Foarte ofticat pe un articol pe care l-am scris la adresa sa, judecătorul de prestigiu Gheorghe Mariş, din Vişeu, m-a acţionat în judecată. Alături de alţi colegi. L-a deranjat povestea cu grefiera care nu s-a "lăsat" în faţa tentativelor lui de a o convinge că e un bărbat pe cinste. Pretenţii penibile. Să-i dau contravaloarea a două apartamente, pe care pretinde că nu le are. Iată şi absurdul afirmaţiei! La primul termen a afirmat că va depune la dosar expertizele de evaluare ale acestora. Deşi el spune că nu există. Ok, nu muriţi de râs, că urmează altele şi mai şi. Era prin ianuarie, parcă. Vine şi al doilea termen. Mariş, foarte bazat pe cunoştinţele lui de drept, mă şi vede după gratii, după ce Curtea Constituţională îi face o bucurie cât tentaţia grefierei lui de mare şi se pronunţă în sensul neconstituţionalităţii dezincriminării insultei şi calomniei. Lui Mariş i-au sticlit ochii. O dă pe penal. Tot cu pretenţii. Mai vine un termen. Habar nu am ce a fost, că nu m-am prezentat. Culmea, vine şi ziua de joi, când aflu că dosarul va fi tot pe rolul unei instanţei de civil. În plus, am fost citat, deşi nu mai sunt parte în proces. Grefiera mi-a spus că a uitat, iată ce exprimare aleasă, să-mi trimită acasă o ţidulă ştampilată, să ştiu şi io că Mariş a mai comis una. Pârâţii nu sunt jurnaliştii, ci societăţile comerciale care au editat ziarele care au avut curajul să scrie de el. Să pici pe spate, nu alta. Cred că nici Mariş nu mai ştie ce se întâmplă în dosarul ăsta. Am uitat să precizez că în dosar a chemat-o şi pe grefiera cu pricina. Grefieră care şi-a pierdut locul de muncă, după ce Mariş a reclamat-o (culmea, tot el!) la Curtea de Apel Cluj, pe motiv că încalcă disciplina la birou. Sigur că da, probabil trebuia să treacă la acţiune şi totul era ok. Aceeaşi grefieră a câştigat deja un proces cu el, la o instanţă din Timiş, tot pe tema hărţuirii sexuale. Iată cine ne judecă pe noi la Vişeu! Baftă să aveţi când treceţi pe acolo!
joi, 29 martie 2007
am mai câştigat un proces
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu