Se afișează postările cu eticheta centru de plasament. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta centru de plasament. Afișați toate postările

marți, 31 martie 2009

A treia gravidă, în Centrul de la Ocna Şugatag

După o săptămână halucinantă pentru reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu un băieţel de numai nouă ani, ars de viu în propria locuinţă, o femeie în vârstă de peste 70 de ani opărită cu apa de la duş, într-un centru de îngrijire, şi o tânără de 15 ani, dintr-un centru de plasament, care acuză că ar fi fost violată de trei băieţi, a venit rândul unui alt şoc. De data aceasta, legat de Centrul de Plasament de la Ocna Şugatag. O minoră de 17 ani a rămas însărcinată.

 

În toamna trecută, presa a relatat despre cazul a două tinere, din acel Centru, care au rămas însărcinate. Acum, a venit rândul unei alte tinere, de numai 17 ani, internată tot la Ocna Şugatag să se pregătească a deveni mamă. Aceasta a intrat în sistemul de protecţia copilului în urmă cu 10 ani şi a fost cunoscută ca o tânără liniştită şi fără probleme. Elevă în clasa a X-a a Colegiului Naţional Nicolae Titulescu, din Baia Mare, ea este cazată la internatul de fete al Grupului Şcolar Tehnic. Vinerea trecută, cazul a ajuns în atenţia autorităţilor, după ce tânăra a lăsat un soi de bilet de adio, care a ajuns la diriginta acesteia. Fata a precizat faptul că este nevoită să părăsească şcoala, din cauza faptului că este gravidă. În cursul aceleiaşi zile, a fost anunţată şefa de Centru Ocna Şugatag, asistentul social al Centrului şi reprezentanţi ai internatului. A urmat apoi sesizarea Direcţiei de Protecţia Copilului, însă fără sesizarea persoanelor responsabile cu soluţionarea unui astfel de caz.

 

Prea tineri pentru a fi părinţi

Ieri dimineaţă, tânăra, prietenul acesteia (viitorul tată), mama fetei, şeful de Centru, Maria Chindriş, şi asistentul social Vasile Pop au fost convocaţi la sediul Direcţiei. S-au purtat cu toţi cei implicaţi, urmând ca tânăra să fie internată în Centrul Maternal. Cei doi viitori părinţi au fost consiliaţi, după ce li s-au luat declaraţii, în vederea găsirii unei soluţii optime. Problema este că niciunul dintre aceştia nu beneficiază de o sursă de venituri. Tatăl, revenit din străinătate, unde a fost la muncă, domiciliază în Baia Sprie. Stă în chirie, alături de alţi doi tineri. A declarat că îşi caută un loc de muncă, pentru a susţine viitoarea familie. „Ne cunoaştem de doi ani, am fost colegi la Centrul de la Ocna. S-a întâmplat, aşa, dintr-o dată. Am avut o relaţie şi… Ea mi-a spus doar la cinci luni că este însărcinată. Am fost plecat la lucru, în Germania, Italia şi am revenit acasă, aflând că vom avea un copil. Acum încerc să mă angajez undeva. Intenţionez să termin şi o facultate, după ce pun pe picioare familia. E greu, pentru că nu ştim cine ne va sprijini. Mama ei nu are nicio posibilitate să ne ajute, ai mei, nici atât, iar noi nu lucrăm. Trebuie să vedem ce spun cei de la Direcţia de Protecţia Copilului, să se ia o decizie”, a afirmat prietenul de 19 ani al fetei, cel cu care ea a rămas însărcinată.

 

Efectul deprofesionalizării serviciilor

Ciudat este faptul că mama fetei, care domiciliază în localitatea Ulmoasa, din Tăuţii Măgherăuş, vizitată adesea de fiica sa, nu a ştiut nimic de sarcina tinerei. Am încercat să obţinem o declaraţie din partea acesteia, însă ea a refuzat orice comentariu asupra acestui subiect. La fel de puţini dornici în a sta de vorbă cu noi au fost şi cei doi angajaţi ai Centrului prezenţi în cursul zilei de ieri la Direcţie. Maria Chindriş, fosta magazioneră ajunsă şef de Centru, şi asistentul social Vasile Pop au afirmat că doar cu acceptul conducerii vor face vreun comentariu. Care conducere… lipsă la inventar. Directorul Nicolae Boitor era plecat din localitate. Aşa că l-a delegat pe Raoul Dromereschi, şef Serviciu Rezidenţial, să dea primele declaraţii oficiale. „Avem de a face cu un complex de factori angrenaţi de-a lungul timpului, care au creat premisele deprofesionalizării serviciilor. Mă refer la lipsa intervenţiei specializate: consiliere psihologică, educaţia legată de sănătate şi de viaţă. Sunt elemente definitorii care conturează o personalitate, însă ele, în sistemul de protecţia copilului, lipsesc de mult timp. Iar efectele nu întârzie să apară. Încercăm să găsim explicaţii pentru faptul că doar acum am aflat despre această sarcină, în luna a şaptea. Nu înţeleg de ce şcoala, reprezentanţii internatului, cei ai Centrului şi, în final, cei ai Direcţiei au aflat atât de târziu de acest caz. Mai mult,  mergea des în familie. Încercăm cea mai potrivită soluţie, probabil, îndreptarea către Centrul Maternal, atâta vreme cât mama nu-şi asumă responsabilitatea reintegrării în familie, în special, din considerente economice. Chiar acum, psihologul Direcţiei îi consiliază pe cei doi tineri, pentru a vedea dacă aceştia realizează responsabilităţile pe care le vor avea în calitate de părinţi şi dacă putem avea premisele unei viitoare familii”, a declarat şeful Serviciului Rezidenţial. Deocamdată, tânăra va rămâne în internatul Grupului Şcolar Tehnic, până în cursul zilei de vineri, urmând apoi a fi internată în Centrul Maternal din Baia Mare.

 

 

„Era o fată cuminte, în banca ei. Dintre cele cinci fete provenite de la Ocna Şugatag, pe care le avem aici, am crezut că va fi singura care va reuşi. Iată că am fost contrazis. Venea la timp în internat, unde stătea aproape permanent şi învăţa. Doar în week-end-uri mai mergea la mama sa”, a afirmat Mihăiţă Liviu Peride, pedagog în cadrul Grupului Şcolar Tehnic din Baia Mare.

duminică, 29 martie 2009

Minoră de 15 ani, violată de trei sigheteni

Un nou caz şocant loveşte Direcţia de Protecţia Copilului. O fetiţă de numai 15 ani, aflată în Centrul de Plasament de la Sighetu Marmaţiei, a reclamat faptul că a fost violată de trei băieţi. Cazul este instrumentat de reprezentanţii Parchetului şi ai Poliţiei, pe numele celor trei suspecţi depunându-se plângeri penale. Se aşteaptă raportul medicului legist, pentru a se stabili dacă se poate vorbi despre un viol, sau actul sexual a avut loc cu consimţământul fetei.

 

Un copil de numai nouă ani, a ars de viu în propria casă, iar o bătrână cu grad de handicap, dintr-un centru de îngrijire, a suferit arsuri de gradul I şi II, după ce a fost opărită în cadă. Ce altceva se mai putea întâmpla în grădina directorului Nicolae Boitor în cursul săptămânii trecute, pentru ca tacâmul să fie complet, decât… un viol? O minoră din Centrul de Plasament de la Sighetu Marmaţiei s-a adresat conducerii instituţiei, reclamând faptul că a fost violată. În cursul serii de miercuri, ea a primit o învoire, pentru a ieşi în oraş, însă a depăşit cu două ore timpul acordat. Din declaraţiile colegilor săi, reiese faptul că ea a fost însoţită de prietenă. Cele două s-ar fi întâlnit cu trei băieţi, cu care au mers în parcul Grădina Morii, din Sighetu Marmaţiei. Cu toate că s-au ferit să dea declaraţii, până la urmă, am reuşit să obţinem câteva date din partea colegilor fetei. „Din ce am auzit, s-ar fi întâmplat miercuri noaptea. Ar fi mers cu ceva colegă de-a ei, într-un cartier din Sighet, cu nişte băieţi”, a declarat unul dintre copiii din Centrul de la Sighet. „Din ce am auzit, ea a fost chemată să meargă în Grădina Morii. Ea nu a vrut şi apoi au dus-o cu forţa. Mai mergea aşa, cu diferiţi băieţi. Aţi vorbit mai înainte cu un băiat înalt… Cu fratele său a fost. Şi cu alţii. Mergea pe la discoteci şi umbla cu mai mulţi băieţi”, a declarat un altul.

 

Viol sau sex consimiţit?

Copiii din Centru nu ştiu prea multe despre identitatea celor trei presupuşi violatori. În schimb, directorul Nicolae Boitor, cel care conduce destinele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a declarat să s-a luat legătura cu aceştia, s-a vorbit cu ei, iar pe numele lor s-au depus plângeri penale la Parchet şi Poliţie. „Fetiţa a fost învoită în oraş, i s-a dat termen o oră să stea un pic. După ce s-a întors a declarat că a fost violată.  Noi am depus plângere la Poliţie şi  aştept primele cercetări. Am fost şi la medicul legist. Deci, ceea ce a ţinut de noi, am făcut. Ne-am adresat şi Parchetului, cu o plângere împotriva presupuşilor făptuitori, pentru că se ştie cine sunt cei trei. Am discutat cu ei”, a afirmat directorul Boitor. Cazul reprezintă o nouă pată pe obrazul instituţiei conduse de Nicolae Boitor, un director depăşit de realităţi, incapabil să facă mai mult decât să ridice din umeri şi să afirme că lucrurile sunt sub control. Se depun sesizări, se anunţă instituţiile statului. Ca de obicei, alţii trebuie să se ocupe de problemele Direcţiei. Mai trebuie precizat faptul că există şi varianta ca în acest caz să avem şi consimţământul fetei în ceea ce priveşte actul sexual. La Sighet, se vorbeşte despre faptul că minora ar fi fost plătită de cei trei. Însă, ulterior nu s-au mai înţeles asupra preţului, iar fata a reclamat că a fost violată. Rămâne ca organele abilitate să facă lumină în acest caz foarte grav.

 

Agresiune în Centrul de Plasament

Vineri după amiază, o echipă formată din reporteri Glasul Maramureşului şi AXA TV s-a deplasat la Centrul de la Sighet, pentru a afla mai multe detalii legate de acest caz şocant. La ora 4, directorul Boitor era la o discuţie cu angajaţii Centrului. S-a arătat extrem de surprins de prezenţa noastră acolo. „De unde aţi aflat?”, a fost prima sa reacţie. După care, a refuzat să ne acorde un scurt interviu, motivând că are şedinţă şi nu îi poate lăsa pe oameni să aştepte. Aşa că ne-a lăsat pe noi, care veniserăm de la Baia Mare. După mai bine de o jumătate de oră, am revenit în Centru. Am vorbit cu copiii, după care a apărut şi directorul, pe holul Centrului. Ne-a dat scurta declaraţie solicitată şi a intrat în biroul unde se ţinea şedinţa. Între timp, a apărut şi fetiţa. Însă a urcat repede la etaj şi nu am reuşit să o abordăm. Speriat de faptul că am fi putut obţine o declaraţie din partea acesteia, directorul Boitor a recurs la ejectarea noastră din Centru, cu ajutorul angajaţilor. În câteva minute, mai multe persoane din cele aflate la şedinţă, au venit pe hol, agresându-ne fizic şi verbal, solicitându-ne să părăsim clădirea, uitând că ne aflam într-o instituţie publică, una care îi plăteşte din banii noştri, ai contribuabililor. A fost chemată şi Poliţia. Dialogul purtat cu poliţiştii a fost unul mai degrabă kafkian. Şi asta din cauza faptului că Boitor a declarat expres că ne-a permis să filmăm în Centru, după care a afirmat că el nu ne-a lăsat să intrăm. Evident, numai un fost educator ajuns directorul unei instituţii precum Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului putea emite astfel de enormităţi. Iar poliţiştii le-au luat de bune. În plus, aceştia s-au erijat în reprezentanţi ai CNA, ţinându-ne lecţii despre ceea ce se poate publica în ziar sau difuza pe un post de televiziune.  

 

 

„Despre A., ce să zic… elevă în clasa a VII-a. Era o fată bună. Nu ştiu foarte multe, doar din auzite. Pe aici se spune că a fost violată de către trei băieţi. Nu ştiu de unde sunt.” – copil, Centru de Plasament

 

„S-a întâmplat în oraş. Aici în Centru nu o să se întâmple aşa ceva, ca şi la Ocna. Acolo au fost violuri, au fost şi avorturi, după cum bine ştiţi. Aici cei care stau sunt mult mai educaţi.” – copil, Centru de Plasament

 

 

Personaje kafkiene

„Eu le-am dat acordul să filmeze. Le-am dat interviu. Eram înăuntru, în Centru. Eu nu le-am dat acordul să intre. Eram în şedinţă, când ei au intrat.” – Nicolae Boitor

 

Dialog cu agent şef Petronea (sau Petrulea, nu l-am înţeles bine)

Reporter: L-am căutat pe director, care era în şedinţă. I-am cerut acordul să filmăm.

Poliţist: Şi aţi filmat?

Reporter: Da.

Poliţist: Păi, cum aţi filmat, că nu aţi avut acordul nici să intraţi?

Reporter: Nu era nimeni la poartă şi am mers direct către biroul unde se ţinea şedinţa.

Poliţist: Aha, deci aţi intrat.

Reporter: Normal că am intrat, doar nu era să-l strigăm de afară. Iar apoi, am filmat, cu acordul dânsului.

Poliţist: Auziţi ce spune directorul, că aţi intrat fără să vă dea voie. În plus, aici sunt şi copii minori, trebuie să le protejaţi identitatea. 

miercuri, 14 ianuarie 2009

Centrul de Plasament Ocna Şugatag, scăpat de sub control

Articolele apărute în presă, în ultimele două luni, legate de Centrul de Plasament de la Ocna Şugatag nu au fost întâmplătoare. Minorele gravide, directorul Boitor incapabil de autoritate în faţa copiilor care l-au scos din unitate, opt minori cu dosare penale, cazuri de homosexualitate şi multe alte nereguli. Florin Puţ, şeful de Centru şi-a dat demisia, zilele acestea. Şi bine a făcut. Ceea ce se întâmplă la Ocna depăşeşte orice închipuire, iar personalul este ca inexistent. Nicolae Boitor încă nu a înţeles că respectivul Centru nu va putea fi repus pe linia de plutire decât cu specialişti: psihologi, educatori bine pregătiţi, oameni autoritari şi profesionişti. Boitor a pierdut un om capabil, la Ocna, să vedem pe cine aduce. Se vehiculează numele lui Niţa Popan, destituită acum mai bine de un an de la şefia Centrului, după ce a fost prinsă furând pe rupte. Ca şi sancţiune a fost numită şef Centru Plasament Călineşti. O instituţie închisă, practic. Căci ce altă funcţie poate fi mai relaxantă decât aceea de a conduce un Centru închis? Închis doar pentru copiii din sistem. Nu şi pentru cei ai angajaţilor. Care s-au petrecut de Sărbători, în iarna trecută, tocmai în acel centru. Acum Popan vrea să revină la Ocna. Să revină, că şi aşa Centrul se închide. Oricum îi place să conducă ruine.