Muzeul Judeţean de Istorie. O instituţie, la prima vedere, foarte liniştită, însă afectată de tot soiul de lupte şi de interese. Aflată, în ultima perioadă, tot mai des în atenţia presei. Ultima ştire privind această instituţie este legată de un jaf de proporţii, marca Melania Ghiman, contabila şefă a instituţiei. În urma unui banal control al Curţii de Conturi, de la începutul acestui an, care a vizat activitatea financiar – contabilă din perioada ianuarie, 2007 – ianuarie, 2008, a Muzeului Judeţean, au fost găsite mai multe nereguli în actele întocmite de contabila Ghiman. Din studierea dosarelor contabile a reieşit faptul că în perioada respectivă, această contabilă a prejudiciat Muzeul Judeţean cu aproape 2 miliarde lei vechi. Metoda folosită de Ghiman a fost pe cât de simplă, pe atât de surprinzătoare, având în vedere faptul că aceasta a lucrat în instituţia respectivă de la începutul anilor '90, experienţa acumulată în toţi aceşti ani trebuind să ducă la forme mult mai rafinate de delapidare. Culmea, Ghiman a adoptat o soluţie directă: a întocmit dispoziţii de plată, falsificând semnătura directorului şi a altor angajaţi ai instituţiei. Cu ajutorul acestora, ea a achiziţionat diverse mărfuri, începând cu obiecte de uz sanitar şi terminând cu aparatură IT, care nu au intrat niciodată în dotarea Muzeului. Respectiv, mărfurile nu au fost recepţionate. Mai pe înţelesul tuturor, ea a achiziţionat produse în numele Muzeului Judeţean de Istorie, pe care le-a plătit cu banii instituţiei, însă acestea au fost valorificate de Ghiman în interes personal. Este greu de precizat acum dacă între Ghiman şi firmele cu care a colaborat exista o înţelegere prealabilă, în sensul că administratorii societăţilor respective aveau cunoştinţă de faptul că femeia dorea să valorifice produsele pentru sine şi împărţeau "profitul" cu aceasta sau livrau pur şi simplu marfa, iar contabila o prelua pentru a-i da o altă destinaţie. Rămâne ca organele de urmărire penală să analizeze acest aspect. Cert este faptul că pe lista firmelor cu care Ghiman a lucrat se înscriu mai multe societăţi din Baia Mare, unele cu ştaif, altele mai obscure. De la acestea, contabila şefă a cumpărat, fără ştirea conducerii, diverse bunuri, care nu aveau nicio şansă de a fi utilizate în folosul Muzeului. Spre exemplu, ea a achiziţionat într-o primă fază, 20 de... bideuri. În condiţiile în care în instituţie nu se află niciun bideu, iar numărul toaletelor este de 13. Ulterior, e a mai comandat o tranşă. Unde au ajuns bideurile "cumpărate" de Muzeu este greu de precizat, la această oră.
Deşi controlul Curţii de Conturi a vizat doar perioada 2007 – 2008, din informaţiile pe care le-am obţinut până acum, reiese faptul că Melania Ghiman nu a fost străină de astfel de activităţi nici în anii anteriori, unele din actele contabile arătând că ea a falsificat semnături şi ale altor directori ai Muzeului. În ce măsură foştii directori au fost implicaţi în afacerile contabilei şefe, rămâne ca organele abilitate să stabilească, după finalizarea urmăririi penale. Încă înainte de finalizarea controlului inspectorilor Curţii de Conturi, Ghiman a simţit că a fost prinsă cu mâţa în sac şi s-a adresat conducerii instituţiei. S-a plâns ca un copil de toate faptele pe care le-a făcut, precizând cu lux de amănunte toate firmele cu care a lucrat, produsele achiziţionate, sumele vehiculate şi metoda de lucru. Toate s-au dovedit a fi reale. Mai mult, ea a dat chiar şi o declaraţie scrisă în acest sens, înaintată conducerii Muzeului, în care recunoaşte faptele comise şi cuantumul pagubei. Totuşi, sub această aparentă colaborare şi dorinţă de a îndrepta lucrurile, Ghiman a adoptat câteva mişcări interesante, încercând să diminueze efectele faptelor sale. Ca din senin, într-una din zilele trecute, s-a prezentat la casieria Muzeului cu câteva sute milioane lei vechi, pentru a achita o parte din facturile emise. Au urmat alte intervenţii similare, ea depunând bani în