Incredibil cum se pot lega anumite lucruri. Zilele acestea, Naţionala României, prezentă la Euro 2008, s-a pus rău cu aproape toată lumea prezentă la turneul final. Cu presa, cu FIFA, cu alţi oficiali... Ca din greşeală, şi cu totul întâmplător, cu trei zile înaintea debutului nostru la Euro, FIFA ne-a lovit sub centură. Adrian Mutu a aflat că are de plătit clubului Chelsea 12 milioane de euro, prin decizia Camerei de Rezolvare a Disputelor. Tocmai Mutu. Şi tocmai acum. Cel mai în formă jucător român al momentului, cu o cotă de piaţă în continuă creştere. De parcă FIFA nu are altă treabă acum, cu un turneu final european gata de start, decât să dea un verdict în cazul Mutul. Un dosar uitat de vreme. Pentru a vedea ce reprezintă suma aceasta, ar fi suficient să o comparăm cu salariile lui Mutu din 2000 incoace. El a câştigat, după de a plecat de la Dinamo, numai din salarii, în jur de 10 milioane de euro. Deşi, cei de la revista Capital, i-au estimat averea la 12 - 14 milioane. Oricum, asta ar însemna că Mutu pierde tot. Evident, se va ajunge în instanţe de drept civil, unde lucrurile nu pot rămâne aşa. Ar mai fi şi varianta unui transfer al lui Mutu la... Chelsea. Pentru o altfel de rezolvare a disputei. Oricum, clubul Chelsea a fost jenant, în tot acest scandal, pornit de la faptul că Mutu a consumat cocaină, după care a fost concediat de londonezi. Culmea, acum tot ei, după ce l-au concediat, mai cer şi bani. Şi când mă gândesc la fair play-ul pe care l-au inventat englezii...
sâmbătă, 7 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu