sâmbătă, 2 mai 2009

am lansat gazzetarul.ro

Dragi prieteni, după cum unii aţi aflat deja, am trecut pe un nou blog şi, implicit, pe o nouă platformă. Wordpress e mai flexibilă şi se pretează mai bine la ceea ce doresc să fac. Vă aştept pe gazzetarul.ro, unde voi posta regulat, şi chiar mai des decât aici.

marți, 28 aprilie 2009

corin, omul momentului în media maramureşeană

Subiectul săptămânii în media locală este surpriza pregătită de Corin Cherecheş. O adevărată lovitură, foarte inspirată, după părerea mea, care în aste vremuri de criză vine să îi consolideze definitiv poziţia (dacă mai era nevoie), în Maramureş. Cu siguranţă, ceea ce înseamnă media se va schimba. Luna mai va aduce încă două schimbări majore pe care puţini le anticipau. De forţă. Pentru un trust puternic. Fără niciun fel de concurenţă. Pe plan local, cei care mai făceau palide eschive de genul "eu cu voi nu stau de vorbă, că mă descurc în altă parte" vor avea o surpriză neplăcută. În altă parte va fi un teve cu 200 de telespectatori. Maxim. Pe plan regional, Corin a ieşit în faţă atunci când media o duce mai prost. Nici dacă îşi alegea momentul, nu putea găsi unul mai potrivit. Gândită de multă vreme, regionalizarea se va materializa într-un concept care promite. Promite şi ţinteşte mai sus. Peste două luni se împlineşte un an de când lucrez cu Corin. Şi acum îmi dau seama câtă răutate se răspândeşte pe la colţuri, din partea unor frustraţi, evident, în legătură cu acest om. Tot soiul de ghicitori în zaţul de cafea, care alimentează acustic o bârfotecă ambulantă, purtată din gura unuia în urechea altuia. Că vinde AXA, că nu mai are oameni, că s-a săturat de presă, că are probleme nu ştiu din care... Acum, Corin e omul momentului în presa maramureşeană. Şi, foarte curând, în cea regională. Iar acesta e doar începutul.

luni, 27 aprilie 2009

Justiţie! Sau ne facem singuri dreptate

Imediat după uciderea fetiţei de şase ani, pe o trecere de pietoni din cartierul Ferneziu, reacţia rudelor nu a întârziat să apară. Aparţinătorii victimei cer justiţiei să-l condamne pe şofer. În caz contrar, îşi vor face singuri dreptate. Unii ameninţă chiar că îl vor ucide pe şofer, indiferent de consecinţe.

 

În cursul săptămânii trecute, un grav accident soldat cu moartea unei fetiţe de numai şase ani, s-a produs în cartierul Ferneziu, al Băii Mari. În timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, împreună cu alţi copii, fetiţa a fost lovită de o maşină. Din spusele martorilor oculari, şoferul conducea cu o viteză foarte mare. Din această cauză, el nu a putut evita accidentul. Astfel că fetiţa a fost pur şi simplu spulberată de autoturism. Imediat, la faţa locului au venit rudele copilului. În mare parte, ţigani, aceştia au intrat în conflict cu şoferul şi un pasager al autovehiculului. Puţin a lipsit ca disputa să se lase cu alte victime. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a linişti spiritele. Acum, la câteva zile de la accident, rudele fetiţei neagă faptul că ar fi încercat să îl linşeze pe şofer şi afirmă că fratele făptuitorului ar fi sărit să o lovească pe mama fetiţei, fapt care a dus la o reacţie agresivă din partea aparţinătorilor victimei. „Presa a spus că am încercat să îl linşăm pe şofer. Nu-i adevărat. Noi am reacţionat după ce un băiat din maşină, frate de-al şoferului, a sărit să o lovească pe mama fetiţei. Atunci s-a agitat toată lumea”, a declarat unul dintre unchii fetiţei. „Păi, cu copilul mort pe drum, să sară la mama sa? Şi fratele lui să o lovească pe femeie cu picioarele? Şi acum ne bagă tot pe noi că ne-am revoltat”, s-a întrebat Minerva Suci, bunica victimei. „A avut curajul să se lege şi de sora mea, de mama fetiţei. A înjurat-o şi a vrut să dea în ea. Am înţeles că a fost ucidere din culpă, dar să nu sară la bătaie”, a spus Vasile Andrei, unul dintre aparţinători.

 

„Vrem dreptate!”

Tot ce îşi doresc rudele fetiţei, acum, este ca justiţia să facă dreptate, condamnându-l pe cel vinovat. Acestea cer pedepsirea şoferului. Altfel, ameninţă că îşi vor face singure dreptate. „A mers la cantină cu mai mulţi copii. Când s-a întors, copiii au traversat pe la trecerea de pietoni. El venind cu viteză, ea s-a oprit. A avut 130 de km la oră. A lovit-o, a călcat-o cu roata şi a tras-o după maşină. A zdrobit-o cu totul. Vrem să fie condamnat şi tras la răspundere. Dacă nu se va face dreptate, o să facem noi. Cum a murit ea, o să moară şi el. Îl prind pe stradă şi îl omor. Să-mi dea 20 de ani. Măcar ştiu o treabă. Mi-a fost nepoată şi eu am crescut-o”, a afirmat Tibor Radu Suci, unchiul victimei. Cât despre împăcarea părţilor, nici nu poate fi vorba. Ţiganii declară că şoferul le-ar fi propus o sumă, pentru cheltuielile de înmormântare. Şi atât. Fapt cu care rudele victimei nu sunt de acord. „Acum ne tot sună, că ne dă 14 milioane. Nu ne trebuie banii lui. Că viaţa unui copil nu poate fi plătită. Că m-am chinuit de l-am crescut”, a afirmat Minerva Suci, bunica fetiţei. Deocamdată, pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat pentru ucidere din culpă.

 

„Nu s-a văzut nici urmă de frânare. Nimic. A luat-o din plin. La viteza aceea, a omorât-o pe loc”, Minerva Suci, bunica victimei

duminică, 26 aprilie 2009

Miliardele unei Realizări Fără Noimă

Cu 17 miliarde lei, chiar vechi să fie, se pot face multe. E suficient să ne gândim că ajung pentru 3 – 4 case şi avem măsura valorii acestor bani. Ei, bine, 17 miliarde lei a cheltuit Municipalitatea pentru investiţia din părculeţul de la RFN, din Baia Mare. La aşa purcoi de bani dat cu largheţe din bugetul local, ne-am aştepta să avem şi o realizare pe măsură. Totuşi, ea dezamăgeşte aproape din toate punctele de vedere. Apa bălteşe pe trotuare, iar lucrările de renovare sunt în toi, mai ceva ca la o lucrare veche de zeci de ani.

 

Modul în care Primăria Baia Mare a cheltuit 17 miliarde lei, pentru realizarea părculeţului de la RFN este o sfidare la adresa cetăţenilor. În primul rând, lucrarea este atât de prost executată, încât nu au trecut decât câteva luni de la finalizarea acesteia şi deja se lucrează la renovare. Apoi, nu este deloc eficientă. Nici pentru copiii veniţi să se joace în părculeţ şi nici pentru adulţii care caută un loc de linişte preţ de câteva minute. Nu există un loc în care să te poţi adăposti de soare sau de ploaie. Nimic. Doar nişte elemente metalice decorate cu puţin lemn. Care duce cu gândul la un părculeţ mai modern, dar deloc pe gustul celor care au nevoie de confortul şi liniştea parcului respectiv. În al treilea rând, celebra fântână arteziană este gândită şi executată greşit, fapt pentru care o bună parte din apă ajunge pe trotuar, inundându-l până la stradă. Tot o baltă şi un noroi. De asemenea, ingenioasa realizare a Primăriei stârneşte reacţii negative din partea majorităţii celor care frecventează acel parc. Doar cuvinte critice la adresa celor care l-au conceput şi realizat. Privind partea pozitivă, lucrarea are şi elemente interesante, mai deosebite faţă de altele de acest gen. Luminile dau un farmec aparte, înscrise fiind într-un decor simplu şi modern. Dar nimic mai mult. Deloc util şi nicidecum realizat pentru cei care au cu adevărat nevoie de el.

 

Miliarde mâncate de vânt

Dacă nici 17 miliarde nu ajung pentru a realiza ceva modern şi în acelaşi timp pe gustul majorităţii cetăţenilor din acea zonă, e grav. Şi e şi mai grav atunci când lucrarea este atât de prost realizată încât necesită reparaţii încă de la darea în folosinţă. Comentariile celor care şi-au făcut o obişnuinţă din a merge după amiaza în părculeţul de la RFN sunt elocvente. „Nu arată nicicum. Nu-mi place deloc. Asta nu-i treabă. O fost un pom frumos, l-o tăiat. Eu am tensiunea peste 200. Niciun pic de umbră să stăm de soare. Iar când vine căldura mare, unde stau babele bolnave cu capul? Nici cu apa asta nu-i treabă. Nu ştiu cum au făcut, dar vine toată pe noi”, spune o femeie în etate. Imediat, este completată de vecina ei de bancă. „Aia cine plăteşte? Noi. Trage din pensie.” În discuţie intervine şi o a treia: „Mai bine lăsau cum o fost şi cheltuiau banii ăia pentru altceva. Era aici un cireş, mâncam cireşe. Amu mâncăm... vânt. În alte părţi au făcut loc de joacă pentru copii. Aici nu au unde se juca.” O putem contrazice? Nu. Întrebarea este de ce s-au tăiat frumoşii cireşi din acel părculeţ. Probabil nu vom afla niciodată. La fel cum nu vom înţelege ce a fost în capul acelora care au conceput fântâna arteziană. „Asta nu aşa trebuia făcută. Altfel, sub o altă formă, nu să împrăştie apa încoace. Se iroseşte aiurea. Nu e normal să curgă pe trotuar. E plin de apă, e ud pe jos. Zic eu că putea ieşi altceva”, spune o bunică ieşită în parc alături de nepoţica sa.

 

Nici cireşul, nici ciuperca

În locul unui cireş mare s-au pus bănci, încadrate de câteva elemente metalice, având în partea superioară stinghii din lemn. Patru persoane în etate dau o tură de cărţi. Cum nu au unde să le aşeze, pentru că în mijloc nu este nici măcar o măsuţă, le pun în palma unuia dintre ei. „Aici numa în bătaie de joc o făcut totul. În loc să facă un acoperiş frumos, să pună bănci. Au tăiat cireşii de aici. Nu e adăpost pentru umbră sau ploaie. E normal să fie aşa, cum să nu? La noi e normal. Unde aţi văzut să meargă bine lucrurile? La noi tăte-s pă invers. Asta-i bătaie de joc, pe cuvântul meu, dacă nu”, spune unul dintre cei care ia parte la jocul de cărţi. Un altul, afirmă că iniţial, a fost vorba despre un alt proiect, cu o zonă acoperită. Din motive necunoscute, s-a renunţat la el. „Au fost aici şi consilieri care s-au angajat că vor reglementa treaba asta. Sunt neserioşi. Chiar primarul Anghel a fost aici. Nu ne-a făcut proiectul iniţial, cu care am fost de acord. Că era sub forma unei ciuperci mari, cu nişte mese. Era frumos, dar nu l-au mai făcut”. Probabil acel proiect s-ar fi apropiat prea mult de valoarea de 17 miliarde, iar câştigul de pe urma realizării sale ar fi fost prea mic. Aşa, investiţia a fost mai profitabilă. Pentru oricine altcineva, dar nu pentru cetăţeni.

 

„Nu au făcut un pic de bordură la fântâna aia. Vin copiii, numai în apă stau şi sunt tot uzi. Şi mai beau şi apă de acolo”, trecător.

inserv-iabili în criză

Macarale, macarale, râd în soare, argintii... Aşa suna cântecul. Dar nu e râsul lor. Cei de la Inserv, care prestează de zor cu enşpe macarale care mai decare să ridice mallul Gold Plaza, din Baia Mare, au probleme serioase. Muncitorii lucrează mai mult din pasiune, cam ca şi fotbaliştii de la FC Baia Mare. Cică sunt plătiţi cât să nu moară de foame. Începute în toamnă, problemele s-au acutizat pentru Inserv. Să vedem cât mai rezistă muncitorii (care sunt pe macareale inclusiv duminca) fără a fi plătiţi după lucrul prestat. 
Nu e singurul caz de firme cu ştaif care nu reuşesc să-şi plătească nici măcar angajaţii. Celebra CIMP, vândută la timp de actualul subprefect Alexandru Cosma, îşi lasă salariaţii fără bani. Victor Butean, cel care deţine şi AZUR SA, dovedeşte că şmecheriile învăţate în Bucureşti, pe vremea când gestiona problema gripei aviare, la Ministerul Transporturilor, caz ajuns la DNA, se pot aplica foarte bine şi în teritoriu. Chiar în cursul săptămânii trecute, mai mulţi angajaţi ai CIMP s-au revoltat, nemulţumiţi fiind de faptul că nici măcar de Paşte nu au fost plătiţi. Ce să faci? E greu cu criza asta... Mai ales că unii o folosesc drept scuză. 

joi, 23 aprilie 2009

Becali de Maramureş i-a sechestrat pe hoţii care l-au prădat

Liderul filialei judeţene Maramureş a partidului condus de Gigi Becali afirmă că a avut parte de un episod similar cu cel care a dus la arestarea finanţatorului Stelei. În timp ce îi sustrăgeau materialele de construcţie aflate pe un teren din comuna Recea, el i-a surprins pe hoţi, după care i-a reţinut timp de două ore, până la sosirea poliţiştilor. Spre deosebire de Gigi Becali, care pentru sechestrarea celor ce i-au furat finanţatorului Stelei autoturismul, a ajuns după gratii, Emil Ambruş a scăpat fără dosar penal.

 

Nu doar Gigi Becali a recurs la reţinerea celor care i-au furat maşina de 100 mii euro. Un alt lider al PNG, preşedinte de filială, a trecut printr-o scenă asemănătoare. În urmă cu câteva luni, Emil Ambruş, preşedintele filialei Maramureş a PNG, a fost prădat de hoţi. Aceştia s-au arătat interesaţi de materialele de construcţie depozitate de Emil Ambruş pe un teren al acestuia din comuna Recea. Până la sosirea oamenilor legii, el s-a văzut nevoit a-i sechestra pe hoţi timp de câteva ore. Acesta a declarat că a fost căutat de hoţi în mai multe rânduri, fapt pentru care s-a hotărât să stea de pază, împreună cu soţia sa, pentru a-i surprinde pe cei care l-au predat. „Cu o seară înainte mi-au furat generatorul şi o grămadă de scule de acolo. A doua zi, a stat soţia de pază şi m-a sunat, să merg repede, că erau acolo. Am ajuns şi i-am prins, după ce au apucat să încarce nişte scândură de acolo. Şi am fost obligat să îi ţin două ore, pentru că Poliţia din Recea nu avea maşină cu ce să vină. Am sunat şi am anunţat furtul respectiv, însă poliţiştii mi-au răspuns că nu dispun de maşină. Am întrebat Poliţia: pot să vin după dumneavoastră. Dar era riscul să fugă hoţii de lângă mine, până mă duceam după ei. Am zis că îl sun pe băiatul meu, să vină el să îi aducă. Mi-au răspuns că vor găsi o maşină, să meargă. Şi au împrumutat o maşină, să-i ducă pe hoţi”, ne-a relatat Ambruş.

 

Să vină, să mă aresteze!

Emil Ambruş nu are nicio emoţie în ceea ce priveşte eventualele urmări ale prinderii şi reţinerii hoţilor, cu toate că preşedintele PNG Gigi Becali a sfârşit-o după gratii. „Să vină, să mă aresteze domnii procurori, că le spun eu la tuioşi de ce i-am sechestrat”, a spus preşedintele PNG Maramureş. Acesta a mai declarat că până la sosirea oamenilor legii, hoţii nu au avut nimic de spus. Abia când Poliţia a ajuns la faţa locului, aceştia s-au dovedit agresivi şi l-au ameninţat pe Ambruş. Până la urmă, totul s-a terminat la Poliţie, unde celor implicaţi li s-au luat declaraţii scrise. Început în forţă, episodul prădării lui Emil Ambruş s-a stins după câteva luni. În repetate rânduri, acesta a fost chemat la Poliţie, pentru alte declaraţii. Şi atât. Sătul să dea cu subsemnatul, Ambruş a renunţat la plângerea depusă. Astfel, autorii au fost scoşi de sub urmărire penală şi totul s-a încheiat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În opinia preşedintelui PNG, există o singură soluţie pentru pedepsirea infractorilor prinşi în flagrant. „Ca în Vechiul Testament, când îl prinzi pe hoţ, îi tai mâna. Ochi pentru ochi, dinte pt dinte. Numai aşa se poate în ţara asta”, afirmă Emil Ambruş.

sâmbătă, 18 aprilie 2009

Un proces înscenat şi o moarte profeţită

Un post pentru cei care, în aceste zile, se gândesc şi la altceva decât la mâncarea şi băutura de pe masă. Vă propun 15 minute de relecţie asupra unor aspecte din ultima zi a vieţii Mântuitorului. 

 

Au trecut aproape două mii de ani de la răstignirea lui Iisus Hristos pe cruce, însă amintirea morţii şi învierii Sale sunt vii în conştiinţa creştinilor de pretutindeni. În calendarul tuturor confesiunilor, Sărbătoarea de Paşte reprezintă cel mai important moment al anului. Jertfa Fiului lui Dumnezeu ne aduce pace în inimi şi apropierea de cele sfinte. Lucrarea sa de trei ani şi jumătate, în mijlocul poporului evreu, a avut un sfârşit tragic. Dar tocmai datorită acestuia, oamenii au şansa mântuirii. Primindu-l pe Hristos în inimă, păcătoşii se întorc la Dumnezeu. Aceasta este singura cale prin care ne putem apropia de Cel care ne-a creat. „Căci este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Iisus Hristos” (1 Timotei, 2:5)

 

Misiunea Mântuitorului nu a fost una uşoară. Mereu, liderii religioşi ai iudeilor, au încercat să-l obstrucţioneze în lucrarea Sa. Din punctul lor de vedere, Iisus reprezenta un pericol pentru popor. Chiar ei înşişi îşi simţeau ameninţată poziţia, Mântuitorul adresându-le caracterizări deloc măgulitoare. „Mormintele văruite”, aşa cum i-a numit El pe capii naţiunii lui Israel, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-l omorî. Însă nu a fost uşor, pentru că fiul dulgherului din Nazaret era preţuit de popor. Oamenii simpli îi sorbeau predicile, alinându-şi sufletele cu ascultarea acestora. Blândeţea, smerenia, frumuseţea caracterului, purtarea simplă şi vorba înţeleaptă i-au atras simpatia celor care vedeau în el un potenţial rege al evreilor. Unul care, cu dibăcia Sa, i-ar fi scos de sub jugul roman, care apăsa atât de greu peste urmaşii lui Avraam. O naţiune care uitase de mult vremurile prosperităţii din timpul domniei lui Solomon şi faptele de vitejie ale armatelor conduse de David. Iudeii aveau nevoie de cineva care să le apere interesele şi care să le negocieze poziţia înaintea Cezarului. Însă nu pentru asta a venit Iisus. Ar fi fost o misiune mult prea neînsemnată. El a venit nu pentru o eliberare vremelnică de sub asuprirea romană, ci pentru eliberarea din robia păcatului. Şi nu doar a unei naţiuni. Ci a întregii omeniri. Însă, cu toate că erau în aşteptarea unui eliberator, iudeii acelor vremuri l-au respins. Biblia ne spune că: „a venit la ai Săi, dar ai Săi nu l-au primit”. Mai mult, l-au trimis la moarte precum pe un tâlhar, răstignindu-l pe cruce. În acest fel, s-au împlinit mai multe profeţii menţionate în Vechiul Testament, care oferă chiar o serie de detalii privind momentul prinderii, judecării Mântuitorului şi sacrificării sale pe Dealul Golgotei. Şi toate acestea, în urma unui proces nedrept, înscenat de conducătorii clerului din Ierusalim.

 

 

La baza crucificării Sale, a stat un proces nedrept, urmat de o condamnare fără suport. Chiar şi pentru acele vremuri, pedeapsa aplicată lui Iisus trebuia acoperită din punct de vedere juridic. Totuşi, atât liderii religioşi ai evreilor, cât şi romanii, au încălcat normele de procedură, pentru a-l găsi vinovat cu orice preţ. La începutul erei creştine, Iudeea era o provincie romană, evreii fiind supuşi unui regim de asuprire severă. Aceasta era condusă de un procurator, numit direct de Cezar, care avea puterea administrativă, militară şi juridică deplină. Provincia, una în care romanii avea mereu de furcă din cauza numeroaselor revolte populare, tolera şi instituţii contrare dreptului roman. Conducerea de la Roma a acceptat acest compromis, recunoscută fiind îndârjirea cu care popoarele orientale luptau pentru apărarea dreptului la libertate.

 

 

Spre deosebire de romani, evreii aveau un cu totul alt sistem juridic. Fiind un stat teocratic, în Israel jurisdicţia era apanajul clerului, iar procesele erau judecate în numele lui Dumnezeu. Infracţiunile de ordin religios erau soluţionate în Sanhedrin, un soi de tribunal suprem al vremii, compus din 71 de preoţi şi cărturari, condus de marele preot. Hotărârile acestuia trebuiau confirmate de procuratorul roman. Marele Sanhedrin judeca procesele de idolatrie, de profeţie mincinoasă, blasfemie etc. Legea dată prin Moise, la Muntele Sinai, pedepsea blasfemia sau hulirea numelui lui Dumnezeu, cu moartea. Proba se făcea prin depoziţiile a cel puţin doi martori, iar declaraţia învinuitului nu era suficientă. Procesele se terminau în ziua în care începeau, iar condamnarea se pronunţa în ziua următoare. De cealaltă parte, dreptul roman avea o procedură diferită. Principala probă era mărturisirea. În acest caz, se renunţa la argumentele martorilor. Cele mai grave infracţiuni erau cele îndreptate împotriva conducerii Imperiului şi se sancţionau cu pedeapsa capitală. În provincia Iudeea, Procuratorul avea independenţă completă cu privire la sancţiunea condamnatului şi putea aproba sau respinge hotărârea Sinedriului.

 

Niciuna dintre cele două mari grupări religioasele din societatea iudaică a vremii nu au privit cu ochi buni misiunea lui Iisus din Nazaret. Fariseii au fost acuzaţi de Mântuitor că pun litera legii mai presus decât spiritul acesteia, iar saducheii, aristocraţi severi şi cruzi, au fost criticaţi pentru faptul că erau mai degrabă interesaţi de obţinerea unor venituri de pe urma afacerilor prospere desfăşurate din jurul templului. În timpul celor trei ani şi jumătate ai misiunii sale, Iisus a fost supus unor atacuri verbale şi întrebări viclene venite din partea reprezentanţilor clerului. Este celebru răspunsul dat acestora la întrebarea privind birul pe care evreii îl datorau Romei: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. O replică la care cu siguranţă nu se aşteptau. Ei sperau că Iisus va da un răspuns fără echivoc. Menţionarea doar a Cezarului, le-ar fi oferit iudeilor şansa să-l acuze de nerespectarea legii mozaice, iar refuzul plătirii birului către Imperiu, i-ar fi atras încălcarea legii romane. Fiul lui Dumnezeu, însă, le-a oferit o lecţie. De aceea, nu e de mirare că răspunsuri precum acestea dăinuie peste generaţii. Iritaţi de răspunsurile Sale, preoţii au încercat să-l prindă pentru a-i înscena un proces. Prilejul favorabil s-a ivit în noaptea de 14 nisan (prima lună evreiască), în grădina Ghetsimani, când Iuda şi-a trădat Învăţătorul prin celebrul sărut. Alături de apostolii Săi, Iisus a luat parte la ultima Sărbătoare a Paştelor. Pesahul, reprezenta pentru evrei cel mai de seamă eveniment al anului, care le reamintea de momentul eliberării lor din robia egipteană. După consumarea mielului, a azimilor, a ierburilor amare şi a rodului viţei, Mântuitorul, însoţit de trei dintre ucenici, Petru, Iacov şi Ioan, s-a îndreptat spre celebra grădină de măslini, situată de cealaltă parte a pârâului Chedron, un loc unde Iisus obişnuia să se retragă, pentru rugăciune. Cu toate că nu era înarmat, peste el au tăbărât mai mulţi ostaşi trimişi de preoţii cei mai de seamă, cărturari şi bătrâni. Nu a fost chip să le opună rezistenţă. Şi nici nu intenţiona acest lucru. Ştia că sosise ceasul pentru sacrificiul suprem.

 

După arestarea Sa, Iisus a fost dus în faţa fostului mare preot, Ana, instigatorul mişcării de prindere a Mântuitorului. A urmat episodul înfăţişării înaintea Sinedriului întrunit noaptea, în casa marelui preot Caiafa. Un personaj foarte puternic, ale cărui hotărâri respectau voinţa socrului său, Ana. Numărul participanţilor nu este cunoscut, însă, cel mai probabil, acesta a fost mai mare de 23 (minimul cerut de normele de procedură). Din Sinedriu au lipsit nume precum Nicodim sau Iosif din Arimateea, care l-ar fi susţinut pe Iisus. Contrar regulilor, procesul a început cu ascultarea martorilor acuzării, apropiaţi ai lui Caiafa - „Sinedriul căuta martor mincinos împotriva lui Iisus, ca să-l omoare” (Matei 26, 59). Singura lor  acuză a fost aceea că l-au auzit pe Mesia spunând că ar putea ridica templul în trei zile. Ceea ce nu era suficient de grav. Încălcând procedura de ascultare a martorilor apărării (care nu erau de faţă şi nici nu ar fi fost primiţi), Caiafa a recurs la o acuzaţie directă adusă Mântuitorului: „Te jur pe Dumnezeu cel viu, să ne spui de eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 26, 23). Prin lipsa sa de obiectivitate, Caiafa a încălcat elementarul principiu al prezumţiei de nevinovăţie. La răspunsul afirmativ dat de Iisus, Caiafa a recurs la sfâşierea veşmintelor pieptului, gest specific celui care auzea de moartea unei rude sau a unei blasfemii. Teatral, Caiafa a impresionat membrii Sinedriului, a căror sentinţă nu putea fi decât condamnarea la moarte, pentru „hula lui Dumnezeu”.

 

După un proces a cărui sentinţă se ştia înainte, cu Sanhedrinul convocat în toiul nopţii, fără respectarea procedurii penale, Caiafa nu îl putea executa pe Mesia decât cu acceptul procuratorului Pilat din Pont. Ştiind că blasfemia nu era incriminată de legea romană, clerul a recurs la un alt şiretlic. L-au acuzat fără dovadă pe Iisus înaintea lui Pilat de: răzvrătirea poporului, încurajarea evreilor la neplata birului faţă de Cezar şi autointitularea Sa ca Hristos, Împăratul Iudeilor. Ultima acuzaţie era şi cea mai aspru pedepsită, din punctul de vedere al Imperiului. Caiafa ştia că uzurparea titlului de Împărat era în lumea romană cea mai gravă crimă politică, pedepsită cu moartea. Însă, după interogatoriul lui Iisus înaintea lui Pilat, procuratorul a dat un răspuns decepţionant pentru oamenii lui Caiafa: „Eu nu-i găsesc nici o vină”, completând că Irod, tetrarhul Galileei, este cel în măsură să-l judece. Viclean şi calculat, Irod şi-a dat seama imediat de nevinovăţia Mântuitorului şi de eventualele efecte pe care le-ar cauza cu uciderea Sa, refuzând să dea un verdict. La fel ca şi Pilat, el a nu a dorit să verse sânge nevinovat doar de dragul solicitării cărturarilor şi fariseilor. Dezamăgiţi că Irod, un evreu din acelaşi neam cu membrii Sinedriului, nu a recurs la condamnarea lui Iisus, oamenii lui Caiafa au revenit la Pilat. Realizând că era prins între a face o nedreptate şi a se confrunta cu o revoltă populară iniţiată de preoţii iudei, procuratorul roman a propus pedeapsa bătăii, în speranţa că va linişti mulţimea adunată de preoţi înaintea pretoriului său. După cele 39 de lovituri care i-au slăbit mult puterile trupeşti ale lui Iisus, preoţii tot nu au fost satisfăcuţi, solicitând răstignirea Sa.

 

Uitând că are tot dreptul în a lua singur decizia, Pilat a recurs la o ultimă încercare, propunând poporului să aleagă între eliberarea lui Iisus şi Baraba, un criminal evreu. A fost ales Baraba, moment în care preoţii evrei l-au şantajat pe Pilat că dacă nu-l va condamna pe Iisus, îl vor acuza înaintea lui Cezar. Pilat a cedat şi a admis răstignirea lui Iisus, după celebrul gest al spălării mâinilor. În acest fel s-a încălcat legea romană, care stipula că dovezile principale erau mărturisirea şi depoziţiile martorilor. Ori acestea au lipsit cu desăvârşire. „Ibnis in crucem!” (Răstigniţi-L!) au fost cuvintele lui Pilat, cele care-au pecetluit condamnarea plănuită de capii religioşi evrei. Nu este deloc întâmplător faptul că Iisus a murit tocmai în ziua şi la ora când evreii înjunghiau mielul pascal. În acest fel, Mântuitorul a devenit „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1, 29).

 

Cărţile Vechiului Testament cuprind indicaţii precise referitoare la trădarea, prinderea, judecarea nedreaptă şi răstignirea Sa. Profeţiile respective nu au fost înţelese la momentul scrierii lor, dar ele au devenit limpezi după împlinirea acestora. Iuda a avut un târg cu preoţii iudei. El urma să primească 30 de arginţi pentru trădarea Învăţătorului. Ceea ce s-a şi întâmplat. Ulterior, însă, Iuda Iscarioteanul, cuprins de regrete, a înapoiat banii clerului iudeu. Acesta nu a dorit să accepte banii, gândind că arginţii au reprezentat preţul uciderii unui om, aşa că au cumpărat o bucată de teren, numită Ţarina Olarului, unde au fost îngropaţi străinii. Faptul acesta a fost anticipat de profetul Zaharia: „Şi mi-au cântărit simbria mea – 30 de arginţi. Atunci, a grăit Domnul către mine: aruncă-l olarului preţul acela scump cu care eu am fost preţuit de ei. Şi am luat cei 30 de arginţi şi i-am aruncat în visteria templului Domnului, pentru olar”. (Zaharia, 11:11-13) Împăratul David, în psalmii săi, ne aminteşte de martorii acuzării. „Nu mă lăsa la bunul plac al potrivnicilor mei. Căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi şi nişte oameni care nu suflă decât asuprire”. (Psalmul 109, 12) Acelaşi David ne-a oferit detalii privind moartea pe cruce a Mântuitorului. Parcurgând anumite pasaje, parcă revedem filmul crucificării lui Iisus şi batjocura la care a fost supus din partea celor ce au asistat la moartea Sa. „Am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor. Toţi cei ce mă văd îşi bat joc de mine, îşi deschid gura, dau din cap şi zic: S-a încrezut în Domnul! Să-l mântuiască Domnul, să-l izbăvească, fiindcă-L iubeşte! Căci nişte câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele. Toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc. Îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea”. (Psalmul 22) „Ei îmi pun fiere în mâncare şi când mi-e sete îmi dau să beau oţet.” (Psalmul 69.21) O înşiruire impresionantă de amănunte, confirmate ulterior în descrierile prezente în Evanghelii. Inclusiv acelea referitoare la faptul că niciunul dintre oasele lui Iisus nu a fost zdrobit. În general, decesul celor crucificaţi survenea în urma asfixierii, pe fondul atârnării sub greutatea corpului. Însă, nu întotdeauna cei răstigniţi decedau uşor. Unii parcurgeau o stare de comă profundă. Pentru scurtarea suferinţelor, li se zdrobeau picioarele. Totuşi, cu Iisus nu a fost cazul. Soldaţii romani l-au străpuns cu o suliţă, iar din corp a ţâşnit sânge şi apă. Era dovada faptului că Iisus decedase. Astfel, oasele i-au rămas neatinse. Episodul este amintit şi de profetul Zaharia: „îşi vor întoarce privirile spre mine, pe care l-au străpuns”. (Zaharia 12, 10)

 

Însă textul cel mai impresionant se regăseşte în capitolul 53 al cărţii prorocului Isaia. El descrie caracterul blând al Mântuitorului, pe care îl aseamănă cu un miel, precum şi sacrificiul suprem al acestuia, întocmai cum o oaie este dusă la tăiere. „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă... Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

 

În faţa unei asemenea profeţii, cuvintele sunt de prisos. Până şi cititorul neavizat poate constata multele indicii care duc spre Mântuitor. Impresionantul Său gest, al sacrificiului suprem pentru om, dăinuie peste veacuri. Rămâne doar ca noi să ne deschidem inimile pentru a-L primi ca Răscumpărător al nostru. Fie ca Dumnezeu să ne dea gândul cel bun în această privinţă. Un Paşte Fericit!

 

marți, 14 aprilie 2009

Imperiul Protecţiei Copilului Maramureş - Foileton - I

Se făcea că era într-un început de primăvară. 2009, să zicem. Când contabila şefă, director economic, pe stil nou, a intrat în biroul şefului cel mare, proaspăt întors de la o întâlnire informală cu un potenţial client Generali. Unul mai mult sau mai puţin silit să semneze poliţa unei asigurări pe viaţă, la îndemnul, că doar nu o să creadă nimeni că a fost obligaţia, unui fost unit manager, intitulat, absolut întâmplător, Nicolae Boitor. Şi de cum a dat madam Griguţă, un nume, tot aşa, absolut întâmplător, alăturat unui prenume - Maria, în biroul directorului executiv al celei mai mari instituţii din judeţ, cum s-a făcut foc şi pară văzând-o pe una dintre angajate, căreia, absolut întâmplător, nu-i aşa, nu îi vom da numele. Angajată cu vechi state de plată în sistem şi nu o viitură precum Maria Griguţă. Bănuită că ar fi avut vreo greaţă împotriva celei, pe vremuri, contabil şef, Griguţă şi-a depăşit statutul economico - financiar, închipuindu-se un mic Becali al Direcţiei de Protecţia Copilului care îşi face singur dreptate. O mână răsucită la spate, mitocăneşte şi cu luxarea antebraţului a fost avertismentul trimis de directorul economic al Direcţiei. Boitor, palid ca varga. Uimit de parcă ar fi avut de a face cu cele 150 de milioane încasate, pe vremuri, ce-i drept, de la Generali. Fără a lua atitudine, Nicuşor s-a blocat. Nu a fost capabil de mai mult, decât să iasă pe hol şi să se mire cu voce tare de "cele două care se bat în birou". Ce n-a ştiut Boitor şi, probabil, nici madam Griguţă, e că nu Loredana, na, că m-am scăpat, a trimis acea (acele, franţ ştie câte or fi) anonimă către Mircea Man. Nu. Prezidentul nu a primit acte din partea celei care a gestionat cândva banii Direcţiei. Şi vă spun sigur că nu e aşa. Nu de alta dar actul mi-a parvenit de ceva vreme tocmai din partea autorului. Dar să nu divaghez de la subiect, precum Boitor care se deplasează la Sighet, unde o tânără de 15 ani dădea declaraţii Poliţiei, acuzând că ar fi fost violată de trei vlăjgani, şi nici poveste să analizeze cazul. El era, mai degrabă interesat de alte treburi. De ce îi cade părul şefului de centru (tot aşa, absolut întâmplător) sau ce e cu filmările cu telefonul mobil făcute de vameş. Care vameş, cu totul întâmplător, este şef mare de tot şi are un singur păcat. A filmat-o pe o angajată a Centrului în timp ce aceasta, cuprinsă de euforia chermezei, se despuia pe nişte mese. Ori poate Boitor, care, cu totul întâmplător, era de faţă la regizarea filmării, îşi închipuie că el nu este protagonistul niciunei scene amoroase. Total greşit, mi-aş permite să-i spun, şi chiar să-i dovedesc dacă e destul de curios, având în vedere giugiulelile sale cu una dintre febleţile sale. Iată că tot am divagat, luat de un elan pe care doar Boitor, atunci când vine vorba să ia o jună pe scaunul din dreapta Jettei sale, îl mai are. Povestea madamei Griguţă e departe de a se încheia. Ea de abia începe. Un serial care va ţine prima pagină a presei locale. Şi nu peste mult timp. Iar asta... absolut întâmplător.
Întrebare, deloc întâmplător, DOAR pentru Nicolae Boitor: Ce legătură există între numărul 30 (urmat de alte câteva ovale) şi Mecca?

cretinoid de botoşani

Un cretinoid fără pereche. Aşa ceva mai rar. Fost prefect, preşedinte de Consiliu Judeţean şi vicepreşedinte de Consiliu Judeţean la Botoşani (funcţie din care a demisionat lunea asta). Dacă puteţi crede că nu e un trucaj, aveţi tupeu, nu glumă. Mă gândesc cu spaimă că am putea avea ceva asemănător în Maramureş. Doamne, feri-ne!

luni, 13 aprilie 2009

grefierii au dreptatea lor

Începând de vineri, grefierii protestează. Nu doar cei maramureşeni. În toată ţara se întâmplă treaba asta. Iniţial, am zis că e o altă specie pe cale să ceară măriri salariale, pe lângă câştigurile lunare excelente pe care le au. Totuşi, nu e chiar aşa. E drept. Unii grefieri o duc bine. Poate chiar prea bine comparativ cu alţi bugetari. Totuşi, marea majoritate nu beneficiază de salarii decat de mizerie. Unii abia că îşi pot asigura traiul. 10 - 12 milioane. Absolut penibil, în condiţiile în care volumul de muncă este considerabil. E drept, stau toată ziua pe un scaun. Dar dacă nu intră în ziua din săptămână anume precizată cu toate cele câteva zeci de dosare în şediţă, e jale. Nu le plâng de milă. Dar le dau dreptate. Sporurile de suprasolicitare (au inventat şi ei ceva, ce să facă...) tăiate de ministrul Predoiu pentru unii şi păstrate pentru alţii nu sunt normale. Ori se dau tuturor, ori nu se dau nimănui. Oricum, o bulină neagră de tot pentru acualul ministru al Justiţiei, care a emis un ordin prin care le taie anumitor grefieri acest spor, tocmai joi, cu oi zi înaintea protestului. Culmea e că vineri, în ziua de salarii, nici măcar pe cele standard nu le-au primit grefierii. Le susţin cauza. Să li se dea măririle, la fel ca altora care şi-au câştigat acest drept în instanţă. Pentru că grefierii s-au judecat pentru sporurile astea.

miercuri, 8 aprilie 2009

diliu prins de poliţişti şi dispărut din spital

Marţi seară, oprit de băieţii cu caşchetă, un sighetean pe nume Lorinţ, cunoscut pentru fetiţele pe care le duce la produs dincolo de graniţă s-a făcut că nu vede semnalele poliţiştilor şi a fugit de oamenii legii. După o urmărire ca în filme, acesta a fost prins, dar nu s-a lăsat cu una, cu două, ci s-a zbătut puţin până poliţiştii l-au dus în faţa procurorului. Care procuror a dispus internarea sa la Spitalul de Dilii. Numai că Lorinţ s-a făcut nevăzut peste noapte, iar poliţiştii au rămas cu buzele umflate. Acum băiatul de cartier e căutat de oamenii legii. Pe numele său s-a deschis şi un dosar penal, pentru ultraj şi conducere fără permis. Mă întreb ce cap trebuie să ai pentru a duce un bezmetic dintr-ăsta la un spital, unde-l laşi internat, iar ăsta fuge pe unde apucă. 

marți, 7 aprilie 2009

geniale titluri si calculele lor matematice

Nu sunt un poliţist de presă, deşi mă amuz uneori de anumite titluri, recunosc. Acesta, însă, este genial şi nu pot să nu fac din el măcar puţin mişto. Nu ştiu cine l-a pus, mai ales că e titlu de deshidere. Un titlu care te obligă la calcule matematice. Fie ele şi elementare. De ce franţ nu au scris direct suma, 123, 5 sau peste 123 milioane, aşa cum era firesc, nu am înţeles. Mai lipsea un radical sau o fracţie şi ora de mate era gata. Ori poate cititorii lor sunt mai inteligenţi decât ai... lor... ai noştri... ai mei... Mamă, ce bine m-am distrat!!!!

duminică, 5 aprilie 2009

Între agresiunea părinţilor şi indiferenţa autorităţilor

Bătut de părinţi, un copil din localitatea Chelinţa a fugit de acasă. A fost găsit de poliţişti, pe străzile Municipiului Baia Mare, şi dus la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă. Însă conducerea a refuzat primirea minorului, încălcând dispoziţiile legii. A fost nevoie de intervenţia superiorilor purtătorilor de uniformă pentru rezolvarea situaţiei.

 

Un tânăr de 14 ani a ajuns mingea ping – pong între Direcţia de Protecţia Copilului şi Poliţie. Totul a pornit de la faptul că directorul Nicolae Boitor a refuzat internarea copilului într-un centru al Direcţiei, după ce reprezentanţii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Poliţiei, au găsit copilul pe străzile din Baia Mare şi l-au dus la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă (CPRU). Cu toate că era vorba despre un caz social a cărui soluţionare revine instituţiei conduse de Nicolae Boitor, angajaţii Centrului au refuzat primirea minorului. În cursul dimineţii de vineri, l-au contactat pe directorul instituţiei, care le-a spus foarte limpede să nu primească minorul în Centru şi să le spună poliţiştilor să îl ducă în familie. A fost nevoie de intervenţia scrisă şi telefonică a comisarului Dorin Coste, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, pentru a-l speria pe Nicolae Boitor. Cel dintâi i-a cerut acestuia să rezolve situaţia minorului, una care nu cade în sarcina Poliţiei. În final, Boitor a realizat gravitatea consecinţelor refuzării copilului şi a ordonat subalternilor preluarea acestuia în CPRU Baia Mare.

 

Victima propriilor părinţi

Băiatul provine dintr-o familie de părinţi alcoolici, din localitatea Chelinţa (Ulmeni). Aceştia l-au supus pe minor agresiunii fizice, fapt pentru care el a refuzat să mai stea acasă. Astfel că a fugit în Baia Mare, unde a fost găsit de poliţişti. Comisarul Dorin Coste a fost cel care a intervenit pentru luarea copilului în CPRU, după ce directorul Nicolae Boitor refuzase acest lucru. „Colegii mei s-au dus la Centrul de pe str. Victor Babeş. Acolo s-a refuzat iniţial primirea copilului. Atunci am întocmit şi un act scris, pentru că existase decât solicitarea verbală, după care l-am sunat pe Nicolae Boitor. Şi după lungi insistenţe, l-au primit. Povestea copilului este puţin mai lungă. El a fost instituţionalizat înainte, iar apoi, predat familiei, printr-o hotărâre judecătorească. Iar copilul nu se poate adapta mediului familial. La un moment dat, el a fost dat dispărut de acasă. Noi l-am găsit şi intenţionam să-l predăm familiei, conform uzanţelor. Însă copilul ne-a spus că merge oriunde, numai acasă nu. Pentru că este bătut de mamă şi de tată şi nu mai doreşte să stea acolo. Desigur, aceste aspecte trebuie verificate de către un asistent social care să ne confirme că afirmaţiile copilului sunt adevărat. Astfel că am decis să lăsăm minorul în custodia Direcţiei pentru Protecţia Copilului”, a afirmat comisarul Dorin Coste.

 

Aberaţii pe marginea subiectului

Am purtat o discuţie cu unul dintre asistenţii sociali care s-au ocupat de rezolvarea cazului. Acesta a afirmat că nu au fost probleme, încercând să-l prezinte pe directorul Boitor în culori pastelate. Mai mult, asistentul social a încercat să ne distragă atenţia de la subiect, vorbindu-ne tot felul de aberaţii, despre fenomenul sărăciei din România şi alte lucruri care nu aveau legătură directă cu cazul de faţă. „Am vorbit şi cu poliţiştii, şi cu directorul Nicolae Boitor, şi s-a dat aprobarea pentru primirea copilului. Eu nu-mi amintesc să fi refuzat luarea minorului în Centru. Chiar nu a fost nicio problemă. Acum nu trebuie să dăm o amploare atât de mare. Sunt mulţi copii abuzaţi, neglijaţi. Fenomenul acesta al sărăciei a luat amploare foarte mare în ultima vreme. Sărăcia este lucie pretutindeni. 11 milioane de români sunt persoane asistate. Problemele sociale sunt cu duiumul”, ne-a spus Cecilia Zglobiu, asistent social în cadrul CPRU Baia Mare. 

„Era sarcina Protecţiei Copilului să rezolve acel caz, nu a Poliţiei. Ori un copil care îţi spune că nu doreşte să meargă acasă nu poate fi dus în familie. Nu te lasă sufletul, deontologia profesională şi legea”, a declarat comisarul Dorin Coste

sâmbătă, 4 aprilie 2009

sandwichul arestării becaliene

Aşa cum anticipam, avem un weekend peste care trecem uşor. Pe orice site de ştiri sau post tv care se respectă şi nu poate rata evenimente majore, obligatoriu bezmeticul de Gigi Becali. Am aflat atâtea despre personajul ăsta, despre care unii cred că ar fi chiar inteligent, de nu mi-am putut imagina vreodată că voi putea recepţiona. Că s-a acomodat de minune în celulă, că joacă table, că a fost vizitat de hoţomanii care i-au manglit maşina de 100 de mii euro, tocmai de Sărbători, că e victima consipiraţiilor dintre nuşce procuror şi judecători, că după recuperarea maşinii a fost supărat doar că băieţii i-au schimbat postul de radio preferat (Trinitas), că.... Nu mai e nevoie decât de o margarină, să o ungem pe pita becaliană şi trecem weekendul. Mai uită românul de golul din stomac (şi de autogolul din meciul cu Serbia), de cel din buznar, microcentrală şi rezervor şi se hrăneşte cu sandwichul arestării lui Becali. Ne-a fost servit minunat, cu lux de amănute, trebuie să recunosc. Mă întreb ce vom avea la meniu săptămâna viitoare. Sau postim?

marți, 31 martie 2009

A treia gravidă, în Centrul de la Ocna Şugatag

După o săptămână halucinantă pentru reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu un băieţel de numai nouă ani, ars de viu în propria locuinţă, o femeie în vârstă de peste 70 de ani opărită cu apa de la duş, într-un centru de îngrijire, şi o tânără de 15 ani, dintr-un centru de plasament, care acuză că ar fi fost violată de trei băieţi, a venit rândul unui alt şoc. De data aceasta, legat de Centrul de Plasament de la Ocna Şugatag. O minoră de 17 ani a rămas însărcinată.

 

În toamna trecută, presa a relatat despre cazul a două tinere, din acel Centru, care au rămas însărcinate. Acum, a venit rândul unei alte tinere, de numai 17 ani, internată tot la Ocna Şugatag să se pregătească a deveni mamă. Aceasta a intrat în sistemul de protecţia copilului în urmă cu 10 ani şi a fost cunoscută ca o tânără liniştită şi fără probleme. Elevă în clasa a X-a a Colegiului Naţional Nicolae Titulescu, din Baia Mare, ea este cazată la internatul de fete al Grupului Şcolar Tehnic. Vinerea trecută, cazul a ajuns în atenţia autorităţilor, după ce tânăra a lăsat un soi de bilet de adio, care a ajuns la diriginta acesteia. Fata a precizat faptul că este nevoită să părăsească şcoala, din cauza faptului că este gravidă. În cursul aceleiaşi zile, a fost anunţată şefa de Centru Ocna Şugatag, asistentul social al Centrului şi reprezentanţi ai internatului. A urmat apoi sesizarea Direcţiei de Protecţia Copilului, însă fără sesizarea persoanelor responsabile cu soluţionarea unui astfel de caz.

 

Prea tineri pentru a fi părinţi

Ieri dimineaţă, tânăra, prietenul acesteia (viitorul tată), mama fetei, şeful de Centru, Maria Chindriş, şi asistentul social Vasile Pop au fost convocaţi la sediul Direcţiei. S-au purtat cu toţi cei implicaţi, urmând ca tânăra să fie internată în Centrul Maternal. Cei doi viitori părinţi au fost consiliaţi, după ce li s-au luat declaraţii, în vederea găsirii unei soluţii optime. Problema este că niciunul dintre aceştia nu beneficiază de o sursă de venituri. Tatăl, revenit din străinătate, unde a fost la muncă, domiciliază în Baia Sprie. Stă în chirie, alături de alţi doi tineri. A declarat că îşi caută un loc de muncă, pentru a susţine viitoarea familie. „Ne cunoaştem de doi ani, am fost colegi la Centrul de la Ocna. S-a întâmplat, aşa, dintr-o dată. Am avut o relaţie şi… Ea mi-a spus doar la cinci luni că este însărcinată. Am fost plecat la lucru, în Germania, Italia şi am revenit acasă, aflând că vom avea un copil. Acum încerc să mă angajez undeva. Intenţionez să termin şi o facultate, după ce pun pe picioare familia. E greu, pentru că nu ştim cine ne va sprijini. Mama ei nu are nicio posibilitate să ne ajute, ai mei, nici atât, iar noi nu lucrăm. Trebuie să vedem ce spun cei de la Direcţia de Protecţia Copilului, să se ia o decizie”, a afirmat prietenul de 19 ani al fetei, cel cu care ea a rămas însărcinată.

 

Efectul deprofesionalizării serviciilor

Ciudat este faptul că mama fetei, care domiciliază în localitatea Ulmoasa, din Tăuţii Măgherăuş, vizitată adesea de fiica sa, nu a ştiut nimic de sarcina tinerei. Am încercat să obţinem o declaraţie din partea acesteia, însă ea a refuzat orice comentariu asupra acestui subiect. La fel de puţini dornici în a sta de vorbă cu noi au fost şi cei doi angajaţi ai Centrului prezenţi în cursul zilei de ieri la Direcţie. Maria Chindriş, fosta magazioneră ajunsă şef de Centru, şi asistentul social Vasile Pop au afirmat că doar cu acceptul conducerii vor face vreun comentariu. Care conducere… lipsă la inventar. Directorul Nicolae Boitor era plecat din localitate. Aşa că l-a delegat pe Raoul Dromereschi, şef Serviciu Rezidenţial, să dea primele declaraţii oficiale. „Avem de a face cu un complex de factori angrenaţi de-a lungul timpului, care au creat premisele deprofesionalizării serviciilor. Mă refer la lipsa intervenţiei specializate: consiliere psihologică, educaţia legată de sănătate şi de viaţă. Sunt elemente definitorii care conturează o personalitate, însă ele, în sistemul de protecţia copilului, lipsesc de mult timp. Iar efectele nu întârzie să apară. Încercăm să găsim explicaţii pentru faptul că doar acum am aflat despre această sarcină, în luna a şaptea. Nu înţeleg de ce şcoala, reprezentanţii internatului, cei ai Centrului şi, în final, cei ai Direcţiei au aflat atât de târziu de acest caz. Mai mult,  mergea des în familie. Încercăm cea mai potrivită soluţie, probabil, îndreptarea către Centrul Maternal, atâta vreme cât mama nu-şi asumă responsabilitatea reintegrării în familie, în special, din considerente economice. Chiar acum, psihologul Direcţiei îi consiliază pe cei doi tineri, pentru a vedea dacă aceştia realizează responsabilităţile pe care le vor avea în calitate de părinţi şi dacă putem avea premisele unei viitoare familii”, a declarat şeful Serviciului Rezidenţial. Deocamdată, tânăra va rămâne în internatul Grupului Şcolar Tehnic, până în cursul zilei de vineri, urmând apoi a fi internată în Centrul Maternal din Baia Mare.

 

 

„Era o fată cuminte, în banca ei. Dintre cele cinci fete provenite de la Ocna Şugatag, pe care le avem aici, am crezut că va fi singura care va reuşi. Iată că am fost contrazis. Venea la timp în internat, unde stătea aproape permanent şi învăţa. Doar în week-end-uri mai mergea la mama sa”, a afirmat Mihăiţă Liviu Peride, pedagog în cadrul Grupului Şcolar Tehnic din Baia Mare.

duminică, 29 martie 2009

Minoră de 15 ani, violată de trei sigheteni

Un nou caz şocant loveşte Direcţia de Protecţia Copilului. O fetiţă de numai 15 ani, aflată în Centrul de Plasament de la Sighetu Marmaţiei, a reclamat faptul că a fost violată de trei băieţi. Cazul este instrumentat de reprezentanţii Parchetului şi ai Poliţiei, pe numele celor trei suspecţi depunându-se plângeri penale. Se aşteaptă raportul medicului legist, pentru a se stabili dacă se poate vorbi despre un viol, sau actul sexual a avut loc cu consimţământul fetei.

 

Un copil de numai nouă ani, a ars de viu în propria casă, iar o bătrână cu grad de handicap, dintr-un centru de îngrijire, a suferit arsuri de gradul I şi II, după ce a fost opărită în cadă. Ce altceva se mai putea întâmpla în grădina directorului Nicolae Boitor în cursul săptămânii trecute, pentru ca tacâmul să fie complet, decât… un viol? O minoră din Centrul de Plasament de la Sighetu Marmaţiei s-a adresat conducerii instituţiei, reclamând faptul că a fost violată. În cursul serii de miercuri, ea a primit o învoire, pentru a ieşi în oraş, însă a depăşit cu două ore timpul acordat. Din declaraţiile colegilor săi, reiese faptul că ea a fost însoţită de prietenă. Cele două s-ar fi întâlnit cu trei băieţi, cu care au mers în parcul Grădina Morii, din Sighetu Marmaţiei. Cu toate că s-au ferit să dea declaraţii, până la urmă, am reuşit să obţinem câteva date din partea colegilor fetei. „Din ce am auzit, s-ar fi întâmplat miercuri noaptea. Ar fi mers cu ceva colegă de-a ei, într-un cartier din Sighet, cu nişte băieţi”, a declarat unul dintre copiii din Centrul de la Sighet. „Din ce am auzit, ea a fost chemată să meargă în Grădina Morii. Ea nu a vrut şi apoi au dus-o cu forţa. Mai mergea aşa, cu diferiţi băieţi. Aţi vorbit mai înainte cu un băiat înalt… Cu fratele său a fost. Şi cu alţii. Mergea pe la discoteci şi umbla cu mai mulţi băieţi”, a declarat un altul.

 

Viol sau sex consimiţit?

Copiii din Centru nu ştiu prea multe despre identitatea celor trei presupuşi violatori. În schimb, directorul Nicolae Boitor, cel care conduce destinele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a declarat să s-a luat legătura cu aceştia, s-a vorbit cu ei, iar pe numele lor s-au depus plângeri penale la Parchet şi Poliţie. „Fetiţa a fost învoită în oraş, i s-a dat termen o oră să stea un pic. După ce s-a întors a declarat că a fost violată.  Noi am depus plângere la Poliţie şi  aştept primele cercetări. Am fost şi la medicul legist. Deci, ceea ce a ţinut de noi, am făcut. Ne-am adresat şi Parchetului, cu o plângere împotriva presupuşilor făptuitori, pentru că se ştie cine sunt cei trei. Am discutat cu ei”, a afirmat directorul Boitor. Cazul reprezintă o nouă pată pe obrazul instituţiei conduse de Nicolae Boitor, un director depăşit de realităţi, incapabil să facă mai mult decât să ridice din umeri şi să afirme că lucrurile sunt sub control. Se depun sesizări, se anunţă instituţiile statului. Ca de obicei, alţii trebuie să se ocupe de problemele Direcţiei. Mai trebuie precizat faptul că există şi varianta ca în acest caz să avem şi consimţământul fetei în ceea ce priveşte actul sexual. La Sighet, se vorbeşte despre faptul că minora ar fi fost plătită de cei trei. Însă, ulterior nu s-au mai înţeles asupra preţului, iar fata a reclamat că a fost violată. Rămâne ca organele abilitate să facă lumină în acest caz foarte grav.

 

Agresiune în Centrul de Plasament

Vineri după amiază, o echipă formată din reporteri Glasul Maramureşului şi AXA TV s-a deplasat la Centrul de la Sighet, pentru a afla mai multe detalii legate de acest caz şocant. La ora 4, directorul Boitor era la o discuţie cu angajaţii Centrului. S-a arătat extrem de surprins de prezenţa noastră acolo. „De unde aţi aflat?”, a fost prima sa reacţie. După care, a refuzat să ne acorde un scurt interviu, motivând că are şedinţă şi nu îi poate lăsa pe oameni să aştepte. Aşa că ne-a lăsat pe noi, care veniserăm de la Baia Mare. După mai bine de o jumătate de oră, am revenit în Centru. Am vorbit cu copiii, după care a apărut şi directorul, pe holul Centrului. Ne-a dat scurta declaraţie solicitată şi a intrat în biroul unde se ţinea şedinţa. Între timp, a apărut şi fetiţa. Însă a urcat repede la etaj şi nu am reuşit să o abordăm. Speriat de faptul că am fi putut obţine o declaraţie din partea acesteia, directorul Boitor a recurs la ejectarea noastră din Centru, cu ajutorul angajaţilor. În câteva minute, mai multe persoane din cele aflate la şedinţă, au venit pe hol, agresându-ne fizic şi verbal, solicitându-ne să părăsim clădirea, uitând că ne aflam într-o instituţie publică, una care îi plăteşte din banii noştri, ai contribuabililor. A fost chemată şi Poliţia. Dialogul purtat cu poliţiştii a fost unul mai degrabă kafkian. Şi asta din cauza faptului că Boitor a declarat expres că ne-a permis să filmăm în Centru, după care a afirmat că el nu ne-a lăsat să intrăm. Evident, numai un fost educator ajuns directorul unei instituţii precum Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului putea emite astfel de enormităţi. Iar poliţiştii le-au luat de bune. În plus, aceştia s-au erijat în reprezentanţi ai CNA, ţinându-ne lecţii despre ceea ce se poate publica în ziar sau difuza pe un post de televiziune.  

 

 

„Despre A., ce să zic… elevă în clasa a VII-a. Era o fată bună. Nu ştiu foarte multe, doar din auzite. Pe aici se spune că a fost violată de către trei băieţi. Nu ştiu de unde sunt.” – copil, Centru de Plasament

 

„S-a întâmplat în oraş. Aici în Centru nu o să se întâmple aşa ceva, ca şi la Ocna. Acolo au fost violuri, au fost şi avorturi, după cum bine ştiţi. Aici cei care stau sunt mult mai educaţi.” – copil, Centru de Plasament

 

 

Personaje kafkiene

„Eu le-am dat acordul să filmeze. Le-am dat interviu. Eram înăuntru, în Centru. Eu nu le-am dat acordul să intre. Eram în şedinţă, când ei au intrat.” – Nicolae Boitor

 

Dialog cu agent şef Petronea (sau Petrulea, nu l-am înţeles bine)

Reporter: L-am căutat pe director, care era în şedinţă. I-am cerut acordul să filmăm.

Poliţist: Şi aţi filmat?

Reporter: Da.

Poliţist: Păi, cum aţi filmat, că nu aţi avut acordul nici să intraţi?

Reporter: Nu era nimeni la poartă şi am mers direct către biroul unde se ţinea şedinţa.

Poliţist: Aha, deci aţi intrat.

Reporter: Normal că am intrat, doar nu era să-l strigăm de afară. Iar apoi, am filmat, cu acordul dânsului.

Poliţist: Auziţi ce spune directorul, că aţi intrat fără să vă dea voie. În plus, aici sunt şi copii minori, trebuie să le protejaţi identitatea. 

miercuri, 25 martie 2009

victima indolenţei lor a ars de vie

Crima de luni seară, de la Lăpuşul Românesc (detalii pe Citynews), nu a venit întâmplător. O mamă şi-a lăsat copilul de nouă ani să ardă în flăcări, după ce a incendiat casa. Voit sau nu. Nu sunt procuror, să mă pronunţ. Spuneam că nu a venit îmtâmplător, pentru că am sesizat acest caz autorităţilor competente, în urmă cu mai bine de o lună. De atunci, nu s-a întâmplat nimic. Ba, mai mult, educatorul Nicolae Boitor, director al Direcţiei de Protecţia Copilului, continuă să arunce pisica în curtea altora. Ori legea spune altceva. Că Boitor trebuia să ia copilul în regim de urgenţă şi să nu-l mai lase în grija unor beţivi. Iată că s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. O tragedie. Aici puteţi citi textul scris în luna februarie, prin care sesizam acest caz. Mai jos, imagini de după incendiu.