Scandal în Comisia de Atribuire a locuinţelor
Comisia de Atribuire a Locuinţelor a devenit paravanul unor afaceri înfloritoare cu apartamente atribuite familiilor sărace. Cele câteva sute de apartamente proprietatea Municipalităţii sunt distribuite de comisie fără a se face verificări ale dosarelor depuse de solicitanţi. Acest aspect este speculat de unii locatari, care îşi înstrăinează contractele (pentru sume frumoase), după care, apar înaintea comisiei, solicitând noi locuinţe. Culmea, li se aprobă, în timp ce alţii satu pe lista de aşteptare ani la rând.
La ultima şedinţă de CL, viceprimarul Ovidiu Ştefan s-a arătat nemulţumit de ativitatea consilierilor locali membri în Comisia de Atribuire a Locuinţelor, pe care o prezidează cu succes. A lovit cu pumnul în masă şi a cerut plenului să îl schimbe pe Vlad Oneţ din postura de membru în acea comisie, acuzându-l că nu-şi face treaba. În replică, Oneţ a spus că el nu poate fi de acord cu modul de lucru al comisiei, care aprobă distribuirea apartamentelor, după bunul plac. Scandalul respectiv, terminat în coadă de peşte, vine să confirme ceea ce auzisem despre modul de atribuire a locuinţelor. În repetate rânduri, am primit la redacţie sesizări privind activitatea comisiei care atribuie apartamentele. Această comisie este formată din viceprimarul Ovidiu Ştefan, preşedinte, mai mulţi membri din executivul Primăriei Baia Mare şi câţiva consilieri locali. Din motive necunoscute, doi dintre consilieri şi-au dat, recent, demisia din comisie. Se pare că pentru unii membri, atribuirea către familiile sărace a spaţiilor proprietatea Municipalităţii a devenit o afacere profitabilă. Cel puţin asta deducem din modul în care se atribuie apartamentele din locaţiile deţinute pe străzile Luminişului, Melodiei, Horea, Păltinişului etc. Aceste blocuri însumează câteva sute de aparamente, în condiţiile în care există mii de cereri depuse pentru atribuirea de locuinţe. Repartizarea lor se face în funcţie de un punctaj obţinut în urma completării unui chestionar. Chestionar care nu se verifică niciodată şi în care oricine poate scrie ce doreşte. Astfel, în momentul eliberării unui apartament, el se atribuie celor din lista de aşteptare. Şi aici apare problema. Lista respectivă e doar o hârtie şi nimic mai mult. Locurile nu au nicio relevanţă. Aşa se face că sunt unii de pe locul 600 care primesc o locuinţă înaintea celor din primele locuri. Şi aceste cazuri nu sunt izolate. Asta se întâmplă frecvent.
Afaceriştii
O altă problemă este aceea că unii din beneficiari, după un anumit timp, cedează locul primit, altora. Din diverse motive, care de care mai patetice. Întotdeauna există o rudă foarte săracă, iar cel în cauză, dând dovadă de o generozitate excesivă, se oferă să îi cedeze apartamentul. În fapt, între cei doi are loc o mică tranzacţie. Locurile se "vând" cu câteva zeci de milioane lei vechi. În asemenea cazuri, comisia aprobă să se încheie noi contracte cu cel care a preluat apartamentul, fără a verifica situaţia reală a familiei respective. De foarte multe ori, cel care a renunţat la apartament, revine după un timp înaintea comisiei, cu o nouă cerere pentru o locuinţă, motivând că nu are unde să stea, că situaţia sa financiară este dezastruoasă, că familia îi este pe drumuri. Lacrimi, bocete, implorări şi comisia cade în patetism. Se trece repede peste faptul că nu demult respectivul tocmai renunţase la contractul său şi se grăbeşte să îi ofere acestuia o locuinţă. Din datele pe care le deţinem, sunt solicitanţi care au apărut în faţa comisiei de trei sau patru ori, după ce, în mod succesiv, au "cedat" locurile în favoarea altora. Şi comisia le-a aprobat o nouă locuinţă. Practic, locatarii (care achită nişte chirii modice, de câţiva lei noi) "vând" un drept pe care nu îl au, după care apar în faţa comisiei, iar aceasta consfinţeşte ilegalitatea respectivă. Acele "cedări" de locuinţe sunt în afara cadrului legal, contractele respective fiind strict personale. De asemenea, se ajunge la mici trocuri. Se reziliază anumite contracte din cauza neplăţii utilităţilor, iar noii chiriaşi sunt acceptaţi de comisie după ce sunt condiţionaţi de plata restanţelor. Cei din comisie le spun verde în buză să plătească cele 10 – 15 milioane lei datorii către furnizorii de utilităţi şi vor primi locuinţă. Altfel, nu.
Puşcăriaşi şi jucători de poker
În timp ce unii beneficiază de mai multe locuinţe, atribuite succesiv, după ce au renunţat la ele, şi au obţinut ceva bani de pe urma acestor mici afaceri, alţii continuă să stea pe lista de aşteptare ani buni. În mod ciudat, comisia atribuie apartamente acelora care au renunţat la ele sau au deţinut locuinţe pe care le-au vândut. Este mult mai comod să vinzi un apartament cu o sumă frumoasă, după care să primeşti o locuinţă pentru care nu plăteşti aproape nimic. Aşa s-a întâmplat cu cineva care a locuit pe str. Luminişului, după care a primit pe str. Filaturii. Însă a pierdut contractul la poker şi s-a prezentat în faţa comisiei cerând o nouă locaţie. Si, culmea, a mai primit un apartament, în care să locuiască. Un alt caz, l-a avut în centru pe un fost puşcăriaş, tocmai ieşit de la pârnaie. S-a plâns în faţa membrilor comisiei că trăişte într-o sărăcie fără margini şi a ameninţat că se aruncă pe geam de disperare. A primit un apartament pe Luminişului. Ulterior, el a fost văzut într-un local băimărean, îmbrăcat mai mult decât decent (cu geacă de piele şi pantaloni la modă), în contrast cu ceea ce declarase comisiei. Ulterior, şi-a "vândut" contractul şi a declarat comisiei că pleacă în Spania, însă a afirmat că doreşte să primească o locuinţă, dacă se va întoarce.
Fotonea, da, Ştefan, ba
Am încercat să înţelegem acest mecanism ciudat, dar a fost greu să elucidăm anumite aspecte. Respectiv, de ce în cadrul şedinţelor comisiei, liderii rromilor joacă un rol atât de important şi au un cuvânt greu de spus. Practic, ceea ce susţin ei este literă de lege şi comisia ia de bun. Apoi, nu pricem de ce nu se fac anchete sociale în toate cazurile supuse analizei, fără a se mai accepta ca argument declaraţiile din chestionarele completate de solicitanţi, care nu se verifică niciodată. De asemenea, nu ne explicăm de ce nu există o evidenţă clară a spaţiilor la care s-a renunţat şi a persoanelor care au renunţat la contracte, pentru a numai primi locuinţe, din moment ce profită de pe urma acestora, înstrăinând locaţiile. Am luat legătura cu viceprimarul Ovidiu Ştefan, care ne-a declarat că nu există cazuri în care cei ce au renunţat să primească din nou. Probabil trebuie să-i reamintim că în fiecare şedinţă de comisie are parte de aşa ceva. Dacă este cazul îi putem oferi date concrete, cu nume şi adrese. El a fost contrazis de Gheorghe Fotonea, şeful Serviciului Fond Locativ, ne-a spus că sunt cazuri de acest gen, numai că ele nu sunt contrare legii, pentru că nu vorbim de locuinţe sociale, care au un regim aparte. "Am avut două cazuri, chiar miercurea trecută. Au primit locuinţe, după ce, anterior, renunţaseră la ele. Dacă au avut locuinţe şi le-au înstrăinat, ei pot primi altele. Pentru că nu este vorba despre locuinţe sociale. Acelea au un alt regim", a declarat Fotonea. Cu alte cuvinte, totul este în regulă. Cei ce au apartamente le pot vinde liniştiţi, pentru că Fotonea, Ştefan şi restul comisiei le vor da o locuinţă cu o chirie simbolică, după care, vor vinde contractele de închiriere la preţuri bune şi vor obţine alte locuinţe. Şi tot aşa. Interesantă afacere!
"Aşa ceva nu se întâmplă!"
"Când o să am audienţe cu solicitanţii, o să-i trimit la Vlad Oneţ să-i cazeze el. Nu putem ţine 19 apartamente pe Păltinişului. Sunt familii care se adăpostesc în două garaje de lemn. Eu cred că voia să introducă el pe cineva pe listă. Dacă s-a întâmplat să primească locuinţe cei care cedează contractele? Aşa ceva nu s-a întâmplat. Şi nu se va accepta niciodată. Cei care au cedat contractele au dat declaraţii notariale că nu vor mai cere niciodată locuinţe. Totuşi, a fost un caz, dar era cineva care fusese evacuat de cămătari. Nu i-am dat." – Ovidiu Ştefan
Ciprian DRAGOŞ, Nicolae TEREMTUŞ - Gazeta de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu