marți, 9 septembrie 2008

20 de mii de vizitatori

Ieri am reuşit să adun 20 de mii de vizitatori pe acest blog. În 20 de luni. E mult, e puţin, rămâne să aprecieze fiecare. Măcar prin comparaţie cu alte bloguri din Maramureş sau ziare on line. Luna aceasta, media zilnică a fost de 122 vizite, cu 70 numărate o singură dată. Iar peakul a fost de 125 vizitatori luati odata. Ca reper, vă spun doar că traficul este peste acela al unor săptămânale, lansate pe net cu mai mulţi ani înaintea acestui blog. Şi, oricum, e greu să compari munca unei echipe de oameni, cu sute de milioane investite pentru facerea unui ziar, cu aceea a conţinutului unui singur blog. Însă, cititorii aleg. Merg pe segmente de nişă şi îşi creează fiecare o ţintă a ceea ce doreşte să citească zilnic. Pentru amatorii de statistici, am date interesante. Cei mai mulţi vizitatori au venit de pe google şi google images, iar apoi, de pe maramureseni.ro şi strilocale.ro. La linkurile locale, pe primele trei locuri sunt emaramures, baia mare in efect si mircea crisan. În total, au fost aproape 8 mii vizitatori unici (număraţi o singură dată în aceste 20 de luni), cei mai mulţi din România (7 mii). Urmează Moldova, Italia, Germania. Top colours: evident, 32 de biţi, majoritatea, însă am avut şi cu 8 biţi şi chiar cu... 1 bit. Incredibil. Mai există aşa ceva. Topul căutărilor: ciprian dragos. Asa cum se intampla cu blogurile personale, s-a mers pe nume. Pe doi, foarte interesant, detectivul de presa, apoi, gazzetarul, iar pe patru, de asemenea interesant, mugur vasiliu. Dintre cele mai ciudate căutări google, cu trimitere către blogul ăsta vă dau câteva: cleptomanie, acordul vecinilor, prinţul ghica sau invenţii româneşti. Cele mai căutate articole au fost în ordine: escavator în parcul naţional munţii rodnei, liniuţele morţii şi învârtita ansamblului transilvania în jurul sărbătorii castanelor. Alte statistici interesante arată date despre utilizatori. Cei mai mulţi folosesc internet explorer (60%), urmaţi de cei care prefera mozilla (33%). La căutări google rupe tot, cu 98,8%. Dacă vă place, vă mai aştept.

4 comentarii:

Anonim spunea...

fi-ţ-ar ruşine. amu cand fac pauza ma presezi sa mai public cateceva, dupa ce ca mi-ai tras un ptic de reclamă aci :)

Anonim spunea...

mare reclama ti-am facut... dar astea-s datele. si lasa, ca sub presiune e mai bine. creste resposabilitatea. :)

Anonim spunea...

E o paine de mancat pe seama puscariei, nu?
Dar ATENTIE!

Anonim spunea...

asa e. azi a inceput sa ma doara splina. mi-a zis un prieten ca asa incepe... si chiar vorbesc serios.