Mai nou, comercianţii băimăreni s-au deprins cu vânzarea ambulantă prin instituţiile publice. Un parfum, un tricou, o faţă de masă, o halva din Ukraina... orice. Pe comandă, pe aşteptate, în rate, livrare imediată, calitate ultra, fără TVA. Full options. Numai să cumperi. Săptămâna aceasta am surprins o vânzare cu expoziţie tocmai la etajul VIII al Spitalului judeţean, secţia de diabetologie. Marfă în pungi, nou-nouţă. Câte o asistentă sau un pacient întreba de preţ. Nici n-am apucat să scot aparatul foto că văzătoarea, echipată cu un halat, aşa, să nu dea de bănuit, a tuns-o într-o încăpere alăturată. La scurt timp, au venit câteva infirmiere, simţind pericolul, şi au strâns de pe targa transformată în tarabă.
Sărmana iniţiativă privată! Cum se străduieşte ea să nu moară pe targă!
joi, 29 mai 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu