Maramureşeul s-a situat pe locul secund, la nivel naţional, în privinţa numărului de cazuri de corupţie mică rezolvate. Cele 11 dosare soluţionate în perioada 2007 – 2008 au avut în prim plan persoane acuzate de trafic de influenţă. Acestea au pretins că prin influenţa pe care o aveau asupra unor funcţionari publici puteau rezolva eliberarea cu celeritate a unor acte oficiale.
În cursul lunii trecute, Parchetul General al României a făcut o analiză a tuturor dosarelor de corupţie mică soluţionate de procurori la nivelul fiecărui judeţ. Maramureşul s-a clasat pe locul al doilea, din punct de vedere al numărului de dosare finalizate în 2007 şi prima parte a anului 2008. Cu cele 11 rechizitorii întocmite, judeţul nostru a fost depăşit doar de Parchetul Bucureşti, care a rezolvat 14 din cazurile de corupţie înregistrate. Cele mai multe dosare nu privesc funcţionari publici sau angajaţi ai statului, ci diverse persoane care au pretins că au influenţă asupra acelor angajaţi ai instituţiilor publice care ar putea facilita obţinerea unor acte. Vom lua câteva dintre acestea, soluţionate în cursul acestui an. Unul dintre dosarele care ne-a reţinut atenţia a fost cel al Marianei Codreanu. Aceasta a indus în eroare mai multe persoane, pretinzându-le diverse bunuri şi sume de bani, afirmând că are influenţă asupra unor funcţionari publici, determinându-i să întocmească anumite acte care intrau în atribuţiile lor de serviciu. Una dintre victimele sale a fost T. Horj, angajat ca asistent medical în cadrul Serviciului de Ambulanţă Borşa. Dorind să-şi schimbe locul de muncă, Horj a apelat la ajutorul unei cunoştinţe de la Spitalul Sighet. Aceasta i-a recomandat-o pe Codreanu, despre care i-a spus că are "pile" la Spitalul Judeţean şi la Poliţie. Cei doi s-au întâlnit, iar femeia l-a convins pe Horj că îi poate facilita o angajare la Spitalul din Sighet. Mita a fost una ridicolă: un miel şi cinci litri de ţuică. Ulterior, ea l-a anunţat că a intervenit o problemă, toate posturile fiind blocate. Dar, a venit şi cu soluţia salvatoare: o angajare în Poliţie, că doar nu degeaba soţul ei era văr cu... Ioan Isac, şeful poliţiştilor maramureşeni. De această dată, pe lângă tradiţionalul miel şi cei cinci litri de pălincă (bună trebuie să fi fost, din moment ce i-a mai solicitat o damigeană), Horj adus şi 600 lei. Produsele au trecut foarte repede, la fel şi banii, dar cu încadrarea... mai greu. Totuşi, femeia a insistat. Iar Horj a venit cu felul trei bis: un miel, pe care l-a umplut tot cu cinci litri de pălincă. În plus, a adăugat 200 de euro. Evident, omul nu a fost angajat nicăieri, cu atât mai puţin într-un post de conducere în Poliţie, aşa cum îi promisese Codreanu. O, sancta simplicitas!
Păcăleala apartamentelor
De la miel şi pălincă, s-a trecut la lucruri serioase. Codreanu i-a propus aceluiaşi Horj facilitarea obţinerii unei garsoniere, în Baia Mare, la un preţ modic, de 7 mii lei. Ea s-a lăudat că îl cunoaşte bine pe Gheorghe Fotonea, şeful Serviciului de Spaţiu Locativ. Numai că, mai întâi, trebuia achitat avansul: 5 mii lei, 200 euro şi... nelipsita pălincă. Şase litri. E inutil să mai precizăm că omul nu a primit nimic din ce i se promisese. O altă victimă a Marianei Codreanu a fost I. Cărăban, secretar al Primăriei Dumbrăviţa. Acestuia, femeia i-a propus "rezolvarea" încadrării sale în gradul I de handicap şi un apartament la un preţ derizoriu, în Baia Mare. Secretarul a fost de acord şi i-a dat femeii sumele de bani solicitate (peste 1 mie lei, în total). În plus, i-a solicitat acesteia să-l ajute cu alte apartamente la preţ modic. Fără a ezita, Codreanu i-a luat banii, promiţând obţinerea apartamentelor. În final, omul a rămas cu banii daţi. Şi atât. Pentru că de apartamente, nici pomeneală. Pentru faptele sale, Mariana Codreanu s-a ales cu un dosar penal, pentru trafic de influenţă şi înşelăciune. În cursul urmăriri penale, s-a constat că T. Horj a fost înşelat cu peste 5 mii euro, iar I. Cărăban cu 1.500 euro.
Reţele de falsificatori
Gavril Nodiş este un client mai vechi al procurorilor maramureşeni. În cursul anului 2006, el a fost urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals. Cu ajutorul unui amic, Viorel Hosu, acesta a oferit diverse acte false (permise auto, paşapoarte) mai multor cetăţeni români cu domiciliul în străinătate. Cei plecaţi la muncă în Spania sau Italia s-au arătat dornici în a obţine un permis auto într-un timp cât mai scurt. Hosu a fost cel care le-a explicat acestora că poate obţine permise valabile, cu ajutorul lui Nodiş. Pentru 400 de euro de persoană, Nodiş le-a procurat solicitanţilor permise auto cu serii false. Până la urmă, cei doi infractori s-au ales cu dosare penale, procurorii constatând că în spatele lor se ascunde o întreagă reţea de falsificatori, din care făcea parte şi Nodiş. După trimiterea sa în judecată, procurorii i-au întocmit un alt dosar penal, pentru fapte similare. Unul dintre colaboratorii săi de nădejde a fost Iosif Pinczeş, care îi racola clienţi. Acesta a fost urmărit penal într-un alt dosar, alături de un poliţist din Seini, care îl ajuta la obţinerea de permise auto şi paşapoarte false. În dosarul despre care vorbim, Nodiş a pozat în postura de angajat al Serviciului Paşapoarte, promiţând victimelor rezolvarea, într-un timp cât mai scurt, a actelor dorite. Pentru fiecare permis, el pretindea 1.100 euro. În iunie 2008, rechizitoriul s-a finalizat, cu trimiterea în judecată a lui Gavril Nodiş, şi disjungerea cauzei faţă de un autor necunoscut, în legătură cu infracţiunea de fals.
Înşelată de patron
Nici administratorii societăţilor private nu au scăpat de procurorii maramureşeni. Unul dintre comercianţii băimăreni a ajuns în atenţia Parchetului, după ce a încercat să obţină diverse sume de bani de la o persoană care i-a cerut să o angajeze. Stelian Gergely deţinea un magazin cu produse second hand pe str. Gării, din Baia Mare. În cursul anului 2006, F. Cecilia a primit un "pont" din partea unei cunoştinţe, care i-a recomandat să ia legătura cu Gergely, în vederea încheierii unui contract de muncă. Femeia dorea completarea anilor vechime în cartea de muncă, precum şi obţinerea unui credit pentru achiziţionarea unor produse electronice. Gergely s-a oferit să o angajeze, dar nu oricum, ci contra unei sume de bani. Mai mult, i-a pretins şi câteva bunuri din cele pe care F. Cecilia urma să le cumpere cu creditul luat. În total, sumele pretinse au totalizat 500 lei, iar valoarea bunurilor s-a ridicat la 750 lei. Pentru faptele sale, Stelian Gergely a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei infracţiuni: înşelăciune, fals şi luare de mită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu