de ce mi-am făcut cruce de trei ori într-o zi

Ca la orice eveniment de seamă, dezvelirea unui monument, lansarea la apă a unui sexshop ori începutul anului, când un popă mă trezeşte imediat după revelion cu ţinghilitul unui clopotel pe casa scărilor, nici numirea prefectului Sandu Pocol şi a celor doi "subi" nu se putea face fără prezenţa unei sutane. Ba au fost chiar mai multe. Ca să dea bine în peisaj. Iar cum gloata adunată ca la circ (realmente, atâta lume nu am văzut de multă vreme în Palatul Administrativ) avea nevoie de o gură de spiritualitate în aşa vremuri de criză, microslujbele au venit ca unse. Aveam impresia că e cine ştie ce sărbătoare religioasă, că se coborâseră sfinţii Bombonel, Sandu şi Dorin de pe calendare. Mai ceva ca la Rusalii. Cât pe ce să uităm demersul pur secular al învestirii celor trei, ajungând să confundăm sala mare a Palatului cu o catedrală. Aproape că am văzut trio-ul pe lista spre cele veşnice. Fustrarea unei vieţi ce abundă în profan şi-a spus cuvântul, iar cei prezenţi şi-au împreunat degetele pentru a-şi face crucea de rigoare. Şi eu mi-am făcut cruce, dar din alte motive.

Mai pe după amiază, am fost la Tăuţii Măgherăuş. În parohia lui Toni Ardelean s-a ivit un serviciu de evidenţa populaţiei. Iar la aşa realizarea, nu putea lipsi o slujbă pe măsură. Altă trupă, aceeaşi partitură. Numai că de data asta au fost patru. Iar careul de popi a ţinut să nu ia banii pe degeaba şi a răsunat primăria lui Toni de tremurau termopanele proaspăt montate de la aşa cântări evlavioase. Evident, nu a lipsit nici episodul stropirii cu tot soiul de lichide ciudat mirositoare, moment în care m-am retras într-un colţ. Dar parcă puteam să scap... De unde să ştiu că şi pe la colţuri se dă cu isop din abundenţă? Ba chiar se insistă. Până la urmă, s-a sfârşit şi sfinţirea realizării lui Toni şi mi-am mai făcut odată cruce. Bine că s-a gătat! A venit repriza a treia, unde Toni a apărut cu un aperitiv, ca o gazdă bună ce este. Puţin jenat, după ce a rostit rugăciunea, un fel de cântare din care nu am înţeles decât câteva cuvinte (parcă erau spuse în latină), popa a realizat penibilul. "Azi e prima zi de post..." După care, înainte de a se aşeza la masă, tot el a salvat situaţia, aducându-şi aminte că are alte puteri decât muritorii de rând: "... dar aveţi dezlegare". De la el, cum ar veni. Şi mi-am mai făcut odată cruce.