marți, 28 aprilie 2009

corin, omul momentului în media maramureşeană

Subiectul săptămânii în media locală este surpriza pregătită de Corin Cherecheş. O adevărată lovitură, foarte inspirată, după părerea mea, care în aste vremuri de criză vine să îi consolideze definitiv poziţia (dacă mai era nevoie), în Maramureş. Cu siguranţă, ceea ce înseamnă media se va schimba. Luna mai va aduce încă două schimbări majore pe care puţini le anticipau. De forţă. Pentru un trust puternic. Fără niciun fel de concurenţă. Pe plan local, cei care mai făceau palide eschive de genul "eu cu voi nu stau de vorbă, că mă descurc în altă parte" vor avea o surpriză neplăcută. În altă parte va fi un teve cu 200 de telespectatori. Maxim. Pe plan regional, Corin a ieşit în faţă atunci când media o duce mai prost. Nici dacă îşi alegea momentul, nu putea găsi unul mai potrivit. Gândită de multă vreme, regionalizarea se va materializa într-un concept care promite. Promite şi ţinteşte mai sus. Peste două luni se împlineşte un an de când lucrez cu Corin. Şi acum îmi dau seama câtă răutate se răspândeşte pe la colţuri, din partea unor frustraţi, evident, în legătură cu acest om. Tot soiul de ghicitori în zaţul de cafea, care alimentează acustic o bârfotecă ambulantă, purtată din gura unuia în urechea altuia. Că vinde AXA, că nu mai are oameni, că s-a săturat de presă, că are probleme nu ştiu din care... Acum, Corin e omul momentului în presa maramureşeană. Şi, foarte curând, în cea regională. Iar acesta e doar începutul.

2 comentarii:

operatorul spunea...

Ce fals...pe cine vrei sa aburesti? sunt zeci de oameni care au lucrat in "trust" oameni capabili si care au trebuit sa plece cind nu au fost de acord cu Corin sau cu politica lui! Ai auzit ce i-a facut lui Gheorghe Dinu? dar lui Rosiianu? dar lui Florescu...esti naiv!
cand so rupe pisica odata ce ii face? ti-i cere iertare?

cip spunea...

parerea ta