După o săptămână halucinantă pentru reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu un băieţel de numai nouă ani, ars de viu în propria locuinţă, o femeie în vârstă de peste 70 de ani opărită cu apa de la duş, într-un centru de îngrijire, şi o tânără de 15 ani, dintr-un centru de plasament, care acuză că ar fi fost violată de trei băieţi, a venit rândul unui alt şoc. De data aceasta, legat de Centrul de Plasament de la Ocna Şugatag. O minoră de 17 ani a rămas însărcinată.
În toamna trecută, presa a relatat despre cazul a două tinere, din acel Centru, care au rămas însărcinate. Acum, a venit rândul unei alte tinere, de numai 17 ani, internată tot la Ocna Şugatag să se pregătească a deveni mamă. Aceasta a intrat în sistemul de protecţia copilului în urmă cu 10 ani şi a fost cunoscută ca o tânără liniştită şi fără probleme. Elevă în clasa a X-a a Colegiului Naţional Nicolae Titulescu, din Baia Mare, ea este cazată la internatul de fete al Grupului Şcolar Tehnic. Vinerea trecută, cazul a ajuns în atenţia autorităţilor, după ce tânăra a lăsat un soi de bilet de adio, care a ajuns la diriginta acesteia. Fata a precizat faptul că este nevoită să părăsească şcoala, din cauza faptului că este gravidă. În cursul aceleiaşi zile, a fost anunţată şefa de Centru Ocna Şugatag, asistentul social al Centrului şi reprezentanţi ai internatului. A urmat apoi sesizarea Direcţiei de Protecţia Copilului, însă fără sesizarea persoanelor responsabile cu soluţionarea unui astfel de caz.
Prea tineri pentru a fi părinţi
Ieri dimineaţă, tânăra, prietenul acesteia (viitorul tată), mama fetei, şeful de Centru, Maria Chindriş, şi asistentul social Vasile Pop au fost convocaţi la sediul Direcţiei. S-au purtat cu toţi cei implicaţi, urmând ca tânăra să fie internată în Centrul Maternal. Cei doi viitori părinţi au fost consiliaţi, după ce li s-au luat declaraţii, în vederea găsirii unei soluţii optime. Problema este că niciunul dintre aceştia nu beneficiază de o sursă de venituri. Tatăl, revenit din străinătate, unde a fost la muncă, domiciliază în Baia Sprie. Stă în chirie, alături de alţi doi tineri. A declarat că îşi caută un loc de muncă, pentru a susţine viitoarea familie. „Ne cunoaştem de doi ani, am fost colegi la Centrul de la Ocna. S-a întâmplat, aşa, dintr-o dată. Am avut o relaţie şi… Ea mi-a spus doar la cinci luni că este însărcinată. Am fost plecat la lucru, în Germania, Italia şi am revenit acasă, aflând că vom avea un copil. Acum încerc să mă angajez undeva. Intenţionez să termin şi o facultate, după ce pun pe picioare familia. E greu, pentru că nu ştim cine ne va sprijini. Mama ei nu are nicio posibilitate să ne ajute, ai mei, nici atât, iar noi nu lucrăm. Trebuie să vedem ce spun cei de la Direcţia de Protecţia Copilului, să se ia o decizie”, a afirmat prietenul de 19 ani al fetei, cel cu care ea a rămas însărcinată.
Efectul deprofesionalizării serviciilor
Ciudat este faptul că mama fetei, care domiciliază în localitatea Ulmoasa, din Tăuţii Măgherăuş, vizitată adesea de fiica sa, nu a ştiut nimic de sarcina tinerei. Am încercat să obţinem o declaraţie din partea acesteia, însă ea a refuzat orice comentariu asupra acestui subiect. La fel de puţini dornici în a sta de vorbă cu noi au fost şi cei doi angajaţi ai Centrului prezenţi în cursul zilei de ieri la Direcţie. Maria Chindriş, fosta magazioneră ajunsă şef de Centru, şi asistentul social Vasile Pop au afirmat că doar cu acceptul conducerii vor face vreun comentariu. Care conducere… lipsă la inventar. Directorul Nicolae Boitor era plecat din localitate. Aşa că l-a delegat pe Raoul Dromereschi, şef Serviciu Rezidenţial, să dea primele declaraţii oficiale. „Avem de a face cu un complex de factori angrenaţi de-a lungul timpului, care au creat premisele deprofesionalizării serviciilor. Mă refer la lipsa intervenţiei specializate: consiliere psihologică, educaţia legată de sănătate şi de viaţă. Sunt elemente definitorii care conturează o personalitate, însă ele, în sistemul de protecţia copilului, lipsesc de mult timp. Iar efectele nu întârzie să apară. Încercăm să găsim explicaţii pentru faptul că doar acum am aflat despre această sarcină, în luna a şaptea. Nu înţeleg de ce şcoala, reprezentanţii internatului, cei ai Centrului şi, în final, cei ai Direcţiei au aflat atât de târziu de acest caz. Mai mult, mergea des în familie. Încercăm cea mai potrivită soluţie, probabil, îndreptarea către Centrul Maternal, atâta vreme cât mama nu-şi asumă responsabilitatea reintegrării în familie, în special, din considerente economice. Chiar acum, psihologul Direcţiei îi consiliază pe cei doi tineri, pentru a vedea dacă aceştia realizează responsabilităţile pe care le vor avea în calitate de părinţi şi dacă putem avea premisele unei viitoare familii”, a declarat şeful Serviciului Rezidenţial. Deocamdată, tânăra va rămâne în internatul Grupului Şcolar Tehnic, până în cursul zilei de vineri, urmând apoi a fi internată în Centrul Maternal din Baia Mare.