miercuri, 21 martie 2007

interviu cu Ioan Cezar

„Despre vin si stil de viata”
Jurnalistul Ioan Cezar, coordonatorul celui mai mare portal de vinuri din Romania
Carte de vizita
Pe blogul sau, Ioan Cezar se prezinta astfel: „Sunt jurnalist profesionist din 1994: am lucrat la Mediafax, Ziua, Ziarul de Cluj, Gazeta Sporturilor (pe vremea aia in Trustul Ringier). Am colaborat si la alte proiecte jurnalistice. Sunt editor al primei publicatii lunare despre vin, suplimentul lunar Connaisseur, distribuit gratuit la nivel national impreuna cu ziarul Ziua (2002-2005). De asemenea, editor al suplimentelor lunare „Ghidul cumparatorului inteligent” si „Sanatatea la indemana tuturor”. Am fost membru in juriul Concorso Enologico Internazionale, Verona - 2005 (Italia) si sunt membru fondator al clubului „Presa de vin”, comunicator activ pe domeniul vinurilor din Romania. Tot in 2005, am inceput revolutia Plescoi - www.plescoi.ro. Din 2006, coordonez echipa care editeaza cel mai mare portal dedicat vinurilor din Romania - www.vinul.ro.”
Lucreaza in presa din 1994. A trecut pe la mai multe ziare locale, centrale, agentii de presa. Incepand cu anii 2000, s-a dedicat mediatizarii a ceea ce se intampla in domeniul oenologiei. Este unul dintre bloggerii de succes de la noi (chiar daca nu recunoaste asta) si considera ca blogurile constituie o adevarata revolutie in comunicarea din intreaga lume.
Reporter: Ati realizat studii de media. Cum arata presa in anii 90 si cum arata ea azi?
Ioan Cezar: Presa s-a profesionalizat: pornind de la calitatea hartiei, tiparului si continuand cu oferta de subiecte puse pe tapet, cu suplimentele specializate, cu unele oferte de “fidelizare” (altele decat reducerile la pretul abonamentelor). Pe de alta parte - si spun asta cu regret, pentru ca nu ma omor dupa politica – in continuare, presa are o apetenta incredibil de mare si nejustificata pentru fenomenul politic. O fi politica importanta, insa prea ni se baga cu forta in viata (vorbesc ca si cititor acum), si pe tv, si in presa nationala, si in cea locala.
R.: Cum se prezinta presa din provincie? (se vorbeste despre slaba calitate a ziaristilor de provincie).I. C.: Mi se pare o prostie ideea ca ziaristii din provincie sunt mai slab pregatiti decat cei din capitala. Unora li se poate parea ca subiectele din provincie sunt mai „slabute”, insa in niciun caz nu este din cauza jurnalistilor, ci mai degraba din cauza faptului ca prea adesea oamenii politici din provincie se balacesc intr-o mlastina a compromisurilor, a lipsei de idei originale. Nu e vorba de ziaristi aici, ci de vidul de idei pe care reuseste (cu prea mult succes, din pacate) sa-l ridice la rang de demers ideologic clasa politica din provincie.
R.: Avand precedentul experientei tarilor din jur, dupa integrarea in UE, cum vedeti media locala in urmatorii ani?
I. C.: Presa locala in Romania are o problema pe care tarile din jur nu au avut-o: slaba calitate de penetrare a retelelor de distributie, de colectare si de livrare a abonamentelor. In Ungaria si Cehia, de pilda, acest lucru nu s-a intamplat. La noi, presa a pierdut enorm din cauza asta. Si nu doar cea locala. Deja exista o concurenta incredibila din partea internetului, care a patruns deja in foarte multe locuinte si care ofera o varianta mai comoda de informare publicului si mai ieftina. Pentru cateva sute de mii de lei, poti avea acces la telefonie mobila, programele tv si internet. Cred ca toata presa trebuie sa tina seama de aceste realitati si sa gandeasca strategic, pentru construirea unor comunitati solide online. Cineva spunea ca s-ar putea ca nu peste multa vreme, ziarele pe hartie sa fie doar „varianta promo” pentru continutul online.
R.: Faceti parte din categoria bloggerilor de succes de la noi. Ce v-a determinat sa va faceti un blog?
I. C.: Nu cred ca am un blog de succes. In masura in care probabil o jumatate dintre cititorii acestui articol nu stiu ce este acela un blog, nu se poate vorbi de succes in cazul bloggingului. Am ajuns sa-l fac, in primul rand. din pasiune – sunt pasionat de vinuri, de calitatea traiului in general, iar presa conventionala nu-mi oferea nicio posibilitate de exprimare in acest sens. Asa, am ajuns sa ma pot exprima, sa ma pot adresa unui public de nisa realmente interesat de ce am eu de spus.
R.: Ce este blogul? O forma de jurnalism, un jurnal personal, o moda, un moft?
I. C.: E toate cele de mai sus si chiar mai mult. E un fenomen, e un fel de revolutie in comunicare: daca inventarea tiparului a democratizat cultura, a facut-o accesibila oricui si a determinat o crestere a numarului de persoane alfabetizate, azi bloggingul ofera sansa reala a unei singure persoane de a se adresa intregii lumi. Tot ce-ti trebuie este un computer, o conexiune la internet, ceva timp si, mai ales, idei bune. Avand cele de mai sus, poti comunica eficient, masiv, te poti concentra pe subiectele care te intereseaza – ca si comunicator, nu doar ca jurnalist. Poti avea feed-back rapid, nu ca in cazul presei traditionale. Poti identifica rapid nisele, poti atinge publicul care are nevoie de informatiile pe care tu le pui la dispozitie si te poti concentra pe aceste subiecte de nisa. Bloggingul este o forma de revolutie si pentru ca va schimba comunicarea, asa cum o stim. Vor continua sa existe curente „mainstream”, cu subiecte de larg interes, insa se va accentua tendinta de comunicare pe nise.
Cultura vinului
R.: Promovati industria vinului, prin publicatiile la care ati lucrat si inclusiv prin blog. De ce vinul?
I. C.: O promovez pentru ca reprezinta (nu vinul in sine, ci tot ce inconjoara aceste produse si ocupatii de traditie) ce are mai frumos Romania. E vorba de un spirit romanesc, de un anumit tip de cultura: alaturi de vin, apare imediat voia buna, o mancare buna, prietenia, sentimentele pozitive care contribuie la bunastarea spirituala a unui om. Cred ca avem nevoie de acest tip de sentiment, mai ales acum, cand incepem sa ne grabim haotic, de parca la sfarsitul vietii ne-ar astepta o alta viata pe acest pamant, in care am putea folosi tot ce-am acumulat in prima. Vinul e tihna, e liniste, e prietenie si voiosie. Vinul este si una dintre „industriile” cu cel mai mare potential de dezvoltare durabila, el ofera pentru sute de mii de romani painea cea de toate zilele si este un varf de aisberg, un barometru al starii de sanatate a acestei natiuni. Cred cu tarie ca bautorii (cu moderatie, fireste) de vin traiesc mai sanatos decat cei care beau vodca, de exemplu. Si mai cred ca traiesc mai bine.
R.: Tine consumul de vin de o anumita cultura sau civilizatie?
I. C.: Sigur ca tine de cultura si de civilizatie. In primul rand producerea vinului tine de un anumit tip de traire, in armonie cu anotimpurile, cu natura. Nu intamplator vinul se regaseste in practicile crestine, nu degeaba a fost investit cu aceasta incarcatura care transcede realitatea imediata si semnifica o punte de legatura intre om si cealalta dimensiune, spirituala. Un invatat spunea ca intreaga civilizatie europeana ar fi de neconceput in absenta a doua tipuri de cultura: a maslinilor si a vitei de vie.
Optiuni si argumente
Vinul alb sau rosu?
Rosu. In Romania, din pacate, sunt prea putine vinuri albe de exceptie.
Steaua sau Dinamo?
Nu sunt microbist, ma amuza exacerbarea sentimentelor de „microbist”, de parca viata simplului spectator din tribuna s-ar putea schimba radical daca partida (sau campionatul etc.) ar fi castigata de echipa lui Becali sau a lui Netoiu.
Moldova sau Ardeal?
Ambele. Oricand, ambele. Si toate celelalte, inclusiv de peste Prut.
Cu ce merge vinul? O mancare pe masura sau o femeie pe cinste?
Cu o mancare pe masura si o femeie pe cinste. Nu incape SAU.
Jethro Tull sau John Mayall?
Jethro Tull, Tracy Chapman, Pheonix, Queen, OCS, Andrej Segovia, Julio Iglesias si Parazitii
Ciprian Dragos
ciprian@gazetademaramures.ro
Data aparitiei: 2007-03-19

Niciun comentariu: