vineri, 9 ianuarie 2009

cât de tare în clanţă e bondi?

Dacă aş fi Bondi, sau un directoraş de pe la noi, cu perna ameninţată să se desumfle cât de iute, nu m-aş lăsa schimbat din funcţie. Mai ales dacă am avut la evaluarea anuală numai note de zece. Pentru că funcţionarii publici primesc un calificativ pentru activitatea desfăşurată în ultimele 12 luni de activitate. Cum UDMR a fost la guvernare, iar calificativul lui Bondi a venit de la centru, e clar că a avut (spre) maxim. Ori acum, pentru a schimba prefectul, trebuie făcută o evaluare din care să reiasă că respectivul e complet incapabil. Ceea ce va fi foarte greu de făcut, în condiţiile în care nu ai nişte acte care să-l incrimineze pe acel om. Aşa cum unii au comentat pe acest blog, activitatea lui Bondi a foşt ştearsă. Dar nu ilegală. Nu îmi amintesc să fi avut subiecte grele cu femeia asta prin presa locală. A fost o treabă legată de nuşce casă pe care o are în ceva cătun, Între Râuri. În foaia de avere îşi trecuse doar suprafaţa iniţială, care se modificase între timp. Şi ea nu operase schimbarea şi în declaraţia de avere. În rest, doar materiale de mişto, că nu se exprimă bine în limba română, că nu are lift pentru handicapaţi la Prefectură, aşa cum cere legea şi tot felul de poticneli în replici şi gesturi la întâlnirile oficiale. Dacă nu era prefect, probabil nu le remarca nimeni. Nu a fost, pardon, nu este cel mai potrivit prefect pentru Maramureş. Dar nu ăsta e subiectul acum. Ci faptul că ea, alături de alţi şefi din administraţie, au fost deja schimbaţi pe hârtie. Ori a afirma că îl schimbi pe un prefect e sinonim cu a spune că deja l-ai găsit cu deficienţe grave în activitate. Ceea ce poate fi chiar foarte periculos. Sunt curios ce se va întâmpla. Cel mai probabil, Bondi va fi schimbată. I se va face o "ofertă pe care nu o va putea refuza". Marko Ur sau Ur Marko (hunule, ajută-mă!) o va chema la o poveste şi îi va reaminti cine a făcut-o prefect, după care va pomeni despre un loc rămas liber pe la nuşce minister şi gata treaba. Şi va fi chiar mai bine pentru Bondi, că nu o să mai aibă atâta bătaie de cap cu tot felul de probleme pe plan local. Sau îşi va da pur şi simplu demisia, chiar şi în lipsa acestei "promovări" pentru rezultate deosebite. Dar, repet, femeia se poate ţine de scaun dacă are suficient tupeu şi nu îi este frică să fie luată tare. Pentru că nu va putea fi schimbată decât foarte greu, în cazul în care se respectă legea. Cine ştie dacă nu cumva Man va proceda ca şi în urmă cu patru ani, când a chemat un director, spre exemplu, la raport, şi i-a cerut demisia. Omul a zis că ar scrie numai că nu ştie ce. S-a ajuns chiar la Bucureşti, unde i s-a dat ceva "tipizat". Râsul curcilor. Până la urmă, omul a cedat. De fapt, nu e niciun secret. E vorba despre fostul şef al Inspectoratului de Muncă, Anton Mureşan. Cu câţiva directori de licee a fost şi mai interesant. Nu au venit cu ce trebuie la Pocol şi Man şi au fost schimbaţi. Cel de la "George Bariţiu", din Baia Mare, a fost înlocuit pe când era în concediul. Urât de-a dreptul. Şi ăştia trei l-au acţionat în judecată pe Pocol şi au câştigat, instanţa obligându-l pe Bombo să îi repună în funcţie şi să le plătească ceva diferenţe salariale. A respectat şi nu a respectat sentinţele, Pocol, după care s-a ales şi cu dosar penal, pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Dar despre astea, altădată. Revenind la subiect, aştept cu interes reacţia lui Bondi. Din ceea ce ştiu, nu va ceda uşor.
Precizare: ce trebuie se traduce cu o mie. De euro.

5 comentarii:

Anonim spunea...

In primul rand Marko Bela nu este un DOMN (Ur)! Este un intrigant nenorocit care impreuna cu Verestoy Attila conduc mafia minoritatilor din Romania.
Dna Bondi ar merita sa fie schimbata intr-o singura circumstanta...sa vina o persoana competenta in fotoliul prefectului! Contrar a ceea ce se crede prefectul are enorm de multe responsabilitati dar asta ar implica in primul rand sa ia la cunostinta de toate hotararile consiliilor locale, sa le atace in contencios si sa vegheze la respectarea legalitatii. Eu persist in a sustine ca Marinca doctorul "Pulime"(scuze , expresia ii apartine)ar fi un dezastru pt Maramures, Pocol o calamitate.

Anonim spunea...

ur era peiorativ, sigur.

Baimareanul spunea...

Daca stau si ma gandesc rapid la activitatea doamnei Bondi, prima data imi vine in minte aparitia de la emisiunea lui Titi si Dan iar apoi un discurs stalcit dar sincer de 1 decembrie. Chiar ca nu are Man de ce s-o schimbe.

Anonim spunea...

Ma ingrozeste ideea ca pe un site maramuresean, la un sondaj cu 3 intrebari, 45 % dintre cei care au raspuns spun ca decat Bombonel, mai bine Bondi !!!
Asta da sustinere populara ! Alo, Man Mircea, se aude !?

Anonim spunea...

in me zara moramures sunt batutta'n cuie !

nuime ,zic nuime nu ma schimba pe mine ,decat eu Gonghika !

Man si ai lui ,sa se duca la drak,si sa ma linga !!