Primarul oraşului Baia Sprie a eliberat adeverinţe în fals, care au fost folosite în instanţa de judecată
Grupul Şcolar Industrial de Transporturi Auto Baia Sprie este singura unitate de învăţământ din judeţ autorizată de Ministerul Transporturilor care poate funcţiona ca un liceu auto. Întreaga istorie a acestui grup şcolar este legată de specificul său. Pe vremuri, admiterea era una dificilă şi doar cei cu note mari reuşeau să treacă examenul. Era un liceu căutat, meseria de mecanic auto fiind una bănoasă. Elevii erau instruiţi şi se deprindeau cu arta şofatului în poligonul special amenajat în acest sens. Acum, însă, Grupul Şcolar Auto Baia Sprie este departe de ceea ce a fost odinioară. Până şi vestitul poligon a ajuns să fie retrocedat la legile proprietăţii. Legat de această retrocedare, se leagă un lanţ întreg de abuzuri şi ilegalităţi comise de conducerea Primăriei Baia Sprie, fără de care Grupul Şcolar nu ar fi fost deposedat de terenul poligonului. Toată operaţiunea retrocedării se leagă de primarul Valer Barboloviciu, „maestrul de ceremonii” în acest caz. Acum, el ridică din umeri şi spune că nu ştie să fi semnat ceva, iar dacă a semnat, nu mai ştie ce anume a fost.
Istoricul poligonului auto a început în 1978, când, Alexandru Pop, proprietarul unui teren de 1,7 ha, a cedat suprafaţa respectivă, printr-un contract de donaţie autentificat la notariat, în favoarea statului român şi în folosinţa Grupului Şcolar Industrial Auto. În perioada 1978 – 1979, pe teren s-a construit un poligon auto. Acesta a funcţionat până anul trecut, fiind folosit pentru instruirea elevilor, care învăţau să conducă un autoturism. Terenul este foarte bine amplasat, fiind în imediata vecinătate a şoselei care leagă Baia Mare de Baia Sprie. Aşa cum se întâmplă în multe cazuri, el a fost vizat de ochii celor care s-au gândit că pot profita de pe urma obţinerii sale. A fost solicitat, de Elena Pop (moştenitoarea lui Alexandru Pop) şi de Ioan Trif. Însă niciunul nu a avut câştig de cauză. Apoi, în baza unei ordonanţe de urgenţă apărută în 2000, Inspectoratul Şcolar Maramureş a predat către Primăria Baia Sprie poligonul, alături de sediul liceului, clădirea internatului şi terenurile aferente. După câţiva ani, au apărut şi interesele majore legate de acel teren, care a fost din nou solicitat.
Barboloviciu – maestrul
Primul ajutor pentru obţinerea terenului, către noii solicitanţi, a fost dat tocmai de primarul Valer Barboloviciu. În mai, 2005, acesta a semnat o adeverinţă în care „confirmă faptul că terenul înscris în… Baia Sprie, str. Câmpului, este liber de construcţii”. Aşa cum reiese din respectiva adeverinţă, ea s-a eliberat pentru a servi ca act justificativ la Judecătoria Baia Mare. Numai că ea nu a fost semnată decât de primar (care a iscălit şi în locul secretarei Livia Mada), pentru că este un fals evident, prin datele pe care le conţine. Se vorbeşte despre terenul poligonului ca fiind liber de sarcini. Ceea ce este fals. Pe terenul respectiv se află, conform unei inventarieri a mijloacelor fixe, din 1986: platformă poligon, rampă beton, baracă metalică, alei. Pe lângă acestea, pe teren s-a amplasat şi o sursă de alimentare cu combustibil, sub forma unui rezervor. Cu toate acestea, primarul Barboloviciu a semnat de capul lui o adeverinţă din care reiese că pe teren nu există construcţii (deşi, noi, la faţa locului, am constatat contrariul). Culmea este că, după câteva luni, în august, 2005, Consiliul Local Baia Sprie aprobă darea în administrare a terenului respectiv, către Grupul Şcolar Auto, pentru construirea unui atelier şcoală din fonduri PHARE. Iar în septembrie, primarul depune o întâmpinare la Judecătoria Baia Mare, în care se arată faptul că Primăria susţine retrocedarea terenului către foştii proprietari. În acel act, Barboloviciu repetă faptul că terenul este liber de construcţii. Astfel că, în aprilie 2006, Judecătoria Baia Mare admite acţiunea solicitanţilor şi constată nulitatea absolută a contractului de donaţie, dispunând întabularea terenului în favoarea fostului proprietar. Acum acesta a fost înstrăinat şi se află în proprietatea lui Camelia Şerbac. Despre acest proces, conducerea Inspectoratului Şcolar nu a ştiut nimic. Totul ieşind la iveală când procesul era încheiat. Astfel, singurul Grup Şcolar Auto din judeţ a rămas fără obiectul principal din dotare, respectiv fără poligon. Întrebat despre actele pe care le-a semnat, primarul Barboloviciu nu îşi mai aminteşte nimic. Probabil ar trebui sesizate organele competente şi îşi va aminti.
„Nu mai ştiu…”
„Reprezentanţii fostului proprietar au introdus acţiune în instanţă pentru retrocedarea terenului. Şi l-au obţinut. Acum nu mai ştiu detalii, că a trecut mult de atunci. Dar ştiu că au avut dreptate şi nu am avut ce face. Mai multe vă poate spune consilierul nostru juridic.” – primarul Valer Barboloviciu
„Poligonul e al Liceului”
„Terenul a fost cerut şi la Legea 10, dar nu l-am dat, fiind exceptat de la retrocedare (este un teren de utilitate publică). Ulterior, nu ne-am opus. Aşa s-a decis la nivel de Primărie. Eu am zis să ne opunem până la capăt, pentru că, în caz contrar, solicitanţii o să câştige. Nu s-a dorit. Am zis că nu văd cum poate trăi Liceul Auto fără poligon. Ideea este foarte simplă. Poligonul nu poate aparţine decât Liceului. Până la urmă, am văzut că donaţia era lovită de nulitate absolută, pentru că exista o lege anterioară, care interzicea înstrăinarea imobilelor în alt mod decât prin moştenire legală. Sigur, pe acel teren se află construcţii: alei, platforma betonată, rampe – toate sunt imobile.” – Iulian Bot, consilier juridic al Primăriei Baia Sprie
„Primarul depune întâmpinări în instanţă!”
„Sunt mai multe aspecte pe care nu le înţeleg, legate de acest caz. În august 2005, terenul este trecut în administrarea Grupului Şcolar. Apoi, în septembrie, 2005, primarul depune o întâmpinare în instanţă, în care declară că este de acord cu retrocedarea şi nu se opune acesteia. Pe ce bază depune el întâmpinări? Trebuia să o depună juristul, numai că el era plecat în concediu. Am fost şi am vorbit cu el. L-am întrebat cum a semnat actele respective. Mi-a spus că nu ştie să fi semnat ceva. Noroc că aveam copii după ele şi i le-am arătat. Mi-a răspuns că nu a ştiut ce a semnat. Apoi, sentinţa e din aprilie, 2006, iar eu am fost înştiinţat despre aceasta în septembrie, 2006. Nu am fost citaţi, nu ne-am prezentat şi nu ne-am putut apăra în instanţă. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă, având un caracter executoriu. Acesta era singurul Grup Şcolar Auto autorizat din judeţul Maramureş, de Ministerul Transporturilor, până în 2010. Mă tot întreb în baza cărui argument legal s-a retrocedat. Acolo sunt construcţii şi terenul are o anumită destinaţie, fiind de utilitate publică. Adeverinţa emisă de Primărie şi semnată de primar este foarte importantă, pentru că ea a contat mult în instanţă. Dar conţine date false.” – Cătălin Tudoran, consilier juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş
Ciprian DRAGOŞ - GAZETA de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu