Se afișează postările cu eticheta titus pasca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta titus pasca. Afișați toate postările

marți, 17 martie 2009

titus paşca - un senator prea şters

Într-o zi m-am întâlnit cu Titus Paşca la Select. L-am perceput aşa cum am citit la intare. Mi-a rămas în minte o singură expresie: în politică, dacă vreau să-ţi iau locul, vin cu scaunul lângă tine şi te tot împing până reuşesc. De atunci au trecut vreo cinci ani. Titus Paşca nu a reuşit să se mişte decât dintr-un partid într-altul. A fost un şters consilier judeţean, perindat sub mai multe culori politice. Catifeaua scaunului pe care a stat nu i-a adus un plus de valoare. Din contra. Ultimii ani l-au găsit blazat. Lipsit de esenţă. Ca o asimptotă ce tinde spre ceva dar nici el nu ştie bine ce. În toamna lui 2008, a candidat la Senat pe Baia Mare şi împrejurimi. A fost în nota cu care ne-a obişnuit. Doar renumele unui fost senator, cel mai tânăr senator din nuşce perioadă, mai rămăsese de el. Parcă îl văd şi acum electrifiant pe stâlpii de curent de pe satele dimprejur. A ieşit ultimul într-o competiţie cu o altă ştearsă. Cu o Mariana Pop care şi-a umilit adversarii. O altă asimptotă ce tinde spre zero în politică. Nu ştie nimic, dar i-a bătut şi pe Paşca şi pe Mihalache. Totuşi, Paşca mă reprezintă în Parlament. Reprezintă franţul. Nu pe mine. 
Aseară, Titus Paşca a dezamăgit din nou. A dat senzaţia că şi-a greşit cariera. Că ar fi fost un ilustru avocat al lui Tăriceanu. Pe care încerca să-l scoată alb chiar şi atunci când Tăriceanu mai că nu urla de negru ce era. Paşca a ţinut să îl contrazică. Şi pe noi, de asemenea. Noi fiind ziarişitii jigniţi de mitocăniile unui fost premier. Certat cu bunele maniere şi respectul faţă de presă. "Măi" şi "băi" erau specialitatea lui Băse. Iată că şi Tăriceanu poate. Şi chiar foarte bine. Titus, probabil, se juca pe telefonul mobil şi nu l-a auzit. Era prea ocupat să sesizeze ceea ce zeci de oameni au văzut. Un Tăriceanu irascibil, încolţit de neputinţă, stors de vlaga cuvintelor care dau putere. A apelat la intensitatea vocii pentru a-şi impune punctul de vedere. Argumentele verbale s-au dovedit insuficiente. Dar senatorul Titus Paşca a văzut altceva. Un vot împotriva lui Antonescu, probabl. Titus Paşca are un blazon. La care ar trebui să ţină. Cred că l-a uitat şi el. Şedere plăcută la băi, în Parlament, domnule Senator! 

duminică, 9 noiembrie 2008

balta neagră a pnl - penibile de campanie (I)

Afişaj electoral de excepţie în Satu Nou de Jos. Practic, în Baia Mare, chiar dacă localitatea este parte a Comunei Groşi. Cel puţin administrativ, aceasta se află pe teritoriul Municipiului. Cu toate că Electrica şi-a exprimat dezaprobarea vizavi de afişajul necontrolat pe stâlpii companiei şi a cerut autorităţilor stoparea lipirii afişelor cu candidaţi, pe perioada campaniei electorale, unii lasă urechea şută. În episodul de faţă, liberalii s-au aruncat cu afişele nu numai pe stâlpi, dar şi pe coşuri de gunoi sau chiar indicatoare rutiere. Zona noului târg auto a fost împânzită de astfel de afişe lipite în afara panourilor electorale.
Iată unul aplicat pe reversul indicatorului "trecere de pietoni". Radu Stroe a dovedit că poate şi el. Să lipească afişe în afara legii, pe stâlpii de curent, aproape de contor. Numai că ăsta nu numără şi voturile. Trecând puţin şi la fondul afişului, nu putem decât să aplaudăm geniala idee de a fi promovat de ilustrul Gicu Lupan. Adică ditamai senatorul şi ex-secretarul general al Guvernului este recomandat de primarul de Groşi. Care şi garantează pentru Stroe. Am înţeles, oarecum, că primarul Cristian Anghel garantează pentru Radu Stroe. Anghel are un cuvânt de spus în PNL chiar la nivel naţional. Dar asta cu Gicu Lupan e chiar ridicolă, indiferent de electoratul căruia i se adresează. Cei care îl vor vota pe Stroe o vor face ştiind câţi bani a adus pentru Maramureş şi nu pentru că îl recomandă un Gicu Lupan sau un alt primar care nu reprezintă nimic în administraţie sau politică.
Titus Paşca nu s-a lăsat nici el mai prejos şi s-a afişat pe unde a putut. A luat stâlpii de curent la rând. Cu două, cu trei afişe, să fie sigură treaba. Dom' doctor, atenţie să nu vă curentaţi!
Numai că stâlpii Electrica s-au dovedit insuficienţi pentru amploarea campaniei liberale. Iar politica nu ţine cont de nimic. Nici măcar de derizoriu. Cu adevărat o baltă neagră.