Retrocedări? Se lucrează... se tot lucrează...

Prefectul Bondi Gyongyike acuză comisiile locale de fond funciar că "lucrează în bătaie de joc", trimiţând spre validare, dosare incomplete. Foarte multe cereri nu ar trebui să ajungă la centru, solicitările fiind lipsite de temei legal.

Pentru retrocedarea fostelor proprietăţi, confiscate abuziv de statul comunist la mijlocul secolului trecut, lucrează armate de funcţionari publici din administraţia locală. Începând cu cei din comisiile locale şi terminând cu Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Proprietăţii, cu toţii duc aceeaşi luptă cu valurile de dosare primite spre soluţionare. Însă, procesul retrocedării este departe de a fi încheiat. Săptămâna trecută, subprefectul Ştefan Goenczi a pus din nou problema termenului limită pe care Comisia şi-l asumă pentru finalizarea ultimului dosar de retrocedare. S-au făcut vreo două glume, s-a zâmbit, unii s-au uitat în dreapta, alţii în stânga, iar s-a zâmbit, dar un răspuns tot nu s-a dat. În acelaşi stil al dulcii amânări, lucrurile au rămas neclarificate. Poate peste o lună, poate peste două, poate la anu'... Ce mai contează? Oricâte termene s-ar propune de la centru, în teritoriu este o altă poveste. Spre exemplu, comisia locală Sighet a trimis spre validare, Comisiei Judeţene, peste 1.000 de dosare. Aproape toate au fost returnate. Aşa cum a afirmat şi prefectul Bondi Gyongyike, s-a lucrat în bătaie de joc. Evident, la şedinţa de săptămâna aceasta, de la Sighet nu s-a prezentat nimeni. Ce mare problemă? 100 de dosare? O nimica toată. La Vişeu... ce să mai vorbim. Toate cererile de retrocedare, pentru suprafeţe agricole au fost depuse fără menţionarea suprafeţei. Bineînţeles că validarea acestora este imposibilă, din moment ce nu s-au depus toate datele privind terenurile solicitate. Dar, există şi o explicaţie. "A venit domnul Paul, de la ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, n.red.) şi le-a spus oamenilor că dacă depun actele aşa cum sunt este bine. Nu trebuie să specifice şi suprafaţa", a spus secretarul Primăriei Vişeu de Sus. Eee, dacă a spus domnul Paul... nicio grijă, lucrurile sunt pe făgaşul lor. Adică în veşnicul stand by. Totuşi, Bondi nu s-a arătat prea convinsă de argumentul cu domnul Paul şi şi-a amintit că ultima dată când reprezentantul celor de la Vişeu a participat la şedinţa Comisiei Judeţene, acesta se afla într-o stare care îi afectase luciditatea. "L-am trimis acasă, că era beat", a explicat prefectul.

În ceea ce priveşte retrocedările de păduri, lucrurile sunt şi mai încurcate decât în cazul terenurilor agricole. Fiecare solicită cât vrea. Doar nu este greu să treci pe o cerere toată pădurea localităţii. Ceva, ceva tot o să obţii. Din păcate, aceste cereri aiurea duc la scăderea eficienţei muncii comisiilor. Pe plan local, se comit uneori erori colosale, iar dacă dosarele nu ar fi analizate cu atenţie în Comisia Judeţeană, am asista la retrocedări în afara cadrului legal. Spre exemplu, la Borşa, o mulţime de solicitări, care de care mai ciudate şi pline de inventivitate. Bazându-se pe coincidenţa de nume, unii solicită suprafeţe de pădure care nu le-au aparţinut niciodată, în schimb, acestea au avut un proprietar cu nume identic. Astfel se constată că solicitanţii sunt născuţi în urmă cu mai bine de un secol. Cea mai veche dată este anul 1823. Evident, confruntându-se actele de stare civilă cu cele de moştenitor şi datele din CF, ies la iveală neconcordanţele, care arată încercarea de inducere în eroare a membrilor Comisiei. Culmea este că nimeni nu se sesizează cu privire la aceste aspecte, despre care unii membri ai Comisiei spun că trebuie cercetate penal. La fel se întâmplă şi cu autorii născuţi... după ce şi-au întabulat pădurea în CF. Spre exemplu, mai mulţi borşeni solicită 40 ha pădure, după Kiss Ilişca, născută în 1910. Din actele depuse de moştenitori, reiese că în CF, ea figurează cu pădurea solicitată, încă din 1899. În alte cazuri, autorii au murit înainte de a fi înscrişi în registrele agricole. Vlad Gheorghe, decedat în 1938, apare cu 27 ha pădure, într-un registru agricol din 1948. Aceste trucuri par ieftine, totuşi, instanţa de la Vişeu a emis numeroase sentinţe în care s-au retrocedat astfel de suprafeţe. Probabil, nimeni nu va răspunde pentru greşelile cu sau fără vină comise (pe domnii magistraţi e mai greu să-i ia cineva la rost), iar dosarele de retrocedare se vor plimba între comisiile locale şi cea judeţeană încă multă vreme până îşi vor găsi o soluţionare.