vineri, 19 decembrie 2008

Nicolae Boitor acuzat că a furat concursul

Nereguli flagrante la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, pentru ocuparea funcţiei de director la Protecţia Copilului Maramureş. Una dintre concurente declară că s-a copiat pe rupte, mulţi dintre cei aflaţi în sală având la dispoziţie surse de inspiraţie. Mai mult, ea afirmă că şi Nicolae Boitor a copiat şi a avut la el telefonul mobil deschis. Ea afirmă că a primit un telefon înainte de afişarea rezultatelor şi a aflat că Nicolae Boitor şi-a rezolvat concursul, cu o sumă cuprinsă între 10 şi 15 mii euro.

Săptămâna aceasta, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Maramureş. Au participat trei dintre cei înscrişi, cărora le-a fost admis dosarul în concurs: Nicolae Boitor, directorul interimar al instituţiei, Lavinia Orzac, şef Serviciu Adopţii din cadrul Direcţiei, şi Bianca Sălăjean, directorul adjunct al DPC. După prima probă, a apărut o surpriză la care puţini se aşteptau. Notele au fost în ordine: Nicolae Boitor – 7, Lavinia Orzac – 3 şi Bianca Sălăjean – 4.  În aceste condiţii, singurul care a avut acces la proba orală a fost Boitor. Diferenţa dintre nota directorului Boitor şi cea a colegelor sale a fost simţitoare. Astfel, Bianca Sălăjean au depus contestaţii faţă de concursul organizat. Mai mult, ea ne-a dat o declaraţie în care reia cele expuse în contestaţie. Cu amănunte care ne lasă fără replică. Reproducem mai jos dialogul avut cu directorul adjunct al Direcţiei, în cursul serii de miercuri.

 

Reporter: Cum comentaţi notele obţinute?

Bianca Sălăjean: Nu aş face comentarii vizavi de notare. Aş face altele, referitoare la organizarea concursului şi formularea întrebărilor. Una dintre întrebări suna aşa: instituirea măsurilor de protecţie socială a copilului. În contestaţie am spus că s-a formulat eronat, pentru că este vorba de măsuri de protecţie specială. Aici i-am prins, că au greşit. Apoi, am mai precizat în contestaţie că înainte de concurs am fost avertizaţi să nu avem la noi telefoane mobile deschise. Ori Boitor a avut mai bine de o oră telefonul mobil deschis, pe masă, cu toate că am fost avertizaţi. Pot să spun că a avut acces la informaţii. Apoi, având în vedere câteva reglementări legale, din HG 611/2008, privind incompatibilităţile care vizează componenţa comisiei de concurs, am făcut referire la faptul că Dumitru Dumuţa are calitatea de preşedinte al Comisiei de Protecţia Copilului Maramureş, iar în comisia de concurs este membru, iar Nicolae Boitor are calitate de vicepreşedinte în Comisia de Protecţia Copilului. În comisia de concurs nu este voie să existe un şef ierarhic. Am mai spus în contestaţie că este foarte cunoscut faptul că ei sunt buni prieteni şi asta ar conduce către suspiciuni privind confidenţialitatea subiectelor pentru concurs. În aceeaşi sală unde am fost noi examinaţi au fost şi alte concursuri, organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. În toată legislaţia se fac precizări legate de prestigiul şi onoarea funcţionarului public. Dar au fost concurenţi cărora li s-au dus subiecte gata scrise, li s-au lăsat surse de inspiraţie la îndemână şi telefoane mobile. Aştept să văd ce vor spune cei din comisie vizavi de contestaţia mea.

 

Rep.: A fost vreo legătură între sursele de inspiraţie şi Nicolae Boitor sau a fost vorba doar despre alţi concurenţi?

B. S.: A fost vorba despre alţi concurenţi. Dar el a avut telefonul la îndemână şi acesta putea să-l ajute.

 

Rep.: A fost ajutat de cineva din sală?

B. S.: Nu. Însă am avut tot timpul impresia că el copiază şi că are o sursă de inspiraţie, nu neapărat telefonul. Când ai de scris, stai la masă, te apleci peste hârtie şi notezi. Ori el stătea foarte departe de masă. Şi îşi cobora privirea atât de tare, că ea era mai jos decât hârtia. Şi scria telegrafic. Două, trei cuvinte şi se oprea. Eu am învăţat timp de o săptămână, două, trei ore pe zi. Pentru cât am învăţat, sunt mulţumită cu cât am scris. Dar să vin până aici şi să primesc un telefon, înainte de a vedea rezultatele, că nici nu are rost să mă uit peste rezultat, pentru că Boitor, oricum, şi-a rezolvat concursul. Nu am înţeles, 10 mii de euro sau 15 mii de euro pentru post. Dar, totuşi, să mă duc să mă uit peste note, să le confirmă că este aşa. Că el a luat postul. A luat cu 70 de puncte. Limita minimă pentru a intra la proba de interviu. Acum, să vedem cum se va soluţiona contestaţia. Dacă se va admite că a existat o incompatibilitate, atunci nota respectivului concurent se scade şi Boitor nu mai are cum să intre la interviu.

Ieri după masă, Boitor a susţinut şi proba orală. Rezultatele neoficiale spun că el a luat 8,8. Ceea ce înseamnă că este directorul executiv al DASPC Maramureş.  Noaptea trecută, după 12, Boitor m-a sunat. Şi-a adus aminte că a avut un apel ratat cu numărul meu. Eu îl sunasem pe la 15. Dar bine că şi-a adus aminte de el şi m-a apelat. A dat-o pe latura patetică. "Tu mă cunoşti, Ciprian, tu chiar nu ai încredere în mine. Aş putea eu face aşa ceva?  Şi chiar la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici?" I-am spus că e binecunoscută relaţia pe care o are cu Dumitru Dumuţa. Iar, mai nou, prin târg umblă vorba că totul s-ar fi făcut prin Paul Panait. Prin "tot", a putut înţelege ce a vrut.

3 comentarii:

Anonim spunea...

n-am citit decat primele 2 randuri. care-i faza cu furatul? e normal ca pe 2 litri de tuica sa se copieze. o stiu de la 14 ani de la examene organizate ditai de la nivel de minister.

Anonim spunea...

Cum este posibil sa aduci acuzati cand tu ai facut 40 de puncte!
De ce nu ai facut 60?
De ce nu 70?Ceidin *Bucuresti * chiar nu se sesizeaza ca asemenea acuzatiisunt grave cand e vorba de functionari publici ?Nu cred dar stiu ce poate Orzac...o cunosc ca capacitate intelectuala ,...am dat admitere cu ea la Pshilologie Cluj ...mi se pare ca a luat 1sau 2 .apoi cand a dat concurs la Directie si a luat -d-na Ilea umbla cu reclamatii..si parca can a mai dat un concurs ..tot la directie ... E penibil !

Anonim spunea...

Mult rau a putut face la DGASPC Maramures aceasta femeie, ILEA CORNELICA, incat s-a ajuns sa fie uns ca director general un, incompetent cu acte-nregula, pe nume Boitor Nicolae. De ani de zile se discuta despre abuzurile facute de acesta pe timpul cat era sef la Casa de copii din Gardani, atunci cand a exploatat copii cu handicap aflati in centru. Rasplata la neregulile de la Gardani, a fost lasat director general« interimar » la DPC , timp in care a tot fost sustinut sa dea examen si a tot incercat sa ia o nota care sa-i permita domnului Domuta sa-l fixeze pe post de director general adjunct Cornelicai Ilea, dar ce sa-i faci daca nu-l ajuta capul. Atat poate si gata. Pentru Ilea, i-a fost bun asa cum era Boitor ; mai slab nu gasea, mai bun nu-i trebuia. Si apoi, pentru ceea ce-i lasa de munca, de o lingusit, de o suportat,… Si cand vezi cate nereguli apar dinspre DGASPC, nu poti sa nu te-ntrebi unde era psihopedagogul, directorul general adjunct Boitor Nicolae. Care erau atributiunile lui, de ce raspundea el. Domnilor consilieri judeteni, DESTEPTAREA ! Nu incercati sa aruncati vina pe Domuta si pe Mircea Man, iar voi sa ramaneti cu angajarile si cu contractele incheiate pe modelul Cornelicai !