La Gazeta mirosea a cafea. Şi a fum. Cum era să uit tocmai de fum... Paradoxal, trebuie să recunosc, cele două mergeau împreună. La Cinemar mirosea a cârnaţi. Şi alte afumături. Ce mai contează... Îţi venea să muşti din clanţă, de îndată ce intrai. Pe scări mirosea a prăjituri. De parcă se apropia Crăciunul... O vecină de la parter, în şlapi roz, ştergându-şi făina de pe dosul mâinii de şorţ, suna la etaj. Ultimele retuşuri la reţeta cu scorţişoară. Da, mirosea şi a scorţişoară. Aveam impresia că toţi vecinii mestecau Big Red. Mi-am zis că trebuie să gătesc. Numai la mine nu mirosea a nimic. Puiul l-am luat de la supermarket. Că e mai ieftin. Şi mai umflat cu tot felul. Mi-am propus să-l fac la tavă, că oricum nu e bun decât vreo două zile. Se sleieşte. L-am luat, m-am uitat la el şi mi-am zis că a fost ieftin. N-am ştiut atunci de ce. L-am tranşat. În interior, descopăr capul, gâtul şi piciorul. Da, piciorul. Nu era decât unul. Am luat eticheta şi am citit. Nu era flamingo, aşa cum mă gândeam io. Zicea: pui cu două picioare. Ciudat. Eu n-am aflat decât unul. Pe celălalt, cred, i l-au amputat la împachetare. O fi fost strâmb. Cine ştie... Aşa e de Paşti. Miroase. A cafea, a prăjituri, a ţeapă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu