Într-o zi m-am întâlnit cu Titus Paşca la Select. L-am perceput aşa cum am citit la intare. Mi-a rămas în minte o singură expresie: în politică, dacă vreau să-ţi iau locul, vin cu scaunul lângă tine şi te tot împing până reuşesc. De atunci au trecut vreo cinci ani. Titus Paşca nu a reuşit să se mişte decât dintr-un partid într-altul. A fost un şters consilier judeţean, perindat sub mai multe culori politice. Catifeaua scaunului pe care a stat nu i-a adus un plus de valoare. Din contra. Ultimii ani l-au găsit blazat. Lipsit de esenţă. Ca o asimptotă ce tinde spre ceva dar nici el nu ştie bine ce. În toamna lui 2008, a candidat la Senat pe Baia Mare şi împrejurimi. A fost în nota cu care ne-a obişnuit. Doar renumele unui fost senator, cel mai tânăr senator din nuşce perioadă, mai rămăsese de el. Parcă îl văd şi acum electrifiant pe stâlpii de curent de pe satele dimprejur. A ieşit ultimul într-o competiţie cu o altă ştearsă. Cu o Mariana Pop care şi-a umilit adversarii. O altă asimptotă ce tinde spre zero în politică. Nu ştie nimic, dar i-a bătut şi pe Paşca şi pe Mihalache. Totuşi, Paşca mă reprezintă în Parlament. Reprezintă franţul. Nu pe mine.
Aseară, Titus Paşca a dezamăgit din nou. A dat senzaţia că şi-a greşit cariera. Că ar fi fost un ilustru avocat al lui Tăriceanu. Pe care încerca să-l scoată alb chiar şi atunci când Tăriceanu mai că nu urla de negru ce era. Paşca a ţinut să îl contrazică. Şi pe noi, de asemenea. Noi fiind ziarişitii jigniţi de mitocăniile unui fost premier. Certat cu bunele maniere şi respectul faţă de presă. "Măi" şi "băi" erau specialitatea lui Băse. Iată că şi Tăriceanu poate. Şi chiar foarte bine. Titus, probabil, se juca pe telefonul mobil şi nu l-a auzit. Era prea ocupat să sesizeze ceea ce zeci de oameni au văzut. Un Tăriceanu irascibil, încolţit de neputinţă, stors de vlaga cuvintelor care dau putere. A apelat la intensitatea vocii pentru a-şi impune punctul de vedere. Argumentele verbale s-au dovedit insuficiente. Dar senatorul Titus Paşca a văzut altceva. Un vot împotriva lui Antonescu, probabl. Titus Paşca are un blazon. La care ar trebui să ţină. Cred că l-a uitat şi el. Şedere plăcută la băi, în Parlament, domnule Senator!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu