Ce bine ca s-a inventat si legea care prevede obligativitatea declararii averii celor cu functii de conducere in cadrul institutiilor statului. S-ar putea sa urmeze cea a controlul averilor dobandite ilicit. Si tot degeaba, pentru ca nimeni (in afara de ziaristi, probabil) nu verifica modul in care se completeaza aceste declaratii de avere si felul in care isi justifica cei vizati veniturile realizate intr-un an. Poti scrie orice sau poti trage liniuta in toate casutele respectivelor formulare, ca tot aia e. Ai trei apartamente, nicio problema, poti trece doar un garaj, ca nu vei fi verificat niciodata. Am pornit acest subiect, dupa ce am consultat foaia de avere a subprefectului Gheorghe Achim. Acesta a dovedit ca nu stie cum sa completeze declaratia si ca a omis mentionarea unor bunuri. El declara doua apartamente si o casa de locuit cu teren, toate in Baia Mare. La titular, trece familia Achim. Ceea ce este gresit, proprietarul trebuind identificat cu numele. Apoi, la categoria autoturisme, trece un Ford din 1985. Care nu poate valora mult peste o mie de euro. Insa omite esentialul, un Peugeot 406, dobandit in urma cu un an sau doi. In valoare de cel putin 20 mii euro. Achim foloseste masina respectiva permanent, se deplaseaza cu ea la serviciu si o puteti vedea aproape zilnic parcata in fata Prefecturii. Are culoarea crem metalizat, iar placuta de inmatriculare spune totul – ACM. Mai departe, subprefectul zice ca venituri realizeaza el, sotia si fiica sa. Insa, la o alta rubrica declara ca sotia si fiul au actiuni sau parti sociale la doua societati comerciale (1.240 la SC Europrov SRL Cluj si 1.320 la SC Malus plus SRL Baia Mare). Evident, si fiul are un venit, insa Achim ocoleste sa ni-l declare. In plus, dovedeste o precara pregatire economica, precizand ca familia sa detine actiuni in cadrul unor SRL-uri. „Masina e pe firma. E firma sotiei. Nu e a mea. De aceea nu am declarat-o”, a argumentat Achim. El uita ca in prima parte a declaratiei, se specifica faptul ca trebuie trecute activele si datoriile semnatarului si ale familiei. Dar omul are si o scuza: este subprefect si nu specialist in completari de declaratii de avere.
Ciprian DRAGOS
ciprian@gazetademaramures.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu