miercuri, 30 aprilie 2008

poza săptămânii (XIX)

Iată că s-a găsit şi un binevoitor care să îi scoată pe bieţii greci din eroarea lingvistică în care zăceau, corectând S-ul de final, care ne ducea cu gândul la SIDA. Şi cine s-ar fi aruncat chiar aşa de entuziasmat într-un pat cu virusul HIV, mai ales că era şi primul pe listă? Bine că au pus măcar crucea albă pe fond roşu, să priceapă tot poporul despre ce e vorba.

sâmbătă, 26 aprilie 2008

ai suflet, dai

Ştefan Pop este unul dintre oamenii cu posibilităţi financiare care se gândeşte şi la cei cu osituaţie materială mai redusă. Aşa cum obişnuieşte în fiecare an de Sărbători, consilierul local PD-L a pregătit şi de această dată câteva pachete constând într-un cozonac şi o pască, spre a fi oferite familiilor sărace aflate în evidenţele Serviciului de Asistenţă Socială şi micuţilor din sistemul de Protecţia Copilului. În Vinerea Mare, l-am însoţit pe Ştefan Pop în acţiunea sa. Cele 50 de pachete cu produse de panificaţie tradiţionale i-au bucurat pe cei care le-au primit. În special copiii, din casele de tip familial de pe str. Griviţei, din Baia Mare, au fost încântaţi să constate că "Iepuraşul" s-a gândit şi la ei. Coincidenţă, pe str. Griviţei, ne-am întâlnit cu o familie de ţigani ce locuiesc lângă uzina de apă, în Cartierul Ferneziu. Am cunoscut-o în urmă cu câteva săptămâni, în timp ce documentam un reportaj legat de zona respectivă. Şi uite aşa, prietenii noştri s-au pricopsit cu câţiva cozonaci şi nişte pască din partea lui dom' Fănică. Gesturi precum acestea ar trebui să vină din partea tuturor celor care pot da ceva acelora dintre semenii noştri ce au nevoie de sprijin. Oamenii cu suflet o fac întotdeauna. Nu voi spune mai multe, ci voi lăsa imaginile să vorbească. Mulţumesc pentru sprijin directorilor Tania Zaharie (Asistenţă Socială) şi Nicolae Boitor (Protecţia Copilului).

joi, 24 aprilie 2008

condamnarea Mântuitorului - un proces înscenat

Creştinismul, cea mai importantă religie din istoria omenirii, îşi bazează întreaga dogmă pe un eveniment unic ce a avut loc acum două mii de ani – răstignirea lui Iisus din Nazaret, singura cale de mântuire a omenirii. Nu ştim dacă moartea Sa a necesitat răstignirea, dar cu certitudine aceasta a arătat caracterul Fiului lui Dumnezeu, care a preferat să moară în locul nostru, pentru ca noi să fim mântuiţi.

Din orice punct de vedere privim lucrurile, desprindem concluzia că procesul şi moartea Mântuitorului au fost o înscenare pregătită de conducătorii religioşi ai poporului evreu. Prin ridicarea unui lider spiritual în mijlocul lor, preoţii îşi pierdeau autoritatea şi respectul în faţa mulţimii. Aşa că au căutat orice mijloc pentru prinderea şi uciderea lui Iisus. Faptul nu a fost simplu. La începutul erei creştine, Iudeea era o provincie romană, evreii suferind un sever regim de asuprire. Era condusă de un procurator, numit direct de Caesar, care avea puterea administrativă, militară şi juridică deplină. Provincia, una în care romanii avea mereu de furcă datorită numeroaselor revolte populare, tolera instituţii contrare dreptului roman. În acest context istoric, condamnarea lui Iisus a suferit grave erori judiciare, încălcându-se atât normele de drept procesual penal evreiesc cât şi roman. Fiind un stat teocrat, în Israel jurisdicţia se înfăptuia în numele lui Dumnezeu. Crimele religioase erau judecate de Sanhedrin (compus din 71 de preoţi şi cărturari, sub conducerea marelui preot), un fel de tribunal suprem al vremii, ale cărui hotărâri trebuiau confirmate de procuratorul roman. Marele Sanhedrin judeca procesele de idolatrie, de profeţie mincinoasă, blasfemie etc. Blasfemia sau hulirea numelui lui Dumnezeu, acuzaţia adusă lui Iisus, se pedepsea conform legii date prin Moise cu moartea. Proba se făcea prin depoziţiile a cel puţin doi martori, iar declaraţia învinuitului nu era suficientă. Procesele se terminau în aceeaşi zi, iar condamnarea se pronunţa în ziua următoare. În dreptul roman, lucrurile stăteau altfel. Procuratorul avea independenţă completă cu privire la sancţiunea condamnatului şi putea aproba sau respinge hotărârea Sinedriului. Principala probă era mărturisirea, care dacă exista, se renunţa la argumentele martorilor. Cele mai grave infracţiuni erau cele îndreptate împotriva conducerii Imperiului, sancţionate cu pedeapsa capitală. Crucificarea a fost o pedeapsă specific romană, când moartea survenea în urma setei grozave sau a zdrobirii picioarelor.

Procesul

Cele două mari grupări religioasele din societatea iudaică a vremii au privit dezaprobator misiunea Mântuitorului: fariseii, cei care puneau mai presus litera legii decât spiritul acesteia şi saducheii, aristocraţi severi şi cruzi, care obţineau mari venituri de pe urma afacerilor prospere din jurul templului. Primul atac împotriva lui Mesia a fost un sfat ţinut pentru uciderea Sa. A urmat o serie de atacuri verbale şi întrebări viclene, precum cele privind lucrările din zilele de sabat sau care puneau în discuţie suveranitatea lui Dumnezeu sau a Caesarului. Tuturor Iisus le-a făcut faţă cu succes, ceea ce i-a enervat încât au căutat să-L prindă pentru a-I înscena un proces. Prilejul favorabil s-a ivit în noaptea de 14 nisan (prima lună evreiască), în grădina Ghetsemane, când Iuda şi-a trădat Învăţătorul prin celebrul sărut. După arestarea Sa de către forţelor armate trimise de marele preot, Iisus este dus în faţa lui Ana, fost mare preot şi socrul lui Caiafa, marele preot al vremii, care executa ordinele socrului său. Conducător al saducheilor, Ana a fost instigatorul mişcării de prindere a Mântuitorului. Iisus a fost apoi dus înaintea Sinedriului întrunit noaptea, în casa lui Caiafa, într-un număr necunoscut, dar care a fost mai mare de 23 (numărul minim). Evident că din Sinedriu au lipsit nume precum Nicodim sau Iosif din Arimateea, care l-ar fi susţinut pe Iisus. Procesul a început, contrar regulilor, cu ascultarea martorilor acuzării, oamenii lui Caiafa - „Sinedriul căuta martor mincinos împotriva lui Iisus, ca să-l omoare” (Matei 26, 59). Singura lor acuză a fost aceea că l-au auzit pe Mesia spunând că ar putea ridica templul în trei zile. Ceea ce nu era suficient de grav. Încălcând procedura de ascultare a martorilor apărării (care nu erau de faţă şi nici nu ar fi fost primiţi), Caiafa recurge la o acuzaţie directă adusă Mântuitorului: „Te jur pe Dumnezeu cel viu, să ne spui de eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu” (Matei 26, 23). Faptul dovedeşte lipsa de obiectivitate a lui Caiafa, care nu a respectat principiul prezumţiei de nevinovăţie. La răspunsul afirmativ dat de Iisus, Caiafa se mai foloseşte de un truc, recurgând la sfâşierea veşmintelor pieptului, gest specific celui care auzea de moartea unei rude sau a unei blasfemii. Teatral, gestul a impresionat membrii Sinedriului, a căror sentinţă nu putea fi decât condamnarea la moarte, pentru „hula lui Dumnezeu”.

Pilat se spală pe mâni

După un proces a cărui sentinţă se ştia înainte, cu Sanhedrinul convocat în toiul nopţii, fără respectarea procedurii procesuale, Caiafa nu îl putea executa pe Mesia decât cu acceptul procuratorului Pilat din Pont. Ştiind că blasfemia nu era incriminată de legea romană, Caiafa şi compania au recurs la un alt şiretlic, acuzându-l pe Iisus înaintea lui Pilat de: răzvrătirea poporului (fără dovezi concrete), încurajarea evreilor la neplata birului faţă de Caesar (complet fas) şi autonumirea sa ca Hristos, Împăratul Iudeilor. Caiafa ştia că uzurparea titlului de Împărat era în lumea romană cea mai gravă crimă politică (înaltă trădare, zilele noastre), pedepsită cu moartea. „Eu nu-i găsesc nici o vină”, răspunde Pilat şireţilor evrei, după interogatoriu şi le spune acestora că Irod, tetrarhul Galileei, este cel în măsură să-l judece. Viclean şi calculat, Irod şi-a dat seama imediat de nevinovăţia Mântuitorului şi de eventualele efecte pe care le-ar cauza cu uciderea Sa şi a refuzat să se pronunţe. Dezamăgiţi că Irod, un evreu din acelaşi neam cu membrii Sinedriului, nu a recurs la condamnare, aceştia au revenit la Pilat, care şi-a dat la rândul său seama că era prins între a face o nedreptate şi a se confrunta cu o revoltă populară iniţiată de preoţii iudei. Pilat a propus pedeapsa bătăii, în speranţa că va linişti mulţimea adunată de preoţi înaintea pretoriului său. După cele 39 de lovituri care L-au decimat pe Iisus, preoţii nu au fost satisfăcuţi, pretinzând răstignirea Sa. Uitând că are tot dreptul în a lua singur decizia, Pilat a recurs la o ultimă încercare, propunând poporului să aleagă între eliberarea lui Iisus şi Baraba, un criminal evreu. A fost ales Baraba, iar oamenii lui Caiafa au trecut la următorul truc, şantajându-l pe Pilat că dacă nu-l va condamna pe Iisus, îl vor acuza înaintea lui Caesar. Pilat a cedat şi a admis răstignirea lui Iisus, după celebrul gest al spălării mâinilor. În acest fel s-a încălcat legea romană, care stipula că dovezile principale erau mărturisirea şi depoziţiile martorilor. Ori acestea lipseau cu desăvârşire. „Ibnis in crucem!” (Răstigniţi-L!) au fost cuvintele lui Pilat, care au pecetluit condamnarea plănuită de capii religioşi evrei, stingând visul naţiunii de a avea un lider care să-i elibereze de jugul roman (aşa cum credeau adepţii săi). Murind tocmai la vremea când evreii înjunghiau mielul pascal, Iisus s-a identificat cu acesta - „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1, 29). Învierea Sa a treia zi, a stat la baza credinţei tuturor acelora care L-au recunoscut ca Mesia. Azi, după 2.000 de ani, amintirea morţii şi învierii Domnului sunt la fel de vii în memoria creştinilor, care au făcut din sărbătoarea Paştilor cel mai important eveniment religios al anului.

miercuri, 23 aprilie 2008

mirosuri de Paşti

La Gazeta mirosea a cafea. Şi a fum. Cum era să uit tocmai de fum... Paradoxal, trebuie să recunosc, cele două mergeau împreună. La Cinemar mirosea a cârnaţi. Şi alte afumături. Ce mai contează... Îţi venea să muşti din clanţă, de îndată ce intrai. Pe scări mirosea a prăjituri. De parcă se apropia Crăciunul... O vecină de la parter, în şlapi roz, ştergându-şi făina de pe dosul mâinii de şorţ, suna la etaj. Ultimele retuşuri la reţeta cu scorţişoară. Da, mirosea şi a scorţişoară. Aveam impresia că toţi vecinii mestecau Big Red. Mi-am zis că trebuie să gătesc. Numai la mine nu mirosea a nimic. Puiul l-am luat de la supermarket. Că e mai ieftin. Şi mai umflat cu tot felul. Mi-am propus să-l fac la tavă, că oricum nu e bun decât vreo două zile. Se sleieşte. L-am luat, m-am uitat la el şi mi-am zis că a fost ieftin. N-am ştiut atunci de ce. L-am tranşat. În interior, descopăr capul, gâtul şi piciorul. Da, piciorul. Nu era decât unul. Am luat eticheta şi am citit. Nu era flamingo, aşa cum mă gândeam io. Zicea: pui cu două picioare. Ciudat. Eu n-am aflat decât unul. Pe celălalt, cred, i l-au amputat la împachetare. O fi fost strâmb. Cine ştie... Aşa e de Paşti. Miroase. A cafea, a prăjituri, a ţeapă...

file din dosarul "înşelăciunea – o modă în afaceri"

O societate comercială din Cavnic a fost prejudiciată în mai multe rânduri de diverşi parteneri de afaceri. S-a adresat instanţei, a avut câştig de cauză, dar sentinţele definitive şi irevocabile nu-i folosesc la nimic. Debitorii sunt insolvabili.

La modul în care se rezolvă anumite cazuri în justiţia de la noi, nici nu e de mirare că încrederea românilor în această instituţie a statului este în continuă scădere. Chiar şi atunci când ai dreptate şi instanţa îţi dă câştig de cauză, s-ar putea ca sentinţele să nu-ţi folosească la nimic. E totuna dacă pierzi sau câştigi procesul. Cel puţin în cauzele civile, asta se întâmplă. Una dintre societăţile maramureşene, cu sediul în Cavnic, având ca obiect de activitate confecţiile textile, a "beneficiat" de mai multe procese de acest gen. După ani buni de judecată, le-a câştigat, însă debitorii săi refuză să îşi plătească datoriile. Practic, respectivele sentinţe au fost date degeaba. Maywear International este o firmă cu sediul la Iaşi. În perioada 2003 – 2004, între firma din Cavnic şi Maywear s-au derulat diverse contracte de lohn. Societatea din Cavnic era aceea care executa lucrările de croitorie. Totul a fost bine şi frumos, până când SC Maywear, condusă de administratorul Andreea Carpovici, a achitat ultima tranşă de bani cu două file cec. Acestea, însă, nu aveau acoperire bancară. Practic, erau lipsite de valoare. Suma totală a prejudiciului creat prin aceasta a fost de 645 milioane lei vechi. Pe numele administratorului Andreea Carpovici s-a început urmărirea penală, pentru infracţiunea de înşelăciune, iar ulterior ea a fost trimisă în judecată, instanţa dispunând condamnarea ei la opt luni închisoare. Însă, cu suspendare, aşa cum se întâmplă în România. După aceasta, a urmat procesul civil. Judecătoria Baia Mare a dispus învestirea cu formulă executorie a celor două file cec. Practic, ce altă problemă mai trebuia rezolvată decât recuperarea banilor? Numai că... tocmai asta a fost problema. În cadrul procedurii de executare silită, firma creditoare a reuşit ridicarea unor elemente de mobilier de birou în valoare totală de 224 milioane lei vechi. Tot cu acea ocazie s-au ridicat şi şase mese de călcat profesionale. Însă ele au trebuit predate adevăratului proprietar, acestea neaparţinând firmei ieşene. Iată că nici măcar mesele nu au putut fi valorificate. Şi asta a fost tot ce s-a putut obţine din partea societăţii Maywear, firma din Cavnic având şi astăzi de recuperat un prejudiciu de 477 milioane lei vechi. O sumă infimă, pentru care nici nu merită să-ţi mai baţi capul, mai ales că datoria se va prescrie în curând.

Aceeaşi firmă din Cavnic a avut parte de o altă colaborare "fructuoasă", cu o firmă italiană. Baycom International Industries, cu sediul în Baia Mare, administrată de un cetăţean italian, Antonio Casalino, a încheiat în 2004, un contract de închiriere cu societatea maramureşeană, prin care aceasta din urmă punea la dispoziţie italianului trei obiective folosite în industria confecţiilor. Acestea se aflau la Sighet, Cavnic şi Băiuţ. De asemenea, Antonio Casalino s-a angajat în alte afaceri similare, preluând un atelier de confecţii din Tăuţii Măgherăuş, o fabrică de confecţii din Şomcuta Mare, una în Baia Mare, precum şi o hală din Ferneziu, transformată tot în fabrică de confecţii textile. După încheierea contractului pentru cele trei locaţii, cu firma din Cavnic, italianul a preluat doar două dintre acestea, renunţând la obiectivul din Băiuţ. Pe vechea structură de personal, el a demarat producţia, care a mers timp de câteva luni. La începutul anului următor, el a refuzat să mai plătească preţul chiriei. Mai mult, el a preluat oamenii din Cavnic şi i-a angajat la fabrica sa din Ferneziu, iar pe cei din Sighet, i-a dus la o altă hală de producţie din localitate. Unde, nu au stat decât câteva luni, înainte de a fi daţi afară. Iniţial, italianul nici nu a vrut să audă de predarea locaţiei din Sighet, fiind nevoie de intervenţia poliţiei. S-a ajuns şi în instanţă, după ce SC Baycom intrase în procedură de faliment. Aici, societatea din Cavnic a avut câştig de cauză, judecătorul sindic dispunând înscrierea creanţei de 910 milioane lei vechi, în registrul special al creditorilor. Şi aici povestea se încheie, fără ca firma din Cavnic să-şi fi putut recupera banii. În prezent, italianul îşi vede liniştit de afaceri, totul fiind transferat pe o altă firmă, ce îşi desfăşoară activitatea în Ferneziu.

Aceeaşi firmă din Cavnic, un alt partener italian. De această dată, el se numeşte Domenico Catanzaro, reprezentant al firmei Emmedue Rom Service, din Timişoara. Între cele două societăţi, au existat relaţii comerciale pe o perioadă îndelungată de timp. Totul s-a derulat fără incidente, până în 2005, când firma timişoreană a refuzat să mai plătească manopera executată de fabrica din Cavnic cu bani cash şi s-a mers pe varianta unei file cec. În momentul prezentării acestuia la bancă, el a fost refuzat la plată din lipsă totală de disponibil. S-a ajuns în instanţă. Acesta a dat câştig de cauză firmei din Cavnic, dispunând învestirea cu formulă executorie a filei cec în valoare de 4 mii euro. Numai că aceşti bani nu au putut fi recuperaţi niciodată. Pe numele administratorului s-a depus plângere penală pentru înşelăciune. La ce o fi ajutând şi asta nu ştim, chiar şi în cazul unei condamnări. Dacă italianul nu are un sfanţ... Şi mai urmează. Firma din Cavnic a acţionat în instanţă o societate din Suceava, SC Licorna Tex, pentru neplata sumei de 84 milioane lei vechi. Tribunalul Suceava a admis acţiunea şi a obligat firma moldoveana la plata datoriei. Prin executor judecătoresc, s-a recuperat jumătate din valoare, cealaltă parte fiind lăsată până la prescripţia datoriei. Probabil timp de trei ani cei răspunzători de prejudiciu nu au realizat niciun venit. Văzând toate aceste cazuri, legate de o singură societate comercială, ne întrebăm la ce bun să se ajungă în instanţă, pentru că sentinţele nu folosesc la nimic. Vinovaţii arareori plătesc pentru faptele lor.

marți, 22 aprilie 2008

nemţii au o problemă cu noi

Câţiva ani ne-am tot dorit. Cel puţin asta încercau să facă politicienii noştri. Să ne convingă de faptul că vrem şi noi în Uniunea Europeană. Că o să fie bine. Că vom avea şi noi respectul cuvenit din partea vesticilor. Iată că a trecut un an şi jumătate de la istorica noastră integrare şi încă nu ne-am dat seama ce căutăm în Europa. Suntem aceeaşi lume a treia a continentului, de care nimănui nu-i pasă. Mă întreb câţi dintre occidentali ştiu că România este membră a UE. Pentru că, în continuare, suntem trataţi ca pe vremea când celebrii romi plecaţi la "munci" peste hotare îşi astâmpărau foamea cu lebedele vieneze. Iar pentru faptele unora suntem toţi puşi la index. Zilele trecute am aflat despre un caz ciudat, care arată modul în care ne percep străinii. Un cetăţean german, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-a relatat ceea ce i s-a întâmplat atunci când a încercat să închirieze o maşină, din propria ţară, pentru a se deplasa în România. De ani buni, omul de afaceri german preia forţă de muncă din România. Având o firmă care necesită mulţi angajaţi, el este preocupat a găsi resurse în ţări precum România. El afirmă că a hotărât să angajeze tot mai mulţi români, după ce s-a convins că muncitorii noştri sunt serioşi şi bine pregătiţi. Pentru a veni în România, s-a gândit să închirieze o maşină. Cei de la firma respectivă l-au întrebat unde va circula cu ea. El le-a explicat traseul, cu destinaţia România. Auzind aşa grozăvie, nemţii i-au spus că îi pot închiria maşina, fără nicio problemă, dar nu pentru România. Omul de afaceri le-a arătat faptul că România nu este o ţară de risc, ea făcând parte din Uniunea Europeană. Însă nemţii... ca nemţii. Decişi să nu îi închirieze maşina decât pentru restul ţărilor în care va călători. Omul de afaceri a acceptat până la urmă condiţia impusă şi a închiriat maşina. A venit până la graniţa cu România, unde a lăsat maşina, iar în ţară s-a deplasat cu maşina unui amic. Totuşi, la prima sa vizită aici, impresiile sale au fost altele decât aşteptările. A găsit o ţară mai normală decât se aştepta, care semăna mult prea puţin cu ceea ce i se prezentase înainte. Germanul şi-a dat seama că povestea cu riscul prezentat de intrarea cu maşina în România era doar o poveste şi nu a înţeles de ce reprezentanţii firmei de închiriat nu au fost de acord cu o destinaţie precum aceasta. Oricum, neamţ fiind, nu ar fi acceptat să intre în România cu maşina, în condiţiile în care el o închiriase pentru a circula în celelalte ţări. Dacă acesta e modul în care vesticii ne privesc, drept o ţară de risc, este inutil să ne mai întrebăm de ce investitorii străini sunt reticenţi cu privire la dezvoltarea unor afaceri la noi. Vor mai trece, probabil, ani buni până vom reuşi să ne creăm o altă imagine faţă de vecinii noştri.

Victimele lui Voinescu

În urma unei discuţii purtate între doi angajaţi ai Agenţiei de Protecţia Mediului, reprodusă în GAZETA de Maramureş, unul dintre aceştia a fost sancţionat de superiori. Disputa dintre angajat şi conducere s-a lăsat cu un proces ce pare a nu se mai termina.

În urmă cu câteva zile, am asistat, absolut întâmplător, la o înfăţişare într-o cauză legată de Agenţia de Protecţia Mediului. Mai precis, un litigiu între un angajat al instituţiei şi conducerea acesteia. Evident, mulţi funcţionari publici au diverse procese cu instituţiile la care lucrează şi, poate, acest caz nu ne-ar fi stârnit interesul, dacă nu remarcam un amănunt interesant. Divergenţele între angajatul APM şi superiorii acestuia au pornit de la... un articol apărut în GAZETA de Maramureş, în urmă cu doi ani. Vom relua, pe scurt, povestea, pentru înţelegerea contextului. În Consiliul Local, liberalii veniseră cu un proiect privind construirea unui incubator de afaceri, în zona Stadionului Dealul Florilor. Un proiect în valoare de 6 milioane euro, cu finanţare europeană. Colegii din CL s-au opus, cu argumente de tot soiul. Documentaţia a ajuns şi la APM, pentru emiterea unui aviz de mediu necesar aprobării Planului Urbanistic de Detaliu (PUD). Coincidenţa a făcut ca noi, tocmai în acea perioadă, să solicităm anumite date instituţiei respective. În timp ce studiam un dosar, în birou a intrat un angajat al APM, care a purtat o discuţie cu o colegă de-a sa. S-a vorbit despre un proiect şi modul în care superiorul său înţelege a se studia o documentaţie. Am înţeles că proiectul viza incubatorul de afaceri, iar superiorul nu era altul decât fostul director al APM, Gheorghe Voinescu, cel despre care cel ce intrase în birou spunea că i-a impus să găsească puncte slabe ale documentaţiei PUD-ului. La acea vreme, noi am relatat episodul într-un articol din GAZETA, arătând faptul că PSD-ul, prin poziţia lui Voinescu, făcea presiuni pentru respingerea documentaţiei. De aici a început totul.

Tiberiu Vâţă a fost luat la întrebări pentru faptul că şi-a permis să discute cu noi. Mai mult, a fost sancţionat pentru faptul că oferă informaţi presei şi pentru diverse alte abateri care i s-au reţinut. Practic, o dispută între acesta şi Voinescu, ofensat de cele publicate de noi. Interesant este faptul că Voinescu i-a cerut lui Vâţă un raport asupra dosarului privind PUD-ul, în condiţiile în care acesta din urmă nu era abilitat să facă acest lucru, documentaţia fiind dată la studiu unei alte angajate, pe nume Viorica Horincar. Totuşi, Vâţă a respectat ordinul superiorului său şi a întocmit un raport (în câteva ore), în care a explicat că proiectul i se pare bun şi că nu există probleme de mediu. Fapt dovedit ulterior ca fiind real, astăzi proiectul incubatorului de afaceri fiind aprobat de toate instituţiile abilitate. Însă Voinescu voia puncte slabe. Pentru că nu s-au găsit, Vâţă a fost sancţionat cu diminuarea salariului cu 15%, pe o perioadă de trei luni. El a contestat decizia comisiei de disciplină a APM, fără a primi vreun răspuns din partea conducerii. Nici că-i albă, nici că-i neagră. Neavând altă soluţie, s-a adresat instanţei. Aici s-a pus problema răspunsului pe care Vâţă l-ar fi primit din partea conducerii, privind soluţionarea contestaţiei sale, din noiembrie, 2006. Un asemenea răspuns nu s-a regăsit în dosar. Iar Vâţă a câştigat, urmând ca dosarul să se dezbată pe fond. Culmea, la termenul la care am fost şi noi prezenţi, juristul instituţiei a adus din nou acte care să arate că Vâţă a primit răspunsul (acesta fiind esenţial în cadrul procesului). El ar fi semnat în condica de intrări – ieşiri, că a primit adresa, în 2006. Vâţă a recunoscut semnătura, dar a afirmat că ea a vizat altceva şi că nu a primit niciodată adresa. Mai mult, s-a adresat Parchetului Baia Mare, acuzându-l pe directorul Viorel Iancu de fals. El a argumentat susţinerile sale prin mai multe acte. Unul ar fi acela emis în 2007, de comisia de disciplină, în care se afirmă: "Nu am găsit documente prin care să se dovedească faptul că s-a transmis decizia comisiei din data de 1 noiembrie, 2006, privind contestaţia depusă de Tiberiu Vâţă." De asemenea, din registrele interne ale instituţiei, reiese că în 2007, un asemenea act nu exista în arhivă. Totuşi, Iancu l-a scos după mai bine de un an şi jumătate la iveală. Rămâne ca organele de cercetare penală să soluţioneze acest caz, pentru ca procesul civil să poată continua.

Sancţionat pentru că... "se consideră victimă"

Într-o întâmpinare depusă de directorul Iancu, prin consilierul juridic, la Tribunal, se arată motivele pentru care Tiberiu Vâţă a fost sancţionat. Justificările conducerii sunt incredibile. Probabil, 95% din funcţionarii publici ar putea fi sancţionaţi pentru aşa ceva: "nu s-a manifestat prin iniţiativă şi contribuţie proprie în soluţionarea unor sarcini de serviciu încredinţate; lipsa de preocupare faţă de atribuţiile de serviciu; reaua credinţă în relaţiile de serviciu; s-a manifestat cu aprecieri critice faţă de superiorul său ierarhic (Voinescu, n. red.), care nu era prezent, împrejurări care au fost subiect de presă (potrivit articolelor din GAZETA de Maramureş); lipsind frecvent din serviciu pentru concedii medicale, nu prezenta continuitate în rezolvarea problemelor de serviciu; datorită unor probleme personale (implicarea în diferite procese intentate instituţiei), nu s-a ocupat de rezolvarea documentaţiilor repartizate; se consideră victimă etc". Dacă şi pentru faptul că te consideri victimă poţi fi sancţionat... În plus, argumentele că îşi ia frecvent concediu medical şi că are procese pe rol sunt de-a dreptul ridicole.

Ce spun ei

"Vâţă a venit la noi, în urmă cu mai mulţi ani, prin transfer, de la Administraţia Financiară. Cei de-acolo au vrut să scape de el (şi de alţii) pentru că nu probleme le făcea. A venit la APM, la Serviciul Reglementări, care se ocupa de emiterea avizelor, autorizaţiilor etc. Aici, numai boacăne trăsnet a făcut. Drept pentru care l-am sancţionat în mai multe rânduri. Chiar şi pentru faptul că a intrat în sediul instituţiei după ora 16, ceea ce e interzis prin regulament. Referitor la soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de sancţionare, vă spun că nu am depus-o la instanţă, pentru că nu s-a cerut până acum o asemenea hârtie." – Viorel Iancu, directorul APM Maramureş

"Cum puteam să-i cer lui aşa ceva? Să găsească puncte slabe? Haideţi, dom'le, să fim serioşi! I-am zis să analizeze problemele de mediu. În special cele legate de spaţii verzi şi monumente ale naturii. Pentru că există o hotărâre de Consiliu Judeţean care reglementează problema arborilor ocrotiţi. Şi nu trebuia văzut dacă astfel de arbori nu există în zonă. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat după aceea cu proiectul." – a afirmat Gheorghe Voinescu, şef Serviciu Implementare Politici de Mediu

sâmbătă, 19 aprilie 2008

Belgienii caută "gemeni" în România

O echipă de producători belgieni a lansat un proiect pentru o emisiune de televiziune care vizează modul în care trăiesc oameni născuţi în acelaşi an şi la aceeaşi dată, în diverse părţi ale globului. În lumi diferite, în culturi diferite. În cazul găsirii unor "gemeni" ai participanţilor belgieni, România ar putea reprezenta una dintre locaţiile în care se va filma serialul respectiv.

Câţi dintre noi nu ne-am întrebat cum ar fi arătat viaţa dacă ne-am fi născut într-o altă parte a lumii? Probabil, fiecare dintre noi, la un moment dat, suntem prizonierii acestei întrebări, căreia nu îi putem răspunde. Cei mai mulţi am fost într-o ţară străină, am văzut felul diferit de a fi al altor naţii, însă nimeni nu poate şti cum ar fi fost dacă. Ne lipseşte experienţa unei vieţi trăite într-un alt context. O experienţă fără de care rămânem doar la stadiul presupunerilor. Woestijnvis este o casă de producţie belgiană, al cărei principal obiect de activitate este realizarea de programe pentru Belgian National Television (Televiziunea Naţională Belgiană). Producţiile realizate până acum s-au bucurat de un succes internaţional de excepţie, câştigând mai multe premii pentru filme documentare. Pentru acest serial, care porneşte de la ideea "Cum ar fi arătat viaţa mea dacă nu m-aş fi născut în Belgia, ci într-o altă parte a lumii?", producătorii au selectat în jur de 20 de persoane ce s-au născut şi trăiesc în Belgia. Cei incluşi în proiect au vârste diverse, acestea fiind cuprinse între 26 şi 75 de ani. Pentru fiecare dintre participanţi, producătorii vor avea nevoie de trei "gemeni". Trei persoane născute exact în aceeaşi dată, dar într-o altă ţară a lumii. Ţările din care provin "gemenii" nu au o relevanţă deosebită, atâta vreme cât este vorba de locaţii cu o viaţă şi o cultură diferită de cea a belgienilor.

Proiectul se va realiza în mai mulţi paşi. Pentru început, s-a stabilit o listă cu belgienii participanţi în serialul de televiziune. Apoi, se caută cei trei "gemeni" pentru fiecare participant. Odată stabilite persoanele implicate, se poate trece la etapa întâlnirii dintre "gemeni". După o perioadă de acomodare în ţara pe care o va vizita, participantul belgian va trăi efectiv în mediul de viaţă al "geamănului" său dintr-un alt colţ al lumii. O experienţă care îl va ajuta să înţeleagă modul în care mediul, cultura, obiceiurile, oamenii i-au influenţat viaţa unui om născut exact în aceeaşi dată. Cele câteva zile pe care belgianul le va petrece în mediul de viaţă al "geamănului" său vor constitui subiectul principal al emisiunii. În total, vor fi alese câte trei locaţii pentru fiecare participant din Belgia, care va vizita trei dintre "gemenii" aleşi. Primul episod care va fi filmat îl va avea în prim plan pe un participant născut în 5 octombrie, 1968. El îşi va vizita cei trei "gemeni" aleşi din Chile, Ghana şi Canada. Trei locaţii aparte, de pe trei continente diferite, cu culturi şi feluri de viaţă puţin asemănătoare. Şi, evident, diferite de ceea ce se regăseşte în Belgia. O ţară europeană, puternic dezvoltată. Dacă despre Canada am putea spune că este la acelaşi standard de viaţă cu ceea ce găsim în Europa, Chile şi Ghana, cu siguranţă, înseamnă cu totul altceva. Două lumi ce nu seamănă deloc între ele şi se deosebesc complet de Belgia. Este limpede că respectivul participant va trăi o experienţă unică. Şi cine nu ar dori să aibă parte de aşa ceva, mai ales în cadrul unei emisiuni pentru televiziune.

Gazeta de Maramureş are privilegiul de a fi, într-un fel, parte în acest program. Zilele trecute am fost contactaţi de echipa producătorilor belgieni, care ne-au prezentat proiectul pe care îl realizează, adresându-ne, totodată, rugămintea de a populariza demersurile lor, în ideea în care România ar putea deveni una dintre locaţiile din care se vor alege câţiva din "gemenii" serialului de televiziune programat pentru difuzare la începutul anului 2009. Interesul realizatorilor serialului pentru o ţară precum România nu este întâmplător. Pentru reuşita de succes a emisiunii, belgienii trebuie să găsească locaţii cât mai diverse. Vieţi cât mai diverse şi diferite de ceea ce telespectatorii belgieni trăiesc în fiecare zi. România, ca fostă ţară a blocului sovietic, până la sfârşitul anilor '80, îşi păstrează încă un mediu specific. Fiind o zonă în care tradiţiile populare, obiceiurile mai noi sau mai vechi s-au menţinut fără a fi mult alterate de trecerea timpului. Astfel că, în cazul găsirii unor persoane născute în exact aceeaşi zi cu participanţii belgieni, românii dornici să încerce o experienţă inedită ar putea fi parte a programului televiziunii belgiene. Alături de locaţii precum deşertul Saharei sau zăpezile arctice, plaiurile mioritice s-ar putea foarte bine integra în peisajul serialului. Totul depinde de găsirea unor persoane dornice să încerce provocarea belgienilor. Mai jos, aveţi lista completă a tuturor zilelor de naştere corespunzătoare participanţilor belgieni. În cazul în care v-aţi născut în aceeaşi zi, lună şi an cu unul dintre aceştia şi doriţi să luaţi parte la acest proiect, puteţi contacta redacţia Gazetei de Maramureş (pe mail, la telefon, în scris sau direct la sediu – bd. Traian, 23/9, Baia Mare) sau să lăsaţi un mesaj pe acest blog, urmând ca datele dumneavoastră să fie transmise colegilor belgieni, care vor face selecţia participanţilor.

Bărbaţi:

 29 Aprilie 1933, 18 Iulie 1948, 19 Iulie 1948, 20 August 1949, 11 Februarie 1952,
18 Ianuarie 1956, 5 Mai 1956, 27 August 1958, 30 Decembrie 1960, 24 Iulie 1962,
14 Ianuarie 1965, 27 Ianuarie 1965, 5 Octombrie 1968, 5 Februarie 1969, 1 Decembrie 1971,
3 Mai 1981
 
Femei:
5 Aprilie1943, 2 Mai 1950, 20 Iulie 1963, 24 Martie 1964, 26 Martie 1975, 27 Decembrie 1979, 24 Iulie 1982

joi, 17 aprilie 2008

poza săptămânii (XVIII)

Parcă se zvonea că pe Săsar au apărut peştii. O fi drept. Eu nu i-am văzut, deşi, V. Tătaru spunea că tocmai în zona în care locuiesc ar fi văzut asemenea vietăţi. Şi respectivii ar veni de pe la Baraj, de pe undeva. Aşadar, ar trebui să treacă prin Baia Sprie. Adică tocmai prin maldărele de gunoaie de pe apa râului. Nu om mai avea cianură de la flotaţii, dar atunci măcar puţin respect faţă de Săsar să avem. Altfel, peştii s-ar putea să rămână un vis frumos.

miercuri, 16 aprilie 2008

Vasile Tătaru - numărul unu pentru Primăria Baia Mare

Iată că lupta pentru Primăria Baia Mare a început oficial. Prima dintre candidaturile depuse astăzi la Biroul Electoral Judeţean Maramureş îi aparţine lui Vasile Tătaru - european, băimărean, contribuabil, alegător - aşa cum se prezintă. Tătaru este cunoscut alegătorilor băimăreni pentru lupta sa împotriva poluării oraşului şi nu numai. El se va regăsi şi pe listele pentru Consiliul Local, din partea Partidului Verzilor. Ecologist fiind, nu putea candida pentru o altă grupare decât una... verde.

marți, 15 aprilie 2008

fraude pe cocoaşa handicapaţilor

În urma unui Control al Curţii de Conturi, la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, s-a descoperit o ilegalitate care se perpetuează de ani buni. Transportatorii auto maramureşeni, cu care instituţia are încheiate convenţii, au încasat sume importante de bani, pentru servicii pe care nu le-au prestat, prezentând pentru decontare, tichete gratuite de transport, provenind de la persoane cu handicap. În realitate, foarte multe persoane cu handicap nu s-au deplasat nicăieri în ţară, însă transportatorii au ridicat banii. Dosarul este cercetat de Poliţie.

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş este instituţia care gestionează cei mai mulţi bani, la nivel de judeţ. De-a lungul timpului, foarte mulţi au fost aceia care au beneficiat de diverse sume de bani, din aceia cuveniţi persoanelor cu handicap sau copiilor aflaţi în îngrijirea statului. Şi nu vorbim acum de bani obţinuţi pe căi legale, cuveniţi pentru munca prestată în sistem. Am scris în repetate rânduri despre cei care au profitat de pe urma celor faţă de care statul găseşte tot mai greu resurse financiare pentru a-i întreţine. A fost perioada "romantică" a restructurării sistemului, cu proiecte de tot soiul, în urma cărora unii s-au îmbogăţit. Şi nu a fost vorba despre copii. Apoi, a urmat vremea licitaţiilor. Pentru că sistemul are nevoie de resurse materiale. Iar a fost foarte bine pentru unii. Câteva firme de casă şi-au adjudecat feliile tortului fostului DPC. A fost bine. A fost frumos. Însă în ultimii ani, posibilităţile de a "mulge" Direcţia au scăzut numeric. Variante tot mai puţine. Însă, unde sunt bani, se găsesc şi soluţii pentru a deturna o parte din ei. Mai ales în cazurile în care verificarea ilegalităţilor este aproape imposibilă. Totuşi, până la urmă, adevărul iese la iveală. Iar cei implicaţi intră în vizorul organelor de cercetare penală.

Recent, DASPC a fost vizată de un control al celor de la Curtea de Conturi, care au verificat actele instituţiei încheiate în 2007. Cu această ocazie s-a descoperit un fapt ciudat legat de tichetele de transport acordate de lege persoanelor cu handicap. Toţi cei aflaţi într-un anumit grad de handicap (I şi II), beneficiază de o facilitate legală. Cei cu gradul I de handicap primesc anual 12 tichete de transport, pentru orice distanţă în ţară, şi încă 12 bilete, pentru însoţitorii acestora. Persoanele încadrate în gradul II de handicap primesc doar 6 bilete, anual. La nivel de judeţ, din totalul de 13 mii persoane aflate în evidenţa DASPC, mai bine de 10 mii dintre acestea au solicitat bilete de transport pentru anul 2007. Pentru călătorii pe căile ferate, au existat 4.900 de cereri, iar pentru transport auto, 5.700. Câţi dintre beneficiari au călătorit în fapt pe unul dintre mijloacele de transport mai sus menţionate este greu de precizat, cert este că o bună parte dintre aceştia a înstrăinat biletele, ele devenind sursă de venituri pentru speculanţi. Culmea este că printre cei care apar în lista beneficiarilor se regăsesc şi persoane care, din cauza bolii de care suferă, nu pot fi transportate decât în condiţii speciale.

Cum se procedează, de fapt? Cei aflaţi într-un grad de handicap superior solicită, în orice perioadă a anului, biletele de transport gratuite. Iar Direcţia le pune tichetele la dispoziţie. Cu ocazia fiecărei călătorii interurbane, transportatorii au obligaţia de a accepta tichetele oferite de solicitanţi şi de a le oferii serviciile de transport aferente. Ulterior, operatorii de transport depun, de regulă lunar, toate tichetele ce vizează persoane cu handicap, solicitând Direcţiei decontarea acestora. Iar sumele nu sunt deloc modice. În funcţie de bugetul alocat Direcţiei, banii se virează în conturile solicitanţilor. Acesta ar fi traseul legal. Cum se procedează în subsidiar? Unii dintre beneficiarii tichetelor gratuite le solicită, dar nu le folosesc niciodată. Şi preferă să le "comercializeze" în schimbul unor sume modice. Cei ce obţin biletele le vând mai departe şoferilor sau, după caz, administratorilor firmelor de transport. Iar, în final, biletele sunt decontate din banii statului. Să nu credeţi că această practică este una recentă. Ea datează încă de la sfârşitul anilor '90, atunci când au apărut numeroase sesizări referitoare la decontările fictive de bilete gratuite. Însă, organele abilitate, legal sesizate, s-au făcut că lucrează... Şi aşa a rămas. Nicicum. Iar decontările au continuat până azi.

Săptămâna trecută, am solicitat reprezentanţilor Direcţiei date suplimentare privind situaţia descoperită recent. Directorul economic al instituţiei, Maria Griguţă, ne-a explicat faptul că în urma depistării unor decontări fictive, anumiţi transportatori maramureşeni au returnat Direcţiei toţi banii încasaţi ilegal pentru anul 2007. "Avem convenţii încheiate cu anumiţi transportatori auto şi Căile Ferate. Pentru anul trecut, valoarea totală a biletelor gratuite s-a ridicat la 2,2 miliarde lei vechi. În cadrul controlului celor de la Curtea de Conturi, am sesizat că unele rute specificate de transportatori sunt ciudate. Verificând persoanele care au beneficiat de transport gratuit, am aflat că unele nu s-au deplasat nicăieri, dar figurează în registrele transportatorilor. Am luat legătura cu două dintre societăţile de profil, cărora le-am explicat situaţia. Unul dintre agenţii economici a returnat 600 milioane lei vechi, iar un altul şi-a luat angajamentul că va aduce înapoi 1 miliard lei vechi. Pornind de la această situaţie, nu vom deconta nimic de acum încolo, până nu vom verifica fiecare bilet în parte. Cei care poartă principala responsabilitate sunt transportatorii. Pe borderourile întocmite de aceştia se specifică faptul că răspund pentru faptul că preiau persoanele îndreptăţite şi le transportă la destinaţie. De asemenea, beneficiarii ştiu că nu pot înstrăina tichetele, pe verso fiind menţionată interdicţia de a le vinde", a declarat Griguţă. Din sursele noastre am aflat că pe lista firmelor "beneficiare" se mai află câţiva agenţi economici, care vor trebui să dea explicaţii pentru modul în care au gestionat problema decontării biletelor gratuite de transport.

Iniţial, ne-am întrebat cum se derulează tot mecanismul acesta, care pare a funcţiona foarte bine şi fără perturbări. Cel puţin până acum. Evident, trebuia să existe şi un intermediar (sau mai mulţi) între beneficiarii tichetelor şi şoferi (sau firmele de transport). Am aflat că mai mulţi astfel de beneficiari îşi făceau rondul tocmai în faţa sediului Direcţiei de Asistenţă Socială, aflat pe str. Banatului, din Baia Mare. Interesant, erau tocmai persoane care veniseră la Direcţie pentru a solicita tichete gratuite de transport pentru anumiţi membri ai familiei, care nu se puteau deplasa la sediul instituţiei, spre a le ridica. Permanent, cei care ieşeau sau intrau în sediul Direcţiei erau abordaţi de indivizii respectivi, cărora le propuneau cumpărarea tichetelor, în schimbul sumei de 70 mii lei vechi, pentru fiecare bilet. Mai ciudat este faptul că nu doar beneficiarilor biletelor gratuite li s-au solicitat tichete, ci chiar şi angajaţilor instituţiei. Conducerea Direcţiei a sesizat acest aspect şi a solicitat sprijinul Poliţiei. "La început, am văzut afară, doar un ţigan, care întreba pe toată lumea care intra şi ieşea din sediu, dacă nu are tichete gratuite, el fiind dispus să le cumpere. Apoi, am mai văzut încă 3 – 4 indivizi, care mişunau în faţa clădirii. Încă din luna februarie, am sesizat Poliţia de Proximitate. Ne-au spus că vor trimite oameni. Nu a venit nimeni. Iar am sesizat, telefonic, anunţându-i atunci când îi vedeam pe ţiganii respectivi la intrare. Ne-au spus să facem poze, că îi vor identifica ulterior. Apoi, că vor trimite poliţişti, în civil, să îi urmărească din apropiere, pentru a-i prinde în flagrant. Nu s-a întâmplat nimic, nu a venit nimeni. Am anunţat, apoi, Serviciul de Investigare a Fraudelor, cărora le-am pus la dispoziţie copii după buletinele celor vizaţi. Le aveam, pentru că aceştia solicitaseră bilete gratuite de transport, pentru rude", ne-a spus Bianca Pricop Sălăgean, director executiv adjunct al DASPC.

Afacerea era una profitabilă. Biletele se achiziţionau la 70 de mii lei vechi, iar transportatorii aduceau documente justificative pentru deplasări mari, cu costuri cuprinse între 500 mii şi 800 mii lei vechi. În unele cazuri avem de a face cu situaţii ilare: persoana cu handicap domiciliază în zona Şomcuta, iar biletul de transport a fost decontat pentru ruta Sighet – Oradea. Întrebarea este de ce s-a dus la Sighet (şi cu ce?) pentru a pleca spre Oradea. Sau au existat situaţii în care foarte mulţi beneficiari apar ca vizitând o anume mănăstire. Brusc, toţi au fost cuprinşi de impulsul vizitării respectivei mănăstiri şi, culmea, cu acelaşi transportator. Probabil, dacă nu s-ar fi ajuns la depistarea acestei situaţii, ea ar fi continuat mult şi bine. Pentru că în ultimele zile, intermediarii nu şi-au mai făcut apariţia în faţa sediului Direcţiei de Asistenţă Socială. În legătură cu acest caz, am solicitat lămuriri Inspectoratului Judeţean de Poliţie Maramureş. Aici, toate bune şi frumoase. Am aflat că Poliţia îşi face treaba. În felul ei, evident, probabil la derutarea infractorilor. Şi foarte discret, trebuie să recunoaştem. Ca să nu spunem deloc. Reprezentanţii Poliţiei de Proximitate veghează, probabil, în decor, în faţa Direcţiei, aşteptând momentul flagrantului. În câteva luni, nu prea ai ce să faci. Singurul răspuns pe care l-am primit din partea IJP a fost acela că... se lucrează. "În prezent, colegii de la Serviciul de Investigarea Fraudelor cercetează documentele prin care anumiţi operatori de transport au cerut decontarea serviciilor prestate pentru Direcţia de Asistenţă Socială. Mai multe detalii vom putea furniza la finalizarea cercetărilor", a declarat Voichiţa Zehan, purtător de cuvânt al instituţiei. Am înţeles. Cazul transportatorilor se află pe masa de lucru a Poliţiei. Dar intermediarii? Poliţia de Proximitate ce a făcut până acum? A fost sesizată în mai multe rânduri. Poliţiştilor li s-au pus la dispoziţie toate datele de care aveau nevoie. Au fost anunţaţi chiar când intermediarii se aflau în faţa sediului Direcţiei? Probabil, aşteptau să li se ofere o maşină şi un şofer. Iar la sfârşitul misiunii să primească şi o cafea caldă. Sperăm că acest semnal de alarmă va trezi pe cine trebuie, iar lucrurile vor intra în normalitate. Aşteptăm ancheta Poliţiei.

"Nu voi ierta pe nimeni pentru falsuri!"

Din verificările noastre de până acum, avem suspiciunea unor trasee pe care anumite persoane care beneficiază de tichete gratuite de transport nu le-ar fi parcurs. Acum suntem în faza verificării tuturor biletelor. După ce vom avea elementele referitoare la situaţia reală, voi înainta datele către organele abilitate în a lua măsuri, pentru a-i cerceta penal pe cei implicaţi. Cu banii statului nu te poţi juca. Voi solicita tuturor persoanelor care primesc anual bilete de transport gratuite să se prezinte la sediul Direcţiei, pentru a vedea dacă într-adevăr au beneficiat de ele sau nu. Iar pe cei care nu se pot deplasa ii vom vizita la domiciliu. În funcţie de rezultatul acestei anchete administrative, care se impune, voi face demersurile necesare. Nu voi ierta pe nimeni pentru falsurile făcute. Doresc să nu se mai întâmple asta. Sunt bani de la bugetul de stat şi trebuie folosiţi în scopul pentru care au fost daţi. Şoferii au fost cei mai în măsură să constate care sunt adevăraţii titulari ai biletelor respective şi cine poarte beneficia de acea facilitate. M-aş mira să nu ştie care sunt condiţiile în care persoanele cu handicap pot circula gratuit. Ei trebuie să respecte legea. Îi asigur pe toţi că voi lua măsuri pentru ca vinovaţii să fie deferiţi celor în măsură a trage la răspundere. La nivel de ţară, eu m-am autosesizat. Încă de acum câţiva ani, am cerut Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap, să se renunţe la sistemul decontării biletelor. Ar fi mult mai eficient ca oamenii să primească în mână acei bani şi să facă ce doresc cu ei. Poate unii nu se deplasează nicăieri şi nu pot beneficia de acea facilitate. Banii să ajungă la oameni şi nu la transportatori. Unii s-au obişnuit din a face afaceri cu instituţiile statului şi trăiesc bine de pe urma lor. În plus, am solicitat, ca măcar acele bilete să conţină toate datele de identificare a titularului, pentru a nu putea fi folosite decât de cei în drept", a declarat directorul DASPC, Cornelica Ilea.

"Acum câteva zile, m-am adresat unuia dintre cei care cumpărau bilete şi i-am spus că am de vânzare câteva. L-am întrebat cât costă şi mi-a spus că îmi oferă 70 de mii pentru fiecare bucată. Am încercat să negociez cu el, dar nu a vrut", ne-a relatat un angajat al DASPC, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul.

blogging in PSD

PSD se implică tot mai mult în lumea bloggingului. Azi, s-a lansat blogul departamentelor PSD. Am aflat ştirea pe blogul deputatului PSD de Maramureş, Dan Mihalache. De asemenea, vă recomand blogurile unor europarlamentari români, tot social - democraţi: Gabriela Creţu, Adriana Ţicău, Adrian Severin, Corina Creţu, Cătălin Nechifor, Victor Boştinaru, Mircea Paşcu, Daciana Sârbu.

luni, 14 aprilie 2008

Şereş - la PNL, Miclăuş - la PD-L?

Tot felul de mişcări de trupe intresante, în ultima vreme, pe plan politic. Partidele locale transferă pe cine pot, degrabă dornice a-şi întări rândurile până la începutul campaniei. Azi, subiectul zilei a fost legat de trecerea lui Vasile Vlaşin la PD - L. O mişcare interesantă, pe care Vasile o pregăteşte de ceva vreme, însă pe care nu a scos-o din mânecă până nu a ştiut ceva sigur legat de cum vor ieşi negocierile. Se pare că a făcut un pas bun, locul patru la Consiliul Local fiind unul considerat sigur. Din surse la fel de sigure, am aflat de încă două adeziuni surpriză, pe care le voi da aici, chiar dacă până acum, probabil, nu există o confirmare oficială. Una ar fi cea a lui Florin Miclăuş, cel care deţine în Maramureş mai multe posturi de televiziune şi de radio (Cinemar TV, Focus TV, Radio Galaxia etc), la... PD - L. O mişcare interesantă, se pare, pe ruta Sanda Roman, deşi, culmea, s-a vorbit mult despre faptul că finanţatorii din spate ai acestor posturi ar fi cei de la PSD. Unii spun că Miclăuş ar fi semnat, alţii că e doar o înţelegere, pentru a sprijini PD-L-ul. Politica e ciudată, într-adevăr. Oricum, rămâne o mişcare supriză. O a doua este aceea a lui Codruţ Şereş, preşedintele PC Maramureş, anunţat de conservatori ca fiind candidatul la Primăria Municipiului Baia Mare. Se pare că fostul ministru s-a reorientat şi a ales... PNL. Cel puţin asta se vorbea azi prin târg. Probabil vom mai asista şi la alte transferuri neaşteptate.

sâmbătă, 12 aprilie 2008

martorii din procesul lui Cristian Anghel (episodul I)

Miercuri, a avut loc un nouă înfăţişare în cazul primarului Cristian Anghel. La Tibunalul Maramureş au fost citaţi patru dintre cei aproape 30 de martori în acest proces. Citiţi în exclusivitate declaraţiile acestora. În imaginea de mai jos, aveţi varianta paginii de ziar - Gazeta de Maramureş - cu articolul în cauză. Din cauza lipsei spaţiului, în săptămânalul maramureşean nu au putut fi cuprinse toate declaraţiile. De aceea, le redau aici. Click pe poză, pentru a o mări.

Ioan Mureşan, director Cuprom SA, sucursala Baia Mare

"În 2003, Consiliul de Administraţie al Cuprom SA, sucursala Baia Mare, a hotărât vânzarea unor active. Era vorba de mai multe imobile cumpărate de Cuprom de la AVAS. Printre acestea s-a numărat şi blocul nr. 46A, de pe str. Horea. Acel imobil constituia o problemă pentru Cuprom, datorită faptului că acolo locuiau, pe lângă 5- 6 persoane angajate la societatea noastră, multe alte familii cu situaţii sociale deosebite. Voiam să scăpăm de situaţia aceea. Nu-mi mai amintesc valoarea de inventar, dar, oricum, a fost mult sub aceea la care s-a vândut. În 2005, am trimis către Primărie un fax, prin care îi anunţam că intenţionăm să vindem imobilul şi le ceream o ofertă de preţ, în cazul în care sunt interesaţi de achiziţionarea sa. Noi nu am specifica nimic concret legat de preţ. Însă, nu am primit niciun răspuns. La începutul anului 2006, a venit la noi un client, Liviu Chira, care s-a arătat interesat de cumpărarea imobilului. În urma unor negocieri, el propunând un preţ sub 100 mii euro, am ajuns la preţul de 150 mii euro. Fără TVA, pentru că un astfel de activ nu poate fi purtător de TVA. Am stabilit să încheiem un antecontract de vânzare – cumpărare, cu plata iniţială a unei tranşe de 50 mii euro, urmând ca în termen de maxim un an, să se achite şi cealaltă parte, când se va fi încheiat şi contractul de vânzare – cumpărare. În caz contrar, imobilul nu s-ar mai fi vândut. În aprilie, 2006, s-a încheiat antecontractul, iar în iulie, fiind achitate toate ratele, am semnat şi contractul final. Anterior semnării precontractului, viceprimarul de atunci, Ovidiu Ştefan, m-a sunat şi i-am spus că suntem într-un stadiu avansat al negocierilor cu Liviu Chira, dar dacă Primăria dă mai mult, chiar şi cu un euro, îl dăm lor. Ovidiu Ştefan mi-a spus că nu poate da un răspuns pe loc, fiind necesară consultarea Consiliului Local. După aceea, nu am mai primit niciun răspuns din partea Primăriei şi am încheiat antecontractul. A fost singurul moment când, în 2006, am fost contactaţi direct de cei de la Primărie, vizavi de situaţia juridică a imobilului în cauză. După acest moment, m-am întâlnit cu Horia Simu şi cu Cristian Anghel, în luna mai. Am discutat posibilitatea vânzării unor imobile către Primărie, dar nu a fost atins subiectul Horea, 46A. După vânzarea imobilului, am aflat că Liviu Chira l-a înstrăinat Primăriei pentru suma de 500 mii euro. Pe noi ne-a mulţumit preţul de 150 mii. A fost un preţ bun, având în vedere faptul că blocul reprezenta o problemă şi că, pentru a putea obţine o sumă mai mare pentru el, trebuia renovat. Noi nu am ştiut de intenţia lui Chira de a vinde către Primărie, decât după încheierea contractului dintre acesta şi Primărie."

Horia Simu, preşedinte Consiliu de Administraţie, SC Cuprom SA

"În 2003, Cuprom a cumpărat de la AVAB un pachet de active. Printre acestea, se afla şi imobilul respectiv. În acea perioadă, am hotărât să vindem imobilul. Ca să fiu politically corect, doream să scăpăm de imobil. Era o chestiune de imagine. Având în vedere locatarii de acolo. Iar noi nu doream încheierea unor contracte cu cei ce locuiau în imobil. S-au dat anunţuri prin rubricile de mică publicitate, referitor la vânzarea imobilului, iar către Primărie am trimis un fax, pe care, personal, l-am semnat. Cred că de aceea sunt azi aici. Însă, nu am mandatat pe nimeni să ia legătura cu primarul Cristian Anghel şi nici nu am luat legătura cu el în ceea ce priveşte această problemă. A venit Chira. A venit cu o ofertă de câteva zeci de mii peste. Ba nu, câteva zeci de mii sub cât am cerut noi. Am negociat de formă. Şi am rămas la cât ne-am gândit noi, 150 de mii. În 2003, imobilul fusese evaluat la 4 miliarde, parcă. Aceasta e o valoare contabilă şi nu are legătură cu preţul de piaţă. Apoi, trebuia luată în calcul şi vechimea. După trei ani, valoarea acestuia a scăzut la 1,3 miliarde lei. Nu-mi aduc aminte dacă i-am întrebat pe managerii întreprinderii de interesul Primăriei înainte sau după negocierile cu Chira. Dar vă spun că nu aş fi negociat cu Chira dacă ştiam că Primăria este interesată. L-aş fi vândut Primăriei, pentru a rezolva în acest fel problema socială din zonă."

Ilie Rusu, director investiţii, SC Cuprom SA, sucursala Baia Mare

"După preluarea imobilului, la nivelul conducerii întreprinderii, s-a propus vânzarea sa. Acel cămin nu avea apă, instalaţii sanitare etc. Eu am zis că o să încerc să-l anunţ pe primar, având în vedere faptul că ne ştim de multă vreme, făcând parte dintr-un grup comun de prieteni. În 2004, parcă, m-am întâlnit întâmplător cu primarul Cristian Anghel şi l-am întrebat dacă Primăria vizează achiziţionarea blocului 46A. Mi-a spus că, la acea vreme, nu era interesată de cumpărarea blocului. Apoi, nu am mai avut alte discuţii cu primarul Cristian Anghel pe această temă. Menţionez că nu îl cunosc pe Liviu Chira şi nici nu am fost implicat în vreun fel în cumpărarea sau vânzarea imobilului."

Radu Ardelean, consilier juridic, SC Cuprom SA, sucursala Baia Mare

"Noi le-am indicat celor de la Primărie că putem să le oferim imobilul la un preţ bun. E greu de definit ce înseamnă un preţ bun. Unul mic. În 2005, secretara a trimis o cerere de oferte către Primărie, prin fax, cu confirmare de primire. Apoi, a venit un domn. La poartă. A zis că vrea să cumpere blocul. A propus 120 mii euro. Am zis că nu putem să-l vindem sub valoarea contabilă. Preţul de 150 de mii euro a fost unul foarte bun pentru noi. Voiam să scăpăm de el. Nu ştiam că există discuţii între Chira şi Primărie. Nouă ne-a zis că vrea să recompartimenteze imobilul. Având în vedere preţul la care l-a vândut Chira... A fost o afacere bună. Pentru Chira. Antecontractul de vânzare – cumpărare încheiat cu Chira nu a fost notat în Cartea Funciară, iar noi i-am pus la dispoziţie schiţa topo şi un releveu al imobilului."

miercuri, 9 aprilie 2008

un blog mândru

Un alt ziarist băimărean a sărit în blogosferă. Mai precis pe blogspot. Colegul meu de breaslă, Adi Mândru, a debutat anterior pe Yahoo, 360 degrees. Un blog mândru. Să aveţi spor la lecturat.

luni, 7 aprilie 2008

liric blog

Mircea Crişan şi-a făcut blog. Colegul meu de la Gazeta are ceva de spus. Şi o face prin intermediul versurilor. Le zice bine. Încercaţi şi veţi vedea lucrurile cu "o simplitate care plesneşte peste ochi". Sau nu?

logic ar fi

să nu-mi răspunzi niciodată la ce te întreb

să-ţi fie destulă prezenţa mea

ca un somn de amiază

teoretic

ar fi trebuit să te ador

dar mi-a fost destul

să ştiu că nu poţi fără mine

aşa că am transpus în practică toate clipele în care am vrut să-mi fie dor de tine

duminică, 6 aprilie 2008

puberi sălbatici, la Negreşti - Oaş

Zilele trecute, un prieten mi-a trimis un mail. Un forward la un mail pe care îl primise, la rândul lui. Se făcea că tocmai acum câteva zile, în zona Negreşti - Oaş, câţiva adolescenţi au fost surprinşi măcelărind un petec de natură. Nu intru în detalii, veţi putea citi mai jos. Am rămas cu gura căscată văzând care este gradul de educaţie al generaţiei PC / messenger / ATV-uri, după cum a numit-o prietenul meu. El este un iubitor al naturii, cu ieşiri săptămânale pe coclaurile maramureşene. A văzut multe lucruri ciudate în toţi aceşti ani de drumeţii. Însă episodul de la Negreşti este unul rar întâlnit. Mai jos, aveţi textul:

Sent: Monday, March 31, 2008 10:04 AM

Subject: [a] salbaticii

Ieri, la Negresti Oas, ne-am dus sa zburam cu parapantele pt ca era o conditie de zile mari. Am ajuns pe dealul Tampa, unde ne-am intalnit cu o gasca de puberi, 12-14 ani. Erau multi, vreo 30-40, risipiti in grupulete pe tot dealul. Am crezut initial ca era o actiune organizata de vreun profesor. Dar erau acolo de capul lor. Nu ne-a venit sa ne credem ochilor ce au putut face copiii aia scapati de sub control... Aveau peturi de bere la ei, au baut, le-au imprastiat pe tot dealul, au halit si si-au aruncat pungile de gunoi in copaci, sticle de vin goale peste tot iar cel mai grav au inceput sa dea foc la pasunea uscata. Desi am protestat, am adunat peturi, i-am amenintat cu politia, au inceput sa dea foc, noi stingeam intr-un loc ei aprindeau in altul, vantul impingea flacarile spre padure... Am decolat si-i vedeam din aer...am coborat, am stins din nou... Arau dealul cu ATV-uri.... Spre dupa amiaza s-au carat. Sa vedeti dealul lor stramosesc din Terra Ausensis cum arata presarat cu gunoaie si pistruiat cu pete negre de arsura.... Saraca umanitate! Ma gandesc la cel fel de oameni sunt parintii lor, cu orasul lor de vile grotesti si strazile pline de limuzine. Cum poti sa le spui idiotilor aia ca fiecare foc aiurea arde din aerul si clima noastra?...

sâmbătă, 5 aprilie 2008

Brussels – o lume fără probleme

În urmă cu două săptămâni, la invitaţia europarlamentarilor socialişti români, ne-am deplasat la Brussels, pentru a vedea locul în care se hotărăşte destinul Europei. Ne-a fost dat să găsim o ţară mult diferită de aceea în care trăim. În bine.

Diferenţa dintre ei şi noi este una simplă: ei locuiesc în vile, iar noi în cocioabe. Asta este concluzia la care am ajuns după o scurtă vizită, de câteva zile, în capitala Europei, Brussels. O altă lume, o altă viaţă, alţi oameni, alte rânduieli. Multe dintre ele, aşa cum ni le imaginăm de ani buni. Trebuie să fim realişti şi să admitem că mai avem încă mult până a ajunge nivelul lor de acum. Iar atunci, ei vor fi cu alţi paşi înaintea noastră. Presa maramureşeană a fost invitată la Brussels de grupul socialiştilor europeni. Să mai vedem şi noi lumea bună. Recunosc că e altfel decât se vede la televizor. Încă de la sosirea pe aeroport îţi dai seama că ai păşit în altă lume. Cojile de seminţe şi chiştoacele de ţigări scuipate în aerogara Băneasa par inimaginabile în comparaţie cu curăţenia din Brussels. Aici vei regăsi, în schimb, tablouri pe pereţi sau cărţi de telefoane în cabinele de telefonie publică. O mică diferenţă faţă de Bucureşti. Pe străzile oraşului se circulă aglomerat. Multe maşini şi toate foarte grăbite. Însă în viteză mare şi fără ambuteiaje. Culmea, nimeni nu claxonează, nimeni nu strigă la volan şi toţi se respectă reciproc. La fel, în orice instituţie intri, ai senzaţia aceea că eşti respectat, indiferent cine eşti. Lucru care, la noi, este departe de a se împlini. Acelaşi sentiment te încearcă şi în clădirea Parlamentului. Un complex de clădiri noi, cu o arhitectură complexă. Îţi ia ceva timp până să te obişnuieşti cu miniorăşelul în care se hotărăşte soarta Europei. Interioare deschise, holuri largi, panouri electronice informative pe toţi pereţii, expoziţii de artă, mobilier luxos şi chiar câţiva copaci, aşezaţi, cu mult bun gust, pe undeva prin incinta clădirii.

După un tur al Parlamentului Europei, gazdele noastre, câţiva europarlamentari europeni, reprezentanţi ai PSD, au susţinut o conferinţă de presă, condusă de Adrian Severin. Am aflat că subiectul zilei, de fapt al săptămânii, era situaţia din Tibet. Unele ţări, luaseră deja atitudine. Preşedintele Franţei afirmând că va boicota Jocurile Olimpice de vară de la Bejing, din vara acestui an. Poziţia sa nu a fost bine primită la Brussels, inclusiv Adrian Severin exprimându-şi părerea că o sabotare a Olimpiadei nu ar fi deloc benefică. O altă problemă abordată de Severin a fost aceea privind menţiunile din actele europene referitoare la limba moldovenească. În anumite tratate semnate la nivel european se specifică faptul că există variante ale textului în diferite limbi. Printre care şi cea moldovenească. O anomalie, bineînţeles, speculată de parlamentarii socialişti din grupul românesc de la Brussels. Printr-o adresă oficială, Adrian Severin a cerut italianului Franco Frattini varianta moldovenească! Însă Severin nu a primit niciun răspuns. Totuşi, cele două texte, în română şi moldovenească, i-au parvenit, până la urmă, pentru a constata că erau identice. Se pare că se mai întâmplă ghiduşii de genul ăsta şi pe la ei. Europarlamentarul social – democrat a ţinut să ne amintească faptul că este dezamăgit de modul în care românii înţeleg să facă politică în Europa. Partidele politice de la noi nu au o strategie coerentă şi nu îşi canalizează eforturile pentru a-şi impune propriile idei în Europa. Pe final, Dan Mihalache, deputat PSD de Maramureş şi fost europarlamentar, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care se lucrează în Parlamentul de la noi. "În ţară, începem luni după masă şi terminăm marţi, aşa, pe la vreo 4. De când am revenit în Parlament, mă plictisesc. În schimb, aici, chiar se lucrează. Dacă se întâmplă şi aici să semneze unul în locul celuilalt? Evident că nu. Dar dacă ai falsifica semnătura colegului, ai aduce banii înapoi", a spus Mihalache. Per ansamblu, impresia lăsată de socialişti a fost una pozitivă. La fel ca şi aceea a întregului oraş, de altfel. A fost doar primul episod. Voi reveni.

joi, 3 aprilie 2008

Preoţii greco-catolici, victime frecvente ale regimului totalitar

În repetate rânduri am amintit că cele mai multe dintre victimele comunismului din a doua jumătate a secolului trecut se regăsesc printre intelectuali şi aşa-zişii chiaburi (oamenii înstăriţi). În Ardeal, populaţie preponderent greco-catolică, a existat o situaţie aparte a preoţilor, care au fost forţaţi să se dezică de cultul respectiv şi să treacă la religia ortodoxă. Cei care au refuzat au fost catalogaţi drept duşmani ai poporului şi închişi.

Preotul Vasile Trifu s-a născut în 1912 în localitatea Chiuzbaia (Maramureş), iar şcoala elementară şi liceul le-a terminat în Baia Mare. În 1932 a obţinut diploma de bacalaureat şi s-a gândit să urmeze cursuri teologice. A adresat o cerere către Episcopie, care i-a fost primită şi a fost trimis la Blaj, la Institutul Teologic. A terminat facultatea cu note foarte mari, ceea ce i-a permis să se înscrie la Facultatea de Filosofie, de la Cluj. "În '40, după terminarea studiilor de filosofie, am fost nevoit să aleg între preoţie şi armată. Am ales să fiu preot. Îmi plăcea treaba asta. Prima parohie am primit-o la Călineşti (lângă Ocna Şugatag), iar după doi ani m-am mutat la Odeşti. Acolo am stat până în '44, toamna, până la venirea trupelor româno-ruseşti (Regimentul 2 Dorobanţi), pe care le-am ajutat cu hrană. Era sfârşitul războiului pentru noi. În '45 m-am transferat în Săliştea de Sus, pe Valea Izei. Întotdeauna mi-au plăcut moroşenii mai mult. Sunt oameni de treabă. În '48 a început prigoana Bisericii din Ardeal, când trebuia să trecem la ortodoxism. Nu am acceptat să semnez lista respectivă şi i-am strigan nevestei - <Au venit tâlharii să treci la ortodocşi. Ce zici?> Mi-a spus să nu iscălesc cumva. În martie '49 au venit la mine câţiva din Grupul Popşa (un grup de rezistenţă anticomunist) să îi adăpostesc. Nu aveam nimic cu ei, dar le-am spus că pot să stea. Erau urmăriţi de Securitate şi arestaţi imediat. M-au luat şi pe mine cu ei şi m-au dus la Securitate la Sighet.

Anchetat şi condamnat

Am fost anchetat timp de două săptămâni şi apoi eliberat. (Printre anchetatori se afla şi Ardelean, fost şef al Securităţii din Baia Mare) A fost doar o tehnică pentru a vedea cu cine mă întâlnesc. Ştiam că mă vor lua din nou. Aşa a şi fost. M-au arestat iar şi m-au dus la Sighet. S-a format aici un grup de arestaţi şi ne-au trimis la Oradea. Am intrat în beciurile Securităţii, sub loviturile bâtelor gardienilor. Au urmat alte anchete conduse de Brudaşcu (cred că trăieşte acum în Firiza). Un alt achetator (probabil Zeller) mi-a spus să zic tot, că au şi alte metode de a ne face să vorbim. După terminarea anchetelor ne-au pus pe toţi înşiraţi cu faţa la zid. În spatele nostru securiştii mimau execuţia. La începutul lui ianuarie 1950, am ajuns la Cluj, unde am fost judecat de Tribunalul Militar şi condamnat împreună cu cei din grupul Popşa, care acum se extinse la peste 80 de persoane. Fuseseră incluşi şi cei care îi ajutaseră pe fugari. M-au acuzat de uneltire contra ordinii sociale şi am primit o condamnare de 2 ani închisoare corecţională, plus confiscarea totală a averii. Nu aveau ce să-mi ia. Pentru asta am mai făcut 7 luni.

De la Aiud la Canal

După condamnare m-au dus la Aiud, unde am lucrat la fabrica de jucării. Aici erau foarte mulţi legionari, băieţi tineri, de treabă şi harnici. Am întâlnit şi generali, ofiţeri, profesori universitari. Ăştia erau galbeni ca ceara şi ziceau că pe-acolo le vor putrezi oasele. Mâncarea era foarte slabă. 500 g de pâine pe zi. Te uscai văzând cu ochii. Acolo era un fost comandant de vas, Niculescu, iar printre instructorii de Securitate se afla unul dintre lucrătorii de pe vasul său. Acum se schimbaseră rolurile. Că aşa făceau comuniştii, pe cei de jos îi puneau în funcţii. Când îi ducea de mâncare, Niculescu îi spunea că are să se îngraşe. , zicea securistul. Şi aşa au trecut doi ani, după care s-a format un lot pentru Ghencea. Acolo ne-au triat pe cei apţi de muncă şi pe mine m-au trimis la Canal, la Capul Midia. Când a scris pe foaie bun pentru muncă grea m-am bucurat, că ştiam că la Canal se dau 750 g pâine. Atunci s-a început construcţia Canalului. Eu eram în Unitatea 1. Când am ajuns ne-au spus preoţilor să ridicăm mâna şi ne-au pus cu chiaburii. În detaşamentul nostru eram cam 50 de inşi (din care 15 preoţi), dar la Canal au fost mii de deţinuţi politici. Încărcam pâmântul în vagoneţi. Primele două luni am lucrat în schimbul de noapte. Pe mine m-au pus cu un judecător, care nu prea ştia ce să facă şi eu trebuia să mă ocup şi de norma lui, că altfel o încurca. Odată, am fost trimis cu câţiva deţinuţi să favem o pivniţă pentru zarzavaturi. La un moment dat a venit un gardian şi m-a trimis la roabă. Nu am apucat să fac 50 de metri că s-a surpat pământul din pivniţă exact în locul unde lucrasem eu. Doi deţinuţi au fost îngropaţi de vii", povesteşte preotul Trifu.

Tăcerea e de aur

A fost eliberat după 2 ani şi 7 luni (cu şapte luni peste condamnare, fiindcă nu deţinea avere). La ieşirea din închisoare i s-a spus că nu vorbească cu nimeni despre cele petrecute în cei peste trei ani trecuţi de la prima arestare. S-a întors în Baia Mare, unde s-a angajat ca tâmplar (meserie învăţată la Aiud). A profesat puţin, deşi a iubit preoţia. Ţinea slujbe pe la diferite biserici, dar fără a fi angajat. După '90 a servit la biserica de lângă Spitalul Judeţean. În ziua realizării interviului l-am vizitat împreună cu doi foşti deţinuţi politici (Iusco Gavrilă şi Grigore Hotico). A fost foarte surprins că mai există cineva care se mai gândeşte la el.

Actul de înfiinţare a Securităţii - începutul terorii

Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române

În temeiul articolului 44 punctul 2 şi articolului 45 din Constituţia Republicii Populare Române; văzând Decizia Consiliului de Miniştri nr. 92/1949;

Emite următorul Decret pentru înfiinţarea Trupelor de Securitate

Art.I Se înfiinţează pe data de 23 ianuarie 1949 trupe de securitate, care fac parte integrantă din Ministerul Afacerilor Interne, depinzând din toate punctele de vedere de aceste minister.

Art. II Ministerul Afacerilor Interne exercită autoritatea arupra trupelor de securitate prin Secretariatul general pentru trupe.

Art. III Toate unităţile trupelor de securitate formează Comandamentul trupelor de securitate.

Organizarea şi funcţionarea trupelor de securitate se vor stabili prin Decizia Minsterului Afacerilor Interne.

Art. IV Se abrogă orice decizii contrarii prezentului decret.

Dat în Bucureşti, la 7 februarie, 1949.

marți, 1 aprilie 2008

poza săptămânii (XVII)

Sperietoare de ciori pe stil nou, pe valea Izei. Cand şi metodele arhaice cedează, e nevoie de variante. Cei de la Skol trebuie sa fie încântaţi de reclamă. Nu orice pet face faţă nevoilor agricole.

curentat cu... fier vechi

În urma unui banal furt de fier vechi, pe care l-a valorificat cu 300 mii lei vechi, un băimărean s-a ales cu o condamnare la pedeapsa închisorii de 5 ani şi jumătate. În plus, el a fost obligat la plata unor despăgubiri civile în cuantum de 210 milioane lei vechi.

În timp ce unii şi-au construit averi colosale de pe urma afacerilor necinstite pe care le-au făcut, alţii stau după gratii pentru anumite fapte care cu greu s-ar putea numi infracţiuni în adevăratul sens al cuvântului. Vorbim, mai degrabă, de găinării. De furturi la nivelul colţului blocului comise de oameni ajunşi la limita subzistenţei. Culmea este că tocmai aceştia sunt "clienţii" preponderenţi ai procurorilor, pe când dosarele adevăraţilor hoţi stau aruncate prin sertare. Cazul lui Crenguşor Gherebeneş, din cartierul Ferneziu, condamnat la închisoare pentru furt, este un exemplu elocvent în acest sens. Am ajuns la a studia dosarul acestuia după ce l-am luat la întâmplare de pe o listă cu marii infractori maramureşeni ai ultimilor ani, oferită de Tribunalul Maramureş. Văzând cazul, am fost surprinşi de intransigenţa şi rigurozitatea cu care se înfăptuieşte justiţia la noi. Dacă acestea sunt cazurile care definesc marea infracţionalitate din judeţ, ne întrebăm unde sunt dosarele cu nume grele şi când le vom vedea finalizate. Ori poate suntem un judeţ prea sărac la acest capitol.

Fapta comisă de Gherebeneş datează de acum patru ani. Într-o după amiază de mai, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi având nevoie urgentă de bani, s-a hotărât a sustrage fier vechi. Locaţia aleasă a fost un punct de transformare a energiei electrice aparţinând SC Electrica SA, Sucursala Baia Mare, amplasat pe strada Podinei, din Cartierul Ferneziu. Găsind un loc unde gardul de beton permitea trecerea cu uşurinţă în incinta respectivă, Gherebeneş a intrat în zona transformatoarelor electrice, dorind să sustragă orice elemente din fier pe care le va găsi. A escaladat două transformatoare de tensiune de exterior, iar cu ajutorul unui ciocan a spart învelişul ceramic al acestora. În inconştienţa sa, probabil nici nu a realizat cărui risc se expune, având în vedere tensiunea ridicată într-un astfel de loc. Cu destul noroc, el a reuşit să scape de electrocutare. A deteriorat cele două transformatoare, desprinzând piesele metalice ale acestora. În ziua următoare, el a valorificat metalul la un punct de colectare a fierului vechi din Cartierul Ferneziu, încasând fabuloasa sumă de aproximativ 300 mii lei vechi.

Până la identificarea autorului furtului, organele de cercetare penală au avut destul de mult de furcă. S-a pornit de la punctul de colectare a fierului vechi. Aici, angajatul care a preluat piesele sustrase a declarat că din registrele firmei reiese faptul că persoana care a predat metalul a fost un anume Romică Lingurar. Un client mai vechi, cunoscut de reprezentanţii firmei de colectare. Însă, la anchetă, Lingurar a declarat că nu el, personal, a fost cel care a dus fierul, prin urmare, nu el l-a sustras, ci altcineva, care a folosit buletinul său. De fapt, Gherebeneş, adevăratul făptuitor, se folosise doar de buletinul lui Lingurar, pentru a putea comercializa fierul vechi. Foarte interesant este faptul că pentru faptele sale, Gherebeneş a fost cercetat penal, însă reprezentantul firmei, care a preluat fierul vechi de la o persoană care s-a legitimat cu actele alteia, nu a fost tras la răspundere în niciun fel. Pe de altă parte, având în vedere configuraţia pieselor, acesta avea datoria de a cere acte doveditoare privind provenienţa metalului. Bineînţeles, s-a lucrat la mica înţelegere. Probabil, angajaţii centrelor de colectare ştiu foarte bine provenienţa fierului vechi şi merg mână în mână cu făptuitorii. Altfel nu se explică faptul că preiau cu atâta uşurinţă fier de la cei care nici măcar acte de identitate nu prezintă. În cadrul urmăririi penale, Gherebeneş a recunoscut faptele şi le-a pus pe seama lipsei de bani. Totuşi, sustragerea fierului de la staţia de transformare este greu de înţeles. Aceasta arată disperarea la care recurg unii pentru a supravieţui.

SC Electrica a depus plângere penală pe numele unor autori necunoscuţi, precizând faptul că în seara furtului, două dintre transformatoare au fost deteriorate prin spargerea lor cu un ciocan. Valoarea întregului prejudiciu s-ar fi cifrat la peste 200 milioane lei. În urma descoperirii făptuitorului şi după trimiterea sa în judecată, SC Electrica s-a constituit parte civilă cu 210 milioane lei vechi. În calcul s-a luat inclusiv manopera de montare şi costul transportului pieselor (aproape 70 milioane lei). Mai lipsea să se calculeze şi cafeaua şoferului. În final, Gherebeneş a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi distrugere. În plus, instanţa l-a obligat la plata sumei pretinse de SC Electrica. De unde o să plătească Gherebeneş cele 200 milioane, este greu de imaginat. Probabil va trebui să "muncească" din greu câţiva ani până va obţine suma datorată. În prezent, el este închis la Penitenciarul Baia Mare, unde are de executat mai bine de jumătate din pedeapsă.

Eşecul detectorului de minciuni

Pentru soluţionarea acestei "complexe" cauze a fost nevoie de expertizarea cu ajutorul poligrafului (detectorul de minciuni). Romică Lingurar, cel care l-a ajutat pe Gherebeneş, oferindu-i buletinul, pentru ca ultimul să poată comercializa fierul vechi, a fost supus testului poligraf. I s-au adresat mai multe întrebări, printre care şi câteva legate de împrejurările producerii furtului. Toate răspunsurile sale au fost negative, el refuzând să recunoască faptul că ar fi autorul furtului. Culmea, nu a reuşit să treacă testul, poligraful indicând faptul că el minte. Testul poligraf a fost contrazis de toate celelalte probe administrate în dosar, astfel că el a fost considerat nereuşit.