de la Ecstasy, la agonie

În urmă cu câţiva ani, un cetăţean polonez a încercat dezvoltarea unei reţele de traficanţi de droguri la Sighetu Marmaţiei. Cu ajutorul unor ofiţeri sub acoperire, această iniţiativă a fost curmată din faşă. Polonezul a fost prins în flagrant şi condamnat la 10 ani închisoare.

Cele mai grele pedepse primite de infractorii condamnaţi de instanţele maramureşene sunt pentru infracţiuni de omor, viol şi tâlhărie. Pentru acest număr, însă, vă propunem cazul unui condamnat la o pedeapsă consistentă, dar pentru trafic de stupefiante. Speţa priveşte un cetăţean polonez care a încercat deschiderea unei pieţe de profil în Maramureş, cu produse aduse din Polonia. Conform propriilor sale declaraţii, Krysztof Szczepan Herdzik, s-a ocupat cu diverse "afaceri", în afara teritoriului polonez, încă din anii '90. În ultimii zece ani, el a stat în Franţa, unde a intermediat vânzarea – cumpărarea de maşini second hand. Prin legătura pe care o avea din acea perioadă, cu un cetăţean din Sighetu Marmaţiei, Herdzik a încercat dezvoltarea unei reţele de comercializare a drogurilor. Acestea erau uşor de procurat, în pieţele poloneze existând mulţi deal-eri de diverse tipuri de stupefiante. Astfel, polonezul a prins ideea şi, neştiind că amicul său îi întinde o cursă, Herdzik a acceptat să se întâlnească cu viitorii săi colaboratori, în fapt, poliţişti sub acoperire. C. D., mai vechea cunoştinţă a polonezului, a procedat în acest fel, pentru a scăpa de pedeapsă, el aflându-se în vizorul organelor de urmărire penală, pentru fapte similare. Pentru început, polonezul s-a întâlnit cu "Nicu", unul dintre ofiţerii sub acoperire, căruia i-a înmânat zece comprimate de MDMA (cunoscute sub denumirea de "Ecstasy"), în schimbul cărora el a primit 1,5 milioane lei vechi (fiecare bucată fiind evaluată la preţul de 4 euro). În cursul acelei discuţii, Herdzik şi-a exprimat disponibilitatea de a aduce din Polonia diferite tipuri de droguri, indiferent de cantitate: marijuana, haşiş, heroină, cocaină, MDMA etc. La următoarea întâlnire a celor doi, acesta i-a adus lui Nicu 1.500 pastile de Ecstasy, la un restaurant din Sighetu Marmaţiei. De data aceasta, întreaga tranzacţie a fost înregistrată audio – video, iar Herdzik, prins în flagrant, în timp ce-i înmâna poliţistului sub acoperire trei pungi de nylon ce conţineau respectivele pastile. Acestea erau de culoare albă şi aveau inscripţionate pe ele logo-ul Cherry.

După reţinerea sa, Herdzik şi-a recunoscut vinovăţia, afirmând că a procurat drogurile dintr-o piaţă din Varşovia, de la nişte furnizori necunoscuţi. În luna martie, 2005, el a introdus în ţară cele 1.500 pastile, cu ajutorul unui şofer de TIR român, care a acceptat rugămintea sa de a-i transporta în România un pachet, fără ca acesta să ştie ce conţinea. Totul a decurs ca la carte, TIR-ul parcurgând drumul până în România fără nicio problemă, în timp ce era urmat îndeaproape de maşina condusă de Herdzik. De asemenea, nu au fost probleme nici la intrarea în ţară, pe la vama Petea, din Satu Mare. Aceasta a fost doar una dintre variantele luate în calcul de procurori. Cu ocazia unor discuţii purtate de polonez cu ofiţerul sub acoperire Nicu, Herdzik ar fi venit cu drogurile pe la vama Borş, din Bihor, pe un traseu care includea Cehia şi Ungaria. Cum a fost exact, nu mai contează, cert este că Herdzik a adus cele 1.500 de pastile promise, ceea ce a fost suficient pentru arestarea sa. Deşi a adoptat o atitudine din care a reieşit dorinţa sa de a colabora cu autorităţile, fiind conştient că pedeapsa minimă pentru faptele sale este de 15 ani închisoare, din declaraţiile sale nu s-au putut face alte conexiuni pentru identificarea celor de la care el a procurat pastilele şi nici a altor colaboratori de-ai săi. În iunie, 2005, judecătorii Tribunalului Maramureş l-au găsit pe Herdzik vinovat de trafic de droguri de mare risc şi l-au condamnat la 10 ani închisoare. În etapa următoare, Curtea de Apel Cluj i-a admis polonezului recursul declarat împotriva sentinţei Tribunalului, considerând că poliţistul sub acoperire ar fi fost cel care a insistat ca Herdzik să îi aducă pastilele cerute, în repetate rânduri. Astfel, pedeapsa i-a fost redusă la jumătate. Totuşi, instanţa supremă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a menţinut hotărârea Tribunalului, iar Herdzik îşi execută în prezent cei 10 ani de puşcărie.

Halucinogene fără vârstă

Cele mai vechi izvoare istorice care fac referire la consumul de droguri sunt nişte tăbliţe de lut, datând de acum câteva mii de ani, şi aparţin vechilor sumerieni, din Mesopotamia. Cunoştinţele despre proprietăţile terapeutice ale macului s-au răspândit, apoi, în Persia şi Egipt, prin intermediul babilonienilor. De asemenea, grecii şi arabii au utilizat şi ei opiul în scopuri terapeutice. Theofrastus (sec. IV, î. Hr.) face referire la o otravă preparată din cucută şi suc de mac, ce ucide uşor şi fără dureri. Ca preparat medicinal, opiul a fost menţionat de Scribonius Largus în anul 46 î.Hr., iar medicul grec Pedanios Dioscuride ( sec.I d.Hr.) a acordat, în numeroasele sale lucrări, un interes deosebit decoctului obţinut din frunzele şi capsulele de mac, menţionînd efectul benefic al opiului utilizat şi ca mijloc de provocare a euforiei. Herodot, părintele istoriei, descria obiceiul triburilor scite de la Marea Caspică ce obişnuiau să pună seminţe umezite de cânepă pe pietrele fierbinţi şi să aspire apoi vaporii ameţitori rezultaţi. Haşişul reprezenta pentru vechii indieni un aducător de fericire şi un medicament, servind totodată la susţinerea unor ceremonii religioase când consumarea lui era întovărăşită de cântece şi rugăciuni. De altfel, haşişul era servit la nunţi – se oferea rudelor şi prietenilor care plecau în călătorie, iar la triburile mahomedane din nordul Indiei, cânepa era considerată o plantă sfântă. Vechii azteci consumau mescalina, principiul activ din cactusul numit ştinţific Lophophora Williamsii, venerându-l ca panaceu, multe secole înaintea sosirii europenilor (în secolul al XV-lea). În secolul al XVII-lea călugărul Nicolaus de Leon, ocupat cu creştinarea indienilor, blestema această plantă a diavolului, pentru că nu-i putea împiedica pe azteci să o consume, ei crezînd că prin halucinaţiile pe care le aveau intrau în legătură directă cu zeii lor.