luni, 25 august 2008

consilieri incompatibili la Bocicoiu Mare

Doi dintre consilierii locali din Bocicoiu Mare sunt contestaţi de reprezentanţii Partidului Conservator. Aceştia au sesizat Prefectura cu privire la starea de incompatibilitate a celor doi aleşi locali. Unul dintre ei este pensionat în gradul II de invaliditate, iar celălalt conduce Căminul Cultural din comună. Cele 13 zile în care respectivii consilieri puteau opta pentru una din calităţi a expirat. Secretarul Primăriei se scuză, afirmând că el nu este responsabil de poziţia celor doi.

Alegerile din acest an s-au lăsat cu numeroase acţiuni în instanţă, invalidări, sesizări şi contestaţii vizavi de consilierii locali. Acestea au scos la iveală situaţii inedite, de aleşi locali incompatibili cu funcţia pe care o ocupă. Spre exemplu, la Bocicoiu Mare, reprezentanţii filialei locale a Partidului Conservator au contestat în instanţă validarea unora dintre consilieri. Pentru doi dintre aceştia, instanţa a respins acţiunea pe motiv că respectivii nu şi-au preluat încă mandatul, astfel că starea de incompatibilitate nu a putut fi constatată. Asta a fost în urmă cu mai bine de o lună. Acum lucrurile sunt diferite. Cei doi aleşi locali au fost validaţi, şi-au preluat atribuţiile, însă fără a renunţa la alte calităţi pe care le deţin, deşi legea prevede un termen de 13 zile pentru a face acest lucru. Alexandru Marina, consilier local la Bocicoi, este pensionat în gradul II de invaliditate. Legea precizează faptul că pensionarii în gradul I şi II de invaliditate nu pot avea alte surse de venituri. Doar cei încadraţi în gradul III de invaliditate pot cumula pensia cu remuneraţia aferentă unei jumătăţi de normă. În cazul respectivului consilier, incompatibilitatea este evidentă. Încadrarea în gradul II de invaliditate denotă tocmai lipsa totală a capacităţii de muncă. Într-o astfel de situaţie, ne întrebăm cum este el remunerat de Consiliul Local? Ce scrie în adeverinţa medicală a lui Marina? Este apt medical sau nu? Situaţia sa este una gravă şi prin prisma faptului că el a fost consilier local şi în mandatul trecut, deşi era pensionat tot în gradul II de invaliditate. Cu toate că reprezentanţii Primăriei au ştiut aceste aspecte, nu s-au luat măsuri. Lucica Pop, directorul Casei Judeţene de Pensii ne-a spus că într-un astfel de caz, aleşii locali nu mai pot beneficia de pensie. "Cei pensionaţi cu gradul I sau II de invaliditate nu pot avea alte venituri. În caz contrar, le suspendăm pensia. Rămâne să analizăm situaţia aleşilor locali aflaţi în incompatibilitate şi să luăm măsuri", ne-a spus Pop.

One man show

Un al doilea consilier contestat este Igor Druleac. El deţine, în acelaşi timp, şi funcţia de director al Căminului Cultural din localitate. Cămin care este finanţat de la bugetul local. Cei care aprobă modul de cheltuire a banilor de la buget sunt consilierii locali. Practic, Druleac îşi votează propriile surse de venit la instituţia pe care o conduce. Un fel de one man show de Bocicoi. La fel ca şi în cazul pensionarului Marina, Druleac nu este nici el la prima şmecherie de acest gen. Starea sa de incompatibilitate reprezentând o continuare a celei pe care a avut-o în mandatul trecut, când el a combinat cele două funcţii. În mod surprinzător, reprezentanţii Primăriei, deşi au cunoştinţă de cele două cazuri, nu consideră că trebuie luată vreo măsură, în opinia lor, aceasta fiind treaba altora. Mai mult, apreciază poziţia lui Druleac drept una firească. "În privinţa pensionarului există o incompatibilitate în sensul că el nu poate obţine venituri din alte surse. Însă nu e treaba noastră să urmărim asta, ci a Casei de Pensii. Legea nu arată că pensionarii nu pot fi consilieri locali. Probabil va fi verificat de cei de la Pensii. Iar despre Druleac, vă spun că nu e primul caz de ales local în Bocicoi care e director la Căminul Cultural. El e asociat unui cadru didactic. Iar consilierii locali pot fi şi profesori. E drept că Primăria finanţează în mare măsură Căminul Cultural, dar directorul nu e angajatul nostru", a declarat Vasile Hasciar, secretarul Primăriei.

"Secretarul se opune aplicării legii"

Deocamdată, Prefectura Maramureş a fost sesizată în privinţa celor doi consilieri incompatibili, urmând a se lua măsurile corespunzătoare. În acelaşi timp, conducerea PC Bocicoiu Mare îl acuză pe secretarul Hasciar că nu aplică legea. "Săptămâna trecută am înaintat o adresă către Prefectură, vizavi de situaţia celor doi consilieri. Încă nu am primit un răspuns. Marina şi Druleac aveau obligaţia, conform legii, să se hotărască în termen de 13 zile de la validare, la care dintre calităţile pe care le deţin doresc să renunţe. Nu au făcut-o până acum. Am introdus acţiunea respectivă în instanţă, dar, pe parcursul procesului, am realizat că nu am pus bine problema. Trebuia să-i lăsăm să treacă cele 13 zile şi apoi să ne adresăm Tribunalului. Din punctul nostru de vedere există o incompatibilitate în dreptul ambilor. Marina este pensionat în gradul II de invaliditate şi nu poate avea alte venituri. Iar Druleac este directorul unei instituţii finanţate de Primărie. Ceilalţi consilieri... ce să zică? Se complac în această situaţie. Le e frică să ia atitudine. Iar secretarul... Tocmai el se opune să aplice legea. El e un fel de supervizor a ceea ce se întâmplă în CL şi trebuie să vegheze la buna funcţionare a acestuia", a afirmat Silvia Iurasciuc, preşedintele al organizaţiei PC Bocicoiu Mare, vicepreşedinte al PC Maramureş. Cu siguranţă, subiectul nu este încheiat aici. Vom reveni cu date despre alţi aleşi locali incompatibili.

6 comentarii:

Anonim spunea...

aide ma cipriane. unde naiba e bicoiu asta mare? de altfel, cum o mai duci?

Anonim spunea...

ha, ha! crezi că am fost vreodată pe acolo? e la graniţa cu ukraina. dincolo de sighet. probabil o sa afli mai multe, dacă vrei, la emisiunea de joi seara de pe axa, de la 19. am chemat-o pe iurasciuc. in principiu a acceptat. să vedem. ce să fac? bag tot felul de subiecte atât pe teveu cât şi pe scris, spre disperarea unora.

Anonim spunea...

no tz+am raspuns printr+un review despre locul tau de munca :)

Anonim spunea...

am văzut, man. văd că eşti atent cu ce mişcă.

Anonim spunea...

in sfarsit consilierul PSD, pensionarul Alexandru Marina, in sedinta publica din luna septembrie 2008, si-a dat demisia din Consiliul Local Bocicoiu Mare. A evitat sa-si motiveze actul de demisie. consilierul Druleac Bogdan Igor inca mai incearca sa se ascunda in poala secretarului Hasciar Vasile. Prefectura nu doreste sa se implice in nicicun fel in lamurirea starii de incompatibilitate a acestuia. A cerut in scris parerea secretarului si a CL in aceasta chestiune, care, evident, nu doresc demisia lui Druleac Bogdan Igor, si implicit sa-si recunoasca vinovatia.
Ca o stire recenta: Ne este interzis de catre primar si de consilierii PSD +PNL sa filmam sedintele de CL. Sedinta este publica dar sa nu se stie nimic la nivelul votantilor!!! Halal mod de a gandi!!!. Multumim pentru lecturare si va solicitam un sprijin. Fie el cat de mic.

Drumeti cu cortul spunea...

Agentia Nationala de Integritate infirma existenta unuei stari de incompatibilitate pentru consilierul local ce detine si functia de director camin cultural.Deci, caz inchis.
Vezi pozitia Institutiei Prefectului MAramures in cazuri de gen si rapsunsurile ANI.Mai documentati...