sâmbătă, 22 martie 2008

şocant! familii care locuiesc în... WC!

Trăim într-un secol al contrastelor. Al ciudăţeniilor de tot soiul. În timp ce unii se gândesc cu nerăbdare la alegerile de peste câteva luni şi la un loc eligibil pe liste, alţii încearcă să-şi găsească o locuinţă. Spre surprinderea celor din prima categorie, în cea de-a doua se regăsesc mult mai mulţi semeni decât şi-ar putea închipui. Foarte mulţi dintre aceştia trăiesc de azi pe mâine, oscilând între necesitatea întreţinerii familiei şi imposibilitatea ajungerii la un trai decent. În cadrul primei şedinţe a Comisiei de Atribuire de Locuinţe, care funcţionează în cadrul Primăriei Baia Mare, ce a avut loc în luna februarie, ne-a fost dat să aflăm de existenţa unor cazuri sociale absolut şocante. Familii ce locuiesc în Municipiul Baia Mare, la doi paşi de noi, a căror situaţie frizează absurdul. Iniţial, am crezut că este vorba despre o glumă sau o confuzie. Ni s-a părut că nu am auzit bine. Nici chiar unora dintre membrii comisiei nu le venea să creadă. Dar este adevărat. În blocurile închiriate de Municipalitate familiilor cu o situaţie materială precară, există persoane care locuiesc în... toaletă. Un loc mai umilitor nici că se putea găsi. O extremă la care s-a ajuns datorită stării de sărăcie în care se zbat pentru supravieţuire unii din semenii noştri. Culmea este că asemenea situaţii se regăsesc tocmai în imobilele aflate în proprietatea Consiliului Local. Ne întrebăm câţi dintre aleşii locali ştiu despre aceste cazuri. Unii sunt la al doilea sau chiar la al treilea mandat. Probabil că în afară de consilierii locali membrii în comisia respectivă, niciunul nu a vizitat, darămite să fi auzit, de familiile din WC, cum le-am numit noi. Dar chestiunea e reciprocă. Nici cei de aici nu au auzit de un Meteş, un George Pop sau un Lazăr.

Într-una din zilele care au urmat şedinţei de Comisie, am căutat familiile respective. Acestea locuiesc într-un bloc aflat pe str. Horea. 46 B. Un imobil despre care s-a scris mult în presa de la noi. Este unul dintre cele mai jalnice care pot fi întâlnite în oraş. Instalaţii de curent există doar la două etaje, iar gazul, apa şi sistemul de încălzire centralizat lipsesc cu desăvârşire. Garsonierele sunt de două feluri. Unele care au toaletă şi altele care n-au. La mijlocul fiecărui palier există o toaletă comună. Spaţiul este împărţit în două. Într-o parte sunt wc-urile, iar cealaltă a fost concepută ca o cameră de baie. Evident, toaletele sunt aproape impracticabile. La prima vedere nu ştii ce pare mai respingător: imaginea sau mirosul. Cei care folosesc, totuşi, acele toalete, o fac la modul primitiv. Astfel, ceea ce ar trebui să ajungă în sistemul de canalizare, se regăseşte pe jos. În timp, reziduurile se infiltrează în pereţi şi ajung la un etaj mai jos. Atmosfera e deplorabilă. Nu poţi să stai nici măcar câteva secunde într-o asemenea duhoare, darămite să mai şi locuieşti acolo. Totuşi, unii... nu au de ales. La etajul I al clădirii, toaleta este ocupată de Antoniu Szabo. Un om între două vârste pe care l-am întâlnit pentru prima dată la şedinţa Comisiei de Locuinţe. Are şase copii, dintre care, câţiva sunt căsătoriţi. Stau şi ei pe unde apucă. Una dintre fiicele sale locuieşte şi ea în toaletă. Este măritată şi are un copil mic, în vârstă de câteva luni. Când am trecut pe acolo, acesta dormea între nişte perne.

Ni s-a părut inuman să creşti un copil atât de mic într-un spaţiu precum cel de acolo. Fără curent, gaz, apă. Până şi lumina era palidă. Pereţii, plini cu... pardon de expresie, rahat, scurs de la etajele superioare. Un potenţial focar de infecţie. Însă, ce mai contează când nu ai altă soluţie? Iniţial, el a domiciliat pe str. Păltinişului. Ulterior, după cum ne-a declarat, a fost nevoit să părăsească apartamentul, datorită unor divergenţe cu unul dintre fiii săi. Aşa că a ales să locuiască împreună cu restul familiei, soţia, cei patru copii, un ginere şi un nepot, taman într-un WC. "Uitaţi aici, a trebuit să închid intrarea la toalete. Mirosul este insuportabil. Gândiţi-vă că noi stăm aici zi de zi. Ce altceva putem face? Eu lucrez la o firmă din Baia Mare. E singurul venit pe care îl obţinem. Soţia nu lucrează nicăieri. Ne ducem traiul de pe o zi pe alta. Am solicitat Primăriei o garsonieră, că în WC nu mai putem sta. Să vedem dacă ni se aprobă", ne-a relatat Szabo, indicându-ne o structură de lemn care desparte toaleta propriu-zisă de baie.

Am urcat la un etaj superior. La ultimul dintre acestea, am găsit o situaţie similară. Însă, în acest caz, poziţia toaletei oferă un avantaj. Fiind etajul IV, nu există infiltraţii pestilenţiale din tavan. Măcar atât. În rest, acelaşi miros de nesuportat. Mai mult, aici, zona WC-urilor este folosită de cei de pe palier, fără a fi protejată nici măcar de o uşă. Tot mirosul vine în camera de baie de alături, unde locuieşte o femeie cu mai mulţi copii. Noi i-am întâlnit pe doi dintre aceştia. Un băiat de vreo 10 – 11 ani şi sora sa, puţin trecută de 14 ani. O vârstă fragedă, însă tânăra era deja mămică. Băieţelul ei, având doar câteva săptămâni, era legănat de bunica sa şi se uita curios la cei doi vizitatori. "Locuiesc aici de opt ani. Fără curent, fără gaz, fără apă. Fără nimic. WC-urile... aţi văzut cum arată. Tot timpul trebuie să spăl după cei care vin aici. Altfel, nu rezistăm cu mirosul ăsta. Nu muncesc nicăieri. N-am unde. Trăim doar din ajutorul social. Şi, acum, din alocaţia lui ăsta micu'. E primul nepot. Ce să fac? Dacă mi l-a dat Dumnezeu... Îl creştem cum putem. Am cerut şi noi o locuinţă, dar n-am primit. N-am unde sta în altă parte", ne-a spus femeia. Greu de închipuit că pot exista şi spaţii mai degradate şi mai insalubre. O cameră de câţiva metri pătraţi, cu pereţii, scorojiţi şi plini de mucegai. Peste tot, rămăşiţe de conducte şi sfori cu haine întinse la uscat. Într-un colţ, la intrare, un sfert de butoi de metal, cu întrebuinţări multiple: plită, calorifer sau uscător. În funcţie de cerinţele momentului. Recunoaştem, am reuşit să stăm doar câteva minute, după care am părăsit încăperea, din cauza mirosului. Ni se făcuse rău. Ne gândim şi acum la micuţul de câteva săptămâni şi la ceea ce trebuie să îndure în fiecare zi.

În blocul vecin, un alt caz, la fel de şocant. O familie cu patru copii, ai cărei părinţi sunt ambii condamnaţi la mai mulţi ani de puşcărie. El, pentru conducere a unui autoturism fără permis auto, ea, pentru complicitate la infracţiunea de furt. Având minori în întreţinere, instanţa, la intervale regulate, aprobă suspendarea executării pedepsei, pe o perioadă de câteva luni, pentru unul sau altul dintre părinţi. Când pentru el, când pentru ea. Şi fac cu schimbul. Vin acasă pentru a-şi creşte copiii. Acum a fost rândul bărbatului să fie liber. Când l-am căutat, prăjea nişte pulpe de pui, pentru soţia sa, aflată la Penitenciar. L-am întrebat de unde are bani pentru întreţinere. Răspunsul a venit logic: din vânzarea de fier vechi. Situaţia lui Gheorghe Balogh este şi mai incredibilă decât pare. El a ajuns în această situaţie în urma unui concurs de împrejurări ciudate. Până anul trecut, el a locuit în Tăuţii de Sus, într-un imobil aflat lângă autobază. După condamnarea soţiei la 4 ani închisoare, aflându-se în criză financiară, Balogh a vândut casa. Pentru a obţine o locuinţă, a "cumpărat" un contract de închiriere (valabil doar câteva luni), pentru spaţiul în care stă şi acum. A plătit nu mai puţin de 70 milioane lei vechi. Ulterior, a fost şi el condamnat la pedeapsa închisorii. Înaintea Comisiei, la începutul lunii februarie, el a solicitat încheierea unui contract de închiriere pe numele său, pentru o garsonieră, explicând situaţia ciudată în care se află, având mai mulţi copii în întreţinere. În plus, una dintre fiicele sale tocmai a născut. Nici nu se putea o bucurie mai mare. Încă o gură de hrănit. "În 2005, cineva i-a cerut soţiei să îl ajute cu fierul vechi. Nu avea buletin şi nu putea vinde fierul. Soţia mea s-a dus cu buletinul ei. A primit 4 ani, fără drept de recurs. Apoi, m-au închis şi pe mine. Dar cine să stea cu copiii? Aici nu avem apă, curent, gaz. Nimic. Din ce trăiesc? Vă spun cinstit: vând fier vechi", a povestit Balogh. După câteva săptămâni, l-am văzut pe Balogh în faţa Hotelului Mara. Era în mijlocul intersecţiei, străduindu-se, din greu, să tragă după el un cărucior pe care se aflau tot soiul de obiecte din metal şi mai multe elemente de mobilier stricat. În ciuda aglomeraţiei din intersecţie, omul nu părea deranjat în ceea ce făcea. Nici măcar maşina Poliţiei, aflată în zonă, nu l-a intimidat. S-a uitat puţin mirat la poliţistul care îi făcuse semn să o şteargă de acolo şi şi-a continuat liniştit drumul, urmat fiind de doi dintre puştii săi. Probabil, un ultim transport înainte de a-i lua locul soţiei.

Cei în măsură să rezolve astfel de cazuri sunt membrii Comisiei de Locuinţe. Însă, spaţiile deţinute de Municipalitate sunt insuficiente şi multe familii sărace rămân pe drumuri. Săptămâna trecută, l-am căutat pe Gheorghe Fotonea, şeful Serviciului Spaţiu Locativ din cadrul Primăriei Baia Mare, care ne-a explicat modul în care au fost soluţionate cererile familiilor Szabo şi Balogh. Am aflat, astfel, o poveste interesantă legată de continuarea cazului familiei din WC. "În urmă cu câţiva ani, Szabo s-a mutat în toaleta respectivă. Nu a întrebat pe nimeni. Acum vrea locuinţă. N-am înţeles de ce nu mai stă în apartamentul pe care l-a avut pe str. Păltinişului. După şedinţa Comisiei, din luna februarie, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale. Am constatat condiţiile deplorabile în care locuieşte şi, la şedinţa din luna martie, i-am repartizat un apartament într-un bloc de pe str. Melodiei. Acolo, a stat familia Covaci. O altă familie cu probleme, unul dintre soţi fiind nevăzător. Însă, aceştia locuiau acolo, având contractul expirat, după ce îl preluaseră de la familia Silaghi. Ei ar fi avut obligaţia să aibă grijă de un copil minor, al cărui tată decedase. Însă, ei nu au locuit cu minorul respectiv, care a plecat în altă parte. De aceea, nu am prelungit contractul şi am acordat apartamentul familiei Szabo. Cum Szabo se cunoştea cu Covaci, le-a spus acestora din urmă să părăsească imobilul, pentru că el fusese închiriat. Însă, familia Covaci a refuzat şi s-au iscat discuţii. Acum, trebuie să găsim o soluţie pentru rezolvarea situaţiei. Pe Szabo nu-l putem lăsa fără locuinţă, din moment ce am încheiat contract cu el, iar pe Covaci trebuie, de asemenea, să-l punem undeva, având în vedere boala de care suferă soţul. Cât despre Balogh, vă pot spune că i-a fost repartizată garsoniera în care locuieşte momentan", ne-a declarat Fotonea. Aşa cum am aflat, acestea nu sunt singurele cazuri ciudate de cedare – preluare de contracte. Într-un alt caz, spre exemplu, o persoană cu un grad avansat de handicap fizic a cedat contractul, pentru o sumă frumuşică, evident (aşa cum am amintit anterior, sumele trec de 2 mii euro), unei persoane, iar titularul a şters-o în străinătate. Noul titular nu a reuşit să impresioneze Comisia, aceasta atribuind apartamentul unei alte persoane. Cel care locuia acolo nu a dorit să părăsească imobilul, deşi contractul expirase (fiind încheiat doar pe perioada unui an), şi l-a chemat pe vechiul titular, cel de la care a preluat contractul, pentru a veni în ţară. Acum, situaţia este şi mai complicată decât la început, Comisia de Locuinţe trebuind să rezolve trei cazuri de familii fără locuinţe. Ciprian Dragoş; Nicolae Teremtuş

2 comentarii:

Adrian spunea...

Pot prelua pozele astea?

cip spunea...

nicio problema!