Iosif Ivaiszuk a fost unul dintre acei tineri nevinovaţi care au înfundat puşcăria pentru că cineva trebuia să intre şi acolo. La mijlocul secolului trecut, importantă nu erau faptele celor închişi, ci nu mărul celor aruncaţi în închisorile comuniste. Se întocmeau liste, se trasau directive, se organizau întreceri. Cele mai "silitoare" unităţi de Securitate din ţară erau premiate. O întrecere morbidă care a făcut zeci de mii de victime.
Fostul deţinut politic Iosif Ivaiszuk, originar din Nistru (Tăuţii Măgherăuşi), a trecut printr-o amară şi umilitoare experienţă în închisorile comuniste. Partea anchetei la Securitate este cea care l-a marcat cel mai mult. El ne-a descris în amănunt metodele folosite de comunişti pentru a-i face chiar şi pe cei nevinovaţi să recunoască faptele inventate de anchetatori. "Aşa ceva nu se poate uita. A fost prin 1961, aveam 18 – 19 ani. M-o băgat în puşcărie nevinovat. Nu mi-o spus nimeni nimic, au venit, m-o luat şi m-o dus la puşcărie. 'Ce-i baiu, ce ai făcut?' 'N-am făcut nimic.' 'Apoi de ce te-o adus?' 'De unde să ştiu io de ce m-o adus?' 'Trebuie să spui dumneata de ce m-ai adus.' 'Hai spune, ai fost în grădină la dumneata, acolo sus pă deal... ce ai făcut acolo?' 'Nu am făcut nimic.' 'Poi spune ce ai făcut.' 'Nu ştiu ce am făcut.' Am fost la şcoală, când m-o luat şi m-o dus la Securitate în Baia Mare, pe Scânteii. M-o întrebat ce cunoştinţe am despre armament? 'Domnule, nu am nicio cunoştinţă.' 'Hai spune, ai fost pârât, ce ai făcut?' 'N-am făcut nimic.' Apoi m-o luat la întrebări. 'Securistu care m-o interogat. Şereş Iosif o fo. Am gândit că poate m-a mai cruţa un pic, nu m-a ancheta, că aveam 19 ani, eram tare tânăr. De unde să ştiu eu ce vor ei să facă... am avut aici prieten, acuma e mort, l-au arestat, când m-au dus la Securitate m-au tot întrebat, 'hai spune cum o fost...' până la urmă o zis: 'îl cunoşti pe Polgar Iosif din Nistru?' O fost cel mai bun prieten. El o fost arestat primul. Pe vremea aceea, o avut ceva pistol şi cineva l-o pârât, unu a lui Pipoş de aici din Tăuţi. M-o întrebat iară ce cunoştinţe am despre armament. I-am spus că nu am nicio cunoştinţă. Anchetatorul o ieşit şi înainte de a ieşi o zis să mă gândesc. Vine înapoi: 'no te-ai gândit? Şi cum o fost, spune cum o fost'. Nu am avut ce să spun. A ieşit şi au intrat două matahale. N-o zis nimic, m-o luat la pumni. Am picat jos, m-o luat de acolo, m-o pus în scaun şi o ieşit afară. Anchetatorul o venit înapoi. Tot am fo 'frecat' la buză, cum m-au lovit. Apoi s-o uitat la mine: 'ce ai păţit?' Am văzut că se face că nu ştie. Am zis că am picat jos şi m-am lovit. 'No, de ce nu grijeşti? Ai grijă că aici se mai întâmplă.' Apoi m-am gândit că avea dreptate, trebuia să ai grijă că acolo nu ştiai când vii şi când ajungi acasă", ne relatează Ivaiszuk.
A cedat psihic
Văzând că nici cu bătaia nu îl pot convinge pe tânăr să recunoască, au recurs la măcinarea sa psihică. În final, acesta a cedat. "Bătăi am mai luat, multe, nu mi-o spus nici de ce mă bat, nici de ce m-au adus. Ultima dată o zis: 'spune drept ce ai vorbit acolo în grădină la dumneata cu Polgar Iosif şi cu Dudaş? Ştiu că aţi mâncat şi nuci.' Apoi eu am început să râd: 'de ce nu aţi spus de la început că aşa îi vorba, că spuneam imediat că am fost cu ei.' Le-am spus că îl ştiam pe Dudaş şi că el dorea să meargă în America, în alte ţări unde trăieşte liber şi să mă duc şi eu cu el. Eu nu aveam pentru ce să mă duc cu el pentru că eu eram sărac, orfan de tată, aveam fraţi mici, mama grijea de noi cu greu, nu am avut pentru ce să mă duc. Că îmi ajungea cât aveam. Pentru discuţia asta m-o luat la Securitate. Pe mine m-o interogat de mai multe ori, noaptea. Ziua, mă scoteau afară, mă duceau iar înăuntru şi mă tot întrebau. Încercau să vadă dacă spun aceeaşi poveste. Zice anchetatorul: 'dă-l dracului, no spune cum o fost atuncea, ai vrut să meri sau n-ai vrut să meri.' 'Domnule, nu am vrut să merg.' După atâta întrebat, m-am ambalat un pic, am dat un pumn în masă: 'scrieţi acolo că am vrut să mă duc şi am terminat discuţia!' 'Ioi ce frumos ai ştiut să spui'. O trecut acolo nu ştiu ce. În ziua aceea o fost ultima bătaie", ne relatează Ivaiszuk. Odată "recunoscută" fapta, bătaia devenea inutilă. Anchetatorii îşi puteau bifa încă o "realizare" în condică. "Apoi, m-o băgat la îngrăşat, că nu trebuia să fiu aşa slab pe când mă duceau la Tribunal. Două săptămâni mi-o dat mâncare multă, nu am ştiut de ce îmi dă atâta. Apoi m-o dus la Tribunal. Acolo l-am văzut pe Dudaş... era bătut rău. La proces, s-o ridicat şi o zis, domnu' judecător, vă rog să mă iertaţi că am fost obraznic, nu am fost bătut. Numa' aşa m-o pus să zic ăştia. Da' o fost bătut pentru că acolo nu puteai sta la Securitate fără să te bată. O făcut proces, la Baia Mare, două zile o ţinut procesul. O venit de la tribunalul Cluj. Şereş o zis că eu am vrut să strâng armele de la Ocolul Silvic şi să le împart la gaşcă. M-o condamnat la 6 ani temniţă grea pentru nedenunţare. După ce m-o condamnat m-o dus la Satu Mare", îşi aminteşte fostul deţinut politic.
Pe mâna "caraliilor"
În Penitenciarul din Satu Mare, Ivaiszuk a stat 4 luni, după care a fost dus la Jilava. O închisoare care i-a rămas în memorie sub forma unui labirint. Atât la propriu, cât şi la figurat. "La Jilava, m-o scos la curăţenie pe coridor. Era în formă de zig-zag. M-o dus caralii la curăţenie apoi m-am uitat înăuntru, într-o celulă, pe vizetă...erau nişte oameni acolo...ferească Dumnezeu!, slabi... cu cămaşă albă pe ei, unul s-a uitat la mine şi s-a speriat. Dacă mă vedea caraliul cela că mă uit, mă abţiguia un pic. Acolo nu m-o mai bătut, dar pe alţii i-am auzit. Afară nu se auzea, dar cine o fost acolo numai auzea: 'tulvai' şi auzeai cum dă. De la Jilava m-o dus în Delta Dunării. Acolo o fost cumva mai bine, adică Doamne feri de binele cela, da' pentru noi o fost mai bine pentru că am scăpat de bătăi. Acolo, cum am fost mai tânăr, eram buiac cu colegii. Ne jucam de-a luptele pe câmp. În două ore, cât era masa, făceam tot felul de figuri, caralii se uitau la noi. Caraliul zicea: măi o oră v-am lăsat să staţi şi aţi stat mai mult. Ceilalţi colegi puşcăriaşi ne-o lăsat să stăm la luptele alea, pentru că în timpul ăla ei s-o hodinit. Apoi s-o băgat la mălai şi o tras tare. La un pichet de lucru eram câte 3-400 de deţinuţi. Aveam dormitoare făcute afară, pe câmp, lângă Dunăre. Acolo, cum stăteam, nu aveam ce ascunde. Ne chema câteodată la corvoadă, venea şi zicea: no cine vre să vie, am nevoie de 4 băieţi. Io m-am prezentat totdeauna, duminica, noaptea, să treaca vremea. Mergeam, acolo era sala mare, magazia plină de şobolani, aranjam să fie pe stive, să nu ajungă şobolanii la mâncare şi apoi luam câte un pătrat de slănină, făceam gaură şi legam pe spate. Când intram în colonie caralii ne controlau, dar nu puneau mâna pe spate. Ştiau că nu puteam fura nimic. Când intram în colonie mă întrebau ceilalţi: de unde ai? 'Am furat de acolo.' 'Da cum nu te-o prins', să tot mirau ei. Dacă mă prindea...bătaie, da' cu aia eram obişnuit", ne spune Iosif Ivaiszuk. El a fost eliberat în 1964, o dată cu decretul emis de Gheorghe Gheorgiu Dej.
Poreclele anchetatorilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu