marți, 28 octombrie 2008

Şocant! Pensie de doi lei!

O femeie din Rozavlea a şocat o ţară întreagă cu pensia sa de numai 3 lei. Totuşi, în România sunt şi pensii mai mici. Chiar în Maramureş. O localnică din Ieud încasează lunar o pensie de doar 2 lei. Prin comparaţie, cea mai mare pensie din judeţ o depăşeşte de 7.500 de ori. Femeii i-ar trebui 650 de ani pentru a o egala.

În urmă cu câteva zile, presa locală şi centrală a prezentat şocantul caz al maramureşencei cu cea mai mică pensie din ţară. Femeia din Rozavlea încasează lunar doar 3 lei. Ieri, ne-a fost dat să aflăm că recordul acesteia este bătut tot de o maramureşeancă. Aceasta locuieşte în Ieud şi are o pensie de nici mai mult, nici mai puţin, decât 2 lei. Într-un colţ uitat de lume şi de autorităţi, Anuţa Hotico supravieţuieşte cu ajutorul uneia dintre fiicele sale, care stă într-o casă alăturată. La cei 73 de ani pe care îi are, femeia se bucură că încă mai este în viaţă. Are numeroase probleme de sănătate, iar trupul îi este atât de slăbit încât nu îi permite să treacă pârâul Ieud, pentru a ajunge la cel mai apropiat magazin din sat. Şi chiar dacă ar reuşi să parcurgă drumul până la butic, cu siguranţă, cei 2 lei nu i-ar ajunge să cumpere mai mult de o pâine. Cu toate acestea, Anuţa Hotico are puterea să zâmbească şi povesteşte că până şi poştaşul glumeşte uneori, atunci când îi aduce banii, spunându-i să aibă grijă unde îi pune, în caz că va fi căutată de hoţi. Cu aşa venit nu şi-a permis luxul de a se deplasa într-un oraş decât foarte rar. Şi atunci, pentru a ajunge la spital. Sighetul a fost primul şi ultimul municipiu văzut vreodată de pensionara din Ieud. Baia Mare s-a dovedit a fi prea departe.

Penibila situaţie datează din 2005, când statul i-a acordat femeii pensia de urmaş după soţul decedat în 1990. Cine şi cum a calculat această sumă este greu de imaginat. Dar rezultatul la care au ajuns slujbaşii statului este unul uluitor: o pensie de 7.500 de ori mai mică decât cea a celui mai privilegiat dintre pensionarii maramureşeni. Este vorba despre un fost judecător care încasează lunar 15.600 lei. Un calcul simplu ne arată faptul că pentru a egala indemnizaţia lunară a magistratului, Anuţa Hotico trebuie să aştepte 650 de ani. Văzând această discrepanţă astronomică, ne întrebăm care a fost unitatea de măsură în cântărirea muncii prestate în cele două cazuri. Probabil, femeia din Ieud, care a muncit zeci de ani pentru statul român (în cadrul fostului CAP), a fost depunctată din cauza lipsei la dosar a unor hotărâri judecătoreşti anulate la Strasbourg, pentru care România plăteşte bani grei. În faţa acestei sfidări a autorităţilor statului vizavi de pensionari, spiritul civic de care Anuţa Hotico a dat dovadă este impresionant. Până acum, s-a prezentat de fiecare dată la vot, pentru a-i alege pe cei care o reprezintă în administraţia locală sau centrală. Dovadă stau numeroasele ştampile aplicate pe câteva file ale buletinului. Ea spune că motivul pentru care a votat ori de câte ori a avut ocazia a fost acela de a nu avea probleme cu autorităţile statului. S-a gândit că ajungând la medic, de exemplu, ar putea fi luată la întrebări în cazul în care nu ar avea toate ştampilele în buletin. Şi s-a dus la vot. Să aleagă nişte nesimţiţi după ale căror legi i s-a calculat o pensie umilitoare. De doi lei.

Pensia suspendată câteva luni

„Soţul meu a murit în urmă cu 18 ani. Până în 2005, nu am primit nimic după el. Atunci, mi-a venit pensia asta. Doi lei. De atunci, nu s-a modificat. Ce să fac cu banii ăştia? Nu-mi ajung nici de o pită. Poştaşul glumeşte şi zice . O fo o vreme când nu mi-o mai adus pensia. Nu ştiu di ce. O umblat fata mea să se intereseze şi apoi iară mi-o trimis-o. Când îmi aduce poştaşul banii, îi dau la nepoţi. Că am opt care stau în casa cealaltă. Ni-i foarte greu. Dacă nu ar fi fata mea cu mine, nu ştiu ce aş face. Sunt bătrână şi bolnavă. Am cu tensiunea şi cu inima. Şi medicamentele îs tare scumpe”, a spus Anuţa Hotico.

2 comentarii:

cip spunea...

cu precizarea sursei! multumesc :)

Anonim spunea...

dar de unde sa dea bani bietei femei care are tot dreptul la o pensie decenta cind cei raspunzatori de pensionari sunt ocupati in a pensiona pe kilograme pe altii care nu sunt indreptati-ti dar care au dat bani si au facut pe nebunii pentru a obtine o pensie.Din cauza lor nu sunt bani de dat la adevaratii pensionari.Caz concret in lapusel comuna recea la nr 277 familia ONEA VASILE SI sotia lui GEORGETA au amindoi pensii nemeritate obtinute prin mituire si inselaciune.