În materialul de deschidere al numărului trecut, sub titlul "Şocanta omenie", Gazeta de Maramureş prezenta un caz deosebit. O familie de ţigani, aflată într-o situaţie materială deosebit de grea, a găsit suficiente resurse pentru a ajuta o familie de români. Se întâmplă în cartierul Ferneziu, din Baia Mare. Familia Varga, recunoscută în zonă pentru diferite gesturi caritabile faţă de persoane mai sărace, găzduieşte, de patru ani, o femeie cu trei copii. Cazul ne-a impresionat şi am considerat necesar să îl prezentăm într-un articol mai larg. De atunci, nu au trecut decât câteva zile, dar modul în care cititorii noştri au reacţionat după apariţia ediţiei de sâmbăta trecută este unul care merită tot respectul. În cursul săptămânii trecute, mai multe persoane din Baia Mare s-au oferit să o ajute pe femeie. Cu lacrimi în ochi, aceasta şi-a găsit cu greu câteva cuvinte pentru a ne mulţumi (de parcă ar fi fost meritul nostru). "Am primit atâtea lucruri, că nici nu am visat: un pat pliant, o masă demontabilă, haine de tot felul pentru copii, geci de iarnă, pantaloni, apoi, mâncare, dulciuri. Copii s-au bucurat cel mai mult de un brăduleţ de Crăciun, frumos împodobit. Cadoul cel mare a fost o maşină de spălat, din partea unei doamne. De asemenea, mi-a reparat cineva acoperişul, iar acum nu mai plouă în casă. Şi zidul era stricat. L-a întărit. Nici nu mai ştiu ce să zic. O să-i mulţumesc lui Dumnezeu câte zile voi avea", ne-a spus Adriana Ciornei. Am considerat necesar să remarcăm reacţia caritabilă a cititorilor noştri, care, fie i-au dus personal anumite bunuri, fie le-au lăsat anumitor instituţii din Baia Mare, pentru ca, în final, acestea să ajungă la destinaţie. Poate nu de fiecare dată materialele de presă ce prezintă cazuri sociale deosebite se lasă cu ecouri de acest gen, însă acesta a fost unul care nu i-a lăsat indiferenţi pe unii din concetăţenii noştri. De asemenea, trebuie amintit şi faptul că familia Varga, cea care a recurs la a o primi pe femeia cu cei trei copii sub propriul acoperiş, este într-o situaţie foarte dificilă, însă, până acum, cadourile au ocolit-o. Poate cei care doresc să facă acte de caritate faţă de familiile sărace, vor avea în vedere şi acest aspect.
marți, 18 decembrie 2007
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
SERVUS!imi place acest articol :)
buna! am ajuns sa ne bucuram de normalitate. nimic nu e mai placut decat sa vezi ca semenii reactioneaza pentru ajutorarea celor din jur, aflati in situatii dificile. iar acum, de sarbatori, cu atat mai mult.
Trimiteți un comentariu