Teodor Coman, preşedintele Judecătoriei Dragomireşti este tot mai contestat. Un grup de localnici s-a adunat în faţa instituţiei pe Coman care o conduce, în semn de protest faţă de modul în care Coman soluţionează anumite dosare. Oamenii îl acuză pe magistrat de legături dubioase cu primarii de pe Valea Izei şi de faptul că falsifică anumite acte prezente în dosarele aflate pe rol.
Preşedintele Judecătoriei Dragomireşti se află într-o situaţie delicată. După condamnarea unei localnice din Sălişte, pentru smulgerea a trei ţăruşi bătuţi în pământ de executorul judecătoresc, au avut loc mai multe proteste stradale ale celor din zonă. Aceştia s-au solidarizat cu Marişca Chiş, la fel cum a făcut şi presa locală. Cu puţin timp înainte de a fi încarcerată, femeia a fost graţiată de preşedintele Traian Băsescu. Acum, judecătorul Teodor Coman a fost pus la zid de mai multe persoane nemulţumite de prestaţia sa ca magistrat. În cursul acestei săptămâni, localnicii din mai multe comune de pe Valea Izei s-au adunat la Dragomireşti, într-o acţiune de protest faţă de Teodor Coman. Aceştia îi aduc magistratului acuze grave vizavi de modul în care soluţionează dosarele aflate pe rol. Printre altele, Coman este acuzat de anumite legături cu primăriile localităţilor de pe Valea Izei, precum şi de soluţii date în favoarea unor apropiaţi ai săi. De asemenea, Coman este acuzat şi de fals în actele dosarelor aflate pe rol. „Aici este un concubinaj. O nelegalitate între primari şi acest judecător. Pe toată Valea Izei. Sunt mai multe acte pe care le-a solicitat de la o Primărie, iar acestea au alte date decât cele în care au fost emise. Schimbă datele”, a afirmat Lucreţia Micle, una dintre persoanele adunate în faţa Judecătoriei.
Protestatarii afirmă că pregătesc o deplasare în capitală, pentru a depune o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii. „Imediat după Paşti, un grup de 30 de persoane va pleca la CSM. Nu ne vom mişca de acolo. Şi vom arăta că şi noi avem forţă. Zece judecători dintr-ăştia compromit toate instituţiile de drept ale statului”, a mai spus Lucreţia Micle. De asemenea, oamenii aşteaptă un control din partea instituţiilor centrale ale statului. „Ministrul să vină să îl controleze pe domnul judecător”, a solicitat Ghergheli Chiş. „Să-l ţâpe hăt, că de 20 de ani o mâncat şi o băut bugăt”, a spus o localnică. În replică, magistratul spune că protestele oamenilor nu sunt îndreptăţite, el judecând corect cauzele aflate pe rol. „În special cer demiterea cei care sunt infractori şi care o pierdut procesele în instanţă. Consider că nu am greşit cu nimic în darea soluţiilor. Se observă o campanie dusă de cei care sunt certaţi cu legea, în spatele căreia sunt alte persoane interesate şi ar trebui să se ia atitudine în împotriva acestora”, a afirmat Coman. La rândul său, primarul din Dragomireşti spune că între el şi judecător nu există nicio legătură dintre cele sugerate de localnici. „Nu se referă cu nimic la Dragomireşti şi la Primăria din localitate. Este vorba despre o altă comună”, a declarat Vasile Iusco.
„Din anumite dosare s-au furat acte. Şi s-a judecat fără ele. Dar există, uitaţi! Avem copii după ele” - Ţiplea Ştefan
„Domnu’ judecător mi-a făcut două întabulări false. Umblu de zece ani în instanţe. Am observat că în toate dosarele, soluţiile sunt în favoarea partenerilor dânsului. Doresc să vină un control de la Bucureşti să se vadă ce se petrece în Judecătoria aceasta. Vorbeşte cu noi ca şi cu câinii. Ne scoate afară. Ne promite că ne amendează. Am avut patru dosare judecate de el, în care a dat dreptate părţii adverse. Am ajuns la Tribunal, unde mi s-a dat dreptate. Am cerut să fie recuzat, dar tot el a judecat şi după aceea.” - Mihai Petrehuş, Rozavlea
8 comentarii:
ala este magistrat de mita si tot ce solutioneaza ,solutioneaza dupa principii de economii de piata ;cine da mai mult ,acela are castig !
este si o bosoroaga inputita comunista stalinista ,ii ,,buget '' sai vezi obrazu,obraz de criminal si bull dog !
felicit oamenii,oamenii care din taxa lor platesc aceste naparci criminale dictatoare ca i se opun si sai ajute Dumnezeu sal scoata de unde cloceste or viu ori mort ,ca de asa om criminal ,bortos,scarbos nime nu are nevoie ,decat ai sai lingai !!
martie 11/2009 Ionel Timis .
FELICITARI DLE GAZETAR CA AICI PREZENTAT AMBELE PARTI DEMOSTRAND UN FT. BUN PROFISIONALISM JURNALISTIC CA NUMAI ASA SE FACE PRESA SI ASA ESTE SI OBLIGATIA -DATORIA JURNALISTICA SI DEMOCRATA !
IN ASA FEL SI AICI SE DOVEDESTE SPUSELE MINCINOASE ALE ACELUI BALIGAR COMUNIST STALINIST SI CORUPT PENTRUCA ACELA ESTE OMUL CARE A TRIMIS SI O FEMEIE LA PUSCARIE PENTRU CA ISI APARA CATEVA PALME DE PAMANT CEI APARTINE IAR HOTII SI CRIMINALII CE IL TIN GRAS CA PORCU ,LIBERI !
ALA NUI UN OM INIMOS NICI OM AI LEGILOR IN VIGOARE CI O TRAGEDIE PROMOVATA DE NISTE CLANURI COMUNISTE STALINISTE ,SOVINA SI AGRESIVA IN FATA COMUNITATILOR SI OAMENILOR DE RAND .
ASA CA SATENII MAI BINE SA IA O RANGA SI SA IO UMFLE DREPT IN KUR,SA NUI UITE NICI IN ALTE PARTI DACA NU MOARE SA NU MAI PUNA OAMENII CINSTITI SI GOSPODARI LA ZIDURI SI SA NU MAI LUPTE INPOTRIVA LOR !
Nereguli a facut si ca secretar in Salistea de Sus si ca judecator in Dragomiresti - acum fiind sustinut de oameni influenti si ajutat de bunul lui prieten avocat Balai Iacob (fostu sef al politiei Sighet,care a violat si aruncat de la etaj cu alti 2prieteni-Robu si Vaida -o tinara din oras-Silvia- care a si murit).Cum va explicati ca a mai fost dat in ziar si chemat la CSM ca sa consultat in a da un verdict cu un primar si nu a patit nimic ba mai mult a devenit seful cel mare la judecatoria Dragomiresti?Este sustinut de oameni cu functii mari de are tupeu si se poarta asa cu cei care ii platesc salariul enorm pe care il are (din inpozitele care ni se opresc)si ii sfideaza pe cei mici si cinstiti.
Din acest motiv am plecat din tara ca sa scapam, de "vaida, robu si balai iacob' criminalii din Sighet, care au facut mult rau la oamenii de treaba ai orasului! Nemernici. Investigati-i! Scoateti-i din posturi si luati-le banii, sa munceasca groparii socialismului utopic.
Dr. Lazin, UCLA
balai este acuma avocat in Sighet? Este adevarat/posibil? Dupa ce crima a facut cu fta aceea, au aruncat-o de la et. 10, tineti minte?
Sunt consateana cu Lucretia si pute gura a minciuni, deoarece spune numai neadevaruri. Judecatorul mi-a facut dreptate si a aplicat acesteai legea, ei si ceilalti mincinosi. Aceasta avocata falsa impreuna cu nepotii ei, vamesi mi-au luat in mod abuziv terenul si casa pe care le-am cumparat de la un colectivist. Individa s-a folosit de un titlu de propietate fals si a obtinut in mod dubios castig la tribunal. Sa-i fie rusine, ei si sustinatorilor!
In societatea noastra prea putini stiu sa faca deosebirea dintre adevar si minciuna.Azi minciuna sta cu regele si ziaristul la masa ca sa manipuleze la televizor si presa intreg poporul,fiind ;i creduli.
ulti comenteaza fara cap si documentare din ce li se arunca pe piata si risca sa devina gunoaie in fata adevarului si lumii intregi.Nu sunteti voi chemati sa dati verdicte altora atita timp cit sunteti meschini si nu respectati preceptele biblice.Asa sa va faca dreptate dupa cit de drept vorbiti si scrieti.NU PARTINESC PE NIMENIdar fiti mai realisti si cu bun simt.
http://lumerkoz.edu Hello good day http://riderx.info/members/Buy-Celebrex-Online.aspx zcogcontact http://www.sqlprof.com/members/Buy-Lamictal.aspx dabek http://talkingaboutwindows.com/members/Buy-Clarinex/default.aspx chairs http://www.ecometro.com/Community/members/Buy-Sertraline.aspx millavenue titlemy http://www.comicspace.com/cardizem/ mclean
Robu,Vaida si Balai DACA TOTI AU STIUT ADEVARUL DE CE NU AU FACUT SA PUTREZEASCA IN PUSCARIE? ASTA E ROMANIA CAND VOR MERGE LUCRURILE DUPA LEGI NU DUPA BANI? SILVIA RACHIS ERA VERISORA MEA DE A DOUA IMI PARE RAU CA NU AM CUNOSCUTO, VOI CRIMINALILOR SA ARDETI IN IADDDDD ACUM SUNTETI AVOCATI SI MAMA DRACU IDIOTILOR DEA DRACU TOT RAUL DIN LUME ASUPRA VOASTRA si in ziua de azi hartuiti femei sa va fie rusine nemernicilor
Trimiteți un comentariu