miercuri, 17 septembrie 2008

dumnezeii inchisorii

Mai mulţi deţinuţi ai Penitenciarului Baia Mare aduc acuze grave angajaţilor instituţiei. Comportamentul abuziv al cadrelor a dus la încălcarea drepturilor unora dintre cei închişi. Adresându-se justiţiei, aceştia au avut câştig de cauză, instanţa obligând conducerea Penitenciarului să îndrepte erorile comise. Probabil, deşi constatate de instanţă, abuzurile cadrelor vor rămâne fără urmări, chiar dacă unele dintre acestea au recurs chiar la a pretinde bani pentru a acorda deţinuţilor drepturile consfinţite de lege.

După demiterea directorului Penitenciarului Baia Mare, Vasile Chiorean, ne este dat să aflăm tot mai multe amănunte interesante legate de activitatea sa în cadrul instituţiei, pe perioada în care a asigurat interimatul acesteia. Acum, că Vasile Chiorean nu mai este omul numărul unu al puşcăriei băimărene, deţinuţii se simt mult mai puţin reţinuţi în a discuta cu presa şi a ne relata aspecte privind comportamentul unora dintre cadre. Directoratul lui Chiorean a durat mai puţin de un an, dar efectele sale se vor face resimţite mult timp de acum încolo. Pornind de la modul defectuos în care a înţeles a se îngriji de Penitenciar, transformându-l într-un jeg, aşa cum l-a caracterizat şi Ioan Băla, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din România (ANP), şi terminând cu permisivitatea acordată cadrelor (pe care le-a scăpat de sub control), Chiorean a dat dovada unei lipse crase de profesionalism, refuzând a lua măsurile care se impuneau, în faţa ilegalităţilor comise de unii deţinuţi sau angajaţi. Aceste ilegalităţi s-au lăsat cu procese. Multe. Unele dintre ele au fost câştigate, iar acum conducerea Penitenciarului trebuie să repare prejudiciile produse. Un caz concret este acela al sistemului despărţitor aflat la sectorul vizite. Adresându-se judecătorului delegat, pe care l-a sesizat cu privire la faptul că sistemul despărţitor nu este prevăzut nicăieri în lege, un deţinut a obţinut o sentinţă definitivă. Aceasta obligă conducerea Penitenciarului să dispună înlăturarea mesei respective. Deşi sentinţa i-a fost comunicată, Vasile Chiorean nu a recunoscut-o, declarând că ea nu există şi că nu e obligat să schimbe nimic la sectorul vizite. A fost contrazis de deţinuţi, de actualul director şi de directorul ANP. Un alt proces priveşte nerespectarea legii de către unele cadre, care au refuzat mai multor deţinuţi acordarea zilelor câştig pentru munca prestată în timpul cât s-au aflat după gratii. Săptămâna trecută, Cornel Sabou a obţinut o sentinţă definitivă legată de zilele câştig pe care unii angajaţi ai Penitenciarului au refuzat să i le acorde.

Academia lui Chiorean

Începând cu luna februarie, 2008, Sabou a avut o activitate permanentă în cadrul Clubului, prestând diverse activităţi. A realizat, alături de câţiva colegi de detenţie, revista penitenciarului şi emisiuni periodice de radio. Săptămânal, el a solicitat comisiei de muncă a închisorii să îi calculeze zilele prestate la Club, pentru a i se deduce din pedeapsă, aşa cum prevede legea. A fost amânat mereu, invocându-se faptul că el… publică articole pe blog. Ceea ce era adevărat. Însă Sabou a continuat să scrie articole postate pe internet, în speranţa că într-o zi va avea câştig de cauză în lupta cu sistemul condus de Chiorean. „Cele trei persoane care s-au opus calculării zilelor câştig au fost Ligia Petruţ, Gabriel Şimon şi Vasile Chiorean. După mai bine de 100 de zile calendaristice în care am lucrat la Club, am refuzat să mai ies la muncă, în ciuda insistenţelor subcomisarului Ligia Petruţ”, declară Sabou. A fost momentul în care ziaristul s-a hotărât să scrie o carte. A cărei editare ulterioară i-ar fi putut aduce zile câştig. Aflând de ideea lui Sabou, Chiorean a decretat o inepţie mare cât chipiul lui de comisar şef. Respectiv, nu va recunoaşte lucrările de nici un fel, decât dacă ele vor avea avizul Academiei Române. Incredibil cine vorbea despre Academia Română. Asta pe lângă faptul că decizia emisă de directorul Chiorean nu avea nici un suport real.

„S-ar interpreta că i-am dat mită”

Tracasat de angajaţii personalului, Cornel Sabou s-a adresat justiţiei. Mai precis, judecătorului delegat, căruia i-a cerut reglementarea situaţiei sale. Asta se întâmpla în luna august. Nu au trecut decât câteva săptămâni şi judecătorul a dispus ca în contul lui Sabou să fie calculate zilele câştig obţinute în urma lunilor în care a lucrat la Club. În jur de 30 de zile, ce vor fi deduse din pedeapsa ce i-a fost aplicată. În timpul documentării materialului, am aflat că Sabou nu este un caz izolat. Un alt coleg de-al său, o persoană cunoscută în Baia Mare (cu un caz mediatizat intens în cursul anului trecut), dar care doreşte să-şi păstreze anonimatul, a avut parte de un tratament similar din partea conducerii Penitenciarului. „Am lucrat la Club, timp de 11 luni, fără a avea vreo zi câştig. Explicaţia a fost că trebuie să am aprobarea judecătorului delegat, în acest sens. Dar ea exista de multă vreme. Însă nu s-a recunoscut. Directorul Chiorean mi-a spus că nu îmi poate calcula zilele câştig, pentru că s-ar interpreta că i-am dat mită. Am pierdut astfel, 30 – 40 de zile ce trebuie să mi se scadă din pedeapsă”, relatează respectivul deţinut. Un alt deţinut defavorizat a fost şi Teofil Luca, fost consilier local băimărean şi om de afaceri. El spune că a fost şantajat în cadrul Comisiei de Muncă de către un membru al acesteia, Ionel Cardoş, care i-ar fi cerut să renunţe la orice pretenţie pentru perioada în care a lucrat, pentru a-i fi recunoscute zilele câştig rezultate din munca pe care o va presta din acel moment. „Eram în şedinţa Comisiei, condusă de Ioan Chindriş. Cardoş mi-a cerut să renunţ la cele opt luni în care am lucrat, pentru a începe să-mi calculeze zilele câştig. Chindriş s-a arătat mirat de pretenţia sa, însă Cardoş a afirmat că în caz contrar, nu îmi dă nimic”, spune Teofil Luca. Acum, cazul Cornel Sabou reprezintă un precedent, iar Penitenciarul va trebui să plătească pentru abuzurile lui Chiorean & Co. Cei doi deţinuţi cu care am stat de vorbă şi, cu siguranţă, mulţi alţii, vor deschide procese similare conducerii Penitenciarului pentru a-şi putea căpăta drepturile. Vorbim aici de oameni care au de ispăşit o pedeapsă. Ei au greşit faţă de societate, e drept. Însă îi putem îndrepta comiţând alte ilegalităţi?

Cadre frustrate

„Ionel Cardoş e acuzat de foarte mulţi deţinuţi că pretinde bani pentru a scoate deţinuţi la muncă. Le-a pretins să renunţe la toate zilele câştigate. Pot da şi nume. Iştvan Şafar este un caz notoriu. A recunoscut că a dat 600 de euro pentru a fi repartizat la muncă. Acest Cardoş este şi singurul cadru care nu poartă uniformă, încălcând legea. Eu, când l-am văzut prima dată la Club, l-am confundat cu un deţinut şi am vrut să-i dau o mătură. Apoi mi s-a spus că el e şeful cadrelor din Penitenciar. Angajaţi ca şi Cardoş se cred dumnezei în închisoare. Şi fac ce vor. Pentru că se simt frustraţi în viaţa de dincolo.” – Cornel Sabou

Urmează ancheta administrativă

„Deţinuţii respectivi au participat la un program educaţional Activ Club, întocmit de ofiţerul educator Ligia Petruţ, aprobat de directorul de la acea dată al Penitenciarului. Situaţia persoanelor respective nu s-a discutat în comisia de Selecţionare de Muncă, aceasta fiind singura în măsură să avizeze pozitiv folosirea deţinuţilor la muncă. Vizavi de cazul Sabou, nu am comentarii de fond. Obligaţia mea legală e să pun în aplicare hotărârea judecătorului delegat. Voi declanşa o anchetă administrativă cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia deţinuţilor şi dacă s-a încălcat legea în acest caz.” – Horia Chiş, actualul director al Penitenciarului Baia Mare

7 comentarii:

Anonim spunea...

Gazetăraş, exagerezi cu articolul, le prea plângi de mila la deţinuti, sau poate vrei sa faci ceva pentru imbunătăţirea condiţiilor de detentie, gândindu-te la faptul ca poţi fi coleg de celula cu Sabou Cornel din aceeasi speţă rară? Dacă îl crezi pe Cornel nu e nici un pas pînă la a fi ca şi el!
Generalizezi prea mult când vorbesti de cadre si uiti ca noi avem grija sa dormi tu linistit, să nu-ti violeze sotia, sa nu fii talharit, copilul tau sa creasca in siguranţă, etc. Sau să înţeleg că nu doresti siguranţă?

cip spunea...

mai, vasile, io ti-am mai spus. lasa expresiile cu tenta, ca nu te tine sa le folosesti. tu ai grija sa nu fiu talharit? tu, care habar nu ai, asa zici tu, ca detinutii analfabeti preiau infractiuni din dosare cu an-uri? tu, care ai incalcat zilnic legea in penitenciar? tu, care nu esti in stare sa faci diferenta dintre o masa si un sistem despartitor? stiu ca esti nemultumit ca ai fost schimbat. e si normal. era o castana buna pentru tine. cu afacerile tale cu detinutii la munca pentru ics si igrec. tu imi spui mie ca locul meu e langa cornel? tu imi vorbesti de infractori?

Anonim spunea...

Nu sunt cine crezi tu. Greşeşti dacă faci ceva personal din conflictul pe care l-ai avut indirect cu ex directorul Penitenciarului Baia Mare şi de ce să nu o spunem pentru toti.
La ex locul tău de muncă, ai realizat o emisiune cu un anume ppl Teglaş, urmata de o sesizare a CNA care sanctioneaza postul cu pricina, tu luându-ţi partea ta. Orgoliu ranit si se iveste oportunitatea platirii politei prin demiterea directorului.
Să nu crezi că-l apar pe ex director, dar modul cum pui problema m-ă deranjeaza! Vezi de-ţi plateşte poliţele ca un bărbat!

cip spunea...

puţin mă interesează păreri anonime. raspund pentru a nu fi induşi în eroare cei care mai citesc pe aici. NU mă interesează cna-ul. i-am zis-o lui chiorean, am spus-o si pe axa. o repet aici. e o instituţie de tip securistic. doi şi un sfertul presei. trebuie desfiinţată. o ignor. în locul celor de la cinemar nici nu mă sinchiseam să mişc un deget. iar pentru informaţie, câteva rectificări:
1 - emisiunea nu a fost cu teglaş, ci cu petrovai. o mică diferenţă. teglaş fusese ceva mai înainte.
2 - nu mi-am luat partea. ci postul a făcut-o.
3 - e vorba de un avertisment, pentu că nu i-am cerut lui petrovai dovezi în ceea ce afirma. fals. nu s-a luat înregistrarea, pentru ca au făcut pe ei cei de la cinemar şi nici nu au verificat. l-am întrebat expres cum probează şi petrovai a răspuns că mai mulţi deţinuţi îl susţin. era vorba doar să îl întreb de probe, nu să întrerup emisiunea dacă nu le aduce.
4 - a mai fost o prostie mare cât china. că nu am audiat şi cealaltă parte, deşi trebuia să le ofer posibilitatea să se exprime celor incriminaţi de petrovai. mă înfundă râsul. deci nu am obligaţia, ci trebuie să le las opţiunea. era dreptul lor de care nu au uzitat. puteau suna la emisiune, că a fost în direct.

e aici linkul, pentru curioşi - http://www.cna.ro/Decizia-nr-587-din-3-iulie-2008.html

e un text mai mult decât penibil şi cna-ul se face singur de râs. eu nu difuzam niciodată textul, că nu are suport legal ceea ce pretind băieţii ăştia. îl contestam prima dată în instanţă, aşa cum îmi permite legea. până la emiterea unei hotărâri definitive şi irevocabile nu eram obligat, ca şi proprietar de post tv, să difuzez textul impus de cna. de abia aştept să mi se impute vreodată ceva pentru un motiv similar, să pot câştiga un proces. când greşesc şi mi se atrage atenţia, nu văd de ce nu aş admite. aici nu a fost cazul.

cât despre chiorean, să încheiem subiectul. mă enervează. am altele mai importante.

Anonim spunea...

La Penitenciarul din Baia Mare, în urmă cu 2 ani s-a produs o sinucidere a unui agent, în condiţii destul de suspecte. Poate o investigaţie gazetărească ar face cât de cât lumină şi am afla şi noi ce a fost acolo.

cip spunea...

o să fim răutăcioşi, o să ne răzbunăm pe cna-ul lui peşte prăjit, vasile o să ne facă isteţi, anonimul o să ne arate tavanul fără pereţii laterali şi patul în care doarme cornel. şi evident, o să ni se amintească de faptul că am stat la baza sinuciderii pentru ne acoperi o crimă oribilă pe care am comis-o.
redevenind serioşi: încercăm subiectul.

Anonim spunea...

cip o sa te intorci in locul din care nu trebuia sa iesi asa devreme sa vedem de ce tratatie o sa ai parte.Un infractor ca tine era de asteptat sa nu stea prea mult in libertate.