Au trecut două săptămâni de la schimbarea lui Ghiţă Achim din funcţia de subprefect şi înlocuirea sa cu Pamfil Bercean, însă decorurile au rămas neschimbate în Prefectură. Parcă o stafie a lui Achim bântuie prin zonă, ţinând să ne reamintească importanţa sa în istoria instituţiei şi, de ce să nu ne amuzăm, revenirea sa pe un scaun mai sus. Sincer, mare lucru nu o să îmi aduc aminte despre Achim. Pun deja la trecut, trecând peste prostiile cu pălăria de prefect. Poate doar faptul că nu ştia nimic, niciodată. La orice întrebare, răspundea în doi peri sau complet pe lângă. Când cu inundaţiile, şi asta trebuie să o zic măcar acum, că la emisiunea lui Romeo Dobocan n-am mai avut vreme, de acum vreo doi ani, din Timiş, l-am întrebat pe Achim, într-o conferinţă de presă, ce s-a strâns pentru sinistraţi. Ştiam că se adunaseră doar câteva găleţi şi o lopată. Dar omul nu ştia nici asta. La câteva zile, la o conferinţă de presă a PD, la care a participat, suprinzător pentru un om apolitic, şi Achim, l-am întrebat din nou de ajutoare. Iar a fost pe dinafară, recunoscând că nu ştie. A treia oară, l-am prins mai pregătit. "Dănuţ", cu strigare directă către Dan Bucă, purtătorul de cuvânt, "adu-mi datele alea, cu sinistraţii", a fost replica lui Achim. Nici măcar atât nu reuşise. Să reţină două, trei cifre. Prea greu pentru un subprefect, despre care Mircea Man a afirmat, făcându-se de tot râsul, că a fost unul dintre cei mai buni subprefecţi din ţară. De la el de la ţară, probabil, din Chioar, că de altunde nu prea cred. Dacă ar fi să îl comparăm numai cu celălalt subprefect, Ştefan Gonczi, Achim nu are nici măcar faţă de... referent, la Prefectură. Darămite de nuşce sculă pe la Minister. Că aşa le stă bine demişilor, câte o promovare. A, şi o să mai ţin minte ceva. Maşina - veşnicul subiect al lui N. Teremtuş. Parcată sfidător în faţa instituţiei. Loc unde nimeni nu avea voie şi unde oricine parca maşina muşca o amendă. Dar Achim, nu.
miercuri, 30 iulie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu