Procurorul General al României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – instituţii lipsite de autoritate
Atunci când magistraţii comit erori în aplicarea legii, este un semnal de alarmă. Dar când aceştia nu respectă deciziile instituţiilor superioare, cum ar fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Procurorul General al României, este foarte grav. Nu mai putem vorbi de erori, ci de încălcarea flagrantă a prevederilor legale. Pentru mulţi, aceasta duce la procese fără sfârşit, bani aruncaţi pe fereastră şi timp petrecut pe holurile instanţelor de judecată. Cine îi trage la răspundere pe magistraţii ce judecă în afara legii? Nimeni?
Cazul Eleonorei Covaciu este legat de o suprafaţă de teren de 25 de ari, din comuna Coroieni. Un petec de teren pentru care se judecă de ani buni cu o vecină. Un caz tipic pentru justiţia de după 1990. Ciudat este că tocmai un asemenea caz minor a născut o serie de soluţii de neînţeles, care adesea nu respectă litera legii, din partea instituţiilor statului ce au menirea de a veghea la înfăptuirea ei. Nu trebuie să fii specialist în drept pentru a înţelege cazul femeii. Titlul de proprietate şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind suficient de elocvente. În 1996, Covaciu a obţinut un titlu de proprietate pe suprafaţa respectivă, pe care a folosit-o până în 1999, când a început conflictul cu una dintre vecinele acesteia. Valeria Pşenişic a atacat în instanţă titlul respectiv, pretinzând că el trebuia emis pe o suprafaţă mai mică. Nu vom intra în detalii, ci vom aminti numai finalul – toate instanţele de judecată i-au dat câştig de cauză reclamantei, aceasta intrând în posesia lui. Astfel, Covaciu a apelat la procurorul general al României. După studierea dosarului şi a tuturor probelor depuse, el a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admiterea recursului în anulare. Dintre argumentele aduse în actul semnat de Ilie Botoş vom alege doar câteva: în procesul intentat Eleonorei Covaci, Valeria Pşenişic nu a avut un interes legitim (deci nu era o persoană îndreptăţită să ceară anularea titlului vecinei sale), ea nefăcând dovada faptului că terenul i-ar reveni de drept; de asemenea, fostul procuror general al României a constatat că "hotărârile judecătoreşti criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată, acestea sunt şi vădit netemeinice". Ce altceva s-ar mai putea adăuga? Până la urmă, în 2005, instanţa supremă a admis recursul procurorului general, casând toate sentinţele judecătoreşti care anulau titlul de proprietate şi trimiţând dosarul spre rejudecare primei instanţe, respectiv Judecătoriei Târgu Lăpuş.
De la şeful de post, la prim – procuror
De atunci şi până azi, Judecătoria Târgu Lăpuş nu a reuşit finalizarea dosarului. Evident, a îndrepta o eroare este mai greu. Însă, chiar şi după casarea hotărârilor judecătoreşti, Valeria Pşenişic (care, între timp, folosise terenul vecinei sale cu care se afla în litigiu) a refuzat să respecte titlul lui Covaciu şi a cultivat terenul. Pentru aceasta, s-a ales cu mai multe plângeri penale pentru infracţiunile de tulburare de posesie şi furt. Însă, începând cu şeful de post al Poliţiei din Coroieni (iată ce instituţii de prestigiu soluţionează dosarele penale!) şi terminând cu prim – procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, toate organele de cercetare penală au mers pe varianta clasicului NUP (neînceperea urmăririi penale). Nu a contat că titlul femeii este valabil, nu a contat că instanţa supremă a casat toate sentinţele anterioare, nu a contat că procurorul general a constatat tot soiul de ilegalităţi în soluţiile anterioare. Pur şi simplu, atât procurorii de la Târgu Lăpuş, cât şi cei din Baia Mare, au motivat că instanţele i-au dat câştig de cauză Valeriei Pşenişic. Probabil procurorul general şi Înalta Curte nu mai au autoritate în justiţia românească şi ar trebui să-şi înceteze activitatea. Bineînţeles, din poveste nu putea lipsi comisarul şef Ioan Isac, care, în calitate de şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului, după ce a fost sesizat de cazul respectiv, într-un răspuns adresat lui Covaciu, a preferat să elogieze munca subalternului de la Coroieni. Este inutil să mai precizăm că rezoluţiile procurorilor au fost atacate în instanţă, dar toate acţiunile au fost respinse. Referitor la acest caz am solicitat părerea unor avocaţi băimăreni. Fără excepţie, toţi au declarat că titlul din 1996 al Eleonorei Covaciu este valabil, atâta timp cât nu există o soluţie definitivă şi irevocabilă care să-l anuleze. Deocamdată, Judecătoria Târgu Lăpuş trebuie să finalizeze dosarul civil, referitor la suprafaţa de teren ce trebuie înscrisă în titlul de proprietate. Câte decenii va dura această complexă operaţiune, este greu de precizat. Până atunci, însă, Covaciu, cu titlul valabil, nu poate folosi terenul, acesta aflându-se în stăpânirea vecinei sale.
Codul de procedură civilă: art. 311 – Hotărârea casată nu are nicio putere.
Tovarăşii magistraţi
"Oamenii legii încalcă cu neruşinare prevederile constituţionale. În 2006 şi 2007, nu am beneficiat de terenul meu, fapt pentru care m-am adresat Poliţiei şi Parchetului. Aceste instituţii mi-au răspuns că până există un proces pe rol, nu se pot pronunţa. Că trebuie stabilit cine e proprietarul. Însă nu există decât un singur titlu de proprietate, şi acela îmi aparţine. Am ajuns şi în instanţă, însă pentru tovarăşii judecători, casarea sentinţelor de către Înalta Curte nu reprezintă relevanţă sub aspect penal. Îi întreb pe tovarăşii judecători şi procurori: cine are dreptul de a anula un titlu de proprietate? Pentru că al meu este valabil." – Eleonora Covaci
Articol promovat de stirilocale.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu