu am văzut în cei cinci ani de când particip la aşa ceva. În timpul licitaţiei, s-a descoperit că cineva nu avea dosarul complet şi lipseau nişte acte. S-a ridicat o doamnă jurist şi a zis că le aduce ea, că mai existau acte de la o altă licitaţie. Şi a venit cu ele şi le-a pus în dosarul firmei respective. Am înnebunit când am văzut. Eu am venit iniţial cu trei trupe, pentru a mă încadra la suma de 40 de mii euro, fiind convins că e vorba de cerere de oferte şi suma asta nu se poate depăşi. Când a văzut preşedintele comisiei (Mircea Dolha, n.red.), a zis: păi, ce, faci mişto de noi, aici? La un municipiu ca Baia Mare vii doar cu trei trupe? Apoi, m-a luat peste picior şi mi-a zis că ştiu foarte bine că TVA-ul nu se plăteşte la trupele care vin dinafară. Şi că îmi rămâne mie TVA-ul. M-a luat de fraier. I-am zis, maestre, te înşeli amarnic. Am organizat un revelion de 120 de mii de euro şi am ANAF-ul pe cap, că trebuie să plătesc TVA-ul pentru trupele de afară. Şi asta se plăteşte la finanţe. Nu mai că domnul consilier nu ştie. Pe de altă parte, eu i-am avertizat prima dată că nu au procedat bine, că dacă vorbim de cerere de oferte, trebuie să rămânem în cadrul sumei de 40 mii euro. Dacă e peste, trebuie licitaţie. Însă ei nu s-au prins. Şi au continuat să meargă cu cererea de oferte, anunţând 120 mii euro. Deja aici intrăm în sfera penală, pentru că au făcut asta cu bună ştiinţă. Apoi, o juristă din comisie a încercat să mă convingă de faptul că banii Consiliului Local nu sunt publici. Că au autonomie locală. Nu am auzit în viaţa mea aşa ceva. A fost o ţigănie, ce mai. Oricum, o să fac plângere penală pe numele tuturor membrilor din comisie. Mai bine spuneau de la bun început că vor să facă o şmecherie şi să mă retrag, că-i încurc. Au spus că s-a făcut excepţie de la ordonanţa respectivă? Nu se poate face excepţie de la ordonanţă decât în cazuri speciale. Achiziţionezi echipament militar, să zicem. Iar dacă spun că au făcut excepţie de la ordonanţă, de ce au menţionat în cerere faptul că se au în vedere prevederile art. 16 din OUG 34? Am întrebat asta şi în comisie şi s-a făcut linişte. Şi vă mai spun ceva. Ei invocă o excepţie din anexa 2B, conform căreia serviciile artistice nu se încadrează aici. O prostie. Pentru că dacă invoci asta, nu poţi să scrii cerere de oferte pentru 120 mii euro. Ea se aplică doar pentru sume de până la 40 mii euro. Dacă pui suma de 120 mii euro, este clar, vorbim de o licitaţie. Dar, scuzaţi-mă că vă spun, ei sunt superficiali. Când o să ajung la proces, în Baia Mare, o să râdă judecătorul de ei. Chiar dacă e rău intenţionat. Că mi s-a spus să fiu atent, că va fi greu cu judecătorii din Baia Mare. Însă nu cred că se va risca nimeni cu chestia asta, pentru că e bătaie de joc ce s-a întâmplat. Şi a mai fost o greşeală din partea lor. Este clar că vor mai fi aici şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de publicitate, artificii etc. Iar astea trec de 5 mii euro. Asta înseamnă că se vor cheltui în total peste 125 mii euro şi acolo avem alte reglementări, cu totul speciale. Şi nu se pot separa contractele pentru a eluda legea, ordonanţa interzice lucrul ăsta. O să iasă rău de tot", a declarat Lango.

Din culise

Una dintre greşelile majore comise în tot acest haos a fost ceea a menţionării, în caietul de sarcini a unei condiţii referitoare la scenă. Aceasta ar trebui să aibă 17 metri. Ideea era următoarea. În Bucureşti, există două scene mari, însă au doar 16 m. Singura scenă privată din ţară care s-ar preta ar fi aceea a Primăriei din Sibiu. Adică exact aceea cu care Iuliana Dăncuş urma să încheie contractul ulterior. Deci, totul fusese pregătit la meserie pentru Ansamblu. Însă ceea ce nu ştiau membrii comisiei a fost faptul că în primăvara acestui an, firma din Arad (Broks & Bimetalle) a achiziţionat una de 20 de m, cu o extensie totală de până la 30 m, aceasta fiind cea mai mare scenă privată din România. Însă, acest argument nu a mai contat, comisia lăsând urechea şută şi pedalând pe ideea cu trupele străine (idee care s-a dovedit la fel de proastă). În plus, Iuliana Dăncuş a fost lămurită de membrii comisiei că nici nu este nevoie de o scenă de 17 m, că spaţiul nu va permite amplasarea ei. Probabil că s-ar fi mers pe varianta scenei pe care soţul acesteia o deţine, el fiind un partener de afaceri vechi al Ansamblului Transilvania.

Condiţia câştigătoare

În cursul discuţiei pe care am avut-o cu Iuliana Dăncuş, aceasta s-a arătat vizibil emoţionată, neştiind cum să evite ideea renunţării la acel contract. Nu ştim dacă din cauza emoţiilor sau a faptului că s-a simţit vinovată, ea ne-a dat o declaraţie absolut şocantă: una dintre condiţiile din caietul de sarcini a fost aceea ca Ansamblul să câştige. Asta era şi ideea. Încă de la bun început se ştia că Ansamblul va câştiga, deci nu mai înţelege nimeni de ce atâta agitaţie cu două rude de selecţii de oferte încheiate cu un eşec. "Nu înţeleg ce mă întrebaţi. Am fost declaraţi câştigători şi... cum să nu se semneze contractul? Urmează a se semna zilele acestea. Ni s-a comunicat că am avut cea mai bună ofertă. Că ştiţi, asta a fost condiţia din caietul de sarcini, să fim câştigători. A fost o problemă cu anumite trupe, care, înainte de prima deschidere de oferte erau disponibile sau aveau oferte şi din altă parte. Iar când a venit a doua deschidere, deja şi-au luat în altă parte acţiuni, pe la Sibiu, Bucureşti. E vorba de Boney M şi Voltaj. O să aducem alte trupe, de aceeaşi valoare artistică. E cam târziu acum, dar nu cred că e cineva vinovat. O să fie o sărbătoare frumoasă", ne-a lămurit Dăncuş. Adică am aflat şi asta. Iuliana Dăncuş ştia că anumite trupe au mai multe oferte sau chiar contracte încheiate pentru perioada finalului lunii septembrie, totuşi, le-a menţionat pe oferta proprie.

OFERTA expirată a Ansamblului

Oferta artistică

Vineri

Concert de seară:

Andra – 1.100 euro

Loredana & Taraf – 6.500 euro

Alphaville – 18.000 euro

Sâmbătă

După amiază de folk

Mircea Baniciu (Mircea Vintilă) – 1.000 euro

Ducu Bertzi – 1.000 euro

Marinel Petreuş – 200 euro

Daniel Făt – 300 euro

Grup Folk Clasic – 300 euro

Concert de seară

HI – Q – 3.000 euro

Voltaj – 5.500 euro

Boney M (Zaragoza Band) – 15.000 euro

Duminică

După amiază de folclor

Aurel Tămaş şi orchestra – 1.875 euro

Tinu Veresezanu – 1.000 euro

Florentina şi Petre Giurgi – 300 euro

Sava Negrean Brudaşcu – 625 euro

Ştefan şi Andrei Petreuş – 250 euro

Lucian Drăgan (Orchestra Ansamblului Folcloric Transilvania) – 1.000 euro

Concert de seară

Heaven – 900 euro

Ştefan Bănică Jr. – 7.000 euro

Total (fără TVA) – 64.850 euro

Oferta de preţ a Ansamblului Transilvania

Tip cheltuială

Scenă, sonorizare, lumini, servicii management – 11.000 euro

Conectare, alimentare şi consum energie electrică – 600 euro

Artişti – 64.850 euro

Prezentator – 500 euro

Transport (echipă tehnică, artişti, prezentator) – 16.000 euro

Cazări (echipă tehnică, artişti, prezentator) – 2.500 euro

Mese (echipă tehnică, artişti, prezentator) – 3.000 euro

Total – 98.450 euro

Pază şi ordine publică – 0

Prevenirea şi stingerea incendiilor – 200 euro

Prim ajutor – 300 euro

Total – 98.650 euro

Profit 0% aplicat

TVA 19% - 18.743 euro

Total general – 117.393,5 euro

vineri, 14 septembrie 2007

O maimuţă numită Jiji

De pe blogul Oanei Despa, via Revista Blogosferei, am aflat că Jiji Becali a ajuns în Wikipedia (o enciclopedie on line). Foarte frumos, numai că în dreptul numelui său apare imaginea unei... maimuţe. Evident, sub poză trebuia scris că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Deşi... Culmea este că, imediat după ce a apărut ştirea despre maimuţa Jiji, poza a dispărut de pe site. Probabil Jiji şi-a trimis armata de fini să rezolve jenanta problemă. Noroc că Oana a salvat varianta iniţială.

joi, 13 septembrie 2007

peisaj băimărean (1)

Poate veţi crede că e o imagine din anii '90, însă vă voi dezamăgi spunându-vă că e făcută săptămâna trecută. Sau poate vă veţi gândi că urâţenia asta ocupă spaţiul pe undeva prin cartierul Hatvan (un fel de Ferentari, pentru non-băimăreni). Vă voi dezamăgi din nou. Ea se află pe artera principală a oraşului, Bd. Bucureşti, ceva mai sus de blocul Semilună. Pe viitor, voi continua postarea unor astfel de pesiaje mirifice, cu imagini ce par desprinse din ţările lumii a treia şi nu din Europa anului 2007.

miercuri, 12 septembrie 2007

În numele sutanei

Una dintre problemele cele mai complexe care au tulburat relatiile romano-maghiare, in perioada de dupa Revolutie, a fost si a ramas aceea cererilor de retrocedare a unor imobile de catre cultele religioase maghiare (Status romano-catolic din Transilvania), si de catre Ordine calugaresti catolice maghiare. Problemele ridicate de aceste cereri de retrocedare sunt multe si sunt prezente in principalele orase ardelene. Si Baia Mare se confrunta cu mai multe astfel de probleme. Poate cel mai spectaculos caz este imobilul din Centrul Vechi, denumit si Casa Minoritilor.

Toate aceste revendicari au venit in ultimii ani datorita modificarii Legii cultelor si aparitiei legilor proprietatii. Daca in cazul retrocedarilor de paduri sau terenuri arabile lucrurile se indreapta incet, dar fara cale de intoarcere, spre o rezolvare a celor care au fost proprietari, in cazul revendicarilor acestor ordine calugaresti bulibaseala este mare, iar reglementarile legale mai mult incurca decat sa descurce. Gurile rele afirma ca interesele sunt foarte mari fata de cladirile, terenurile si bunurile mobile cerute. In multe din orasele ardelene au fost revendicate zeci de cladiri. Procesele sunt greu de finalizat si din cauza influentelor politice. Multi vorbesc de nucleul dur al UDMR, unul din vectorii acestor revendicari. Sigur, unele din cereri sunt justificate, in alte cazuri, insa, situatia este pe cat de complexa, pe atat de complicata. Asa este si in Baia Mare. Un caz care poate fi exploziv daca va avea un final nefericit pentru cei care sunt actualii proprietari.

Fratii Minori Conventuali

Conform unui act emis in 2006 de ministrul general al Fratilor Minori Conventuali, cu sediul la Roma, in Transilvania exista o provincie religioasa numita Sfanta Elisabeta, cu centrul la manastirea romano - catolica din Arad. Ea are in componenta manastirile din mai multe localitati ardelene, inclusiv pe aceea din Baia Mare, si face parte din Ordinul Fratilor Minori Conventuali, care a luat nastere printr-o bula pontificala a Papei Urban al VIII-lea, din 1627. Radacinile istorice ale acestui ordin sunt si mai vechi, el constituindu-se pe bazele Ordinului Calugarilor Franciscani, infiintat in cadrul Bisericii Romei inca din 1147, tot printr-o bula papala, pentru prima data in Franta Evului Mediu. Pe teritoriul Transilvaniei, Ordinul Fratilor Minori a detinut de-a lungul timpului, cu titlul de posesie, numeroase imobile, prin vointa exclusiva a imparatilor suverani. In Baia Mare, unul dintre cele mai importante imobile detinute de Minori a fost una dintre cladirile din Centrul Vechi al orasului, in a carei aripa estica isi are acum sediul Directia de Venituri a Primariei Baia Mare, pe str. Crisan. Este vorba de un patrulater marginit de Teatrul Dramatic si Piata Pacii, al carui colt se afla in imediata apropiere a Hotelului Minerul. In 1952, printr-o sentinta civila emisa de Tribunalul Popular al orasului Baia Mare, in baza unui Decret datand din 1951, imobilul a fost trecut legal in proprietatea statului, dupa ce acesta a fost incadrat in categoria bunurilor fara stapan. In fapt, la fel cum s-a intamplat cu mai multe culte religioase sau organizatii ce au apartinut acestora, Ordinul Minoritilor si-a incetat existenta, iar datorita faptului ca in anul 1952 nimeni nu depusese declaratii de impozit pentru cladirea respectiva, ea a fost preluata de Statul Roman. Dupa aceea, imobilul, a carui destinatie de baza era aceea de casa de locuit, a fost atribuit unor chiriasi. Dupa 1990, imobilul nu a fost revendicat si, prin urmare, in 1997, Primaria, prin Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Local si Utilitati (fosta SC GAMA RA) a initiat un demers de vanzare a apartamentelor respective, catre chiriasii de la vremea aceea, in baza Legii 112 din 1995.

Calugari in tatonare

Toate bune si frumoase, pana dupa 2000, cand au inceput sa-si faca aparitia si primele persoane interesate de revendicarea cladirii respective. Conform spuselor celor care locuiesc in apartamentele de la etaj, in urma cu cativa ani, imobilul a fost vizitat de doua fete bisericesti care s-au recomandat a veni din partea Ordinului Minoritilor, ce s-au aratat interesate de starea de fapt si de drept a cladirii. Apoi, timp de cativa ani, liniste deplina. Nimeni nu a mai auzit de calugarii minoriti. Insa, in 2003, Ordinul Minoritilor a revendicat cladirea si a deschis o serie de procese cu actualii proprietari ai apartamentelor. Din totalul de 12 familii care locuiesc in complexul de cladiri de pe str. Crisan, 9 au fost chemate in instanta. Care a fost motivul pentru care trei dintre acestea au fost omise nu se stie. Cert este ca a inceput o serie intreaga de procese, care de care mai ciudat solutionate. De parca nu ar fi fost vorba de acelasi imobil si de acelasi tip de contracte, instantele de judecata au dat, dupa caz, solutii contrare. Unii magistrati au inteles ca imobilul nu poate fi retrocedat, iar altii au inteles contrariul. Insa, pana acum, doar cateva din familii au obtinut sentinte definitive si irevocabile, prin care li se recunoaste dreptul de proprietate asupra apartamentelor cumparate. Cele mai multe se afla inca in litigiu, in diferite faze ale procesului civil, dupa ce au pierdut sau au castigat in prima instanta. Mai trebuie mentionat si faptul ca o buna parte din fostii chiriasi sunt persoane in varsta si unii nu au avut posibilitatea angajarii unui aparator legal. Foarte multi dintre cei care locuiesc acolo sunt exasperati de aceste procese prin care trebuie sa-si apare dreptul de proprietate, dupa ce Primaria le-a vandut prin contracte autentice acele apartamente.

A fi sau a nu fi

Magistratii baimareni au fost confruntati cu un caz dificil, avand de analizat mai multe aspecte privind actiunea inaintata de Ordinul Minoritilor. La o analiza mai atenta s-a constatat ca ea nu poate fi admisa din mai multe motive. Vom lua una dintre sentintele date, desprinzand cateva elemente care ridica semne de intrebare asupra veridicitatii celor pretinse de respectivul ordin calugaresc. In primul rand, actiunea in instanta a fost introdusa de Ordinul Minoritilor (fara a se specifica adresa vreunui sediu), in timp ce din actele depuse de avocatul numit de acestia in instanta, reiese ca singura formatiune religioasa recunoscuta de Ministerul Cultelor si Culturii ce are legatura cu minoritii este Ordinul Fratilor Minori Conventuali “Provincia Sf. Elisabeta”, parte componenta a Episcopiei Romano – Catolice de Timisoara. Instanta a cerut in mod expres solicitantilor sa dovedeasca faptul ca intre cele doua entitati exista o identitate, insa pana acum acest lucru nu a fost dovedit. Apoi, s-a pus problema personalitatii juridice a Ordinului. La mijlocul secolului trecut, adica perioada infiintarii sale ca persoana juridica (dupa cum pretind reprezentantii sai), era in vigoare o lege din 1924, referitoare la persoanele juridice. Conform acesteia, in termen de 6 luni, aveau obligatia de a comunica tribunalului din circumscriptia in care se aflau actele care au stat la baza dobandirii statutului de persoana juridica. Insa, in cazul Ordinului Minoritilor, aceste acte nu exista, pentru ca respectivii calugari nu s-au inregistrat niciodata ca persoana juridica de drept privat, ei functionand doar in virtutea legilor bisericesti. Prin urmare, nici actualul Ordin al Minoritilor, chiar daca ar fi continuatorul de drept al celui ce a activat de secole in Transilvania, nu poate avea personalitate juridica, el nefiind constituit conform legii. Deruta magistratilor In alta ordine de idei, cererea de revendicare depusa pentru imobilul in cauza in 2003 este facuta in numele Parohiei Romano – Catolice Satu Mare, desi Ordinul Minoritilor este o parte componenta a Episcopiei Romano – Catolice Timisoara. Asadar, nu s-a revendicat in numele cui trebuia. De asemenea, conform legii invocate acum de Ordinul Minoritilor, niciun ordin calugaresc nu putea functiona decat in cadrul unei manastiri, fara a putea avea o independenta si o personalitate juridica. Toate acestea arata faptul ca Ordinul Minoritilor nu are personalitate juridica si nu poate revendica imobilul respectiv. Desi, unii magistrati baimareni (faptul ca sunt de etnie maghiara are vreo importanta?) au decis ca ordinul are o asemenea personalitate, insa fara a motiva in vreun fel sau altul aceasta afirmatie. Insa, chiar si in lipsa acestor inconveniente, Ordinul Minoritilor nu poate pretinde retrocedarea imobilului pentru un motiv pe cat de simplu, pe atat de usor de dovedit. Desprindem un fragment dintr-o sentinta a Tribunalului Maramures, din octombrie, 2006: “Imobilul inscris in CF nr. 9359 Baia Mare a fost inscris initial ca si casa de locuit, in CF nr 405. Acest imobil, impreuna cu celelalte, a fost inscris cu titlu de posesiune faptica sub numarul 509/20 decembrie 1870, in favoarea Ordinului Minoritilor Baia Mare. Ori posesiunea, ca stare de fapt, nu se confunda cu proprietatea, care constituie un drept. In mod indubitabil, asupra acestui imobil, respectivul ordin nu a avut intabulat un drept de proprietate”. Deci actele de Carte Funciara spun altceva, imobilul nu a fost proprietatea Ordinului Minoritilor, ci calugarii l-au avut doar in posesie. Acest aspect ar trebui sa elucideze definitiv problema imobilului de pe str. Crisan si sa o transeze in favoarea celor care au cumparat apartamentele. Insa, la fel cum s-a intamplat in multe alte localitati din Transilvania, este foarte posibil ca si in cazul acestei cladiri, cei care o revendica sa aiba castig de cauza, chiar daca sunt acte care dovedesc faptul ca nu au dreptul de a cere reconstituirea dreptului de proprietate asupra lor. Cine sunt minoritii revendicatori?

In cursul investigatiilor noastre am incercat sa aflam cine sunt, de fapt, cei care revendica imobilul. Am reusit doar atat – Ordinul Minoritilor, cu sediul la Arad. O entitate greu de definit si de gasit, pentru ca in Baia Mare nu exista nici un reprezentant al acestor calugari, cu exceptia unui avocat maghiar, in persoana lui Feher Miklos, care ii apara in instanta. Insa, acesta s-a aratat suficient de ocupat in cursul saptamanii trecute, propunandu-ne o intalnire peste cateva zile, adica dupa aparitia materialului nostru. La Baia Mare nu exista o parohie romano – catolica (cea mai apropiata fiind la Satu Mare), ci doar protopopiat. Am luat legatura cu protopopul Josef Lieb, care ne-a explicat ca solicitantii sunt urmasii de drept ai calugarilor minoriti, iar ca actiunea taraganeaza datorita faptului ca dosarul nu este complet. “Ordinul Minoritilor sau al calugarilor franciscani a existat de multa vreme in Transilvania. In 1952, ei au fost interzisi de lege si au parasit Baia Mare, cu exceptia a doi calugari, care au locuit pana in anii ‘80, in cladirea de pe str. Crisan. Tot atunci, a aparut o lege prin care imobilele ce nu aveau proprietar erau trecute in proprietatea statului. In anii ‘90, apartamentele au fost instrainate catre chiriasi. Statul a fost cel ce a gresit, pentru ca a stiut ca nu se poate vinde si totusi a vandut. Acum, procesele treneaza pentru ca dosarul de revendicare nu este complet. In momentul intabularii, in Cartea Funciara s-au trecut anumite date gresite, care trebuie acum corectate. Din ceea ce stiu eu, minoritii nu doresc sa ocupe apartamentele cumparate deocamdata, asta nu inseamna ca nu le vor revendica. Ei doresc acum aripa din cladire care nu este locuita, acolo unde a fost internatul. Acea latura este foarte degradata. Stiu de la seful acestor calugari cu sediul in Arad ca ar avea bani pentru a repara latura de casa nelocuita”, a afirmat protopopul Lieb Josef. Disperare Este greu de priceput cum statul, printr-o autoritate administrativa locala, respectiv Primaria Baia Mare, a instrainat un imobil (intabulat pe Statul Roman conform dispozitiilor legale in vigoare la acea data), dupa care, acelasi Stat Roman, prin intermediul unor magistrati, revine si dispune anularea contractelor, dand castig de cauza celor care au detinut candva cladirea. Practic, institutiile statului isi anuleaza reciproc actele emise. Trecand dincolo de aspectele juridice, situatia actuala a celor care locuiesc in imobilul de pe str. Crisan este disperata. Cei mai multi nu stiu ce o sa se intample. Oamenii si-au cheltuit banii pentru achizitionarea unor imobile, iar acum risca sa le piarda. Acestia acuza Primaria Baia Mare, respectiv serviciul condus de directorul Calin Coros, de situatia creata. Zilele trecute, am stat de vorba cu mai multi cetateni ce locuiesc in acel imobil. Acestia ne-au declarat ca nu inteleg ce se va intampla cu imobilul, dar perspectivele nu le sunt din cele mai favorabile. “Eu locuiesc aici de 35 de ani. Dupa Revolutie, prin ‘97 – ‘98, familia a dobandit apartamentul prin contract de vanzare – cumparare, dupa ce am primit instiintare ca putem cumpara casele. Anul trecut, am ajuns in instanta, dupa ce apartamentul a fost revendicat. Ai mei nici nu stiu ce sa mai faca si sunt foarte aproape sa cedeze psihic. Am inteles ca legat de aceasta cladire sunt tot felul de interese si ca noi suntem prea mici pentru acest razboi, imobilul fiind vizat de o serie de investitori, pentru ca Ordinul Minoritilor nu dispune de fondurile necesare pentru reabilitarea sa”, a declarat Claudiu T., unul dintre cei care locuiesc in cladire.

Ciprian DRAGOŞ

Nicolae TEREMTUŞ

luni, 10 septembrie 2007

Bugetul băimărean sau vaca de muls Holstein

Municipalitatea cheltuie anual 550 milioane lei vechi pentru a susţine o fundaţie de teatru amator

În fiecare an, din bugetul local al Municipiului Baia Mare, sunt alocate diverse sume de bani pentru activităţi culturale. Un sfert din aceşti bani se duce, de regulă, către o fundaţie de teatru amator în limba maghiară, susţinută de unul dintre consilierii UDMR, care este şi actor al acestei fundaţii. Anual, Fundaţia Lendvay Marton cheltuie 550 de milioane lei pentru a susţine câteva spectacole. Unii aleşi locali afirmă că totul are la bază o înţelegere care există între consilierii liberali şi cei maghiari.

Anual, Consiliul Local Baia Mare alocă sume importante de bani pentru sponsorizarea anumitor activităţi culturale. Anul acesta s-au împărţit peste 2 miliarde lei vechi. Cum se distribuie aceşti bani şi ce criterii stau la bază, numai comisia special desemnată în acest sens ştie, cert este că din cele 12 fundaţii care beneficiază de bani de la bugetul local, două sau trei împart aproape tot. În ceea ce priveşte filiala Uniunii Artiştilor Plastici (care beneficiază de aproape 600 milioane lei) chestiunea pare de înţeles, având în vedere importanţa acesteia în peisajul cultural românesc, însă a oferi din bugetul local 550 milioane lei unei fundaţii de teatru în limba maghiară este de-a dreptul incredibil. Fundaţia Companiei de teatru amator Lendvay Marton a beneficiat în toţi anii de importante sponsorizări din partea CL. Calculând în ultimii cinci ani, aceste sume depăşesc 2 miliarde lei. Poate vă veţi întreba care este explicaţia pentru largheţea cu care consilierii locali împart sume importante unor fundaţii atât de obscure. Pentru că, iertat să ne fie, dar nu şti câţi dintre maghiarii băimăreni au auzit de fundaţia asta (de ceilalţi concitadini nici nu mai vorbim). Ei bine, fostul preşedinte al teatrului, Alexandru Şimori, este acum consilier local. Ceea ce face şi mai greu de înţeles faptul că o jumătate de miliard este dirijată anual către fundaţia respectivă, prin votul consilierilor. Poate veţi spune că o activitate culturală bogată ar necesita o astfel de finanţare. Consultând lista de activităţi pe 2006, aflăm că teatrul acesta a avut 16 spectacole cu o trupă de tineret, 5 montaje muzicale, alte câteva spectacole pentru copii, participări la un festival de teatru din ţară şi a sărbătorit zilele Sfântului Ştefan, precum şi 210 ani de teatru băimărean. Impresionant, ce-i drept, dar pentru ce s-a acordat jumătatea de miliard, nu ştim. Pentru că, trebuie menţionat, spectacolele respective au şi spectatori, iar bani încasaţi revin (nu bugetului local, aşa cum v-aţi aştepta) ci tocmai teatrului de limba maghiară. Foarte interesant. Consiliul Local susţine financiar teatrul, iar fundaţia respectivă încasează banii de la spectacole. Pe de altă parte, o atare sponsorizare este cu atât mai curioasă cu cât vorbim aici despre organizaţii cu caracter privat, ale căror surse de finanţare trebuie să fie multiple. Însă fundaţii precum Lendvay Marton îşi bazează întregul buget pe banii primiţi cadou din partea Consiliului Local.

Secretomania Teatrului Municipal

Am încercat să aflăm mai multe detalii legate de raportul care există între Teatrul Municipal şi teatrul în limba maghiară, însă în cursul săptămânii trecute am avut parte de un episod mai mult decât jenant. Într-una din zile, pe la orele amiezii, am căutat-o pe Marilena Frenţiu, directorul Teatrului Municipal. Aceasta se afla într-un soi de discuţie căreia îi zicea şedinţă, drept pentru care am aşteptat răbdători la uşa domniei sale. Evident, nu am fost poftiţi să luăm loc, postul secretarei fiind luat când de portar, când de directorul adjunct, care mai răspundea la telefon. Când, în sfârşit, am fost primiţi (mai degrabă am vorbit din pragul biroului şi nu de pe un scaun, aşa cum era firesc) de directorul Frenţiu, aceasta ne-a răspuns cu răceală şi ne-a întrebat ce dorim a şti despre Teatrul Lendvay Marton. I-am amintit că suntem interesaţi de raportul contractual care există între cele două instituţii, însă, contrar aşteptărilor (şi până la urmă, contrar legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public) Frenţiu a refuzat să ofere vreo informaţie. "Vă supăraţi dacă nu vă spun nimic?" – acesta a fost singurul răspuns pe care l-am putut primi din partea directorului Teatrului. Absolut incalificabilă atitudinea lui Frenţiu, în condiţiile în care Teatrul este o instituţie publică şi nu terasa de vară a directorului. Iar apoi, informaţiile în baza legii 544 nu se obţin pe simpatii sau antipatii sau pe faptul că unii se supără dacă le primesc sau nu. Şi dacă tot veni vorba de informaţii legate de Teatru, atunci îi spunem directorului Frenţiu că vom încerca să obţinem mai multe decât vor să ofere unii. Evident, pe cale legală.

"Ungurii votează necondiţionat"

Consilierul local Dumitru Matei a explicat sensul acestui tip de sponsorizare, acuzând conducerea Primăriei Baia Mare de faptul că anumiţi bani, precum sunt şi aceia oferiţi fundaţiei lui Şimori, sunt cheltuiţi aiurea, fără o finalitate concretă. El afirmă că responsabili de finanţările fără scop sunt consilierii liberali şi maghiari, care joacă aceeaşi carte. Maghiarii primesc sponsorizări pentru fundaţiile lor, iar consilierii UMDR votează proiectele susţinute de liberali. "Atâta vreme cât cei din conducerea Primăriei nu dau din banii lor, nu e nicio problemă. Toţi vor să îşi asigure fotoliile. Sunt nişte tocători de bani ai comunităţii, pentru care băimărenii îi respectă foarte mult. Şi care e problema că sunt 500 de milioane la Lendvay Marton? Nu e mult deloc pentru voturile necondiţionate ale ungurilor în Consiliul Local. Aşa se cheltuiesc banii. Uite, cu cele 2 miliarde care s-au dat acum, sunt 17 miliarde cheltuite pe tot felul de activităţi care nu au nicio finalitate. Bani care nu se văd. Se pierd prin Cântarea României, să meargă unii în excursii sau cu jeep-urile prin pădure. Tot felul de chestii care nu se văd. Bugetul Consiliului Local este o vacă Holstein, pe care conducerea Primăriei o mulge cum vrea. Ce dacă sunt 23 de consilieri? Avem 9 liberali şi 3 maghiari. În total 12. Deci, majoritatea simplă. Căci ungurii votează necondiţionat. Nu-l vezi pe Ludescher, că nu mai ştie unde a fost anul trecut în delegaţie?", a comentat Matei.

Joc teatru!"

La rândul său, consilierul Alexandru Şimori ne-a spus că fundaţia Lendvay Marton nu este singura sponsorizată de Consiliul Local. El s-a arătat nedumerit de faptul că anumiţi bani de la buget sunt dirijaţi spre corul din Finteuş. "Fundaţia companiei de teatru amatori Lendvay Marton funcţionează de 50 de ani, în Baia Mare şi reprezintă teatrul în limba maghiară din oraş. Nu am cerut exagerat. Am depus proiecte, la fel ca şi alţii şi nu am beneficiat de nicio protecţie din partea nimănui în a primi sume. Consiliul Local decide acordarea acestor sume. E vorba de 16 proiecte. Avem un contract cu Teatrul Municipal Baia Mare, iar încasările le împărţim în două. Acum nu mai sunt preşedinte, funcţia mea fiind incompatibilă cu aceea de consilier local. Acum joc doar teatru! Încasările provin din vânzarea biletelor şi din sponsorizări, dar sunt prea puţini întreprinzători maghiari care finanţează aşa ceva. Ştiu de unde pleacă problema. Roşiianu ar fi bine să stea pe cur, să-şi vadă de dosarul lui şi să nu mai scormonească. Pentru că noi am fost verificaţi. Nici musca nu trece pe la noi fără a fi verificată. Şi trebuie să fim mai corecţi decât... Corul din Finteuş, să zicem, care a primit bani prin Consiliul Local Baia Mare, deşi Finteuş aparţine de altă primărie", s-a apărat Şimori. Toate bune şi frumoase, dar nu am înţeles ce treabă are aici colegul nostru de breaslă, Romeo Roşiianu. Însă, în lipsă de argumente... recurgi la atacuri.

duminică, 9 septembrie 2007

expoziţia artistică dero activ 2 în 1 din piaţa Izvoarele

Unii expun pe pereţi tablouri, alţii decorează zidurile cu diferite obiecte de artă sau colecţii. Fiecare cu ce are mai de valoare. În piaţa mare din Baia Mare, puteţi admira o inedită galerie a mărcilor de detergent din comerţul autohton. Chiar dacă pare puţin dezordonată, colecţia este destul de exactă, fiind foarte greu să găseşti două pungi de acelaşi tip. Dacă nu diferă marca, măcar gramajul e altul. Aici veţi regăsi absolut toate soiurile de "dero", pe genuri, specii şi famili, de la Bonux compact cu aromă "lemon", până la Ariel platinium (cu sau fără "color"). Vernisajul este deschis pe toată durata orarului de funcţionare a pieţei, iar intrarea este liberă.

vineri, 7 septembrie 2007

Judecătoria Vişeu: organizăm nunţi, botezuri, onomastici...

În urmă cu mai bine de o săptămână, am primit un apel din Vişeu de Sus. Un localnic ce doreşte să-şi păstreze anonimatul ne-a relatat un fapt mai mult decât ciudat (confirmat ulterior de mai multe surse) petrecut la sediul Judecătoriei din localitate. Omul, pe când încerca să depună o hârtie la instanţă, a fost oprit respectuos de jăndarul de la poartă, care l-a informat că încercarea sa este prisos, din moment ce toate birourile sunt închise. Mirat de cele auzite, doar era ora prânzului, chiar dacă într-o zi de vineri, şi, din câte ştia el, bugetarii lucrează până la ora 16, vişeuanul nostru a instistat cu cererea lui. Zi scurtă, se înţelege, dar nu într-atât încât să nu poţi înregistra o hârtie. Însă jăndarul, vorba aceea, încăpăţânat dar hotărât. Stând de vorbă cu unul, cu altul, omul a aflat şi motivul pentru care pe holurile instanţei bătea vântul. Domnii judecători, probabil însoţiţi de grefieri şi alţi angajaţi, chefuiau de zor într-unul din birourile Judecătoriei. Cum nu era o zi obişnuită, ci tocmai aniversarea zilei de naştere a judecătoarei Mariana Şimon, colegii trebuiau să sărbătorească pe cinste, cu muzică, danţuri şi toate alea. Ce mai conta că unii localnici ascultau uimiţi şi chicoteau pe la geamuri, că doar nu îi vezi toată ziua - bună ziua pe domnii judecători în astfel de ipostaze. Profund impresionat de predispoziţia magistraţilor vişeuani faţă de chefurile în sediul Judecătoriei, ba chiar în timpul orelor de program, omul a avut numai cuvinte de laudă la adresa acestora, afirmând că aşa chermeză mai rar vezi, mai ales într-o instituţie publică, drept pentru care merită să fie puşi la ziar, nu de alta, dar ar stârni invidia altor bugetari, care îşi serbează zilele de naştere la restaurant, acasă sau în altă parte şi nu tocmai la locul de muncă. Un loc de muncă atât de îndrăgit de magistraţii din Vişeu, încât nici la astfel de ocazii nu se despart de el. Parcă îl şi vedem pe preşedintele Horj, printre două dosare cu retrocedări de păduri, înşfăcând o chiftea şi dându-i coate iubitorului de frumos şi feminitate Gheorghe Mariş, vrăjit de farmecele colegelor, care mai aveau puţin şi confundau birourile cu scena de la discotecă. Ori poate nu avem destulă imaginaţie şi subapreciem talentul colegilor lui Şimon în astfel de ocazii. Nu ne îndoim că în tot acel timp, s-au rezolvat şi câteva din multele dosare care zac nesoluţionate, cu anii, prin arhiva Judecătoriei. Probabil acesta este stilul de lucru al unor magistraţi şi, judecând după sentinţele pe care cei din Vişeu le dau, vedem că este foarte eficient. Propunem ca la proxima ocazie de acest gen să fie invitată şi presa, pentru o mai bună mediatizare a fenomenului artistic în rândul magistraţilor. Unde mai pui că s-ar publica gratuit şi un anunţ de genul următor: Primăria Vişeu – organizăm nunţi, botezuri, onomastici...

Ciprian DRAGOŞ

joi, 6 septembrie 2007

escavatoristul din Rodnei amendat cu 100 milioane lei vechi

Aşa cum menţionam şi în articolul precedent, în Parcul Naţional Munţii Rodnei se exploatează marmură fără nicio restricţie şi fără aprobare. De fapt, o atare aprobare ar fi imposibil de emis, din moment ce însăşi cariera nu are ce căuta într-un astfel de areal. În timpul unei incursiuni la Tăul Ştiol, mai mulţi oficiali ai instituţiilor de mediu din ţară au întâlnit în drum acest escavator, însă nimeni nu s-a înghesuit să ia măsuri. După primul articol am aflat că în urma unor sesizări din partea celor care au surprins foto acest utilaj în Munţii Rodnei (arie protejată prin lege), la mijlocul lunii august, inspectorii Gărzii de Mediu Maramureş, împreună cu reprezentanţi ai Administraţiei Parcului, s-au deplasat la faţa locului şi au aplicat o amendă de 100 milioane lei vechi celui care folosea în acel moment escavatorul, cu interdicţia de a mai exploata marmură în perimetrul Parcului. Iniţial, l-am întrebat pe inspectorul şef al Gărzii de Mediu Maramureş dacă s-au luat măsuri în zonă, însă nu ne-a putut spune prea multe, el neavând suficiente informaţii din cauza faptului că tocmai în acea perioadă se afla în Constanţa. Având în vedere faptul că Garda de Mediu dispune de vreo 7 - 8 inspectori care acoperă tot judeţul, e clar că responsabilitatea principală revine celor de la Administraţia Parcului, care nu au altceva de făcut decât să monitorizeze tot ce mişcă în perimetrul respectiv. Este incredibilă uşurinţa cu care autorităţile tolerează asemenea practici într-un Parc Naţional, o zonă protejată de lege. Ne întrebăm atunci care este sensul legilor şi instituţiilor de mediu, din moment ce fiecare face ce vrea în ariile protejate. Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că amenda s-a plătit, ceea ce înseamnă fie că exploatarea este foarte rodnică şi 100 de milioane nu e cine ştie ce cheltuială, fie că responsabilii de această exploatare s-au gândit că poate să iasă şi mai rău şi au achitat repede amenda (nici măcar nu au contestat-o).

marți, 4 septembrie 2007

Escavator în Parcul Naţional Munţii Rodnei

Lipsa de interes a autorităţilor şi nepăsarea turiştilor duc la distrugerea ariilor protejate
Parcul Naţional Munţii Rodnei, arie protejată de lege, a devenit încetul cu încetul o zonă agreată de tot mai mulţi turişti. Din păcate, aceştia nu vin aici cu respectul cuvenit faţă de munte şi distrug permanent vegetaţia zonei. Pe malul Tăului Ştiol se amplasează corturi, iar din jnepenişul lacului se face foc de tabără, în timp ce într-o cariera de marmură Borşa Fântâna, aflată pe raza Parcului Naţional, se află un... escavator activ. Sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor (care nici măcar nişte indicatoare turistice decente nu sunt în stare să asigure), turiştii continuă să degradeze Parcul Naţional.
În ultima perioadă, Parcul Naţional Munţii Rodnei, deşi este o zonă protejată de lege, riscă să fie afectat de incursiunile (deseori devastatoare) ale turiştilor de ocazie. Mulţi dintre aceştia, fără a respecta elementarele reguli de ocrotire a naturii distrug sistematic zona parcului respectiv. În nenumărate rânduri, iubitorii muntelui, cei care regulat parcurg trasee ce trec prin zona Munţilor Rodnei, au alertat autorităţile de mediu, precum şi cele care administrează zona, că gunoaiele lăsate de turişti încep să devină o problemă tot mai greu de controlat. În parc există o pază, însă... ca şi cum nu ar fi. Există şi o instituţie înfiinţată în acest scop - Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, dar nimeni nu se înghesuie să ia vreo măsură. În urmă cu câteva săptămâni, grupul de specialişti deplasaţi la Tăul Ştiol pentru a analiza starea în care se află lacul alpin degradat de Gavrilă Grec a remarcat în zona respectivă efectele devastatoare ale acţiunii turiştilor. Jnepenii de pe malul lacului sunt tăiaţi fără restricţie şi folosiţi ca... lemn de foc, pajiştea alpină este plină de resturi menajere, peste tot sunt amplasate corturi etc. Fiecare face ce vrea, deşi există o lege care reglementează foarte strict ce şi cum cu ariile protejate din România. Pe de altă parte, tot mai mulţi montaniarzi se plâng de faptul că în acelaşi areal, indicatoarele turistice lipsesc cu desăvârşire sau îndrumă greşit. Cine se ocupă de toate acestea? Acelaşi răspuns: nimeni.
Carieră de marmură în Rodnei Cu ocazia aceleiaşi vizite la Tăul Ştiol, reprezentanţii autorităţilor de mediu au remarcat un fapt şi mai interesant. În Parcul Naţional Munţii Rodnei se află o... carieră de marmură, numită Borşa Fântâna. Pe lângă absurdul situaţiei (o carieră într-o arie protejată!), deasupra carierei, şi tot pe teritoriul Parcului Naţional, se afla un... escavator pe şenile. Evident, nu doar o piesă de decor, ci tocmai utilajul cu care se lucrează la carieră. Incredibil, dar adevărat! În Parcul Naţional Munţii Rodnei se exploatează marmură. Suntem absolut convinşi că ilegal, pentru că nimeni nu ar da cuiva autorizaţie să exploateze marmură acolo. Sau, cine ştie, doar trăim în România. În legătură cu această situaţie l-am contactat telefonic pe Călin Crişan, inspectorul şef al Gărzii de Mediu Maramureş, care ne-a declarat că pe adresa instituţiei nu au sosit sesizări oficiale în legătură cu degradarea factorilor de mediu din Parcul Naţional Munţii Rodnei, însă, chiar dacă ar fi aşa, există o Administraţie a Parcului care răspunde pentru ceea ce se întâmplă acolo. Deocamdată autorităţile nu par foarte preocupate de aceste probleme, ele arătându-se mai interesate de turiştii care culeg... fructe de pădure. Într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa – Năsăud se arată faptul că tot mai mulţi pseudo-turişti şi-au instalat în incinta Parcului Naţional tabere de campare (lucru interzis de lege) şi strâng fructele de pădure regăsite în zonă, acestea urmând a fi comercializate pe piaţă. Interesantă atitudinea luată faţă culegătorii respectivi, însă nu trebuie omise adevăratele probleme din Munţii Rodnei, în faţa cărora Administraţia Parcului nu face nimic.
Ciprian DRAGOŞ

