file din dosarul "înşelăciunea – o modă în afaceri"

O societate comercială din Cavnic a fost prejudiciată în mai multe rânduri de diverşi parteneri de afaceri. S-a adresat instanţei, a avut câştig de cauză, dar sentinţele definitive şi irevocabile nu-i folosesc la nimic. Debitorii sunt insolvabili.

La modul în care se rezolvă anumite cazuri în justiţia de la noi, nici nu e de mirare că încrederea românilor în această instituţie a statului este în continuă scădere. Chiar şi atunci când ai dreptate şi instanţa îţi dă câştig de cauză, s-ar putea ca sentinţele să nu-ţi folosească la nimic. E totuna dacă pierzi sau câştigi procesul. Cel puţin în cauzele civile, asta se întâmplă. Una dintre societăţile maramureşene, cu sediul în Cavnic, având ca obiect de activitate confecţiile textile, a "beneficiat" de mai multe procese de acest gen. După ani buni de judecată, le-a câştigat, însă debitorii săi refuză să îşi plătească datoriile. Practic, respectivele sentinţe au fost date degeaba. Maywear International este o firmă cu sediul la Iaşi. În perioada 2003 – 2004, între firma din Cavnic şi Maywear s-au derulat diverse contracte de lohn. Societatea din Cavnic era aceea care executa lucrările de croitorie. Totul a fost bine şi frumos, până când SC Maywear, condusă de administratorul Andreea Carpovici, a achitat ultima tranşă de bani cu două file cec. Acestea, însă, nu aveau acoperire bancară. Practic, erau lipsite de valoare. Suma totală a prejudiciului creat prin aceasta a fost de 645 milioane lei vechi. Pe numele administratorului Andreea Carpovici s-a început urmărirea penală, pentru infracţiunea de înşelăciune, iar ulterior ea a fost trimisă în judecată, instanţa dispunând condamnarea ei la opt luni închisoare. Însă, cu suspendare, aşa cum se întâmplă în România. După aceasta, a urmat procesul civil. Judecătoria Baia Mare a dispus învestirea cu formulă executorie a celor două file cec. Practic, ce altă problemă mai trebuia rezolvată decât recuperarea banilor? Numai că... tocmai asta a fost problema. În cadrul procedurii de executare silită, firma creditoare a reuşit ridicarea unor elemente de mobilier de birou în valoare totală de 224 milioane lei vechi. Tot cu acea ocazie s-au ridicat şi şase mese de călcat profesionale. Însă ele au trebuit predate adevăratului proprietar, acestea neaparţinând firmei ieşene. Iată că nici măcar mesele nu au putut fi valorificate. Şi asta a fost tot ce s-a putut obţine din partea societăţii Maywear, firma din Cavnic având şi astăzi de recuperat un prejudiciu de 477 milioane lei vechi. O sumă infimă, pentru care nici nu merită să-ţi mai baţi capul, mai ales că datoria se va prescrie în curând.

Aceeaşi firmă din Cavnic a avut parte de o altă colaborare "fructuoasă", cu o firmă italiană. Baycom International Industries, cu sediul în Baia Mare, administrată de un cetăţean italian, Antonio Casalino, a încheiat în 2004, un contract de închiriere cu societatea maramureşeană, prin care aceasta din urmă punea la dispoziţie italianului trei obiective folosite în industria confecţiilor. Acestea se aflau la Sighet, Cavnic şi Băiuţ. De asemenea, Antonio Casalino s-a angajat în alte afaceri similare, preluând un atelier de confecţii din Tăuţii Măgherăuş, o fabrică de confecţii din Şomcuta Mare, una în Baia Mare, precum şi o hală din Ferneziu, transformată tot în fabrică de confecţii textile. După încheierea contractului pentru cele trei locaţii, cu firma din Cavnic, italianul a preluat doar două dintre acestea, renunţând la obiectivul din Băiuţ. Pe vechea structură de personal, el a demarat producţia, care a mers timp de câteva luni. La începutul anului următor, el a refuzat să mai plătească preţul chiriei. Mai mult, el a preluat oamenii din Cavnic şi i-a angajat la fabrica sa din Ferneziu, iar pe cei din Sighet, i-a dus la o altă hală de producţie din localitate. Unde, nu au stat decât câteva luni, înainte de a fi daţi afară. Iniţial, italianul nici nu a vrut să audă de predarea locaţiei din Sighet, fiind nevoie de intervenţia poliţiei. S-a ajuns şi în instanţă, după ce SC Baycom intrase în procedură de faliment. Aici, societatea din Cavnic a avut câştig de cauză, judecătorul sindic dispunând înscrierea creanţei de 910 milioane lei vechi, în registrul special al creditorilor. Şi aici povestea se încheie, fără ca firma din Cavnic să-şi fi putut recupera banii. În prezent, italianul îşi vede liniştit de afaceri, totul fiind transferat pe o altă firmă, ce îşi desfăşoară activitatea în Ferneziu.

Aceeaşi firmă din Cavnic, un alt partener italian. De această dată, el se numeşte Domenico Catanzaro, reprezentant al firmei Emmedue Rom Service, din Timişoara. Între cele două societăţi, au existat relaţii comerciale pe o perioadă îndelungată de timp. Totul s-a derulat fără incidente, până în 2005, când firma timişoreană a refuzat să mai plătească manopera executată de fabrica din Cavnic cu bani cash şi s-a mers pe varianta unei file cec. În momentul prezentării acestuia la bancă, el a fost refuzat la plată din lipsă totală de disponibil. S-a ajuns în instanţă. Acesta a dat câştig de cauză firmei din Cavnic, dispunând învestirea cu formulă executorie a filei cec în valoare de 4 mii euro. Numai că aceşti bani nu au putut fi recuperaţi niciodată. Pe numele administratorului s-a depus plângere penală pentru înşelăciune. La ce o fi ajutând şi asta nu ştim, chiar şi în cazul unei condamnări. Dacă italianul nu are un sfanţ... Şi mai urmează. Firma din Cavnic a acţionat în instanţă o societate din Suceava, SC Licorna Tex, pentru neplata sumei de 84 milioane lei vechi. Tribunalul Suceava a admis acţiunea şi a obligat firma moldoveana la plata datoriei. Prin executor judecătoresc, s-a recuperat jumătate din valoare, cealaltă parte fiind lăsată până la prescripţia datoriei. Probabil timp de trei ani cei răspunzători de prejudiciu nu au realizat niciun venit. Văzând toate aceste cazuri, legate de o singură societate comercială, ne întrebăm la ce bun să se ajungă în instanţă, pentru că sentinţele nu folosesc la nimic. Vinovaţii arareori plătesc pentru faptele lor.