Noul an a debutat în forţă pentru consilierii municipali băimăreni. Veniţi din concedii şi cu nostalgia Sărbătorilor ce tocmai au trecut, aleşii locali vor trebui să facă faţă câtorva proiecte cu greutate. Pe lângă proiectul de buget pentru anul în curs, în cadrul şedinţelor de specialitate, s-au abordat probleme interesante, asupra cărora merită să insistăm. Şedinţa de urbanism, care a durat aproape şase ore, a pus la încercare nervii participanţilor. Pentru început, una dintre televiziunile locale a cerut aprobarea amplasării unui panou publicitar, sub forma unui ecran, în intersecţia semaforizată de la McDonalds. Consilierii au fost de acord, cu condiţia ca o oră pe zi, panoul respectiv să afişeze diverse anunţuri venite din partea Municipalităţii. Când cu toţii au căzut de acord, a venit şi secretarul Rodica Brad, căreia i-a sărit muştarul (şi pe bună dreptate, am spune noi), pentru faptul că ea nu a ştiut nimic de proiectul respectiv şi nu l-a semnat. "Păi, a venit cererea numai astăzi dimineaţă", a spus cineva. Replica a avut efectul contrar celui scontat, iar Brad s-a enervat şi mai tare. Este foarte interesant cum anumite proiecte zac cu lunile prin birourile Primăriei, iar altele ajung în comisie după câteva ore de la depunerea cererii. Treptat, consilierii şi-au pierdut interesul legat de proiect şi au trecut la diverse discuţii personale. La un moment dat, cineva a amintit de incubatorul de afaceri. Dintr-un colţ al mesei, lovit parcă de un moment de revelaţie, consilierul George Pop a exclamat instant: "Care incubator? Poate doar ouăle de la incubator!" Tot el a fost şi cel care a râs de glumiţa pe care a încercat-o. A fost singurul. După mai bine de o oră de poveşti, intervenţii, sugestii, pălăvrăgeli, constatări şi dări cu părerea, cei patru consilieri ai comisiei (Mircea Dolha scuzându-se motivat) au trecut la discutarea proiectelor de hotărâre. Un prim subiect discutat a avut în vedere trecerea unei clădiri, respectiv Căminul Cultural din Cartierul Valea Borcutului, aflat în administrarea Serviciului de Patrimoniu, în administrarea Serviciului de Asistenţă Socială. Dar s-a amânat, pe motiv că aleşii locali nu au ştiut care e scopul acestei mişcări. Cum directorul Călin Coroş plecase, iar Tania Zaharia nu răspundea pe mobil, s-a evitat luarea unei soluţii imediate. În ziua următoare, lucrurile s-au clarificat. Directorul Tania Zaharia a solicitat un imobil pentru un azil de bătrâni, însă degeaba ar primi căminul cultural, destinaţia acestuia fiind alta decât ceea ce ar implica un centru pentru ocrotirea vârstnicilor.
Un alt proiect a vizat problema demolării anumitor construcţii. Mai precis, aceea a construcţiilor realizate în perimetrul staţiilor de autobuz, pe terenuri ale căror contracte de închiriere au expirat. Fără multe discuţii s-a adoptat soluţia înştiinţării proprietarilor construcţiilor de intenţia Primăriei, urmând ca proprietarii să le desfiinţeze până pe 1 iunie, 2008, în caz contrar, Primăria urmând a apela la serviciile unei firme de specialitate. Şi uite aşa, a mai trecut un proiect. Preşedintele comisiei, Ovidiu Pop "Ekka" a făcut o glumă, pentru destinderea atmosferei. Imediat, vigilentul George Pop ne-a atras atenţia să notăm şi respectiva remarcă, nu doar pe acelea ale persoanei sale. "Scrieţi de toţi! Nu numai de unii. Că voi scrieţi şi ce nu am făcut", s-a trezit Georgică vorbind. Nu-i înţelegem frustrarea. Cine ştie, poate de la îngheţată... Iarna nu prea merge. A urmat un proiect vizând trecerea fără plată a unui imobil al Municipalităţii în proprietatea "Asociaţiei 22 Decembrie". La auzul acestei cereri, cei de faţă au ridicat o sprânceană în semn de neîncredere, manifestându-şi indignarea faţă de solicitarea primită, în condiţiile unei slabe activităţi a asociaţiei respective. "Mai sunt doi membri în asociaţia asta: Vintilă şi Adiel. Vin pe la manifestări şi ţin alocuţiuni. Mare activitate! Şi la Revoluţie ce au făcut? Au aruncat cu portocale şi tablouri de la Consiliul Judeţean. Şi au plecat cu dosarele lor. Şi o tonă din ale altora", a spus cineva. S-a votat la unison – aviz nefavorabil. Următorul proiect l-a avut în centru tot pe Adiel Florian. Este vorba despre un chioşc situat în Piaţa Izvoarele, amplasat pe o platformă betonată. Până acum, proprietarul a avut un contract de închiriere cu Adiel. Cu toate că proprietarul este Primăria. Acum s-a venit cu ideea unui contract de închiriere cu Primăria, pentru intrarea în legalitate. Alte voci, şi mai vehemente: "Acolo e o porcărie de nedescris. Tot felul de construcţii ilegale legate între ele anapoda. Cum a încasat bani pentru un teren ce nu e al lui? E caz penal. Consiliul Local trebuie să facă denunţ penal. La Adiel a plătit 3.600 lei pe an. La noi vine cu 1.500". Verdictul a fost simplu de anticipat: respingere, cu somaţia de desfiinţare a chioşcului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu