joi, 16 octombrie 2008

Cu buldozerul în Pietrosul Rodnei

În ultimii ani, Parcul Naţional Munţii Rodnei a devenit, tot mai des, destinaţia favorită a braconajului autohton. Vânatul urmărit: caprele negre. Recent, în zona Tăurilor Buhăescu, s-a construit un drum pentru a facilita accesul la mare altitudine. Acesta s-a realizat fără nicio autorizaţie. Fiind vorba de o zonă protejată de lege, fapta este una de natură penală. Până acum nu s-a identificat autorul intervenţiei respective. Singurul indiciu cert este un buldozer, găsit de autorităţi, la faţa locului. Acesta este proprietatea unei firme de exploatare lemnoasă.

La începutul lunii octombrie, un ranger al Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, într-o deplasare pentru controlarea zonei, a descoperit mai multe intervenţii pe raza sa de activitate. Acestea s-au găsit atât pe teritoriul judeţului Bistriţa Năsăud, cât şi pe cel al judeţul Maramureş. În Bistriţa Năsăud este vorba despre o porţiune de teren de 0,7 km, în zona de conservare durabilă a Parcului. O porţiune de teren tampon, care face legătura între localitatea Romuli (Bistriţa – Năsăud) şi zona mai puţin accesibilă a Parcului. Ea reprezintă o prelungire a drumului de la Strâmba, amenajat de Primăria Romuli, pentru a facilita accesul în Parc. În judeţul Maramureş, s-a intervenit în zona Tăurilor Buhăescu, din Pietrosul Rodnei. Acea suprafaţă este proprietatea Comunei Romuli, din Bistriţa Năsăud, însă se află pe raza administrativ – teritorială a comunei Moisei. Pe suprafaţa proprietate a comunei Romuli s-au găsit două tronsoane de drum, unul de 2,5 km, iar al doilea, de 2,6 km. Unul se găseşte în Rezervaţia Ştiinţifică Pietrosul Rodnei, iar celălalt, în zona de protecţie integrală a Parcului.

„Nemernicii de braconieri”

În legătură cu construirea drumurilor respective, Administraţia Parcului a sesizat Garda de Mediu şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Maramureş. În urma unei deplasări la faţa locului, reprezentanţii celor trei instituţii au constatat modul în care au fost realizate lucrările ilegale, pedepsite sub aspect penal. Orice intervenţie într-o arie protejată se poate efectua doar cu aprobările de rigoare. Ori, în acest caz, avizele şi aprobările nu există. Autorităţile statului nu au ştiut nimic de existenţa drumurilor. Se pune întrebarea cine a realizat căile de acces şi în ce scop. Călin Crişan, inspector al Gărzii de Mediu Maramureş, ne-a declarat că până la această oră făptuitorii nu au fost identificaţi, însă, se presupune că scopul construirii drumurilor este acela de a facilita accesul braconierilor pe munte. „Legat de construirea a două tronsoane de drum, prin decopertarea solului şi distrugerea vegetaţiei în Parcul Naţional Munţii Rodnei, vă putem preciza că unul dintre tronsoane este realizat în Rezervaţia Ştiinţifică Pietrosu Mare, iar celălalt, într-o zonă tampon, de conservare specială. Realizările constituie fapte penale, atât statutul ariei respective, cât şi legislaţia în vigoare, interzicând cu desăvârşire astfel de acţiuni. După sesizarea primită din partea Administraţiei Parcului, am efectuat o deplasare la faţa locului, împreună cu reprezentanţii acestei instituţii şi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. Vizavi de aceasta, am înaintat un denunţ penal pentru depistarea şi pedepsirea făptuitorului. Deocamdată în privinţa acestora avem doar supoziţii. Când vom avea certitudini, sigur nu le vom ascunde. Referitor la intenţia realizării drumului, vă pot da două răspunsuri. Unul oficial: nu ştiu care este aceasta. Şi unul neoficial, în calitate de cetăţean al acestei ţări: cred că nemernicii de braconieri vor să ajungă mai uşor la zona de habitat a caprei negre”, a declarat Crişan.

Interese ilegale

Nici măcar Primăria din Moisei nu a avut cunoştinţă de drumurile construite în Parc. Primarul comunei Moisei crede că responsabili de lucrări sunt repezentanţii Primăriei Romuli. „Primăria Romuli are nişte pădure pe raza administrativ – teritorială a localităţii Moisei. Noi am pus în posesie, după ce li s-a reconstituit dreptul de proprietate. Există şi titlu de proprietate pe acea suprafaţă. Este vorba de câteva sute de hectare. După părerea mea numai cei de la Primăria Romuli puteau face drumul”, a afirmat primarul Toader Şteţcu.

Contactat telefonic, primarul comunei Romuli a negat că ar avea vreo implicare şi că ştie ceva despre caz. Mai mult, din auzite. Totuşi, ne-a oferit amănunte... intersante. „Nu prea ştiu ce să spun. Nu avem date. Acum ni s-a adus şi nouă la cunoştinţă şi am trimis pe cineva de la Primărie la faţa locului să vadă care e treaba. Am înţeles că a fost un drum pe care îl parcurgeau oile. Şi că doar s-a lărgit. Circulă mai multe variante. Se vorbeşte că s-ar fi interevenit din Borşa, sau din Moisei sau chiar din Romuli. Nu putem şti. Însă, am auzit că s-ar dori prelungirea sa până în Borşa. Cert este că până la această oră nouă nu ne-a solicitat nimeni aprobare”, a spus Ioan Moniţa, primarul comunei Romuli. Cine a intervenit, rămâne o incertitudine. Pe lângă povestea drumului lărgit, care duce la stână, una dintre variantele neoficiale care ne-a fost prezentată îi are îi prim plan pe reprezentanţii autorităţilor din Romuli. Aceştia ar fi căzut la o înţelegere cu Pavel Sângerozan, proprietarul unui fond de vânătoare privat. Unul dintre primele din România. Se pare că drumurile au fost realizate pentru a facilita accesul în Pietrosul Rodnei, unde printre ţintele urmărite ar fi şi aceea a caprelor negre. Amatorii de vânatori ilegale plătesc bine în astfel de cazuri, mai ales când li se pun la dispoziţie şi drumuri realizate în zone greu accesibile. Care este implicarea lui Sângerozan şi a conducerii Primăriei Romuli, în acest caz, este obligaţia organelor de cercetare penală să stabilească. În prezent, dosarul drumurilor ilegale din Rezervaţia Munţii Rodnei se află în lucru la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Dumitriţa Hotea, purtător de cuvânt al instituţiei ne-a declarat că poliţiştii lucrează la acest dosar, care priveşte infracţiunea de efectuare a lucrărilor fără autorizaţie pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei.

„Primarul din Romuli mi-a spus că administratorul de stână care a păşunat a luat un buldozer şi a lărgit drumul. Inspectorul Crişan a zis că nu este stână şi nu s-a putut lărgi”, a afirmat Şteţcu Toader, primarul comunei Moisei

La momentul deplasării la faţa locului, autorităţile au descoperit un buldozer. Acesta îi aparţine lui Dumitru Mureşan, administratorul unei firme de exploatare lemnoasă. S-au prelevat probe conţinând urme de sol, care vor fi comparate cu şenilele buldozerului. „Bănuim că drumurile acestea au fost realizate pentru a facilita transportul motorizat în zonă al unor persoane interesate. În urma celor sesizate, ne-am deplasat la faţa locului, alături de Poliţie. S-au efectuat măsurători cu gps, am făcut poze. Am decoperit un buldozer, care, după măsurători, pare a fi utilajul cu care s-a lucrat”, a afirmat Doina Jauca, directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei

4 comentarii:

amatorul spunea...

tare seamana a inchidere de ochi din partea administratiilor locale. altfel, nu inteleg cum se fac 5 km de drum fara sa stie nimeni cine a ghidat buldozerul. in ziua de azi se stie si cand se sapa un santz in curte si nu se stie cine croieste un drum prin munte?

Anonim spunea...

e o mare mita acolo, lunga povestea ;)

Anonim spunea...

Cipriane, afla dara urmatoarele: prietenul meu G.M. a fost in data de 6 septembrie in PNMR, rezervatia Pietrosu. Atunci a realizat 3 poze cu buldozerul la lucru. Deci, "bomba" care a explodat la inceput de octombrie, politia si presa care ancheteaza infractiune comisa la "inceput de octombrie" gresesc. Mai grav, din asta rezulta ca rangerii PNMR n-au dat prin rezervatie vreo o luna, altfel nu se explica cum de n-au vazut nimic, decat in oct.!
daca vrei poza edificatoare, document, da-mi un semn.
Bafta!

Anonim spunea...

este o mare prostie cu tot ceea ce se spala banii comunelor...atat la moisei cat si la romuli...:d