Viceprimar, în ilegalitate

Vasile Rus, viceprimar în Băiţa de Sub Codru, este singurul pensionar din Maramureş care sfidează legea, continuând a încasa un salariu aferent unei norme întregi de muncă, în timp ce este pensionat de boală în gradul III. Autorităţile sunt incapabile a stopa această situaţie, în lipsa unui cadrul legal care să permită sancţionarea viceprimarului.

În urma unor verificări ce au avut loc în cursul anului trecut, reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii Maramureş au descoperit că mai mulţi beneficiari ai pensiilor de boală (în diferite grade) erau angajaţi ai unor instituţii publice sau private. Printre cele peste 200 de persoane care au încălcat, în acest fel, legea, se numără şi câţiva aleşi locali. La cererea expresă a subprefectului Ştefan Gonczi, transmisă prin canalele mass-media, Casa de Pensii a fost nevoită a lua măsuri. Tuturor angajatorilor li s-au transmis înştiinţări în ceea ce priveşte situaţia angajaţilor cu pricina. În scurt timp, aceştia au reglementat situaţia. Pentru pensionarii de boală în gradul II, care nu pot fi angajaţi în niciun fel, precum şi pentru cei în gradul III, care pot presta o jumătate de normă, s-au depus 117 declaraţii rectificative, din partea angajatorilor. În unele cazuri, pentru intrarea în legalitate, fie s-a recurs la schimbarea încadrării într-un grad de boală care să permită efectuarea unei jumătăţi de normă, fie, dacă a fost vorba de aleşi locali, s-a renunţat la funcţia publică. Pentru ceilalţi, Casa de Pensii a emis decizii de debit, astfel că banii încasaţi în mod necuvenit de la bugetul de stat sunt, treptat, restituiţi. În cursul anului 2008, au fost depistate încă 26 de cazuri în care pensionarii de boală prestează muncă în afara legii. Pentru toţi aceştia, s-au emis decizii de debit. Practic, pensionarii care s-au angajat ilegal trebuie să aducă înapoi banii încasaţi necuvenit din partea statului.

După depistarea acestor pensionari angajaţi fără drept, cei mai mulţi s-au conformat. Cu excepţia unuia singur: Vasile Rus, viceprimarul comunei Băiţa de Sub Codru. Acesta este pensionat de boală în gradul III, putând efectua doar o jumătate de normă. Evident, ca viceprimar, a avea o jumătate de normă este imposibil, astfel că Rus încasează salariul pentru o normă întreagă. Iniţial, el a fost somat de Casa de Pensii să îşi reglementeze situaţia, însă viceprimarul a refuzat. În urmă cu câteva săptămâni, i-a fost înaintată o decizie de debit, în valoare de peste 100 milioane lei vechi, pe perioada ultimilor trei ani doar (în termenul general de prescripţie extinctivă). Însă, Vasile Rus nu a răspuns în vreun fel acestei solicitări. Culmea, în astfel de cazuri nu există un cadrul legal pentru sistarea plăţii pensiei. Singura măsură care se poate lua este aceea a diminuării cu 1/3 a pensiei. Însă, restul de două treimi continuând a-i fi virat în cont. Până în primăvara acestui an, Casa de Pensii nu avea posibilitatea recuperării unor debite decât prin reţinerea acestui cuantum din pensie. Însă, de curând, legea permite şi apelarea la procedura executării silite, cu poprirea unei părţi a salariului sau instituirea sechestrului asigurator pe bunurile celui în cauză. Probabil că Vasile Rus îşi va încheia bine, mersi, acest mandat, fără a fi nevoit să renunţe nici la pensie şi nici la funcţie. Subprefectul Ştefan Gonczi s-a arătat indignat de această situaţie, afirmând că asemenea încălcări ale legii sunt posibile datorită carenţelor actelor normative în vigoare. "În general, legile moderne, cele de după '90, nu au sancţiuni. Se consideră că un om civilizat respectă legea. În cazul viceprimarului, autorităţile locale, care l-au angajat, sunt de vină, pentru că nu au verificat actele medicale la angajare. Singurii care pot cere restituirea banilor sunt cei din comunitate. Contribuabilii. Pentru că prejudiciat a fost bugetul local, susţinut din banii contribuabililor. Pensia nu îi va fi suspendată. Pentru că este vorba despre un drept câştigat", a conchis Gonczi. Am încercat şi o legătură telefonică cu viceprimarul Rus, însă telefonul mobil i-a fost închis. Probabil, cei mai mulţi localnici habar nu au de situaţia viceprimarului şi nu vor cere niciodată restituirea banilor la bugetul local, iar Vasile Rus va continua să încaseze pensia (chiar diminuată), încălcând legea. Dacă nu există sancţiuni...

vânzări la... targă

Mai nou, comercianţii băimăreni s-au deprins cu vânzarea ambulantă prin instituţiile publice. Un parfum, un tricou, o faţă de masă, o halva din Ukraina... orice. Pe comandă, pe aşteptate, în rate, livrare imediată, calitate ultra, fără TVA. Full options. Numai să cumperi. Săptămâna aceasta am surprins o vânzare cu expoziţie tocmai la etajul VIII al Spitalului judeţean, secţia de diabetologie. Marfă în pungi, nou-nouţă. Câte o asistentă sau un pacient întreba de preţ. Nici n-am apucat să scot aparatul foto că văzătoarea, echipată cu un halat, aşa, să nu dea de bănuit, a tuns-o într-o încăpere alăturată. La scurt timp, au venit câteva infirmiere, simţind pericolul, şi au strâns de pe targa transformată în tarabă. Sărmana iniţiativă privată! Cum se străduieşte ea să nu moară pe targă!

Ambruş face târguri

E drept că faţă de alte elucubrante afişe de campanie, cel al lui Emil Ambruş, un becalian personaj candidat la preşedinţia CJ, pare mic copil, dar merită să-l avem şi pe acesta în colecţia stupidităţilor electorale din acest an. Omul are ceva şi e sigur că noi vrem. Asta cu vrutul se adresează, mai degrabă, electoratului feminin, iar Ambruş crede că a găsit calea să mai obţină nişte voturi şi din zona respectivă. Iar partea cu târgul, iertat fie-mi, chiar n-am priceput-o...

Gardurile AGECOM

Seria de garduri ridicată de omul de afaceri Viorel Zoicaş, în curtea pe care o mai deţine din fostul sediu AGECOM, îi irită pe proprietarii imobilelor din zonă, cărora li s-au blocat căile de acces. Acum, accesul la unul dintre blocuri se poate face doar pe o străduţă plină de gropi şi bălţi. Iar intrarea în sediul unei firme a fost obstrucţionată, accesul fiind posibil doar prin călcarea spaţiului verde.

Viorel Zoicaş a fost unul dintre oamenii potenţi ai mediului de afaceri băimărean. Anii '90 au constituit perioada sa propice, însă nici acum nu este departe de ceea ce se cheamă prosperitate. AGECOM, societatea pe care o conduce, a pierdut teren în faţa altor firme de construcţii, însă Zoicaş se descurcă. Dacă nu construieşte, vinde ceea ce are. Bucată cu bucată, fără a pierde nici măcar un centimetru pătrat. Fostul sediul al firmei sale a fost cedat Direcţiei de Muncă (în prezent el aparţinând Casei Judeţene de Pensii şi Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă), pentru compensarea unor datorii la bugetul de stat. Rând pe rând, clădirile din spatele sediului, aflate pe Aleea Expoziţiei din Baia Mare, au fost şi ele vândute. Acum spaţiile sunt folosite ca sediu de firmă, birouri cu diverse destinaţii, cabinete stomatologice, medicale sau ca şi locuinţe. Doar o mică parte din tot acel ansamblu de clădiri a rămas nevândut. Printre clădirile rămase se numără şi cantina AGECOM. În jurul acesteia, pe limita de teren aferent proprietăţii lui Zoicaş, el a ridicat un gard. Nu contează că aleile care legau blocurile şi cantina de Casa de Pensii, Casa Armatei şi str. Şcolii sunt blocate. Zoicaş face ce vrea muşchii lui pe terenul său. Aparent, o normă de drept pe care cu greu o poţi contrazice. Totuşi, aceste garduri ridicate de el au închis aproape toate căile de acces în perimetrl respectiv, ceea ce îi deranjează la culme pe cei care locuiesc în zonă. În cursul săptămânii trecute, am primit mai multe sesizări pe adresa redacţiei, din partea unor proprietari de apartamente dintr-un bloc aflat în spatele cantinei. Aceştia s-au arătat nemulţumiţi de faptul că toate intrările în blocul în care locuiesc au fost blocate de gardurile lui Zoicaş, cu excepţia uneia, utilizabilă doar prin parcurgerea unei străduţe neasfaltate, plină de gropi, noroi şi apă. În plus, există riscul ca şi acea intrare să fie închisă cât de curând, Zoicaş vânzând terenul din faţa porţii actuale.

În urmă cu câţiva ani, Zoicaş a renovat blocul respectiv şi a vândut apartamentele către diverse persoane fizice. În contractele încheiate nu se punea problema căilor de acces, iar la acea dată nimeni nu s-a gândit la asta. După vânzarea apartamentelor, Zoicaş a început să vândă şi terenul de lângă bloc, pentru cei care deţineau maşini şi care nu aveau loc de parcare. Însă, odată cu această operaţiune s-a trecut la îngrădirea accesului auto, dinspre Aleea Expoziţiei, maşinile putând intra în parcarea blocului doar pe străduţa neasfaltată ce vine din str. Hortensiei. Astfel că pe poarta care dă spre cantină nu se putea intra decât la pas. Cu timpul, până şi această facilitate a fost considerată de Zoicaş un lux prea mare, astfel că în urmă cu câteva luni, el a hotărât blocarea acelei porţi. În toate celelalte laturi ale clădirii există garduri de metal sau beton, înalte de câţiva metri. Inclusiv calea de acces iniţială, pe lângă blocul învecinat, a fost blocată, prin garduri de metal. Este vorba de o potecă aproape impracticabilă, asfaltată acum câteva zeci de ani. Însă, era mai bună decât nimic sau decât o uliţă cu noroi. Am stat de vorbă cu mai multe persoane care locuiesc în blocul respectiv. Acestea s-au arătat surprinse de modul în care Viorel Zoicaş a înţeles să îşi delimiteze proprietatea, prin închiderea căilor de acces. "Iniţial, când am cumpărat, ni s-a arătat aleea aceasta. Ni s-a spus că pe aici este calea de acces la imobil. Apoi, s-a închis. Nu ştim din ce cauză, iar noi am circulat prin curtea cantinei. După ce s-a închis şi aici, este foarte incomod să înconjurăm câteva blocuri pentru a ajunge în zona Hotelului Mara. Eu sunt o persoană în vârstă. Dacă vreau să ajung la farmacie, la un magazin sau la biserică, trebuie să fac un ocol de câteva sute de metri. Este revoltător. Bine că am cumpărat apartamentele. Acum mai avem puţin şi trebuie să urcăm cu scara, peste gard", ne-a spus A. M. De asemenea, administratorul blocului ne-a relatat faptul că parcela de teren din faţa actualei intrări în curtea blocului a fost vândută de Zoicaş unor proprietari de apartamente, împreună cu o fâşie de teren care să le asigure accesul auto la parcarea din spatele blocului. "Vecinii care au parcări în spatele blocului au cumpărat şi parcela de teren din faţa intrării, până la stradă. Am vorbit cu cei de la AGECOM şi mi-au spus că se poate face o intrare pe lângă cea de acum, dacă se închide. Numai că acolo s-a pus un stâlp. Dacă proprietarii vor vrea să închidă şi acea cale de acces, atunci ce facem", s-a întrebat administratorul blocului.

Situaţia gardurilor lui Zoicaş nu este enervantă doar pentru cei care locuiesc în acel bloc. Într-un alt imobil, situat între cantină şi Casa Armatei, la parter, funcţionează mai multe sedii de firmă, saloane de frumuseţe etc. În colţul nordic, îşi au sediul mai multe firme spaniole. E vorba despre un spaţiu cu extindere. Tocmai lângă limita proprietăţii lui Zoicaş, unde acesta a instalat o barieră, pentru a controla accesul auto în parcarea sa. Absolut incredibil, administratorul AGECOM a montat un gard metalic înalt 2,5 m, tocmai în faţa intrării în sediul spaniolilor. În acest fel, aceştia nu mai au acces pe platforma betonată din faţă şi, pentru a intra în imobil, trebuie să calce pe spaţiul verde. "Cei de la AGECOM spun că e terenul lor şi fac ce vor. Iniţial, am crezut că glumesc şi nu vor pune gardul chiar înaintea intrării mele. Sau dacă tot voiau o delimitare, trebuia făcută la modul civilizat, cu acele popice care să indice limita de proprietate. Le puneam pe cheltuiala mea, nu era nicio problemă. Am sesizat Poliţia şi Primăria. Până acum am primit răspuns doar de la Poliţie, care ne-au spus să ne adresăm Primăriei. Însă cei de aici nu ne-au răspuns în termenul legal de 30 de zile. Deşi au trecut două luni de la depunerea sesizării noastre. Cred că asta se leagă de faptul că Zoicaş a aflat că noi suntem cei care am venit cu acel proiect de construire a parcărilor subterane în Baia Mare. Cam de atunci s-a apucat el de ridicat gardul înaintea intrării. Cred că e vorba despre o răutate. Altfel nu îmi explic. Vinovaţi pentru asta sunt cei de la Urbanism, pentru că i-au dat aprobare pentru aşa ceva. Eu am drept de servitute pentru accesul în clădire. Sau trebuie să calc pe spaţiul verde. Cei de la AGECOM mi-au spus să torn nişte beton, peste spaţiul verde, şi să intrăm pe acolo. N-ar fi estetic şi nici legal să facem asta", ne-a spus reprezentantul firmelor spaniole.

Deschis... la închideri

La mijlocul săptămânii trecute, l-am căutat pe Viorel Zoicaş la sediul firmei. Faţă de noi, a afişat o deschidere totală, spunându-ne că vrea ca în ziar să apară doar adevărul şi că pentru a ne documenta corect ne pune la dispoziţie toate actele pe care le deţine. "Ce mai vor şi ăia de acolo? Am clarificat situaţia în octombrie, anul trecut. Păi, dacă e terenul meu, fac ce vreau eu. De ce să nu îngrădesc? Îmi veneau tot felul de indivizi ciudaţi din partea aceea, pe poartă şi furau din curte. Iar în vară, când am lucrat la cantină, riscam să cadă materiale de construcţie peste cei care treceau pe acolo. Eu am acte şi vreau să vi le arăt. Să scrieţi adevărul adevărat. Să vă documentaţi corect. Am închis intrarea dinspre cantină, dar dacă ei doresc, se poate face o poartă civilizată, să aibă fiecare cartelă de acces. Să nu intre toată lumea. Eu sunt deschis să colaborez cu ei. Dar nu o să stau acuma să-i civilizez eu", a replicat Viorel Zoicaş. La scurt timp, a fost chemat unul dintre directorii firmei, care ne-a explicat care au fost căile de acces iniţiale ale imobilului şi modul în care acestea s-au închis. S-ar părea că nici proprietarul blocului vecin nu a procedat prea corect, limitând accesul în imobilul său printr-o singură poartă cu acces pe bază de cartelă. Gardul betonat ridicat de acesta ar ieşi din perimetru blocului. Asta ar fi dus la închiderea căii de acces iniţială la blocul despre care vorbim. Pe de altă parte, directorul respectiv ne-a confirmat faptul că parcela dinaintea intrării în curtea blocului s-a vândut unor proprietari de apartamente. Ce se va întâmpla în continuare este foarte greu de anticipat, cei care locuiesc în acel imobil afirmând că este foarte posibil ca situaţia să se rezolve doar în instanţă.

Patru de cinci

În timp ce documentam materialul, am aflat că în acel perimetru se află patru imobile care au acelaşi număr: 5A. Unul este imobilul despre care am vorbit în acest material, altele două sunt cantina şi un bloc de garsoniere aflat lângă aceasta, iar al patrulea este o clădire separată, în care îşi are sediul o firmă privată. Culmea, până acum, reprezentanţii Primăriei nu au sesizat acest aspect ciudat. Anual, pentru imobilele respective se plăteşte un impozit. Ne întrebăm cum se încasează, din moment ce fiecare are acelaşi număr.

poza săptămânii (XXI)

Cu permisiunea colegului meu Marius, voi posta una din imaginile surprinse de acesta, într-o parcare din Baia Mare. Comentariile mele ar fi de prisos. Vă recomand blogul său.

un blog retro

Colegul meu, Marius Pilca, are blog. Unul care îşi propune, în special, imagini inedite surprinse în Baia Mare. El îi zice "retro", dar problemele abordate vor fi foarte actuale. Mai daţi câte-o geană din când în când. Merită! Ultima postare, o maşină de câteva stele (inclusiv la siguranţă), făcută zob, în faţa Hotelului Rivulus.

Colega mea de la Cinemar, Miha Balaj, mi-a recomandat clipul ăsta de campanie. Absolut genial, cu o primăriţă ce ne poate da aprobare, cu inima mare. Şi cine ştie ce mai dă... Textul e mortal, iar muzica pe măsură. Iată că avem şi un blog, marca Andrei Crivăţ, cu penibilul electoralelor. Răbdare să aveţi, că de vizionat... este.

geniala Sanda Roman

Aseară, pe TL +, o emisiune de campanie. Invitaţi: ex-viceprimarul Ovidiu Ştefan (PSD), Sanda Roman (PD-L) şi Cristian Niculescu (PNL), candidaţi pentru Consiliul Local Baia Mare. Foarte tare emisiunea, ceva în genul unui divertisment, presărată cu tot soiul de elucubraţii geniale din partea celor prezenţi. În dreptul lui Ovidiu Ştefan am reţinut incredibilul răspuns al acestuia la întrebarea lui Mica Şvab "de ce nu avem poliţie comunitară". Replica sa a fost una a specialistului în domeniul pe care îl stăpâneşte la perfecţie: "Ştiu de ce nu avem. Pentru că nu s-a creat". Excepţional! Nici Sanda Roman nu s-a lăsat mai prejos. În timp ce îl pistona pe avocatul Niculescu peste mână, acesta fiind nevoit a se retrage într-un colţ al mesei, pentru ca Roman să se poată desfăşura în voie, a găsit suficiente resurse intelectuale pentru a concluziona că "spaţiile verzi sunt terenuri". Demnă de arhivat şi această idee, una la care nu m-aş fi gândit, trebuie să recunosc. Evident, femeie fiind, şi aflată în inferioritate numerică, Roman a ţinut să compenseze la capitolul ştiinţă şi a emis alte judecăţi de valoare foarte complexe, cum ar fi aceea că "primarul Cristian Anghel poartă numai costume şi pantofi din Anglia". Cum ar veni, omul trăieşte într-un lux fără cumpătare. Cu tot respectul, dar fie-mi permis să mă întreb cu ce costume să se îmbrace un primar de municipiu cum este Baia Mare. Cu haine din hala "Center" sau second hand? Ar fi fost acuzat că nu se îngrijeşte, că nu este atent cu propria imagine, că este zgârcit şi cine mai ştie câte. Pe de altă parte, vorba lui Niculescu, de unde ştie Roman ce fel de costume poartă Anghel? L-a dezbrăcat cumva? Poate din priviri, dar... asta nu se pune. Foarte multe ştie această Roman, cu informaţii despre tot ce mişcă în oraş. Spre exemplu, la un moment dat s-a hazardat să-şi dea cu părerea despre banii pe care Anghel i-a adus la Primărie. "A adus 200 mii euro, din care, de 100 de mii şi-a cumpărat maşină". Era să mă răstorn de râs, ca Simi, în clipul "Alo, familia Dolha?", auzind-o pe Roman. Îi sugerez lu' madam Roman să o lase mai moale cu cifrica. Nu e în temă deloc. Ar da impresia că stăpâneşte mai bine datele pe care le vehiculează. În plus, un Audi A6 e cam la jumătate din preţ. Foarte mişto candidatul PD-L pentru CL. Vom avea un Consiliu interesant.

Dolha, în conflict cu presa

Mircea Dolha a fost jenant. Glasul Maramureşului a publicat zilele acestea o bârfă în care se aminteşte o poveste mai veche, cu cârnaţi "Trandafir" şi lăbuţe de şobolan, găsite la Sighet. Nu e vorba de o noutate absolută, personal am scris câteva bârfe pe acelaşi subiect, în Gazeta de Maramureş, în urmă cu câţiva ani. Acum, Glasul a scris despre asta. Tocmai în campanie. Foarte bine. Să ştie lumea pe cine votează. Spuneam că Dolha a fost jenant. Nu neapărat pentru episodul Sighet. Atunci a fost penal. Marţi, pe la amiază, a organizat o conferinţă de presă, pornind de la articolul din Glasul. Nici nu a început conferinţa, că Dolha s-a arătat indignat de prezenţa celor de la Glasul, în sală, amintind că reprezentanţii cotidianului maramureşean nu au fost invitaţi. Astfel, Amalia Babici a fost nevoită să plece, gestul ei satisfăcându-l pe Dolha. În cei şase ani de presă, nu mi-a fost dat niciodată să constat că vreun ziarist este ejectat pur şi simplu de la o conferinţă de presă sau un alt eveniment pentru că aşa vrea muşchii celui care organizează întâlnirea. Că unii nu sunt invitaţi, că alţii sunt trataţi preferenţial, că anumite întâlniri se fac ferite de ochii presei, am mai văzut. Dar o astfel de atitudine, niciodată. E drept, nu scriu pe politic, decât rar şi pe eveniment, nici atât. Servesc conferinţe de presă mai rar decât colegii de la cotidiene sau radio - tv. Dar nu îmi amintesc de niciun caz similar. Ce a crezut Dolha că face cu gestul său e greu de explicat. Cu siguranţă, cei de la Glasul vor reacţiona pe măsură. Oare cine va avea de pierdut?

Uitaţi de lume

Una dintre străzile din Baia Mare are mai multe construcţii fără număr şi complet lipsite de utilităţi. Teoretic, ele nu există. Însă acestea sunt locuite de numeroase familii sărace. Liniile de curent se află la câţiva metri, dar copiii sunt crescuţi la lumina opaiţului. Cei ce locuiesc aici cer sprijinul autorităţilor.

