După ani buni de procese cu o familie din localitate, primarul din Tăuţii Măgherăuş iese din nou la rampă. Acum două săptămâni, ultimul membru al familiei respective a decedat. Primarul este acuzat de localnici că a forţat nota, intrând abuziv în casă şi încercând să impună propriile reguli legate de înmormântarea bătrânei.
În urmă cu zece ani, actualul primar din Tăuţii Măgherăuş, Anton Ardelean, semna un contract de întreţinere imobiliar, cu o familie din localitate. El se angaja a întreţine doi bătrâni, urmând ca la moartea acestora, Toni să le moştenească o parte din avere. El nu şi-a achitat obligaţiile asumate prin contract, dar nu a renunţat la ideea obţinerii casei în care au locuit soţii Tămaş, precum şi a terenului aferent acesteia. După ce în urmă cu câţiva ani, unul dintre cei doi bătrâni a decedat, acum două săptămâni, a fost rândul celui de-al doilea să treacă la cele veşnice. Amândoi au murit neîmpăcaţi. În plin proces cu primarul Ardelean, care i-a târât prin instanţele de judecată, cerându-le să îşi menţină acel contract, la care ei doreau să renunţe, pentru că Toni nu şi-a respectat obligaţiile. Legat de moartea bătrânei, vecinii acesteia ne-au relatat un fapt straniu, pe alocuri incredibil, legat de primarul atomic din Tăuţi. Vom reface, pe scurt, firul celor întâmplate, în baza relatării acestora. Cu toate că ultima dorinţă a celei decedată de curând, Ana Tămaş, a fost aceea că nu doreşte a fi înmormântată de primarul Toni Ardelean, ci de familia unuia dintre nepoţii săi, la câteva ore de la moartea sa, fostul medic veterinar al localităţii şi-a făcut apariţia la domiciliul defunctei. Imediat, a început să ameninţe în dreapta şi stânga, afirmând că este proprietarul imobilului, în baza contractului de întreţinere pe care îl avea cu familia, uitând că bătrânii ceruseră în repetate rânduri rezilierea acestuia şi faptul că, ulterior, ei au lăsat toată averea, prin testament, unui nepot. În prezenţa mulţimii adunată în stradă, Toni şi-a dat în petec. Nimic nu mai era bine. El şi-a arogat toate drepturile, inclusiv pe acelea legate de mormântare. Ceilalţi membri ai familiei i-au explicat că ultima dorinţă a bătrânei trebuie respectată, însă el a susţinut sus şi tare că o va înmormânta singur şi că nu are nevoie de ajutorul nimănui.
În ziua decesului, familia vecină a căutat-o pe bătrână şi, găsind-o moartă, a închis gospodăria. La sosirea sa, primarul Ardelean a forţat uşile şi a intrat în casă. A pretins să fie lăsat în pace, afirmând că are de gând să stea în casă timp de trei zile şi trei nopţi. După câteva ore, s-a răzgândit şi a plecat, lăsând uşile deschise. A lăsat şi sicriul, care şi acum zace pe undeva prin şură. Culmea este că la toată scena a asistat şi poliţia. Însă, măsuri nu s-au luat. În legătură cu acest incident, a fost depusă o sesizare la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş, caz trimis spre soluţionare locţiitorului Poliţiei Tăuţi. De asemenea, pe numele primarului atomic a fost depus un denunţ penal, la Parchetul Maramureş, pentru viol de domiciliu şi distrugere. Faţă de toate cele declarate de vecini, primarul are o versiune puţin diferită, recunoscând că a intrat în casă şi argumentând că zarurile oricum erau forţate, iar el a fost însoţit de doi oameni şi de un agent de poliţie, în timp ce era adus sicriul. Pe de altă parte, el respinge varianta că ar fi rămas singur în casă şi spune că a stat într-o cămară de vară, într-un soi de priveghi. Rămâne ca organele abilitate să stabilească, pe baza tuturor probelor găsite, modul în care s-au desfăşurat lucrurile şi dacă primarul este vinovat sau nu. Deocamdată, situaţia juridică a imobilului este incertă, atât nepotul bătrânilor, cât şi primarul, pretinzând că locuinţa şi terenul aferent le revine. În prezent, cazul se află în instanţă.
"Circ şi mizerii"
"Prima dată, bătrâna a fost găsită de cumnatul nepotului şi de soţia acestuia din urmă. Pentru că n-au văzut-o prin curte toată ziua, au decis să intre în casă. Prin urmare, ei au spart uşile. Evident, pentru că altfel nu se putea intra. De fapt, au fost trei uşi. Găsind-o moartă, au chemat poliţia. Pe mine m-a anunţat un vecin. <Veniţi, că a murit bunica!> Am apărut şi i-am dat telefon soţiei, să aducă un sicriu. Şi l-am chemat pe cel care igienizează morţii. Când a venit sicriul, nepotul a luat cheile şi mi-a zis că nu mă lasă să intru, că el trebuie să facă înmormântare, că are testament. I-au zis şi poliţiştii să îmi dea cheile, dar el a refuzat şi a mers acasă. Aşa că am aşteptat cu sicriul până a venit medicul de familie, să constate decesul. Sigur, atunci am deschis uşile, dar acestea erau deja forţate de dinainte, altfel nu puteam intra. Şi am lăsat sicriul în casă. Doctorul a verificat cadavrul. Nu e adevărat că am stat în casă, eram în bucătăria de vară. Unde să stai cu mortul, pentru priveghi? Între timp, poliţia l-a chemat pe nepot şi acesta a revenit spunând că au omorât-o cei care au avut interesul. Atunci, poliţiştii au cerut ca bătrâna să fie dusă la expertiză, la Baia Mare. După două zile, ei au mers la Spital, cu sicriul lor (al meu rămăsese în casă) şi au luat-o. Sigur, eu nu am mai continuat tot circul şi mizeriile. Eu numai nu ştiam de ce doreşte să facă înmormântarea. Că eu trebuia să o fac, din moment ce am acel contract. El are un testament în care i se lasă nişte pământuri. Pe care le pierdea, altfel. Pentru că în testament nu a fost trecută chestia cu casa şi ce e pe acolo. Atunci m-am prins. Aşa că l-am lăsat să facă înmormântarea şi am depus 55 milioane la executorul judecătoresc, bani care vor ajunge la nepot. Acuma să vedem dacă îi ia sau nu, pentru că este obligat. S-ar putea să piardă dreptul pentru celelalte terenuri, pentru că aici e o chichiţă juridică. El se obligă să o înmormânteze, pe cheltuiala sa. Dar asta e treaba lor. Eu am treabă numai cu casa şi curtea. Iar ceea ce este prin casă, m-am înţeles cu ei, să le dăm la familia celui care a murit la Ilba, în accident. Haine, mobilă, televizor etc. Cu casa ce să intenţionez? Am şi eu doi copii... Am cheltuit până acum peste 600 milioane, cu acte. Acum este un proces pe rol, ne vom judeca. Până acum am avut 14 procese legate de acest caz", afirmă primarul Anton Ardelean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu