Cavnic, pe urmele unui altfel de Eldorado

Revigorarea Cavnicului ar putea avea la bază metalul care l-a făcut celebru în urmă cu câteva secole - aurul

Unul dintre puţinele situri industriale din Maramureş care ar putea beneficia în scurt timp de o finanţare pentru revalorificarea sa se află la Cavnic. O fostă topitorie, cunoscută sub denumirea de Logolda, ar putea sta la baza realizării unui centru cultural multifuncţional, care ar revitaliza o zonă intrată într-un con de umbră. Fostul oraş minier, decăzut acum din punct de vedere economic, după închiderea minelor, s-ar putea salva tocmai prin valorificarea trecutului său mineresc. Un asemenea centru ar presupune o sală de spectacole, pe vechile ruine ale topitoriei, o sală de expoziţie, un circuit în miniatură al transformării minereului în aur, un traseu într-una din fostele galerii, o moară, o brutărie etc. Toate acestea sunt deocamdată la nivel de idei, însă, corect gestionate, pot naşte o investiţie care să ridice Cavnicul.

Aflat la confluenţa celor două regiuni care compun judeţul, oraşul Cavnic reprezintă azi un amestec de elemente tipic maramureşene închegate într-un cadru care aminteşte peste tot de istoria sa legată intrinsec de minerit. Dacă în ultimii ani, resursa de exploatat pentru dezvoltarea oraşului este turismul, bazat pe promovarea sporturilor de iarnă, în Cavnic musteşte încă trecutul unui oraş minier. De-a lungul secolelor, precum un veritabil Eldorado, Cavnicul a atras numeroşi dornici de îmbogăţire rapidă. Goana după aur a definit multă vreme aceste locuri, cunoscute pentru zăcâmintele bogate în metale preţioase şi semipreţioase. Dacă am spune că aici s-a născut mitul "lânii de aur" am greşi, probabil, dar am avea dreptate dacă am afirma că el nu este un simplu basm ci, la Cavnic, el a fost o realitate. Atât de bogate erau cândva filoanele de aur în munţii de care este ancorată aşezarea, încât preţiosul metal putea fi găsit chiar şi în stare nativă. Pe cursurile de apă ce străbat văile Cavnicului, căutătorii de aur îl recuperau cu ajutorul lânii întinse pe râu sau al sitelor în care, după un îndelungat procedeu de cernere, rămâneau preţioasele pepite. Datorită inestimabilelor averi aparţinând acestor locuri, ele au fost uitate în ceea ce priveşte "florile de mină". Activitatea neogenică vulcanică a dat naştere unei diversităţi de forme şi culori. Multe din exemplarele recuperate din munţii Cavnicului apar ca piese de rezistenţă în galeriile expoziţionale din lumea întreagă. În ultimii ani, oraşul a intrat într-un declin lent dar sigur. Minele s-au închis acum în totalitate. Mineritul, principala sursă de venit a locuitorilor, nu mai există decât în amintire. Însă, paradoxal, el poate constitui una din pârghiile de redresare. Acum toate eforturile s-au canalizat spre dezvoltarea turismului. Locul oferă potenţial pentru deschiderea unor noi pârtii de schi, pe lângă cele existente, care au atras un număr nesperat de turişti. Însă administraţia locală caută soluţii nu numai în sporturile de iarnă. Propune proiecte, urmăreşte surse de finanţare şi gândeşte ridicarea Cavnicului, prin punerea în valoare a "reminescenţelor" mineritului. Un astfel de proiect este cel legat de Logolda. Oare câţi căvnicari au auzit de Logolda?

Logolda – aur în stare nativă

Nu putem vorbi de Logolda în afara sferei siturilor industriale. Această zonă, înspre care banii europenilor se îndreaptă cu precădere, pentru eliminarea foştilor mamuţi industriali şi revalorificarea acestora, este una sensibilă la nivelul judeţului Maramureş şi nu numai. Pentru ca un fost parc industrial să beneficieze de nişte bani pentru transformarea sa este nevoie ca terenul pe care se află să fie în proprietatea autorităţii locale de care aparţine. În Maramureş se află o mulţime de situri (sau locaţii) industriale, cele mai multe rezultate din închiderea minelor, flotaţiilor, iazurilor de steril etc. Însă niciunul nu se pretează la a fi finanţat pentru revalorificarea sa. Totuşi, la Cavnic s-a găsit o astfel de locaţie, care, dintr-o dărăpănătură (aşa cum arată ea acum) ar putea deveni un obiectiv strategic pentru orăşelul de la poalele Gutâiului. Logolda a fost pe vremuri o topitorie, aflată în proprietatea unor investitori englezi, care, după câţiva ani de exploatare, au abandonat-o. Acum, locul este acoperit doar de ruine, care amintesc de perioada glorioasei topitorii de la Cavnic. Puţini s-ar gândi că acestea ar putea constitui baza unei locaţii care să ducă la dezvoltarea turistică a Cavnicului. Însă sunt şi vizionari, care cred că fosta topitorie este o adevărată comoară, ce poate fi valorificată într-un mod aparte.

Idei, proiecte, previziuni

Vechiul amplasament al topitoriei, ar putea deveni un centru cultural multifuncţional, cu sală de expoziţii şi sală de spectacole. În acelaşi cadru, ar putea fi amplasată o linie în care un vizitator poate observa întregul ciclu tehnologic al transformării aurului din starea sa naturală într-un lingou adevărat. Implicit, locaţia va cuprinde şi un muzeu mineralogic, care va fi legat de una dintre fostele galerii, special amenajată pentru cei care doresc să exploreze adâncurile, aşa cum au făcut odinioară căutătorii de aur. Cu ajutorul unui lift, turiştii vor putea coborî până la o anumită adâncime, purtând un echipament de miner, pentru a explora pe viu mineralele atât de renumite ale Cavnicului. În apropiere de Logolda de găseşte o gură de mină, de unde, probabil, aurul era adus pentru prelucrare. Acea fostă galerie ar putea fi legată de topitorie, într-un ansamblu unitar, care să reînvie vechea tradiţie a extragerii şi prelucrării aurului. Locul permite şi alte investiţii, pe aceeaşi linie tradiţională. Ateliere meştejugăreşti, o moară, o brutărie în stilul clasic etc. Toate cuprinse sub cupola Logoldei, ca un centru cultural multifuncţional. Ideile nu lipsesc, rămâne de văzut modul în care acestea vor putea fi aşezate pe hârtie şi închegate într-un proiect valoros ce se va preta la o finanţare cu bani europeni. Partea bună este că situl Logolda a fost deja inclus într-un proiect al Televiziunii Române (de indentificare a unor situri ce ar putea beneficia de o anume promovare, pentru a fi în final alese câteva, prin votul telespectatorilor, în vederea revalorificării acestora). În toată ţara se caută câteva zeci de locaţii, din care se vor alege câteva, care vor fi reabilitate.

Istoricul Logoldei

Povestea Logoldei a început în 1856, când Trezoreria Coroanei Imperiale a concesionat minele din Cavnic unei societăţi engleze, cu sediul la Paris. Ulterior, în 1862, englezii au construit o topitorie de aur. Toponimul acesteia este evident, gold însemnând aur în limba engleză. Logolda s-a remarcat încă de la început prin calitatea deosebită a aurului produs aici. Faptul s-a datorat implementării unei tehnologii cu cianurare, adusă din Africa de Sud. Astfel, Logolda a devenit una dintre primele locaţii în care s-a folosit cianura în procesul de prelucrare a aurului. Vechile metode erau mult mai rudimentare şi nu duceau la obţinerea unor rezultate atât de bune. Anul 1876 a marcat extinderea activităţii topitoriei. A fost perioada de vârf în prelucrarea aurului, la Cavnic, în urmă cu un secol şi jumătate. La sfârşitul secolului al XIX-lea, procedeele metalurgide de înalt nivel au dus la un randament foarte bun al topitoriilor locale, cheltuielile de valorificare a materialelor fiind cu 50% mai mici decât în alte părţi. Nu numai calitatea aurului era deosebită aici, dar chiar şi specialiştii s-au dovedit a fi de prim rang, fiind consultaţi de cei din ţările învecinate. Iar în 1891, specialiştii din Cavnic au fost trimişi în Rusia, pentru punerea în funcţiune a instalaţiei de alcalinizare din regiunea Altai. Cu toate acestea, la începutul secolului trecut, topitoria s-a închis. Chiar dacă prezenţa englezilor este una demult apusă, ea se regăseşte, totuşi, în Cărţile Funciare vechi, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, unde proprietari ai mai multor terenuri din Cavnic sunt englezi, din Londra. Sunt mai bine de 15 nume de englezi cu proprietăţi miniere în Cavnic.

Rota Aurra Mines Limited

Mina Roata are şi ea un trecut legat tot de englezi. După un istoric fluctuant, mina şi-a încetat activitatea, dar a fost redeschisă în 1750. După o sută de ani, a intrat într-o nouă perioadă de decădere, însă şi-a revenit după mecanizarea şteampurilor. În 1858, mina a devenit proprietatea asociaţiei miniere Nicolae şi Ana Roată. În 1899, asociaţia a vândut mina lui Iacob Creewel, din Londra, iar după un an, aceasta a fost cumpărată de o altă firmă britanică, numită Rota Aurra Mines Limited. După patru ani, acţiunile au fost concesionate unui investitor din Sibiu, iar în 1910, mina a fost cumpărată de stat.

Cave – Kapnek – Capnic – Cavnic

Etimologic, Cavnic provine din latinescul "cave", care înseamnă peşteră, adâncitură, pivniţă. În mod evident, această denumire este legată de activitatea de bază a locului, respectiv de minerit. Deşi de-a lungul secolelor, mineritul a avut o istorie fluctuantă, trecând prin perioade de puternică dezvoltare sau de reducere drastică a exploatării, el a rămas simbolul aşezării. În izvoarele istorice, el apare sub mai multe denumiri: Kapnek - "Geografia istorică a Ungariei pe timpul Humiazilor", Csanaki Dezso, 1445); Capnic - ("Istoria critică a mineritului în Ungaria", Wenczel Gustav, 1555); Kapnik ("Documente privitoare la istoria Ardealului, Transilvaniei si Tarii Romanesti, Veress Andrei, 1585); Kapnikbanya - ("Actele economice ale mosiilor lui Gh. Rackoczi", Makkai Laszlo, 1639); Kapnik Baje sau Kapnik Grub - ("Statistica Transilvaniei", 1850). Prima atestare documentară a localităţii datează din 1342 şi face referire la faptul că în această zonă, mineritul are o tradiţie îndelungată. Izvorul istoric este confirmat de un ordin de inspecţie numit Visitationis Decretum (datat 1836), care face următoarea precizare: "Capnicul, de la început, a fost o localitate minieră cu pietre argintoase şi este exploatat tocmai de 500 de ani". Adică din secolul al XIV-lea. De istoria locului se leagă şi numele voievodului Transilvaniei, Iancu de Hunedoara, care, în 1454, a ocupat oraşul Baia Mare. În acest fel, el a intrat în posesia minelor din zonă. În scopul obţinerii de venituri pentru a-şi finanţa campaniile antiotomane, el a administrat eficient minele, acordând înlesniri celor care doreau să le exploateze. Într-un decret din 1455, care viza oraşele Baia Mare şi Baia Sprie, se spunea: "Suntem de acord şi permitem ca oricare miner să deschidă mine în comuna Capnic, primind un privilegiu de 8 ani, după cum e obiceiul şi la alte exploatări mai mari". Datorită resurselor de metale preţioase, minele din Capnic au fost ţinta predilectă a jefuitorilor. În acest sens, un document datând din secolul al XV-lea, îl arată pe funcţionarul Ioan Torday cerând ajutor oficiului Baia Mare, pentru a asigura paza minelor, care, deşi se dovedesc a fi foarte bogate, nu pot fi exploatate din pricina tâlharilor.

Diamantul de Maramureş

În cei 200 km de galerii de mină se află o diversitate mineralogică aparte. Două dintre varietăţile găsite aici sunt unice în lume şi au fost botezate pornind de la etimologia localităţii: kapnit şi kapnikit. Din cele 2.000 de tipuri de minerale, 15 au fost indentificate pentru prima dată în minele din Cavnic. Florile de mină de aici sunt constituite în principal din carbonaţi şi sulfuri metalice. Valoarea lor este dată de culoare şi perfecţiunea formelor. Cele mai întâlnite sunt cuarţul, stibina, galena, calcopirita, plumbozitul, calcita, baritina etc. Tot de aici provine şi celebrul diamant de Maramureş, o varietate de cuarţ (piatră semipreţioasă), considerat o raritate mineralogică. Popular, acesta se numea dragă.

În plan istoric, Cavnicul se mândreşte cu o mărturie scrisă de excepţie. Cea mai veche inscripţie găsită într-o galerie de mină, din Europa, se află în Cavnic şi datează din 1511. Ea s-a descoperit în galeria de coastă Voievod, având următorul text, în limba germană: "Hier hats erschlagen Iacob Huber" (Aici a fost ucis Iacob Huber). Cel mai probabil, a fost vorba de un accident de mină.

Turismul pe schiuri

În zona pârtiei cunoscută sub numele de Icoana, a fost concesionat un număr de 12 parcele de teren, pentru ca investitorii interesaţi să ridice pensiuni şi hoteluri. Cei mai mulţi dintre concesionari au obţinut autorizaţiile de construire şi au început să ridice obiectivele. În cazul în care până în luna nu vor fi depuse documentaţiile complete pentru obţinerea autorizaţiilor necesare începerii lucrărilor, contractele încheiate cu Primăria Cavnic se vor rezilia. Una dintre societăţile aflate în această situaţie este Drusal SA. Până acum, lucările au fost întârziate de investiţiile preliminare privind dotarea cu utilităţi şi alte elemente de infrastructură: alimentarea cu apă ce trebuie să corespundă anumitor norme, extinderea reţelei de gaz, reţeaua de canalizare şi iluminatul pârtiei. Ţinta acestei investiţii, pe termen lung, este ca într-un interval de maxim 5 ani să se realizeze minim 500 de locuri de cazare incluse în clasificaţia Ministerului Turismului, iar în maxim 7 ani, Cavnicul să devină staţiune turistică de interes naţional. În acelaşi timp, între condiţiile care trebuie îndeplinite (peste 80 la număr) pentru atingerea acestui deziderat, Cavnicul trebuie să deţină un domeniu schiabil omologat, un centru sportiv omologat, parcări cu capacitate mare de absorbţie etc.

Ultima năvălire tătară

Anul 1736 este unul de importanţă majoră pentru orăşelul de la poalele Gutâiului. În acel an a fost ridicat un monument din piatră, numit "Stâlpul tătarilor" (Piatra Tătarilor sau Piatra Scrisă). Acesta aminteşte de ultima invazie a tătarilor în Europa, din anul 1717. Ridicarea monumentului coincide cu redeschiderea minei Roată, la care participă şi principele Reiner. Obeliscul din piatră este înalt de 7,2 metri, având pe partea anterioară inscripţia: "Anno 1717 usque hic fuerunt tartari" (Anul 1717, până aici au ajuns tătarii). Cu acea ocazie s-a plantat şi o mică rezervaţie de lariţă (un conifer cu frunze căzătoare), din care astăzi se mai pot vedea 24 de exemplare, care impresionează prin dimensiunile lor (depăşesc 2 m în diametru). Azi, locul poartă numele de Grădina Regelui.

Ignaţius Born

Una dintre figurile proeminente ale Cavnicului a fost Ignaţius Born, născut pe aceste meleaguri, în 1742, urmând studiile instituţiilor de învăţământ din Sibiu, Viena, Praga. A fost o personalitate recunoscută a Imperiului, Curtea Regală apelând la serviciile sale, în diferite chestiuni: a scris un tratat despre creştinism, la solicitarea împărătesei; a amenajat un muzeu botanic; a amenajat primul muzeu geologic din lume; a aranjat şi supravegheat colecţia regală de ştiinţele naturii. El a fost cel ce a descris pentru prima dată anumite minerale. În scurta sa viată a scris importante studii de mineralogie, minerit şi metalurgie. În cinstea preţioasei munci, unul dintre minerale (bornitul) îi poartă numele. De asemenea, una dintre cantatele lui Mozart îi este dedicată. În jurnalul lui, tradus din limba latină, el vorbeşte despre Cavnic – locul în care s-a născut. Probabil, tatăl său a fost un ofiţer angajat la mină. Familia lui Born a locuit în Cavnic timp de 7 ani, după care s-a mutat la Alba Iulia şi, ulterior, în Austria.

Ciprian DRAGOŞ, Nicolae TEREMTUŞ

Gazeta de Maramureş