Podinei, o stradă de care unii îşi aduc aminte numai în campania electorală. Când aruncă piatră concasată pe uliţele noroioase, împart tricouri portocalii şi brăţări cu nume de potenţiali primari sau adună datele pentru a le trece pe listele suplimentare, la alegeri. Orice vot contează. În rest, aceeaşi viaţă de care mulţi nu vrem să auzim. Copii cu droaia, cu feţele radiind spre obiectivul foto, călcându-se pe picioare pentru a intra în cadru, chipuri iţite pe la ferestrele cocioabelor din lut, curioase să afle cine le-a trecut "pragul", femei cu găleţile în mână, purtând apă de la unicul izvor din zonă. O altfel de lume, la doar câteva zeci de metri de un set de "vilişoare" aflate pe coasta unui deal, în spatele Uzinei de Apă. Un loc în care te izbesc contrastele: case din "vaioage", de care stau atârnate antene parabolice, locuinţe fără apă sau canalizare, dar dotate cu un televizor. În capătul străzii, stau cele mai sărace familii. Dar pe deal, peisajul continuă cu câteva prezumtive case, aşezate la voia întâmplării, fără pic de logică. Aici, "dotările" sunt şi mai slabe decât cele anterioare. Locuinţele sunt lipsite de orice fel de utilităţi, pereţii par a se clătina la fiecare adiere de vânt, acoperişuri şubrede, mobilier numai bun de aruncat. Totuşi, ce să facă oamenii de aici? De abia câştigă nişte bani cu care să-şi întreţină familia. Săptămâna trecută, mai mulţi dintre cei care locuiesc în spatele Uzinei de Apă, ne-au aşteptat cu sufletul la gură. Ca de obicei, ne-au înşirat multiplele probleme cu care se confruntă. Însă oamenii nu doresc un articol de ziar. Vor să aibă un trai decent, în condiţii umane. Vor măcar o linie de curent, pentru a înceta să mai folosească opaiţul, pentru luminat. Vor să li se dea un număr de casă, pentru a avea un domiciliu şi a obţine acte. Fără acestea, sunt lipsiţi de orice drepturi. Nici măcar alocaţiile copiilor sau ajutorul pentru venitul minim garantat nu le pot primi.

Tot ceea ce am putut face a fost să apelăm la ajutorul autorităţilor. Consilierul local Ştefan Pop ne-a însoţit în "incursiunea" noastră pe str. Podinei. Probabil ar fi trebuit urmat de mulţi alţii, care nu reuşesc performanţa de a-şi rupe puţin timp din foarte ocupatul program pe care îl au. "Uitaţi aici cu ce ne vederim. Cu opaiţul ăsta, de opt ani. Aici o fost curent, dar când s-o ridicat turnul acela, pentru Uzina de Apă, or trebuit să rupă firele. Noi am fi dispuşi să plătim să ne lege iarăşi, dar cui să ne adresăm, că nu ne ascultă nimeni. Dacă am avea măcar curent, foarte mult ne-ar ajuta", ne-a spus o femeie. Însă problema este mai delicată. Cum casele nu au număr, ele nu figurează în evidenţele Primăriei. În atare condiţii, nu se poate încheia un contract cu SC Electrica. De asemenea, nici situaţia terenului pe care sunt ridicate cocioabele nu este clară. Oamenii ne spun că li s-a dat voie, într-un anumit perimetru, să îşi construiască locuinţe. Însă, terenul este al Municipalităţii. Cine ştie câtă vreme vor mai fi toleraţi acolo, fără a avea actele în regulă. Probabil, acum, că au auzit şi consilierii locali, se vor face demersurile necesare pentru găsirea unei soluţii. Nepăsarea nu este una dintre ele.

De parcă toate greutăţile pe care le au cei de acolo nu ar fi suficiente, pentru unii se întâmplă că primesc pe deasupra. Doi fraţi, fiecare cu familiile lor, cu câte nouă şi şapte copii, au stat într-o dărăpănătură ce semăna mai mult a grajd decât a locuinţă. Şi asta cu bunăvoinţa unei bătrâne, care le-a permis să stea într-una din anexele casei sale. Într-o zi... nenorocire. A ars dărăpănătura. De voie, de nevoie, fiecare a găsit o variantă improvizată. Cu copiii pe la neamuri sau vecini. Pentru una dintre familii, cineva s-a îndurat cu un soi de beci, construit lângă zidul Uzinei. Un spaţiu de 4 mp, pentru toţi acei copii. Oamenii ne-au solicitat ajutorul, sperând că pe această cale, vom reuşi să sensibilizăm pe cei care ar dori să le ofere materiale de construcţie. Până acum, aceştia au fost ajutaţi de câţiva băimăreni cu haine pentru copii şi materiale de construcţie. Iar oamenii s-au apucat de treabă, ridicându-şi o locuinţă cu ceea ce au avut şi au primit. Însă aceasta este numai la început. Culmea, ea se ridică pe locul fundaţiei unei construcţii ce a aparţinut de cei de la Electrica. Probabil, ea era folosită ca şi locuinţă socială, iar reprezentanţii Primăriei repartizau aici familii sărace. Ultimul care a stat în acea casă ne-a relatat sfârşitul inedit al construcţiei. "I-am cerut lui Ovidiu Ştefan, când era viceprimar, să mă mai lase să stau în clădirea aceea. A zis că nu poate face asta, iar după un timp, au dărâmat-o. Mi-a spus că tot ce poate face este să-mi dea cărămizile, ca să-mi ridic eu o casă." Incredibil! Tânărul cu care am vorbit noi nu a fost lăsat să stea în casă pentru că ea a fost dărâmată, însă a primit-o pe bucăţi, pentru a o reface. Acum, pe locul respectiv unul dintre fraţi şi-a amplasat construcţia. Toţi cei care au posibilitatea şi doresc să ajute cele două familii, o pot face, contactând Gazeta de Maramureş (numerele de telefon şi adresa de mail – în caseta de redacţie) sau lăsând un mesaj pe acest blog.

defrişarea ca... artă

Un prieten, iubitor de natură, mi-a trimis o imagine realizată din satelit, cu pădurile boliviene. Defrişarea face ravagii şi se poate vedea foarte bine care sunt efectele acesteia. Oare cum or arăta prăpăditele noastre de păduri, după tăierile masive din ultimii ani? Probabil zona Borşa, Vişeu, Moisei este tot pe acolo, pe undeva. Imaginea surprinsă prin satelit pare o adevărată lucrare artistică, o îmbinare ciudată de culori. Puteţi descărca imaginea la dimensiunile originale (25 mp), accesând această adresă. Pentru alte imagini superbe ale Pământului văzut din spaţiu, vă recomand site-ul eros.usgs.gov.

poza săptămânii (XX)

Nu ştiu cine îi găseşte pe băieţii simpatici care lipesc afişele de campanie, dar trebuie să recunoaştem că uneori au idei sclipitoare, precum aceea din imagine. Iată unde a ajuns afişul cu Călin Matei, candidatul PSD la preşedinţia CJ Maramureş... tocmai pe un coş de gunoi, în gară. Probabil băieţii s-au gândit să lovească şi în "concurenţă", lipind tocmai peste un coş... portocaliu. Genial!

familia Dolha?

Iar serialul Dolha continuă... Simi a fumat şi el un trabuc, după care s-a rostogolit pe spate de râs că i-a păcălit pe producători să îi lase şi restul.

studii empirice bazate pe calcule exacte

De câteva zile, pe you tube, circulă neşte filmuleţe de campanie made a la băieţii în portocaliu. Ultima realizare ne aduce aminte de Dolha şi celebra sa sintagmă privind "studiile empirice bazate pe calcule exacte". Enjoy!

Vama Sighet SRL

Doi dintre vameşii sigheteni prinşi în flagrant au fost condamnaţi la 2 ani închisoare, cu suspendare. În declaraţiile date înaintea procurorilor DNA, aceştia recunosc faptul că au primit bani, în repetate rânduri, de la diverse societăţi comerciale, însă spun că banii erau împărţiţi împreună cu colegii lor şi, inclusiv, cu şeful Biroului Vamal, Lidia Mureşan. Totuşi, singurii condamnaţi penal au fost doar cei doi vameşi.

În urmă cu doi ani, Vama Sighet era lovită de şocul unei inopinate vizite a procurorilor DNA. În octombrie, 2006, unul dintre vameşii sigheteni a fost surprins în flagrant, în timp ce primea de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 200 lei, pretinsă ca mită, pentru a nu efectua controlul vamal şi a elibera mai repede documentele vamale. Ulterior, Vasile Cârciu a recunoscut provenienţa şi destinaţia banilor. Împotriva sa a început urmărirea penală, pentru infracţiunea de luare de mită. În cursul anchetei penale, vameşul a relatat procurorilor şi alte amănunte privitoare la activitatea sa în cadrul Biroului Vamal Sighet. În dosarul de urmărire penală, numele său apare alături de cel al unui alt vameş, Ioan Ţiplea, şi al altor angajaţi ai Vămii Sighet, inclusiv al şefului Biroului, Lidia Mureşan. Toată povestea a început cu acel flagrant. Pe parcursul urmăririi penale, Cârciu a relatat anchetatorilor, amănunţit, modul în care el şi colegii săi pretindeau foloase băneşti şi materiale, în cadrul activităţii vamale desfăşurate. Uneori, fiecare vameş îşi gestiona singur modul de obţinere a mitei, alteori, sumele încasate de la diverşi agenţi economici (dar şi persoane fizice) fiind adunate şi împărţite mai apoi între toţi angajaţii. Din rechizitoriul procurorilor DNA desprindem faptul că, în mod frecvent, angajaţii vămii pretindeau şi acceptau diverse sume de bani din partea societăţilor comerciale care efectuau transport de mărfuri, ale căror mărfuri erau vămuite la Sighet. În schimbul banilor, vameşii sigheteni ofereau diverse facilităţi firmelor respective: efectuau cu celeritate sporită operaţiunile vamale, vămuire în afara orelor de program ori la sediul declarantului vamal sau chiar protejau activităţi contravenţionale la regimul vamal. În traducere liberă, favorizau traficul cu ţigări provenite din Ukraina. În general, reprezentanţii firmelor sau angajaţii acestora cunoşteau "tariful" perceput, nefiind nevoie ca vameşii să pretindă explicit, la fiecare vămuire, o anumită sumă. Cuantumul varia în funcţie de tipul operaţiunilor de export sau import, de locul şi timpul efectuării vămuirii, de frecvenţa operaţiunilor vamale. Reprezentanţii firmelor care cotizau frecvent în contul vameşilor erau interesaţi de o "bună colaborare" cu aceştia, pentru derularea rapidă a procedurilor vamale, prin reducerea timpului de staţionare în vamă a vehiculelor cu marfă.

Foarte multă lume vorbeşte despre proasta reputaţie a vameşilor, în general. Despre faptul că mulţi dintre aceştia sunt corupţi şi pretind mită pentru a oferi anumite facilităţi celor care efectuează în mod frecvent activităţi de transport de mărfuri supuse vămuirii. În acest caz, s-a dovedit că astfel de afirmaţii au un suport real. Cel puţin în cazul Vămii Sighet, lucrurile au fost cu totul scăpate de sub control. Faptul că mai mulţi angajaţi ai Vămii, inclusiv conducerea acesteia, au fost implicaţi în infracţiunile de care au fost acuzaţi Cârciu şi Ţiplea arată că mita ajunsese la ordinea zilei, făcând parte din cutuma locului. În unele cazuri, vameşii nici nu mai pretindeau banii, "clienţii" având deja lecţia învăţată. Iar atunci când o făceau, aceştia încercau să dea solicitării o formă de legitimitate. Se foloseau apropouri vizavi de calitatea anumitor produse transportate, vameşii amintind că nu i-ar deranja câteva bunuri de acel gen, ori se invocau orele suplimentare din afara programului de lucru, în timpul cărora a trebuit să facă vămuirea, ore ce necesitau a fi remunerate. Tarifele pretinse se încadrau între 50 şi 250 lei sau 50 şi 200 euro. Conform declaraţiilor celor doi, de cele mai multe ori, banii se împărţeau în mod egal cu şefa de Birou, Lidia Mureşan, şi cu ceilalţi lucrători vamali, Felicia Iepan şi Vasile Berci. Fiecare dintre aceştia avea anumite atribuţii în derularea procedurilor vamale (controlul fizic şi al documentelor, acordarea liberului de vamă), iar vămuirea în afara orelor de program se efectua cu aprobarea şefului de Birou.

Vasile Cârciu era cel care se ocupa de ţinerea evidenţei banilor. Fiind un tip meticulos, el nota toate sumele primite, într-un registru propriu, pentru ca, ulterior, banii să fie împărţiţi în mod egal între toţi vameşii implicaţi. Aceste aspecte sunt recunoscute atât de Cârciu, cât şi de Ţiplea, pe parcursul urmăririi penale. Flagrantul de la care s-a pornit a fost legat de firma SC Lismar SRL, din Remeţi, administrată de Ioan Olah. În 24 octombrie, 2006, în timpul efectuării procedurilor vamale la mijloacele de transport importate de firma din Remeţi, Cârciu a pretins administratorului societăţii suma de 200 lei, pretenţiile sale îmbrăcând forma unei solicitări de a i se plăti orele suplimentare, întrucât programul de lucru fusese depăşit cu câteva minute. Ioan Olah are realizat imediat faptul că vameşul îi cere mită, iar din dorinţa de a finaliza cât mai repede încheierea formalităţilor vamale, a acceptat propunerea lui Cârciu. Asupra sa avea doar jumătate din bani, aşa că s-a convenit ca restul să se plătească ulterior. La câteva zile, Ioan Olah s-a autodenunţat organelor de cercetare penală. S-a organizat un flagrant, prin marcarea unor bani ale căror serii au fost în prealabil notate. Imediat după primirea celor 200 de lei, în timp ce se afla la birou, Cârciu a fost prins în flagrant. Cu acea ocazie, s-au mai găsit şi alte sume de bani. Într-unul din sertarul biroului, acolo unde Cârciu obişnuia să păstreze "onorariile" primite, s-au aflat 890 lei, despre care vameşul a declarat că provin tot din mita obţinută şi urmau a fi împărţiţi cu colegii săi. Mai mult, asupra sa a fost găsit şi un bileţel cu indicii precise asupra unor sume de bani primite de la diverşi agenţi economici, inclusiv din partea firmei lui Ioan Olah, în dreptul căruia apare menţiunea REM – cu referire la localitatea Remeţi.

În 31 octombrie, pe numele lui Vasile Cârciu s-a emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore, iar apoi el a fost arestat preventiv pe o durată de 29 de zile, arest prelungit cu încă 30 de zile. Pus în faţa evidenţelor şi, neavând nimic de pierdut, Cârciu a recunoscut împrejurările producerii faptei, precum şi multe alte infracţiuni de care s-a făcut vinovat atât el, cât şi colegii săi. Rechizitoriul întocmit de procurorii DNA este unul destul de vast şi cuprinde menţiuni referitoare la aproximativ 15 societăţi comerciale şi o persoană fizică, de la care Cârciu şi colegii au pretins şi primit diverse sume de bani şi bunuri materiale. De asemenea, în cadrul anchetei penale a fost audiat şi colegul său, Ioan Ţiplea, alături de care Cârciu a comis majoritatea infracţiunilor. Cei doi recunosc, în mare parte, modul în care s-au desfăşurat lucrurile şi ambii vorbesc despre faptul că banii nu le intrau direct în buzunar, ci erau împărţiţi între mai mulţi angajaţi ai Biroului. Amintim câteva din firmele care au dat mită vameşilor sigheteni: SC ALG România, Vişeu de Sus – cu 50 euro şi 750 lei, deghizaţi sub forma unor sponsorizări la Asociaţia Sportivă Sighet, unde activează fiul lui Cârciu; SC Manfred Vişeu – 700 euro; SC Aviva Baia Mare – în mod repetat, câte 200 lei (Cârciu şi Ţiplea având 700 lei); SC HJP Manufactured Vişeu – taxa de 100 lei (Cârciu primind 600 lei); SC Vad Lux Vişeu – repetat câte 100 lei (Cârciu primind 600); SC Aviva Baia Mare şi ITA Production – contracte de sponsorizare – 500 lei şi 300 lei. La mijloc a fost şi o persoană fizică, Maria Chichinejdi, care i-a dat lui Cârciu 1 – 2 cartuşe de ţigări, pentru înlesnirea trecerii unei cantităţi mai mari peste frontiera cu Ukraina. Ulterior finalizării urmăririi penale, cei doi au fost trimişi în judecată. În urmă cu câteva săptămâni, Tribunalul Maramureş i-a condamnat la o pedeapsă "pe măsura" faptelor: 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendare pe o perioadă de 4 ani şi 6 luni, pentru Vasile Cârciu, respectiv, 2 ani închisoare, cu suspendare pe o perioadă de 4 ani pentru Ioan Ţiplea. Curios este faptul că celelalte persoane amintite în rechizitoriu, inclusiv şeful Biroului Vamal Sighet, Lidia Mureşan, au scăpat basma curată.

"Banii îi împărţeam cu ceilalţi colegi"

În ceea ce priveşte declaraţia dată de Ioan Ţiplea, putem spune că este una foarte interesantă şi arată modul în care el, treptat, a cedat în faţa probelor ce i s-au pus înainte. Iniţial, nu a recunoscut faptele de care a fost învinuit, dar, ulterior, a revenit asupra celor spuse în faţa procurorilor. Vom reproduce câteva pasaje din declaraţiile sale contradictorii. "[...] Înţeleg învinuirea ce mi se aduce şi încadrarea juridică dată faptei reţinute. Nu recunosc acuzaţiile ce mi se aduc. O cunosc pe Rodica Danci, fiind prieteni de familie cu aceasta. Prin intermediul angajatelor care lucrează la Steilman, mi-a trimis nişte articole de îmbrăcăminte produse de firmă, pe care eu le-am dat doctoriţelor de la Clinica de Urologie Cluj. Le-am primit în perioada în care eram internat în spital. Consider că a fost un ajutor umanitar. Îl cunosc pe Pituc Gheorghe, preşedintele Asociaţiei Umanitare "Ajutor Creştin pentru Copii" Ocna Şugatag, care importa lunar marfă din Germania. Eu şi colegii am participat la vămuirea produselor. Nu-mi amintesc să fi primit bunuri din cele importate de societate şi, cu siguranţă, pot să afirm că nu am luat sume de bani de la reprezentantul asociaţiei. [...] Îl cunosc pe Otho Lieb, asociat la SC Con Mob SA Sighet. [...] Nu am primit niciodată sume de bani de la Otho Lieb. M-am întâlnit întâmplător cu el, iar acesta mi-a mulţumit, spunându-mi că rămâne dator. [...] Nu am primit bunuri sau sume de bani ca mită nici de la alte firme care au făcut operaţiuni de import – export ale căror proceduri vamale s-au derulat prin Biroul Vamal Sighet". Declaraţia a fost semnată în 6 decembrie, ora 16,50. După o oră, Ţiplea are o revenire de memorie. Ce bună e lecitina DNA câteodată. Iată ce susţine în aceeaşi zi, la ora 18. "[...] Recunosc faptul că în urmă cu câteva luni am primit suma de 100 lei de la Otho Lieb, asociat la SC Con Mob. [...] Este posibil să fi primit bani în acea perioadă de la Otho Lieb, însă nu îmi mai amintesc acest lucru, întrucât am avut probleme în acea perioadă din cauza accidentului vascular cerebral. [...] De la Ioan Tomoiagă se primeau în mod constant sume de bani, atât de către mine, cât şi de colegii mei, în special Vasile Cârciu. Sumele erau cuprinse între 50 şi 100 lei. [...] Precizez că eu am primit de la Gheorghe Pituc suma de 200 lei şi am împărţit banii cu colegii mei Cârciu, Iepan şi Mureşan. [...] Indiferent de lucrătorul vamal care primea banii, aceste sume se ţineau la Vasile Cârciu, întrucât acesta era foarte meticulos şi ţinea evidenţa cu privire la firmele care au dat, cât anume şi când. De obicei, banii erau primiţi de către Cârciu şi mine şi împărţeam cu ceilalţi: Felicia Iepan, Lidia Mureşan şi, doar uneori, Vasile Berci." De asemenea, Ţiplea şi-a amintit nişte amănunte legate de şefa de Birou. "Între mine şi colegi au avut loc discuţii, în sensul că Lidia Mureşan primeşte bani de la diferite firme, însă participă şi la împărţirea banilor pe care noi îi primeam. Mureşan nu împărţea niciodată banii primiţi de ea personal, cel puţin eu nu am primit." Mai e nevoie de vreun comentariu?

"Un ordin nescris!"

"Fiecare a spus ce a crezut, legat de caz. Ce a fost a fost. Eu mi-am recunoscut vina, în parte, cu toate că, ştiţi, când se face un dosar, el se face strict pentru persoana în cauză. Şi degeaba au fost şi alţii, pe care poţi să-i numeşti instigatori, inculpaţi, coinculpaţi... Nu pot eu să cer DNA-ului sau altora că de ce nu-i cercetează. Poate a fost de sus dispoziţia să nu mai înceapă urmărirea, mai ales pentru Lidia Mureşan sau pentru alţii. Noi am fost numai aşa, ca să zică, uite, ne scoatem activitatea. Este ciudat. Sunt nişte întrebări care se ridică. Eu nu pot să pun întrebările pentru că nu sunt în măsură. Mi-a zis şi avocatul, tu eşti pentru faptele pe care le-ai făcut. Dar faptele au fost făcute, mă rog, la insistenţele... sau ca un ordin nescris, dom'le, aşa şi aşa faci. Nu se vămuieşte maşina cutare, nu se face cutare, până nu vine omul. Şi noi eram casierii, propriu – zis, eu şi cu Ţiplea. Asta a fost. Numai că ştiţi cum e, hoţul neprins e cinstit. A căzut pe noi, care suntem capul răutăţilor acolo, vorba vine. Numai că, vedeţi, într-o instituţie publică nu poţi să faci ceva fără aprobarea cuiva, nu?", ne-a declarat Vasile Cârciu. Până la închiderea ediţiei, am încercat să luăm legătura cu Lidia Mureşan şi Ioan Ţiplea, însă aceştia nu au răspuns la telefon.

oferta "verzilor"

"Verzii" şi-au lansat afişele de campanie. Vasile Tătar, preşedintele filialei maramureşene, mizează pe proiectele sale de reducere a poluării, creşterea cantitativă şi calitativă a spaţiilor verzi şi pe dezvoltarea turismului ecologic. In format jpg aveti ofertele electorale ale "verzilor", pentru Baia Mare şi judeţ. Click pe poze pentru mărire.

Borşa, păduri, falsuri, contestaţii, procese, NUP-uri...

Secretarul Primărie Borşa este acuzat de un localnic că ar fi falsificat acte oficiale pentru a-şi favoriza mama în obţinerea unei păduri de peste două ha. Maria Mihali a fost cercetată pentru fals, însă procurorul a considerat că nu a existat intenţie. Judecătorii au constatat altceva şi au retrimis dosarul la prim – procurorul Leşcă.

O dispută pentru mai bine de două hectare de pădure, ce durează de peste cinci ani, s-a lăsat cu o serie de procese interminabile şi o plângere penală pe numele secretarului Primăriei Borşa, acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi aceea de fals. Petru Danci, din Borşa, un veteran de război în vârstă de peste 80 de ani, a solicitat în baza Legii 169 din 1998 (privind fondul funciar), o suprafaţă de teren (mixtă, agricolă şi forestieră), de 2,5 ha. Din actele depuse de acesta reiese faptul că Petru Danci a fost împroprietărit, în baza Reformei Agrare din 1945, cu acest teren. În 1944, în timp ce lupta pe front, a fost rănit şi luat prizonier, iar în 1947 a revenit în patrie. În 2003, Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar i-a admis cererea şi i-a acordat terenul, Petru Danci fiind pus în posesie. Ulterior, a apărut surpriza. El a aflat că terenul respectiv este vizat de patru dintre neamurile sale, care ar solicita terenul după tatăl său, care avea acelaşi nume. Solicitanţii au pretins că adevăratul împroprietărit ar fi fost bătrânul Danci, şi nu fiul său, şi că el ar fi, în realitate, adevăratul veteran de război. După toate demersurile oficiale, Petru Danci a aşteptat eliberarea titlului de proprietate pentru acel teren, însă nu l-a primit niciodată. El a fost ridicat de la Primărie de soţul secretarei Maria Mihali. S-a ajuns în instanţă. Au avut loc mai multe procese, fiecare dintre părţi susţinându-şi punctul de vedere. S-a ajuns şi la Parchet, în urma constatării existenţei unor acte cu menţiuni adăugate ulterior punerii în posesie.

Personajul cheie al acestui caz este secretarul Primăriei Borşa, Maria Mihali. Aceasta este nepoata lui Danci, iar interesul ei legat de terenul de 2,5 ha este evident, având în vedere faptul că unul dintre moştenitorii care se luptă pentru obţinerea pădurii este mama sa. Maria Mihali a fost acuzată de Petru Danci de faptul că a falsificat actele oficiale emise de Primărie, încercând acreditarea ideii că, în fapt, ar fi vorba despre mai mulţi moştenitori. Adăugirile privindu-i pe ceilalţi patru presupuşi moştenitori mai apar pe mai multe acte: cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, declaraţia tip completată odată cu aceasta şi procesul – verbal de punere în posesie, registrul Primăriei, procesul – verbal al Comisiei Locale. Acel proces – verbal este foarte important în toată povestea, datorită faptului că pe verso sunt trecute şi numele celor patru moştenitori, însă acestea nu apar pe actul original, aflat la Ocolul Silvic Borşa. Se pune întrebarea cine a trecut acolo acele nume şi de ce. Rămâne ca organele de urmărire penală să stabilească ce şi cum cu semnăturile respective. Completările în acte au avut un rol decisiv la emiterea titlului de proprietate, acesta cuprinzând nu doar numele lui Petru Danci, ci şi pe ale celorlalţi solicitanţi. Pe numele secretarei, a fost depusă o plângere penală, în care ea este acuzată de fals, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Prim – procurorul Parchetului Vişeu, Vasile Pop, zis Leşcă, a soluţionat cazul în stilul său caracteristic, considerând că în cauză s-au efectuat acte premergătoare ale infracţiunii de fals şi că urmărirea penală nu poate fi pusă în mişcare din pricina lipsei laturii subiective. Mai precis, Maria Mihali ar fi comis faptele fără intenţie. Ne întrebăm care altul ar fi fost scopul unor adăugări de nume pe actele respective dacă nu acela de a crea vocaţie succesorală şi pentru alţi moştenitori. Ulterior, rezoluţia procurorului Leşcă a fost atacată la Judecătoria Vişeu de Sus. Iar acţiunea a fost admisă. Citind motivarea sentinţei, constatăm stupefacţia judecătorilor în faţa atâtor erori comise în faza de cercetare penală. Practic, instanţa a constatat că Leşcă nu a făcut nimic pentru stabilirea adevărului. În concluzie, a retrimis dosarul Parchetului Vişeu, în vederea începerii urmăririi penale. Iar lui Leşcă i se trasează sarcini precise, în cadrul urmăririi penale, privind elucidarea modul în care au apărut modificările actele aflate în discuţie şi audierea tuturor celor implicaţi. În prezent, secretarul Mihali a atacat hotărârea Judecătoriei Vişeu, la Tribunalul Maramureş. Rămâne să vedem soluţia.

"Nu sunt modificări!"

Contactată telefonic, Maria Mihali s-a arătat surprinsă de faptul că intenţionăm un articol referitor la acest caz şi a pus asta pe seama faptului că este candidat la un post de consilier local în Borşa. Interesantă concluzie, ce-i drept.

"Chiar ăsta e cel mai important subiect de abordat? Nu înţeleg de ce vreţi să scrieţi tocmai despre asta. Probabil pentru că sunt şi eu pe liste. Nu am făcut denunţ penal împotriva lui Danci, deşi puteam să o fac. El a scos o legitimaţie de veteran de război, cum că ar fi fost deportat în 1944 – 1945. Însă nu are livret militar. Iar din legitimaţie reiese faptul că este văduv, deşi nevasta sa trăieşte. La momentul oportun le voi arăta pe toate. Bunicul meu este cel împroprietărit prin reforma agrară. Pentru că şi-a pierdut soţia pe front, în Debrecen. În ceea ce priveşte terenul... S-a depus o cerere comună. Nu sunt modificări. S-a discutat între ei să se facă o cerere comună. Acum vine Danci cu actul în care nu apar numele celorlalţi. Acum este o metodă prin care se pot copia actele. Şi îţi iese foaia aşa cum vrei: cu nume, fără nume...", a replicat Maria Mihali, secretarul Primăriei Borşa.

"Procurorul mi-a zis că o încurc"

"Secretara a făcut nişte falsuri împotriva unchiului ei. A trecut în acte încă patru persoane. Însă ceilalţi fraţi nu au ştiut nimic. A zis că e coincidenţă de nume şi că nu unchiul ei ar fi fost împroprietărit în 1945, ci bunicul. Ambii purtau acelaşi nume: Petru Danci. Există un interes pentru teren. Pădurea este una bună, de peste 100 de ani, aflată peste Prislop, la Gura Vulcănescului. Procurorul mi-a zis să nu mai îndrăznesc să fac hârtii împotriva secretarei, că o încurc. În loc să cerceteze falsurile secretarei, mă întreba pe mine câte clase am, cu ce mă ocup...", a spus Vasile Şteţco, cel mandatat de Petru Danci a-l reprezenta în demersurile sale pentru obţinerea terenului respectiv. O fi evident pentru unii magistraţi, dar pentru prim – procurorul Leşcă... Un magistrat independent şi nesupus niciunei autorităţi... Nici măcar CSM-ului, care a răspuns memoriului înaintat de Danci, explicându-i că procurorul este independent, iar CSM nu poate interveni în asemenea cazuri. Tipic.

Romplumb revine - un nou incendiu!

Încă un incendiu la Romplumb! Oare al câtelea? Un mastodont care continuă să se joace cu plămânii noştri ne crede în continuare naivi. De data aceasta un banal incendiu. Oficial, acesta s-a datorat "creşterii bruşte a temperaturii din bolta cuptorului de topire aglomerat plumbos, peste limita de aprindere a materialului textil din sistemul de filtrare a gazelor tehnologice”. Ce frumos sună. Parcă ne-am mai liniştit. Au ars nişte materiale textile. Taman din cuptorul de topire aglomerat plumbos şi tocmai în plămânii noştri. Prefectul Bondi Gyongyilke s-a deplasat la Romplumb, alături de specialişti incontestabili (Petre Dican, şeful pompierilor, Viorel Iancu, şeful APM şi doi comisari de mediu), însoţiţi de directorul Vasile Uţă. Probabil Uţă le ţinea harta. Ce au putut constata? Nimic altceva decât ceea ce ne aşteptam: nu s-a întâmplat nimic grav. „Urmare a producerii incendiului la sistemul de filtrare au fost emanate în atmosferă gaze de ardere provenite de la materialul textil al acestor echipamente, care au un miros specific şi nu prezintă efecte negative asupra sănătăţii populaţiei. Am solicitat măsuri de verificare a angajaţilor care au lucrat în schimbul de noapte, iar dacă se va constata că incendiul s-a produs din cauza neglijenţei şi nerespectării atribuţiilor în timpul serviciului, conducerea societăţii va lua măsuri de sancţionare”, zise Bondi. Atâta doar că miroase cam nasol. În rest... În calitate de spectator cu plămânii umpluţi de gaze îmi pun câteva întrebări: - ce cunoştinţe de specialitate are prefectul, încât se pronunţă la scurt timp după accident, încercând a ne convinge că nu s-a întâmplat nimic grav? - cine a efectuat măsurătorile elementelor chimice nocive aflate în aer înainte şi după accident? Aparatura Romplumb? - comisarii Lenuţa Trif şi Claudia Simion (Garda de Mediu), respectiv Viorel Iancu (APM), au plătit bilete la această manifestare ori s-au deplasat în interes de serviciu la Romplumb? - când va închide statul acest deşeu numit Romplumb? Ultima întrebare e ridicolă. Luaţi-o ca atare.

Nu ne vindem ţara! O retrocedăm!

Ordinul Minoriţilor, grupare religioasă care revendică un imobil din Centrul Vechi al Băii Mari, îşi are sediul în... Ungaria. Singura legătură cu Transilvania este faptul că la Arad activează cinci călugări. Instanţele de judecată trebuie să analizeze acum dacă gruparea maghiară poate revendica imobile pe teritoriul statului român.

Una dintre cele mai importante clădiri din Centrul Vechi al Băii Mari, un patrulater mărginit de str. Crişan, Teatrul Municipal şi Piaţa Păcii, a fost revendicat de un ordin religios, care a deţinut imobilul, în prima jumătate a secolului trecut. În anul 1952, datorită faptului că nimeni nu depusese declaraţii de impozit pentru clădire, ea a fost preluată de statul român, printr-o sentinţă a Tribunalului Popular al oraşului Baia Mare, imobilul neavând stăpân. Anumite părţi ale imobilului au primit o destinaţie publică (spaţii comerciale, internat şcolar, sedii ale unor instituţii de stat), iar altele au fost închiriate ca spaţii de locuit. După revendicarea imobilului, în 2003, s-au ridicat o serie de probleme juridice privind acest caz. În primul rând, apartamentele închiriate de Municipalitate fuseseră vândute foştilor chiriaşi, încă din 1998. Ori, în acest caz, acele contracte de vânzare – cumpărare trebuie mai întâi anulate. În al doilea rând, s-a pus problema identităţii juridice a celor care revendică spaţiile. Apărătorii juridici ai proprietarilor au invocat lipsa calităţii procesuale a Ordinului. Sentinţele au fost contradictorii. Unele instanţe au dat câştig de cauză proprietarilor, altele, Ordinului.

Principala problemă cu care s-au confruntat judecătorii a fost aceea privind continuitatea existenţei Ordinului Minoriţilor după 1950, în Baia Mare, unde au rămas doar doi – trei călugări. Acum Ordinul are sediul la Arad, iar în Baia Mare nu mai are activitate. Am pornit pe firul acestei poveşti, pentru a afla mai multe despre Ordinul Minoriţilor şi locul lor în cadrul Bisericii Romano – Catolice. Ordinul Franciscanilor cuprinde trei mari ramuri: Fraţii Minori, Fraţii Minori Conventuali şi Fraţii Minori Capuccini. Consultând baza de date oferită pe internet de cele trei ordine religioase, nu am găsit referiri privitoare la România decât în ceea ce priveşte Fraţii Minori Conventuali. Practic, acesta este singurul ordin franciscan care are o acoperire şi pe teritoriul ţării noastre. Mai departe, am aflat site-ul oficial al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, cu sediul la Roma, unde am căutat link-ul privind Provincia România. Accesând acel site, am observat că Provincia "Sfântul Iosif" din România nu are nicio legătură cu Ardealul, cu atât mai puţin cu Aradul, acolo unde se află sediul Ordinului ce revendică imobilul din Baia Mare. Ne-am întrebat atunci care este apartenenţa Ordinului din Arad, dacă el nu este cuprins în Provincia România. Tot pe site-ul oficial al Minorilor Conventuali am găsit ceea ce căutam. În ceea ce priveşte Aradul, el face parte din Provincia Ungaria şi Transilvania. Deci nu România! Practic, Provincia "Sfânta Elisabeta" a privit minoriţii din Ungaria şi, implicit, cei din Ardeal, pe vremea când acesta era sub dominaţia maghiară. În acest context, rămâne de analizat dacă un ordin religios cu sediul în Ungaria poate emite pretenţii asupra unor proprietăţi româneşti pe care nu le-a folosit timp de aproape 70 de ani. Un ordin a cărui personalitate juridică este pusă sub semnul întrebării. Vom vedea ce va decide instanţa de judecată.

Ungaria nu a retrocedat decât lăcaşurile de cult

În Transilvania, averile bisericeşti ale cultelor (inclusiv cel romano – catolic), constând în biserici, locuinţe, clădiri diverse, terenuri etc, sunt, în mare parte, constituite din danii regeşti, fiind proprietate publică, în sensul destinaţiei acesteia şi nu o proprietate bisericească sau a unei comunităţi. În general, proprietăţile cultelor religioase au fost obţinute din banii statului, nu numai în Transilvania, dar şi în celelalte regiuni ale Europei unde acestea au avut activitate. Spre exemplu, în Ungaria, problema proprietăţilor ordinelor călugăreşti a fost rezolvată în sensul restituirii doar a lăcaşurilor de cult şi nu a altor imobile folosite în trecut de acesta. Pe de altă parte, ordinele călugăreşti nu au avut personalitate juridică în sensul legii, ele fiind doar beneficiare ale uzufructului şi nu proprietare de imobile. Chiar dacă în Cărţile Funciare ele figurează pe foaia de proprietate, imobilele au fost ale statului. Acest lucru este dovedit de modul în care în Ungaria, spre exemplu, a fost tratată problema retrocedării imobilelor către ordinele călugăreşti.

"Îndemnul de la Roma"

Sediul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, provincia Ungaria şi Transilvania, este în Ungaria, la Miskolc. În cadrul său activează 16 persoane, conduse de un ministru provincial, pe nume Zsolt Kalna. Reprezentantul Ordinului, la Arad, este vicarul provincial Rober Blensi. Acesta ne-a declarat că nu ştie prea multe despre procesele aflate pe rol, el fiind numit recent în funcţie. "Pot să vă spun doar că în CF, Ordinul Minoriţilor apare ca proprietarul imobilului. Acum, noi trebuie să dovedim că suntem continuatorii acelui Ordin. În Baia Mare nu mai există nimeni din partea noastră, singurii din Transilvania fiind la Arad. Suntem 5 persoane. Evident, proprietatea nu este a noastră, ca persoane fizice, ci a Ordinului Fraţilor Minori, cu sediul la Roma. Pentru că noi am fost îndemnaţi de reprezentanţii de la Roma să continuăm demersurile pentru revendicarea imobilelor", a declarat vicarul Robert Blensi. Acum ne-am lămurit. Practic, conducerea de la Roma a Ordinului, vizează obţinerea a cât mai multe imobile în Transilvania. Dacă în alte părţi nu s-a putut... Măcar aici.