luni, 3 septembrie 2007

dispute pentru pădurile de la Vişeu

Muntele Ascuns(u)
Înainte de 1950, zona Vişeu s-a remarcat prin proprietari foarte înstăriţi, ce deţineau sute de ha de terenuri. Moştenitorii lor vin astăzi să revendice fostele proprietăţi, dar, în multe cazuri, află că acestea sunt proprietatea altora. Cele mai multe piedici vin tocmai din partea autorităţilor care ar trebui să faciliteze procesul retrocedărilor fostelor proprietăţi. De multe ori, pădurile sunt retrocedate după copacii au fost în prealabil tăiaţi, iar clădirile sunt atribuite foştilor proprietari după... demolarea lor.
Doctorul Gavrilă Iuga, licenţiat în ştiinţe juridice, a fost pentru zona Vişeu una dintre figurile dominante ale primei jumătăţi de secol XX. Născut în 1880, dintr-o familie de intelectuali, el s-a distins printr-o importantă carieră politico – administrativă. A fost avocat în Vişeu de Sus, parlamentar (între 1919 – 1927), delegat la conferinţa de pace de la Paris (1919), unde a susţinut integritatea teritoriului Maramureşului istoric, prefect de Maramureş (1928 – 1931). Alături de acestea, el a fost cel care a înfiinţat Banca Vişeului, alături de alte 7 – 8 familii înstărite din zonă. Pornind de la această bancă, a luat naştere şi un composesorat al acesteia, numit Izvorul. Printre proprietăţile imense deţinute se regăseau în jur de 2.000 de ha teren. Acum, moştenitorii familiilor componente ale composesoratului acelor vremuri, revendică în numele Composesoratului Izvorul (reînfiinţat după 1990), mai multe proprietăţi. Unele au fost retrocedate de statul român, altele continuă să fie obiectul unor litigii în instanţă. Una dintre proprietăţile mult disputate este aceea a Muntelui Ascunsu, care cuprindea peste 700 ha. Însă, acum, Direcţia Silvivă Maramureş nu recunoaşte pe acel munte decât mult mai puţine hectare de pădure. Restul... s-a pierdut în timp!
Falsurile
Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legilor Funciare a fost pusă în faţa unei situaţii foarte dificile. În legătură cu acest Munte Ascunsu, există două revendicări: cea a Composesoratului Izvorul, pentru 262 ha pădure şi cea a lui Găvrilă Năsui şi Găvrilă Andreica (prin succesorii lor), pentru aceeaşi suprafaţă. Totul porneşte de la faptul că întreaga pădure, de 262 ha era trecută în actele de Carte Funciară pe numele familiei dr. Iuga, conform înţelegerii membrilor Composesoratului, din prima jumătate a secolului trecut. Ulterior, după moartea dr. Iuga, în 1941, pădurea a rămas pe numele soţiei acestuia, Flora dr. Iuga, director la liceul de fete din Năsăud. În 1946, aceasta a vândut partea sa de 38 ha, către Năsui şi Andreica. Însă, cei doi, profitând de faptul că întreg muntele se afla înscris pe numele lui Flora dr. Iuga, au trecut în fals în contractul de vânzare – cumpărare şi Cartea Funciară, întreaga suprafaţă, de 262 ha, a Composesoratului. Astfel, în Cartea Funciară, cei doi apăreau ca şi proprietari, deşi nu cumpăraseră decât 38 ha. Acest lucru este dovedit de copiile care există acum, ale contractului de vânzare – cumpărare iniţial şi contractului completat cu suprafeţele identificate cu numere topografice. De asemenea, există o declaraţie scrisă şi autentificată, datând din 1947, în care secretara liceului de fete din Năsăud, o anume Camelia Catarig, afirmă că Flora dr. Iuga a vândut celor doi suprafaţa de 38 de ha pădure, în Muntele Ascunsu.
Casa retrocedată după... demolare
Trebuie să menţionăm faptul că la data întabulării fantomă, Gavrilă Năsui era judecător în Vişeu, deci o persoană care putea utiliza anumite pârghii juridice pentru a se prevala de falsul respectiv, iar Găvrilă Andreica era arendaşul familiei Iuga pentru pădurea din Muntele Ascunsu şi cunoştea bine situaţia reală a proprietarilor. Astăzi, urmaşii celor doi Gavrilă se află în conflict cu Composesoratul Izvorul, pentru revendicarea Muntelui Ascunsu. Deocamdată, totul rămâne la latitudinea judecătorilor vişeuani, adevăraţi maeştrii în retrocedările de păduri. Chiar dacă va primi suprafaţa solicitată înapoi în întregime, Composesoratul Izvorul s-ar putea să nu mai întâlnească în acele locuri pădure, la fel cum s-a întâmplat cu casa dr. Iuga. Moştenitorii acestuia au revendicat casa în care locuise fostul prefect de Maramureş, o clădire mare, aflată în centrul oraşului Vişeu, care fusese transformată de comunişti în sediul Pompierilor din localitate. După 1990, în urma unor îndelungi dispute şi solicitări, clădirea a fost retrocedată moştenitorilor, însă, exact înainte de a le fi atribuită, ea a fost dărâmată (din ordinul cui şi cu aprobarea cui, nu se ştie), deşi Pompierii nu mai funcţionau acolo de o perioadă bună de timp. Cine plăteşte pentru aceste abuzuri, rămâne de văzut, deocamdată nimeni nu pare a fi responsabil de nedreptăţile care li se fac celor ce revendică fostele proprietăţi.