vineri, 22 august 2008

şedinţa lui cancan

O şedinţă de CL sub semnul cancanului. Ca atâte altele... "Da, da, meseriaşule! Hai, că m-am prins. Deci, io ridic două deşte la ăla cu mansardarea, că e de-al vostru, şi voi vă faceţi că ne lăsaţi singuri la cel cu jurământul. S-a făcut, nene, batem palma!" - doctorul Grădinaru, operând o negociere internă înainte de debutul şedinţei. "No bine, dragă, ţi-am spus doar. Azi sunt preşedinte de şedinţă. Las', că iese bine. Şi dacă se bagă în seamă iarăşi Ştef cu glumiţele lui, reluăm votul, până iese şi extinderea ta. Hai că intru, sună-mă după!" - Maria Bondari, un preşedintele pentru o şedinţă cu cântec. Doi avocaţi: unul la bară, celălalt cu barbă. "Râdeţi şi glumiţi, prieteni, dar eu vă spun serios să vă luaţi vestele antiglonţ, că veţi avea parte de surprize cu maestrul Adiel. Eu am simţit pe propria piele. Noroc de mine că e tăbăcită şi duce multe. Am scăpat numai cu câteva denunţuri penale." "Tu nu iei o pauză, totuşi? Am ieşit şi noi la o poveste, nici aici nu ne laşi?" "Auzi, n-oi fi eu chiar Gaudi, dar proiectul ăsta e chiar suspect. Eşti sigur că nu se prinde nimeni, că iar o băgăm pe mânecă şi ne trezim cu un denunţ?" "Hai, Nora, nu fi copil! Ce grădină botanică mai vrei? Nu vezi cum stau aici ca plantele şi vegetează la şedinţă? Să fim serioşi! Mai dăm o groază de bani pe nuşce plante târâtoare când avem aici destule?" - decanul Radu Ştef, explicându-i Eleonorei Gheţie lipsa oportunităţii promovării unei grădini botanice în condiţiile în care oraşul are una de acest gen chiar în incinta Primăriei. "Măi, tu eşti bătut în cap? Ce nu pricepi? Lasă leucoplastul meu. Terenurile sunt ca pedepsele, se contopesc. Deci, 5 hectare de aici, cu încă 3 de dincolo, fac tot 5. Io cred că ai probleme cu matematica. Sau ce, vrei să retrocedezi de la tine acuma, tu crezi că avem pentru toată lumea?" - primarul Cristian Anghel şi directorul cadastrului, Vasile Ciuman, într-o discuţie în care edilul îi explica celui de-al doilea cum stă treaba cu rezervele funciare ale Primăriei pentru expropriaţii regimului comunist. Dacă nu mai este, de unde să se dea? O blondă, cu gândul la piscină... Prietenii ştiu de ce... "Dom' Vasile, io v-am spus. Ca primarul. Semnaţi odată şi gata, că nu e nicio tragedie. Atâta numai cât ne trebuie nouă astea la sfârşit de lună să vedem care a lipsit şi care nu. Că iar ne ia DNA-ul la întrebări că nu avem nimic trecut în stenogramele de şedinţă." Sanda Roman, mai cuminte ca niciodată. Pentru cât timp, oare? Până la un nou pictorial incendiar? Şi un scaun gol, care îşi aşteaptă consilierul. În locul lui, luam o Biblie şi juram. Că oricum legea nu spune că trebuie să fie de acord şi cei din sală cu asta. Ar fi o soluţie, nu?, din moment ce oricum instanţa l-a validat de consilier. "Mama Soarelui ce treburi p-acilea! Politica asta nu miroase bine... Nici nu m-am apucat bine şi mă bate gândul să mă las." Vicele Istvan Ludescher, exersând un rol într-un "Nea Mărin Miliardar" imaginar, omul din Primărie cu paporniţa sub braţ. Plină de praz... sau altceva? Culmea, unii s-au plictisit şi au trecut la a răsfoi presa. Norocul nostru... Deh, altă blondă. Ghiceşte cineva cine-i?

8 comentarii:

Adrian spunea...

ce deformat e in ipostaza aia, omul care e foarte uman si presteaza prin , nu prin :)) eu sunt mai sexy, de/acord?

cip spunea...

sunt mai multe personaje sexy aici. tu de care zici?

Anonim spunea...

Mayya: banuiesc ca blonda e mica svab....:P ca cealalta era in banca ei:)):P

Adrian spunea...

nu vorbeam de femei :)) vorbeam despre bloggeri

cip spunea...

corect. ai ghicit bine blonda, blondo! drept premiu, nu o sa te deconspir. prietenii stiu de ce ;-)

Anonim spunea...

mai bine zis : sedinta lui "hai sictir, fraierilor - 4 ani de-acu' 'nainte !"

cip spunea...

pe ăştia i-am votat, pe ăştia-i avem...

Anonim spunea...

Mihaela balaj