Realizarea unor parcări subterane reprezintă un proiect întins pe perioada mai multor ani şi presupune cheltuieli de zeci de milioane de euro. Un grup de firme spaniol s-a oferit să realizeze investiţia. În primăvara acestui an vom afla dacă investiţia este fezabilă sau nu.
În ultimii ani, s-a vorbit tot mai des despre aglomeraţia din traficul rutier al Băii Mari. O problemă cu care nu numai Baia Mare se confruntă, dar şi alte oraşe din România, în care parcurile auto au crescut în număr, mai ales după anul 2000. Până acum, autorităţile locale nu au găsit soluţii concrete pentru rezolvarea acestei situaţii. S-a încercat implementarea unui sistem de semaforizare pentru tot mai multe dintre intersecţii, lărgirea străzilor, acolo unde spaţiul permite, interzicerea staţionării maşinilor pe câteva din arterele mari ale oraşului, în vederea obţinerii unui trafic pe toate benzile unui sens. Cu toate acestea, este greu de spus că traficul a fost fluidizat, că străzile oraşului s-au descongestionat. Începând de dimineaţă şi până după masa târziu, mai nou, chiar şi seara, bulevardele se dovedesc neîncăpătoare pentru maşinile aflate în trafic. Cu toţii ne întrebăm ce este de făcut. Probabil, nu există o reţetă anume pentru eliminarea aglomeraţiei auto, ci trebuie găsite soluţii mixte. Un prim pas ar putea fi acela al rezolvării locurilor de parcare. Foarte multe străzi servesc în prezent drept locuri de parcare pentru autoturisme, spaţiile anume amenajate în acest sens dovedindu-se neîncăpătoare. Până acum, totul s-a redus la discuţii. Nimic concret. Abia în urmă cu câteva săptămâni, un grup de investitori spanioli şi-au manifestat interesul real legat de o investiţie majoră în ceea ce priveşte parcările subterane în Municipiul Baia Mare.
În acest sens, spaniolii au înaintat Municipalităţii o scrisoare de intenţie, prezentând totodată propunerea lor de a intra într-un parteneriat public – privat, cu autorităţile locale. În cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local, reprezentanţii investitorilor străini au expus în câteva cuvinte felul în care aceştia văd o eventuală colaborare cu administraţia locală, în vederea realizării unor investiţii de zeci de milioane de euro. Ideea a fost primită cu deschidere de aleşii locali, urmând ca în săptămânile care urmează, să se demareze acţiunile concrete pentru materializarea unui asemenea parteneriat. Javier Escalada, reprezentantul grupului de firme spaniol, ne-a explicat faptul că, fiind vorba de investiţii de o asemenea amploare, este nevoie şi de implicarea autorităţilor locale. "În ultimii ani, parcul auto băimărean a crescut foarte mult. Vedeţi şi dumneavoastră aglomeraţia din trafic. În fiecare an există o creştere de circa10 – 15% a numărului maşinilor din oraş. Probabil, pentru a putea vorbi de o eficienţă a parcărilor subterane, ar fi nevoie să avem cel puţin 5.000 de locuri de parcare. Evident, nu le vom putea face pe toate, în timp scurt. Este o investiţie pe termen lung. Grupul de firme pe care îl reprezint ar fi dispus să investească masiv în acest sector, în Baia Mare. Este vorba despre parcări subterane, cu 2 – 3 nivele, cu 100 – 500 locuri de parcare. Dacă vom beneficia de suport la nivel local, o primă investiţie ar putea fi gata într-un interval cuprins între 18 şi 24 de luni. Trebuie să vedem şi celălalt aspect. Fiind vorba de locuri aglomerate sau centrale, circulaţia, peste zi, nu va putea fi întreruptă. Aşa că va trebui găsit un interval orar în care să se lucreze. Iar aici mizăm şi pe înţelegerea locuitorilor din zonele vizate, pentru a accepta ca utilajele să lucreze şi la ore ceva mai înaintate", a declarat Javier Escalada.
Săptămâna viitoare, spaniolii sunt aşteptaţi la Primărie pentru propuneri concrete vizavi de acest parteneriat şi luarea în calcul a unui studiu de sol. Acesta este vital pentru investiţia preconizată. Fiind vorba de o zonă aflată la poalele munţilor, este posibil ca solul să nu permită realizarea unor structuri cu mai multe nivele. În cazul în care se ajunge la stratul de rocă, lucrările nu mai pot continua. De aceea, studiul de sol va fi cel care va spune, în mare măsură, dacă şi în ce fel această investiţie este posibilă. Din discuţiile purtate cu reprezentantul investitorilor, precum şi cu cei ai Primăriei Baia Mare, am aflat şi zonele vizate pentru realizarea unor parcări subterane. În primul rând, ar fi "platoul" din Piaţa Revoluţiei. Se intenţionează eliminarea tuturor locurilor de parcare de la suprafaţă, existente în acest moment, şi crearea unor alternative subterane. Spaţiul ar fi suficient, totul depinde de structura solului şi de reţelele de utilităţi existente în zonă. Alte zone de interes ar fi aceea de la Gară, Hotel Mara – Sala Sporturilor, cartierul Vasile Alecsandri, Centrul Vechi. Marele avantaj al acestor parcări ar fi acela că, pe de o parte ar reduce mult numărul maşinilor staţionate pe arterele oraşului, iar pe de alta, ar profita nu numai celor care parchează ocazional în anumite zone, ci şi riveranilor. Parcările sunt astfel gândite, încât să acopere nevoile celor care locuiesc în zonele vizate, pentru staţionarea maşinilor peste noapte. Cu toate că vorbim de investiţii cu sume uriaşe, acestea ar putea fi amortizate într-un interval de timp nu foarte mare. Între 7 şi 15 ani. Totuşi, preţurile tichetelor de parcare nu vor fi mai mari decât cele practicate azi de Municipalitate, ci, din contră. Cel puţin asta ne asigură investitorii. Câtă deschidere şi cooperare vor găsi la nivel local, rămâne de văzut. În primăvara acestui an vom afla dacă în Baia Mare vom avea parcări subterane sau nu.
Investiţii spaniole masive
Un comentariu:
Aceasta ``distinsa persoana`` care are la activ multiple acte de escrocherie si santaj urmeaza sa fie predata DNA impreuna cu ``prieteni intimi`` pe care i-a corupt. Vom afla in curand despre cine este este vorba. Persoanele din anturajul sau au o parere comuna : Escalada urmareste filonul; metodele nu conteaza. Prietenii lui sunt victimele lui !
Trimiteți un comentariu