numele câtorva din firmele implicate. Şi, de asemenea, pe numele câtorva din angajaţii Muzeului, ale căror semnături au fost falsificate. Culmea, ea a depus banii pe numele altora, de parcă nu ea ar fi fost cea care a golit visteria instituţiei. Pe de altă parte, tot în această perioadă, Betina Kar, una dintre firmele de la care Ghiman a achiziţionat tot soiul de produse (inclusiv splendidele bideuri), a înaintat conducerii Muzeului o somaţie de ridicare a bunurilor respective, care, chipurile, ar zace în curtea societăţii. Ori, o astfel de "mişcare" arată clar faptul că firma respectivă nu a fost interesată de a livra marfa achiziţionată către Muzeu, ci, din contră. Ciudat, tocmai acum s-a trezit conducerea firmei să avertizeze Muzeul vizavi de bideurile respective, după trecerea câtorva luni bune de la plata lor. Ne punem întrebarea firească dacă atât conducerea Betina Kar, cât şi a altor societăţi, nu avea cunoştinţă de faptele contabilei Ghiman sau nu colabora cu aceasta. Cât despre ridicarea produselor, nici nu se pune problema. Ar fi ridicol. Instituţia nu a comandat niciun fel de produse, prin urmare, ridicarea lor ar însemna dezincriminarea contabilei. Pe de altă parte, la baza unei achiziţii de produse, în cazul unei instituţii precum este Muzeul Judeţean de Istorie, stau anumite acte premergătoare. În primul rând, directorul instituţiei semnează o cerere adresată de şefii de secţii, sau alte persoane care solicită achiziţionarea unor bunuri în interesul Muzeului, act cu care contabilul şef poate trece la a comanda cele necesare instituţiei. Ori, în cazul de faţă, nicio factură nu este însoţită de o astfel de cerere.
În cursul documentării noastre, am încercat să luăm legătura cu Melania Ghiman. După îndelungi insistenţe telefonice, am reuşit, înainte de închiderea ediţiei. Răspunsul acesteia a fost foarte expeditiv: "Nu am nimic de declarat! La revedere!" De asemenea, am contactat şi câteva din firmele implicate. Unii administratori s-au arătat miraţi de ceea ce s-a întâmplat, declarând că nu au avut cunoştinţă de aşa ceva. Spre exemplu, Elisabeta Szekely, directorul SC Compact, ne-a spus că în cazul produselor cumpărate de Muzeu, banii i se virau prin Trezorerie, ceea ce nu i-a trezit nicio suspiciune cu privire la faptele pentru care este cercetată Ghiman. "Am colaborat cu Muzeul de mai multă vreme. Achiziţiona de la noi diverse produse de papetărie, birotică, aparate foto. Totul se derula fără probleme. Ni se virau banii prin Trezorerie. Poate nu în luna livrării mărfurilor, dar măcar în luna următoare. Nu ni s-a prezentat vreodată un referat emis de conducerea Muzeului, pentru comanda mărfurilor. Noi nu verificăm aşa ceva", ne-a declarat Szekely. Nu comentăm declaraţia directorului SC Compact. Ne punem doar o întrebare. Magazinul societăţii este amplasat într-un loc ultracentral. Preţurile... preţuri. E firesc. Instituţiile publice, aşa ar fi normal, se orientează spre furnizorii cu preţurile cele mai bune. De ce tocmai de la un magazin cu preţuri "ultracentrale"? De ce nu o firmă care vinde en-gros?
Facturi:
SC Sugar M – factură în valoare de 5.168 lei – datând din 31. 10. 2007
SC Hex Impex – 10. 700 lei – 24. 04. 2007
- 2.500 lei – 25. 01. 2007
- 3.000 lei – 12. 01. 2007
- 2.800 lei – 25. 01. 2008
SC Construct – 9.877 lei – 11. 10. 2007
AF Deseşti – 2.750 lei – 02. 02 . 2007
PF Mărieş Emeric – 2.000 lei – 13. 02. 2007
- 106 – 14. 02. 2007
- 3.000 – 02. 2007
Virgil Pop, administrator al Muzeului Satului (prin falsificare de semnătură)
- 64.000 lei – 11. 2007
- 3.000 lei – 26. 04. 2007
- 1.100 lei – 18. 01. 2008
Lucia Pop, director interimar (a cărei semnătură a fost, de asemenea, falsificată)
- 3.000 lei – 15. 01. 2008
Valori totale:
SC Betina Kar – 118 mii lei
SC Compact – 26 mii lei
SC Alfasoft – 13,9 mii lei
Magazinul Central – 2,2 mii lei
SC Sugar – M – 5,6 mii lei
SC Maralibris – 640 mii lei
Muzeul de Artă – 10,7 mii lei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu