duminică, 15 februarie 2009
"dacă" de procuror
Dacă m-ar chema Vasile Pop şi aş întoarce capul când m-ar striga Leşcă, aş avea serioase motive să mă consider un norocos. După zeci de ani de încălcare a legii, în calitate de prim - procuror de parchet local, am reuşit încă odată să fentez sistemul şi să mă retrag spre o liniştită pensie. E drept că apartamentele din Cluj şi Borşa şi casele din Vişeu sau terenurile pe care până acum, ukrainienii cărora le-am dat NUP-uri le lucrau, vor fi mai greu de întreţinut. Dar toate au preţul lor. Precum a avut şi filmarea ajunsă pe Realitatea, de la care mi se trag toate belelele. Dacă m-ar striga Leşcă m-aş duce la preot. La unul adevărat, nu în haine de procuror în civil care îi pune pe infractori în genunchi să ceară îndurare ca unuia mândru de renumele "Literă de Evanghelie". Nu de alta, dar aş avea nevoie să se pună o vorbă bună şi pentru mine, acolo, sus. Îngrijorat fiind de dosarul celor care mi s-au pus în genunchi, arestaţi acum pentru o groază de infracţiuni în faţa cărora am închis ochii. De genţi diplomat la şeful de la Cluj nici nu mai poate fi vorba. Nu mai merge ca pe vremuri. S-au schimbat lucrurile şi pe acolo. Norocul meu este că nu mă cheamă Pop şi nici procuror nu sunt. Însă dezamăgirea mea legată de acest personaj este că nu-l vom mai avea în funcţie pentru a scrie despre ilegalităţile comise. Păcat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Fiiar mama si toate neamurile lui al dracului !
Hot ,corupt si criminal asa nu trebuia trecut la pensie ci dupa gratii,la intuneric si la frig,dar asta este Romania ,Romania coruptilor ,hotilor,comunistilor si nici decum o Romanie Europeana !
Iata ca acum vine si suspendarea fondurilor UE,fonduri care pana acum au fost inpartite intre coruptii comunisti si stalinisti,cei tinuti in functii,in functii cheie unde o mana criminala a spalat pe alta !!
Lasa Cip, nu dispera! Sunt destui "Pop - Leasca" ramasi in sistem! Important e sa-i aratam lumii (la timp!)
Trimiteți un comentariu