Legea înregistrării convorbirilor - un mare fâs
Înainte de Paşti, între Bobotează şi Anul Nou sau în campania electorală e cel mai bine că scoţi o lege dintr-asta dubioasă, că nu se prinde multă lume şi să treacă fără mare scandal. Aşa s-a întâmplat şi în noiembrie, când a apărut legea care obligă furnizorii de servicii de telefonie sau internet să stocheze anumite date privind utilizatorii. Titlurile de primă pagină de azi ale mai multor ziare tipărite sau on-line au avut menirea de a intriga cititorii. Ni se vor înregistra convorbirile telefonice şi se vor intercepta mailurile. Până acum, doar procurorii puteau face acest lucru, cu încuviinţarea judecătorului. Iată că şi companiile private de servicii de telecomunicaţie pot face asta, ba chiar sunt obligaţi să le înregistreze şi chiar să le stocheze într-o bază de date, timp de 6 luni. Asta se deducea din titlu şi, eventual, şapou. În fapt, lucrurile sunt cu totul diferite. Legea, al cărei text îl puteţi citi aici, prevede doar obligativitatea reţinerii anumitor date. Acestea privesc informatiile referitoare la traficul, localizarea şi alte date legate de acestea, necesare pentru identificarea unui abonat sau a unui utilizator. De asemenea, în articolul 3, din lege, se specifică ce anume se urmăreşte prin acest act normativ:
a) date necesare pentru urmarirea si identificarea sursei unei comunicari;
b) date necesare pentru identificarea destinatiei unei comunicari;
c) date necesare pentru a determina data, ora si durata comunicarii;
d) date necesare pentru identificarea tipului de comunicare;
e) date necesare pentru identificarea echipamentului de comunicatie al utilizatorului sau a dispozitivelor ce servesc utilizatorului drept echipament;
f) date necesare pentru identificarea locatiei echipamentului de comunicatii mobile.
Mult tam - tamp pentru nimic. Nici prin cap nu-mi trece că astfel de lucruri nu s-au întâmplat până acum. Diferenţa a fost că de asta s-au ocupat serviciile. Iată că li se conferă şi operatorilor de telefonie mobilă/internet astfel de atribuţii. Unora telefoanele ne sunt urmărite de zor, uneori şi ascultate, iar informaţiile obţinute sunt folosite în scopuri private. Spre exemplu, un fost şef ştia tot timpul cu cine mă întâlnesc, deşi nu era treaba lui să mă caute de purici. Dar, dacă unora le place să joace rolul de maimuţă, curăţându-i pe alţii, ce putem face? Iar fostul şef face în continuare astfel de monkey bussiness. Şi nu numai cu mine, ci şi cu alţi actuali şi foşti angajaţi de-ai săi. I-a intrat în sânge. Şi e firesc, când ai naşi cu ochi albaştri. Revenind, nu cred că vom fi afectaţi în vreun fel sau altul de măsura asta. Practic se schimbă doar serverele care stocau datele. Că ea nu este una constituţională... asta e o altă poveste. Nici legile anterioare, care prevedeau drepturi nelimitate, practic, pentru magistraţi de a înregistra pe cine vor şi când vor, indiferent ce fel de suspiciuni au, nu au fost constituţionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu