Parcă şi acum îl văd pe nea Piţi, după meciul cu Olanda: "părăsim competiţia cu capul sus". Iată obiectivul României la acest Euro 2008. Să nu ieşim foarte şifonaţi dintr-o grupă belicoasă. Dacă nu am avea jucători de top, parcă n-am avea nicio pretenţie de la trupa pe care o antrenează şi ne-am resemna fericiţi că am luat două puncte, terminând, nu-i aşa, înaintea Franţei. Care Franţă... vorba aceea, a fost cea mai slabă echipă de la Euro. La concurenţă cu Grecia. Care, era clar de la început, a mers la "europene" să aibă de unde să se întoarcă. Grecii nu au învăţat nimic din succesul de acum patru ani. Ba, din contră, cred că acesta i-a tras în jos. Acum sunt o naţională de care nu se va mai auzi prea des în lumea marii performanţe. La fel ca despre Cehia, care trăieşte din gloria apusă a generaţiei Nedved. S-a terminat cu ea, s-a gătat şi cu Cehia. Pentru a-şi reveni, echipa are nevoie de o schimbare majoră. În schimb, am avut parte de câteva surprize. Încă din primul meci, mai multe echipe au arătat o poftă de joc la care nu ne-am fi aşteptat: Austria, Turcia, Rusia, Elveţia. Chiar dacă au început cu rezultate mai puţin bune, echipele acestea au arătat că din zona aceasta vor putea ieşi surprize. Iată că două dintre ele au confirmat. Şi în dauna unor echipe mari. Sau cel puţin aşa arăta tradiţia şi jocul lor. Croaţia învinsese Germania şi jucase bine până la meciul cu turcii. Iar de Olanda... ce să mai vorbim. Mai bine îl întrebăm pe Piţi.
România a jucat slab. Un singur meci mai reuşit, cel cu Italia. Desigur, rămâne de discutat şi acest aspect, având în vedere ratarea penaltyului. Dacă poţi spune că ai jucat bine şi după ce ai pierdut două puncte (şi calificarea, probabil), după ratarea acelui penalty pe final de meci, atunci înseamnă că am jucat. Fără acea fază, am jucat aşa cum trebuia cu Italia. Cu Franţa şi Olanda, ne-am făcut de râs. Prietenii noştri din preliminarii nu au putut face mai mult decât au făcut. Adică să ne ofere de câteva ori mingea (în special în prima repriză), în preajma porţii, iar noi să o trimitem în tribună. Fără nicio mobilizare, apatică şi total fără perspective echipa noastră în meciul final din grupă. E greu să găseşti antrenor român mai bun ca Piţi. Incluzând aici perioada de după '90. Probabil, doar Mircea Lucescu. Însă el nu e de adus la Naţională. Nu intru în detalii. Cu toate acestea, Piţurcă a abordat greşit meciul. Chiar când trebuia să jucăm la victorie, să mergem peste ei, să contăm totul pe atac. Nu. Noi, cu acelaşi stil înnebunitor de plictisitor şi demn de "aşa nu". Cum trebuia să jucăm? Exact ca ruşii. Cu ambiţie, să punem piciorul la minge la toate fazele, să îi dominăm fizic, să alergăm şi după mingile care ies (în locul lui Dică m-aş apuca de atletism), să şutăm mult din toate unghiurile şi... Dacă în locul lui Hiddink antrena Piţi, acum ruşii erau acasă. Asta e diferenţa. După Rusia - Olanda, am înţeles de ce ruşii nu l-au luat pe Piţi ca antrenor. În meciurile fără miză, jucăm de nu se poate. I-am bătut pe ruşi, acum trei luni, cu 3 - 0, într-un amical. Când apare factorul presiune... ni se înmoaie genunchii. Sau, cel puţin, asta e senzaţia pe care o oferim. Luaţi individual, unii din jucătorii noştri sunt mult ca valoare peste cei ai ruşilor. Însă, per ansamblu, echipa Rusiei este la mare distanţă în faţă. Are psihic, are voinţă, condiţie fizică şi... joacă fotbal. La fel şi Turcia. Fără multe vedete, dar bine închegată şi cu o dorinţă nebună de a învinge. Mai trebuie ceva? Se pare că la acest nivel, unde echipele sunt apropiate ca valoare, înving cei care caută golul şi luptă până în ultima secundă pentru fiecare minge.
Pentru pariori, un pont. Mizaţi pe Italia. Aşa, cu acel 3- 0 olandez şi remiza cu noi, Italia s-a mobilizat mai bine ca niciodată. Cred, în continuare, că ei ştiu la fel de bine jocul şi, dacă nu va fi campionatul surprizelor, azzuri vor lua un nou titlu. Dacă nu, mea culpa.
Later edit: am uitat de penaltyuri... Totuşi, mai încerc odată. Rusia trebuie să-şi ia revanşa în faţa Spaniei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu