fotografia sărăciei

Uneori, omenia nu cunoaşte limite. Fotografia unui copil sărman, de doar trei ani, postată pe acest blog, a determinat câteva familii din străinătate să îl ajute cu haine şi hrană. A fost pentru prima dată când a simţit că decembrie este luna cadourilor.

L-am întâlnit în toamna aceasta, pe când pregăteam un reportaj legat de isteria antenelor parabolice care a cuprins zonele sărace ale oraşului. Eram în faţa unuia din blocurile de pe str. Horea, din Baia Mare, aparţinând municipalităţii. Tocmai ieşise cu mama sa, din scara imobilului şi se zgâia la aparatul foto. În lipsă de altceva, mototolea între mânuţele pline cu noroi, două felii de pâine. Pâine goală. Fără unt, margarină, şuncă salam, caşcaval sau alte ingrediente necesare unui sandwich. Doar pâine. M-a frapat de la început privirea sa inocentă, discrepanţa dintre albul feliilor de pâine şi mânuţele sale murdare, seninătatea zâmbetului. Era unul dintre cei 300 de copii care locuiesc în blocul respectiv. Am terminat documentarea şi am plecat. După câteva săptămâni, am postat poza pe acest blog, amintind că este unul dintre copiii acelui bloc. Un loc de unde s-au vândut şi se vând copii. Iar reacţiile nu au întârziat să apară. Dincolo de ocean, pentru cei care urmăresc articolele ce prezintă cazuri sociale de la noi, fotografia a avut un impact deosebit. A impresionat antiteza dintre trăsăturile frumoase şi nevinovate ale copilului şi nefericita copilărie de care avea parte. În scurt timp, două familii, una din SUA şi alta din Canada, s-au decis să întindă o mână de ajutor acestui copil. Un gest uman care nu mai trebuie comentat. În prima parte a lunii decembrie, din cei 200 de euro trimişi de cele două familii, am cumpărat (respectând dorinţa donatorilor) haine, hrană şi dulciuri pentru "copilul de pe Horea", cum l-am numit, şi familia acestuia.

Nu aveam alt indiciu, decât locaţia. Pentru a-l găsi, am folosit fotografia. A fost destul de uşor. Toată lumea îl ştia. Nici nu am apucat să mă apropii bine de bloc, că am fost asaltat de hoarde de copii. "Gusti! La etajul I, stă. Ce vreţi cu el?" În scurt timp a coborât şi mama sa, care m-a recunoscut şi m-a chemat în garsoniera în care locuia. O cameră mică în care convieţuieşte alături de tatăl ei şi cei patru copii pe care îi are. De la început m-a izbit imaginea sărăciei lucii în care îşi duce viaţa familia lui Gusti. Pereţii nezugrăviţi de la construirea blocului, pe jos, un soi de podea din linoleum ce lua forma ridicăturilor de pământ şi ciment pe care se afla, aer închis şi izuri de tot soiul, frig asemănător celui de afară, copii ce treceau pe sub clanţa uşii, purtând doar o cămaşă descheiată şi nimic mai mult, plescăind cu tălpile goale prin noroiul dinăuntru. Iar în tavan, un bec. Unul singur. Gusti s-a furişat timid în braţele bunicului său şi aşa rămas până am plecat, pândindu-mă cu ochi curioşi, în timp ce Daniel, fratele său mai mic, se străduia să impresioneze cu o baghetă din plastic, fluturată prin faţa camerei foto. Vădit surprinsă de vizita mea şi de cele primite, femeia a descris situaţia grea în care se află familia. Cristina Varga are patru copii: doi băieţi (de 2 şi 3 ani) şi două fetiţe (6 şi 13). Nu lucrează nicăieri, iar traiul şi-l duce din alocaţia copiilor. Cheltuielile sunt imposibil de acoperit: 55 lei – chiria (ne mirăm că cei de la Serviciul de Spaţiu Locativ mai au tupeul să ceară bani după o garsonieră fără curent electric, instalaţie de încălzire sau gaz), 55 lei – apa rece, la care se mai adaugă transportul gunoaielor menajere şi curentul electric. La fel ca şi în cazul altor garsoniere, acesta este preluat de la apartamentele care au instalaţie de curent, din blocul vecin. Se merge pe bază de abonament: 50 lei, pentru un singur bec şi televizor (pentru cei care au). Pentru extraopţiuni, se plăteşte separat: 20 lei, frigiderul, 20 lei, maşina de spălat. Inutil să mai spun valoarea datoriilor acumulate de familia Varga până acum.

Pe lângă problemele legate de plata acestor utilităţi, apar cele privind hrana, îmbrăcămintea şi căldura. "Ne încălzim cu lemne. Dacă avem", a spus bunicul copiilor, indicând o sobă de fontă al cărei horn ieşea printr-o spărtură din zid. Se pare că am picat prost. Lemnele tocmai se terminaseră. Pe lângă toate astea, tatăl copiilor mai era şi închis. Pentru tentativă de omor, care, după spusele femeii, suna mai mult a legitimă apărare. "A ieşit de la Combinat, unde a lucrat. Şi-a lăsat bicicleta în faţa barului, iar când a ieşit, cineva se legase de ea. L-au ameninţat că îl bat, iar el a ridicat o cheie din metal către ei. Nu ştiu mai multe. El asta mi-a spus", povesteşte femeia. Ce o fi fost, nu mai contează. Acum bărbatul este închis. În timp ce se afla la penitenciar, boala sa de coloană s-a agravat şi a necesitat intervenţie chirurgicală. "L-au operat... vai de capul lui. Că nu am avut bani să dăm la doctori. Ne-au cerut, am încercat să strângem, dar nu am reuşit. Şi l-au tratat după câţi bani le-am dat. Iar tratamentul... păi, vă daţi seama, i-au dat algocalmin, după operaţie... Ar mai trebui operat încă de două ori, ni s-a spus, dar el nu vrea să mai meargă la medic până stă în închisoare. Când se prezintă şi spune că e deţinut îl tratează în bătaie de joc. Medicamentele de care are el nevoie costă aproape un milion pe lună", a spus mama copiilor, care mai are de aşteptat 15 luni până bărbatul ei va reveni acasă. De parcă boala sa nu ar fi fost suficientă, atât una dintre fetiţe, cât şi bunicul acesteia, au probleme de sănătate. Bărbatul suferă de paralizie la mână şi picior, iar fetiţa cea mai mică are probleme de auz, fapt pentru care nu poate fi înscrisă la o şcoală normală. Am plecat, având în minte imaginea ochilor curioşi ai lui Gusti, care a primit cadourile chiar de ziua lui. Este impresionant faptul că mai sunt oameni de bine care se mai gândesc la semenii aflaţi în suferinţă şi la copiii ce trebuie să plătească pentru greşelile părinţilor. Pe lângă cele oferite de cei de peste Ocean, GAZETA va veni şi ea în sprijinul acestei familii, cu un ajutor pentru asigurarea încălzirii pe perioada sezonului rece. Cei care doresc să sprijine material familia Varga o pot face direct, la domiciliul de pe str. Horea, 2B (blocul al doilea dintre cele trei aflate între cimitir şi str. Electrolizei), contactând redacţia GAZETEI de Maramureş sau lăsând un mesaj pe acest blog.

"Fetiţa cea mai mică ar trebui operată, pentru a rezolva problema auzului. Dar mi-e frică să mă duc cu ea la operaţie. Că nu am bani. Dacă mergi fără, nu se ocupă de tine, nu îţi dau medicamente..." – Cristina Varga.