Sase ani de detentie, orori, batjocura si umilinta in inchisorile comuniste

Închis pentru cauza ortodoxiei

Nu avea decât 19 ani şi 8 luni când a fost arestat de comunişti. Marele său păcat a fost că a semnat o listă care susţinea eliberarea unui preot maramureşan, din Suciu de Sus. S-a ales cu 6 ani de detenţie în închisorile comuniste. A învăţat pe propria piele ce înseamnă batjocura şi umilinţa cu care comuniştii au tratat elita intelectuală românească postbelică. Gavril Burzo este acum duhovnicul Mănăstirii ortodoxe Breaza, din Suciu de Sus, fiind numit arhimandrit, cel mai înalt grad călugăresc.

S-a născut în noiembrie, 1938, la Suciu de Sus. După absolvirea celor 7 clase în localitatea natală, a urmat cursurile seminarului Teologic din Cluj Napoca (1953). Încă înainte de terminarea studiilor, tânărul seminarist a avut de înfruntat ororile comunismului. Povestea sa ne arată că nu doar preoţii greco – catolici au avut de suferit la mijlocul veacului trecut, dar şi cei ortodocşi. "Preotul Florea Mureşanu, doctor în teologie, pe când se afla la Canal ('51 – '52), a promis lui Dumnezeu că va face o mănăstire în Suciu de Sus. După eliberare, în 1953, el a fost numit preot în Suciu de Sus. După un an, la poalele dealului Breaza, a ridicat o mănăstire, fără aprobarea comuniştilor, care a funcţionat între '54 – '58. În noaptea de 10 iunie, '58, l-au arestat. I-au pus un sac de cărţi în spate şi l-au silit să urce Dealul Brezei, unde îl aştepta maşina Securităţii. Şi dus a fost pentru totdeauna. În 17 august, alături de bunicul meu şi câţiva membri ai consiliului parohial, am redactat un memoriu către episcopul de Cluj, pentru a interveni în favoarea preotului. Memoriul a fost semnat de 480 de localnici şi trimis la Cluj. Însă, la primirea delegaţiei, episcopul s-a dezis de noi.

Anchetatorul Costin

În 23 septembrie, eu, bunicul şi crâsnicul bisericii am fost arestaţi. Locotenentul major Siling, din Târgu Lăpuş, ne-a percheziţionat casa, vreo două ore, după care am fost legat la ochi cu nişte ochelari opaci şi m-au băgat în duba Securităţii. A zis că mă arestează pe 24 de ore. Însă acestea s-au transformat în 6 ani de condamnare. Am ajuns la Securitate, în Baia Mare, alături de bunicul meu şi de crâsnic. Anchetatorul a fost Costin, originar din Cufoaia (lângă Târgu Lăpuş). Acum am auzit că e pe la Bucureşti, mare patron. Acuzaţia principală a constat în aceea că am semnat acel memoriu. Mi-a arătat o copie după el, unde, la poziţia 26, apărea şi semnătura mea. Asta a fost sinonimă cu infracţiunea de tulburare a ordinii publice, vezi Doamne! Toate anchetele se desfăşurau după acelaşi scenariu. De la celulă şi până la camera în care aştepta Costin, eram dus cu ochelari negri. De fiecare dată mă întreba acelaşi lucru. Nu aveam ce nega. Era negru pe alb că semnasem pentru preotul Mureşanu. Odată mi-a zis că se va termina şi cu biserica. I-am răspuns că asta va fi mai greu, pentru că este scris: "pe biserica mea nici iadul nu o va birui". Mi-a aplicat o palmă zdravănă.

Condamnarea

La Baia Mare am stat până la Crăciun, după care a urmat transferul la Penitenciarul din Satu Mare. Aici, aveam o celulă de 2 x 2 m, în care stăteam 4 persoane. Din când în când, unii erau trecuţi şi pe la "izolare". S-a întâmplat că doi dintre colegii de celulă, fiind maghiari, au cântat ceva în ungureşte. Sergentul a auzit şi a zis: "Popă mic!, tu ai cântat!". Nu fusesem eu, dar nu avea nicio importanţă. "Izolarea" era o cameră foarte îngustă, întunecoasă, lipsită de orice mobilier. Seara primeai o pătură, iar dimineaţa, la ora 5 trebuia să o dai înapoi. Timp de două zile nu am primit decât apă. În a treia zi, am primit raţia obişnuită: terci oribil, tărâţe cu marmeladă şi o zeamă lungă cu câteva boabe de fasole. Aici, în 8 aprilie, 1959, Tribunalul Militar Bucureşti, deplasat la Satu Mare, ne-a condamnat pe toţi trei. Eu am primit 6 ani închisoare, iar ceilalţi doi, câte 4. Atunci l-am văzut pentru ultima dată pe preotul Florea Mureşanu. El a fost dus ulterior la Închisoarea Aiud, unde, după trei ani, a decedat (fusese condamnat la 25 ani închisoare).

Crima şefului închisorii

În ianuarie, am fost duşi pentru câteva luni, la Gherla. Stăteam 45 de deţinuţi într-o singură cameră. O adevărată universitate. I-am avut alături pe mai mulţi oameni importanţi ai vremii. Chiriac, profesor de teologie din Bucureşti, Cordoş, directorul Bibliotecii din Iaşi, poetul Sergiu Mandinescu (era foarte slăbit). Ascultam prelegeri, puteam învăţa o limbă străină, acumulam informaţii din diferite domenii. În martie, ne-au despărţit. Nu ne ţineau decât câteva luni, să nu se creeze între noi relaţii de prietenie. Atunci s-a întâmplat ceva tragic. Au venit Goiciu, şeful închisorii, şi politrucul politic Istrate. Ne-au aliniat pe toţi, în pielea goală şi l-au obligat pe un preot armean ortodox ce se afla printre noi să ne dea "cuminecătură" din hârdăul cu excremente. El a refuzat, spunând că de el îşi pot bate joc, dar de Hristos, nu. Goiciu, ajutat de Istrate, a luat o coadă de mătură, i-a băgat-o în gură şi l-a străpuns până la ceafă, după care l-a călcat în picioare, omorându-l. Câţiva dintre noi au albit.

De la lipitori, la Mănăstirea Breaza

În aprilie, 1960, am fost dus în Deltă, la muncă forţată (la Luciu – Giurgeni, în colonia Grădina, nu departe de Măcin, în Dobrogea). Aici, mâncarea era mizerabilă, în condiţiile în care trebuia să muncim din greu. În fiecare zi, trebuia să săpăm o groapă de 2 m cubi, iar pământul să îl transportăm la Dunăre, pentru îndiguire. Multă vreme am lucrat la plivit de orez. Stăteam toată ziua cu picioarele în apă. Era plin de lipitori. Le luam când de pe o pulpă, când de pe alta. Când ne mai îndreptam de şale, sergentul striga: "Apleacă-te, banditule!". Cine era banditul? Avocatul Popescu, preotul Marinescu, preotul Spulber. Aici am stat în jur de patru ani, după care am ajuns la Jilava. Nu existau paturi, iar pe pereţi curgea într-una apă. Dormeam pe nişte rogojini, înghesuiţi ca sardelele. Condiţiile erau mizerabile: mâncarea oribilă, aer foarte greu etc. După trei luni, am fost dus din nou la Gherla, unde nu am stat decât o lună şi jumătate. Ultimele trei luni de închisoare nu le-am mai făcut, pentru că a venit decretul de eliberare al lui Gheorghiu Dej, din 1964. Deodată cu mine s-a eliberat şi poetul creştin Traian Dorz." După revenirea acasă, tânărul seminarist de atunci şi-a definitivat studiile, obţinând diploma în teologie, la Sibiu. A fost preot în Dârja, Recea Cristur (ambele în judeţul Cluj) şi Suciu de Sus (9 ani). Din 1998 a fost numit arhimandrit la Mănăstirea Breaza, Suciu de Sus. Este ctitorul acestei mănăstiri, pe care a reconstruit-o după 1990, după ce lucrarea preotului Florea Mureşanu fusese incendiată de comunişti.

Prinţul Ghica

"În Colonie am fost şi cu prinţul Ghica. Era pe la 60 de ani. Duminica, atunci când nu ne duceau la muncă, făceam un fel de pastă, din praful de pe baracă şi săpunul ordinar pe care îl primeam, şi îl aplicam pe gamela de mâncare. Cu el învăţam cuvinte franţuzeşti. Când îl plictiseam pe prinţul Ghica, mergeam la profesorul Musceleanu."

"Într-un an, de Paşti (au fost ani când n-am ştiut când erau Paştile), un inginer, care era de planton, a păţit-o rău. A venit comandantul, iar el trebuia să raporteze. Era noaptea Învierii. 'Domnule comandant, în timpul serviciului meu a înviat Hristos!' L-au dus la izolare, în timp ce ceilalţi deţinuţi cântau: Hristos a înviat din morţi..."

"Din cauza foamei, unii dintre noi au păţit-o rău. Într-o zi, un deţinut a mâncat câteva boabe verzi de porumb, de pe un câmp. Ajungând în colonie, doi dintre colegi, care erau medici, au constatat că omul era bolnav. I-au raportat sergentului că are ocluzie intestinală şi trebuie operat. 'Operaţi-l voi', le-a zis. Câţiva deţinuţi l-au legat ca pe o vită, i-au pus o pătură pe gură, să nu urle şi l-au tăiat pe viu, fără anestezie. Au folosit doar cuţite de la bucătărie şi nişte spirt. Omul a stat ceva vreme la infirmerie, după care a scăpat."