În ultimii ani, Baia Mare s-a remarcat printr-o explozie a numărului de maşini. Nu numai de serie, dar şi vehicule puternice, cu mulţi cai putere în motoare. În timp, a apărut o "elită" a celor cu maşini de viteză. În special copii de bani gata, al căror gând este să aibă cea mai tare maşină din oraş. Este un cerc restrâns în care se intră greu. Criteriul fiind acela al cailor putere. Foarte frecvent, tinerii care au astfel de bolizi se întrec pe străzile oraşului. În special după lăsarea întunericului. Traficul este mai redus, iar vigilenţa Poliţiei atinge cote minime. Fiecare este dornic să-şi etaleze ceea ce are în faţa celorlalţi. Cu maşini standard sau modificate, "clubul" băieţilor de bani gata trece la acţiune. Se alege o locaţie în care drumul este ca în palmă şi drept pe o porţiune de câteva sute de metri sau un kilometru şi se dă bice. "Liniuţa" este un concept simplu, care presupune o întrecere între două maşini, ce pornesc din acelaşi loc, spre o destinaţie prestabilită. Uneori aceste curse nebune fac victime atât în rândul concurenţilor, cât şi în cel al "spectatorilor" veniţi să asiste la întreceri. Lipsa de experienţă a şoferilor şi reacţia maşinilor în anumite momente duc la imposibilitatea controlării bolizilor. Aceste curse, prohibite de lege sub sancţiunea amenzii sau închisorii, au loc de câteva ori pe săptămână, în câteva zone ale oraşului, pe artere principale. Alături de maşini, curse de viteză au loc şi între motociclişti, zgomotul acestora fiind unul uşor de recunoscut. Însă până acum, după câţiva ani la rând de curse ilegale organizate în Baia Mare, Poliţia s-a arătat incapabilă să identifice măcar un caz concret. Zgomotul motoarelor turate la maxim deranjează locuitorii din blocurile aflate în apropierea locurilor de desfăşurare a "liniuţelor". S-au făcut numeroase sesizări, însă... pauză. Lipsa de reacţie a oamenilor legii dă de gândit. Mulţi îşi pun întrebări referitoare la atitudinea Poliţiei. Este vorba de pasivitate dată de indiferenţă, de lipsă de date care să ducă la soluţii eficiente pentru stoparea acestui fenomen sau de complicitatea unor purtători de chipiu cu aceşti băieţi de bani gata? Mizând pe buna credinţă a oamenilor legii, am acceptat varianta lipsei de informaţii referitoare la aceste curse. Însă datele pe care noi am reuşit să le strângem în doar câteva zile sunt mai mult decât suficiente pentru a surprinde "la lucru" câteva din maşinile de curse ilegale din Baia Mare. De aceea ne întrebăm ce au făcut oamenii comisarului şef Ioan Isac până acum.
În cursul documentării noastre, am stat de vorbă cu zeci de persoane, pornind de la simpli cetăţeni, care ştiu despre aceste curse doar faptul că îi trezesc din somn, şi încheind cu şoferi profesionişti. Cu toţii s-au arătat indignaţi de "liniuţele" ilegale din oraş şi de indiferenţa Poliţiei faţă de acest fenomen. De asemenea, ne-am format o idee generală despre ceea ce înseamnă cursele ilegale în Baia Mare şi aşa – zisul club al băieţilor cu motoare tari. Destinaţiile favorite pentru "liniuţe" sunt zona bd-ului Idependenţei (toată artera, de la Universitate, la Metro) şi bd. Unirii (la ieşirea din oraş, spre Italsofa). Aici, în general de trei – patru ori pe săptămână, au loc întreceri ilegale. Orele variază între 10 seara şi 2 noaptea. Concurează atât maşini, cât şi motociclete. Uneori, între curse, concurenţii îşi testează maşinile, forţând motoarele până la limită. Drumul este perfect pentru atingerea unor viteze mari, ce trec adesea de 200 km/h, el fiind întins pe o porţiune de câţiva km. Pe bd. Independenţei, plecările au loc din intersecţii (cele mai multe de la Podul Decebal, înspre ieşirea din localitate) sau din zona Habitex spre oraş. Cei care locuiesc în apropierea acestor locaţii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că sunt treziţi din somn de zgomotul excesiv al motoarelor. "Curse de acest gen au loc de câteva ori pe săptămână. Deranjează, pentru că noaptea, când ar trebui să fie linişte, şi lumea se odihneşte, ei turează la maxim maşinile. Nu numai eu sunt deranjat de asta, ci toţi cei care stau în blocurile astea", ne-a spus un locuitor dintr-un bloc turn învecinat Podului Decebal. Pe bd. Unirii, zgomotul nu afectează atât de tare, zona Italsofa aflându-se la o distanţă mai mare de blocurile de locuit. Însă, feriţi de ochii "indiscreţilor", băieţii pasionaţi de curse se strâng ca la circ pentru a asista la întrecerile colegilor de gaşcă. Un băimărean ce a luat parte la o astfel de cursă, ca şi concurent, ne-a povestit că aceasta este zona unde se întrec atât cei din clubul băieţilor de bani gata, cât şi cei ce se întâlnesc întâmplător la o discuţie şi doresc să-şi etaleze forţa propriilor maşini. "Am făcut o liniuţă până la calea ferată. Dar se poate şi de la calea ferată, mai departe. Aici vin şi cei cu maşini scumpe şi cei care şi-au modificat motorul sau cutia de viteze şi doresc să-şi încerce maşina. În general, cursele astea nu se fac pe bani, ci pentru a-şi demonstra unul altuia că au maşini mai tari", ne-a spus băimăreanul respectiv. Tot legat de cursele de la Italsofa, un taximetrist ne-a relatat că într-o noapte a trecut prin zona respectivă, dar a trebuit să se întoarcă din drum, pentru că tocmai avea loc o întrecere. "I-am văzut adunaţi în zona Jandarmeriei, când am trecut pe acolo. Când m-am apropiat, s-au uitat lung la mine şi m-am întors", a declarat taximetristul.
Celelalte zone ale oraşului unde au loc astfel de curse sunt bd. Bucureşti sau str. 22 Decembrie (chiar înaintea sediului IJP Maramureş). Pe bd. Bucureşti, întrecerile de maşini au loc sporadic, aici predominând cursele de motociclete. În special în perioada sezonului cald, acestea au loc aproape în fiecare seară. Locuitorii cu geamuri la stradă sunt deranjaţi de zgomotul puternic al motocicletelor şi se arată nemulţumiţi de atitudinea pasivă a Poliţiei. "Sigur că se fac curse, noaptea. Pe la 11 – 12 noaptea. Vin cu motocicletele până aici, la 'turnul lui Anghel', cum se spune, fac curba şi pornesc înapoi, în sus. Sunt câte două – trei motociclete, care fac raliu. Acum s-au mai rărit, că a dat frigul, dar cum vine puţin căldura, una – într-una fac concurs. Eu îi aud perfect, stau chiar pe colţ, la etajul 4. Când se întorc, turează la maxim. Numai urlă motoarele alea, cu mai multe pistoane. Toată vara a fost aşa. Am venit din 'străineză' cu motocicleta şi cine mi-s eu! Sunt mai mulţi dintr-ăştia şi fac raliu. Poliţia? Nu bagă de seamă. Nepăsare", ne-a relatat unul dintre cei care locuieşte vizavi de blocul Semilună. Alţii îşi pun întrebări despre modul în care poliţiştii îşi fac treaba în timpul nopţii. "E gălăgie, vin cu maşini şi motociclete. Ambalează motoarele, vin în sus, merg în jos... Aşa, vreo 3 – 4 curse. Până reuşesc să adorm e mai greu, că se aude tare. După ora 10 seara nu mai există Poliţie. În primul rând, poliţiştii nu-şi fac datoria. Nu-i interesează. Pentru că dacă şi-ar face-o, n-ar mai fi atâtea minuni, cu gălăgia asta. Iar apoi, s-ar elimina accidentele. Cred că se înţeleg. Când au ăştia concursurile, ei merg în altă zonă a oraşului, ca să nu-i vadă. Poate ei sunt în ceva bar, la o cafea. Cei care fac curse pun în pericol atât viaţa lor, cât şi a altora. Mergi regulamentar şi vin alţii care dau peste tine. Eu cred că ăstora, care au prea multă adrenalină, le lipseşte ceva din cap", a spus un locuitor de pe str. Gării. Cât despre baruri, nu putem să-i contrazicem pe cei care afirmă că pe timpul nopţii patrulele de poliţie au obiceiul să se mai oprească la una mică, în timp ce sunt în misiune. În repetate rânduri, i-am remarcat chiar noi pe poliţişti, petrecându-şi noaptea la magazinele non-stop aflate vizavi de magazinul Artima. Evident că Semiluna este prea departe pentru ca aceştia să remarce motocicletele.
De la băieţii de bani gata, la găştile de cartier
Cursele de maşini pot fi catalogate în trei categorii. Din prima fac parte băieţii de bani gata, care se întrec pentru a-şi etala caii putere. "Se întâlnesc la Oază. De obicei au maşini scumpe, însă cu motorizări din fabrică. După ce îşi modifică ceva la maşină, îşi mai pun un filtru sau o tobă de eşapament, şi ies în oraş să le arate şi celorlalţi ce le poate motorul. Din păcate, sunt lipsiţi de experienţă, iar unii dintre ei nu au calităţi deosebite la volan", ne-a declarat unul dintre băimărenii care cunoaşte destul de bine ceea ce se întâmplă între pasionaţii de motoare din Baia Mare. În a doua categorie i-am putea încadra pe cei care, după câteva sticle de vin sau bere prin cârciumile oraşului, ajung să-şi laude maşinile. Nu sunt împătimiţi după curse stradale, însă pentru a demonstra că maşina sa e mai tare decât a celuilalt, o pun repede de o "liniuţă". Unele din întrecerile de acest gen au la bază pariuri pe bani. Însă nu e nevoie să se pornească din bar. Multe discuţii încep în rândul "găştilor" de cartier. Fiecare se laudă cu maşina pe care o are sau căreia i-a mai făcut o mică modificare la motor. De regulă, întrecerile respective sunt făcute cu maşini de serie, a căror performanţă nu este viteza. Al treilea tip de curse, unul foarte des întâlnit (chiar în timpul zilei), le cuprinde pe cele care iau naştere accidental. O maşină aflată în trafic este depăşită de alta. Şoferul se simte atins în orgoliu şi îi dă bice. Celălalt reacţionează şi amândoi înţeleg tacit să se întreacă. La prima intersecţie, dacă spaţiul permite, se opresc şi improvizează o "liniuţă".
Maşini care iau parte la curse
Mitsubishi Evolution VIII – are nu mărul MM... ROT, cutie de viteze modificată, dotare standard 280 CP
BMW 645, argintiu – dotare standard 250 sau 360 CP, fără modificări majore
Mazda RX7 – dotare standard peste 200 CP, model mai vechi; proprietarul a deţinut una asemănătoare al cărei motor l-a distrus în urma unei piruete pe loc (s-a distrus baia de ulei)
Seat Leon, galben – uşor de recunoscut, după setul de "neoane" ataşate pe şasiu, dotare standard ce poate depăşi 200 CP; proprietarul a avut şi un Seat roşu, pe care un apropiat l-a izbit de un stâlp de beton, după ce a evitat un pieton aflat în apropierea Restaurantului OJT
Maşinile implicate în ultimul accident, soldat cu doi morţi:
Opel Calibra, alb, model mai vechi – dotare standard 116 CP
Citroen AX, culoare roşiatică (nuanţe de portocaliu), model mai vechi – dotare standard 45 – 60 CP; probabil, cu motor modificat
Aproape toate modelele suportă modificări la motor (chip tuning) şi este de aşteptat ca unele din maşinile ce concurează ilegal pe străzile din Baia Mare să aibă motorizări cuprinse între 200 şi 400 CP. Însă pentru astfel de "rachete" trebuie şoferi pe măsură. Din păcate nu întotdeauna se poate spune asta despre cei care le conduc, lipsa de experienţă şi viteza excesivă ducând la accidente mortale.
Intersecţia morţii
În vara anului trecut, un grav accident de circulaţie petrecut pe străzile din Baia Mare a curmat vieţile a cinci tineri. Un autoturism Volkswagen Golf II, în care se aflau şase tineri, a rulat cu viteză excesivă pe bd. Independenţei. Şoferul şi ceilalţi pasageri se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor. La un moment dat, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a intrat într-un stâlp aflat pe spaţiul verde al intersecţiei de la Bulcă. Cinci tineri au decedat instantaneu, al şaselea pasager fiind internat la spital în stare gravă. De abia a trecut anul, că în acelaşi loc, un alt accident a ucis doi tineri. Două maşini făceau o "liniuţă" pe bd. Independenţei. Una dintre acestea a izbit în plin doi tineri aflaţi pe spaţiul verde, în timp ce filmau întrecerea. Unul a decedat instantaneu, iar celălalt, la spital. Printre taximetrişti se vorbeşte că la momentul impactului, maşina ar fi avut în jur de 180 km la oră, iar una dintre victime ar fi fost proiectată 37 de m. Se pare că datele respective sunt foarte aproape de realitate, reprezentanţi ai Poliţiei declarându-ne că victimele au fost proiectate la o distanţă de peste 35 de m. Din datele pe care le-am obţinut în cursul săptămânii trecute, reiese că pe partea dreaptă, în apropierea locului accidentului s-ar fi aflat o maşină timp "rabă". În încercarea de a o evita, maşina din dreapta, a luat-o înspre axul drumului. Maşina cealaltă, având banda "îngustată", a luat stânga, după care a intrat în balans şi s-a îndreptat spre grupul de tineri care urmăreau cursa. Cele două maşini care au concurat au fost un Opel Calibra alb şi un Citroen AX roşu, ambele modele mai vechi.
Enervantele motociclete
"Sunt vreo trei motociclete care pornesc din intersecţie. Merg până mai încolo şi se întorc. Aşa, pe la 11 – 12 noaptea. Câteodată pe la 1 sau 2, dimineaţa. Evident că ne deranjează, cum să nu? Fac gălăgie mare şi ne trezesc din somn. Pe perioada verii, a trebuit să ţinem geamurile deschise, din cauza căldurii, dar nu am putut dormi, pentru că făceau ăştia concursuri." – administratorul unui bloc din zona Semilună
"Între 1 şi 2 noaptea, cam de vreo 3 ori pe săptămână, se aud motociclete. Eu stau pe Cuza Vodă, dar zgomotul e destul de puternic. Vin în special tineri, care tot freacă motoarele până îţi vine acru. Normal că mă deranjează, că se aude foarte bine. Şi nu numai pe mine, pe toţi care stăm aici. Ce telefon la poliţie? Să fim serioşi. Eu îs lămurit şi cu poliţia. Am avut o bicicletă şi cineva a furat roata din spate. Am aflat cine este şi am anunţat poliţia. Cel cu care am vorbit, mi-a spus să-i las, că au ei treburi mai importante. Ce să mai zic?" – un locuitor din zona Semilună.
" Seara, aşa, se mai aude zgomot de motociclete şi maşini mici. Cam de trei – patru ori pe săptămână. Ce să anunţăm poliţia, că patrulele nu vin niciodată" – un locuitor din zona bd. Decebal
"Pe aici vin mulţi cu motocicletele. I-am văzut o dată, când erau şi gardieni în preajmă. I-am întrebat de ce nu le atrag atenţia. Au ridicat din umeri. Nu ştiu de ce nu intervine nimeni. Poate că le e frică de ei" - un locuitor din zona bd. Decebal
Mai multe, într-un articol semnat de Ciprian Dragoş şi Nicolae Teremtuş
17 comentarii:
incercati sa publicati ceva despre ce nu aveti habar.. sa va fie rusine .. credeti ca sunteti mai interesant daca scrieti numai baliverne ? nici macar 5% din ce scrieti voi aici nu este adevarat. Rusine !!
eu m-am obisnuit cu felu vostru de oameni. din pacate voi nu avetzi nici un fel de cunostinte tehnice dar sunteti capabili sa datzi detalii precise despre orice lucru , in orice domeniu. si evident ca 90% din oameni si cred ce mizerii scrieti voi...
stiinta cailor putere este una destul de precisa. unii "copii de bani gata" lucreaza si chiar au 30+ de ani.
nu se face diferenta din pacate intre pasionat de masini si copil cu figuri in cap.
in strainatate acest fenomen este mult mai dezvoltat....atat doar ca acolo existe piste special amenajate si circuite unde oamenii pot sa mearga cu masinile sa zicem 'sportiv'
romanu se descurca cum poate....improvizeaza...asa suntem cu totzii...doar ca fiecare dintre noi in alt domeniu....
cred ca ar trebui sa va revizuitzi atitudinea...nu mi se pare corect sa imi bat pula de oricine fara sa fiu corect informat cu privire la ce a facut. nu mi se pare nimic mai urat decat sa fii acuzat pe nedrept si sa se vorbeasca despre tine lucruri de care nici macar nu ai auzit, d-apoi sa le faci...
va strange caşcheta, baieţi? voi de unde ştiţi că nu e adevărat? e ultima postare cu cuvinte obscene pe care o admit.
hai ma, ma lasi? bazaconii peste bazaconii !
ar fi cateva chestii de subliniat.
1. habar nu ai ce ai scris acolo. De obicei cand scrii asemenea lucruri tre buie sa analizezi situatia OBIECTIV,nu subiectiv, asa cum ai facut-o.
2. Ce incerci tu sa faci este sa ai ceva trafic, datorita faptului ca stii ca acest subiect aduce automat vizite.
3.Cand scrii ceva trebuie sa fi sigur ca ai luat toate detaliile la cunostinta si sa analizezi bine situatia.sa vezi daca ceea ce scrii tu acolo este adevarat in totalitate. Ce ai facut tu este dezinformare ,sau mai bine zis, pros-informare.
ai mentionat cateva masini. habar nu ai despre detaliile tehnice si te bagi in ale tuning-ului si liniutelor. oare chiar stii ce au sub capota masinile respective?
data viitoare cand scrii despre un subiect sa ai grija sa fi informat si sa nu aberezi.
Nu scriem doar de dragul de a scrie!!!!
E drept ca sunt si copii care habar n-au si practica acest sport sa-i zic asa. Dar sunt si pasionati care stiu ce fac. Asa ca nu bagati pe toata lumea in aceasi oala.
Apropo, interviurile erau luate cui? Let me guess... persoane cu varsta peste 60 ani? Aia se plang si ca le sufla vantu prea tare la etaju 4, hai sa fim seriosi. De descrierea masinilor nu mai zic, am ras pe cinste.
In fine. Eu zic totusi sa va abineti de la chestii de genu...
ESTI JENANT , VREI SA TE AFIRMI .... IMI VINE SA VOMIT CIND ITI CITESC TEXTELE
daca nu te pricepi la partea tehnica , de ce te dai cu parerea , si un pusti de 14 ani stie mai multe despre masini , de ce nu scri despre agricultura ? aaa nici aia nu sti ... sa scri despre un subiect trebuie sa fi documentat tehnic , Am o intrebare , inafara de a vorbi aberatii , te pricepi la ceva ? Stiu ... nu esti bun de nimic
ceee?
BMW 645, argintiu – dotare standard 250 sau 360 CP, fără modificări majore.
pai ori e 250 ori e 360, e diferenta mare, bre.
m`ai dezamagit cu articolul asta, ma face sa cred ca toate sunt la fel de "documentate"..:) presa moroseneasca.:)
ba trage apa pa tine !!!esti ca ghetu !un singur lucru lam apreciat categoria copiilor cu bani de la oaza....care nu se au cu volanu MM...ROT ;))
Tiganisme,tipic romanesc.
BMW 645 are 333 de cai din fabrica imbecilule! Evo ROT, are cutia de fabrica insa tu esti foarte prost si crezi ca BOV-ul e de la cutie. Stai jos, 4! Mi-ar fii rusine sa ies din casa in locul tau. Te rog sa nu faci niciodata copii. Poate ies la fel de retardati ca tine.
auzi vezi ca ala e evo IX, nu VIII "cunoscatorule",dar cand il vezi in oras sa te uiti mai bine ca scrie pe el acum, asa sa nu mai faci confuzii :))
Ai avut radar sa sti ca trecea cu 200Km la ora ? Ce ma distrati voi cu "aproximarile" voastre. Aproximat inseamna sa fi pe aproape dar in cazul tau esti departe....Sunt ferm convins ca autorul este un om care este dernjat de sunetul pe care il produc masinile respective. Recunosc ca o masina modificata face galagie si poate deranja pe cei cu urechea mai sensibila si cu probleme de somn. Dar mi se pare de kkt articolul si denota o cota mare de frustrare pe care o are autorul...
Bonjorno, cipriandragos.blogspot.com!
[url=http://cialishols.pun.pl/ ]Comprare cialis [/url] [url=http://viagratetb.pun.pl/ ]Comprare viagra [/url] [url=http://cialisiall.pun.pl/ ]Acquisto cialis [/url] [url=http://viagraradj.pun.pl/ ]Comprare viagra in Italia[/url] [url=http://cialisantr.pun.pl/ ]Compra cialis [/url] [url=http://viagrarier.pun.pl/ ]Vendita viagra online[/url]
can you buy xanax online xanax and high blood pressure - xanax 773
Fratilor,asta n-a vazut acel Camaro Galben sau rx-8 portocaliu,nu?SI apropo,exista oameni experimentati care practica astfel de activitati,chiar oameni de peste 40 de ani,care au fost soferi toata viata...
Trimiteți un comentariu