Se afișează postările cu eticheta Baia Mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Baia Mare. Afișați toate postările

luni, 27 aprilie 2009

Justiţie! Sau ne facem singuri dreptate

Imediat după uciderea fetiţei de şase ani, pe o trecere de pietoni din cartierul Ferneziu, reacţia rudelor nu a întârziat să apară. Aparţinătorii victimei cer justiţiei să-l condamne pe şofer. În caz contrar, îşi vor face singuri dreptate. Unii ameninţă chiar că îl vor ucide pe şofer, indiferent de consecinţe.

 

În cursul săptămânii trecute, un grav accident soldat cu moartea unei fetiţe de numai şase ani, s-a produs în cartierul Ferneziu, al Băii Mari. În timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, împreună cu alţi copii, fetiţa a fost lovită de o maşină. Din spusele martorilor oculari, şoferul conducea cu o viteză foarte mare. Din această cauză, el nu a putut evita accidentul. Astfel că fetiţa a fost pur şi simplu spulberată de autoturism. Imediat, la faţa locului au venit rudele copilului. În mare parte, ţigani, aceştia au intrat în conflict cu şoferul şi un pasager al autovehiculului. Puţin a lipsit ca disputa să se lase cu alte victime. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a linişti spiritele. Acum, la câteva zile de la accident, rudele fetiţei neagă faptul că ar fi încercat să îl linşeze pe şofer şi afirmă că fratele făptuitorului ar fi sărit să o lovească pe mama fetiţei, fapt care a dus la o reacţie agresivă din partea aparţinătorilor victimei. „Presa a spus că am încercat să îl linşăm pe şofer. Nu-i adevărat. Noi am reacţionat după ce un băiat din maşină, frate de-al şoferului, a sărit să o lovească pe mama fetiţei. Atunci s-a agitat toată lumea”, a declarat unul dintre unchii fetiţei. „Păi, cu copilul mort pe drum, să sară la mama sa? Şi fratele lui să o lovească pe femeie cu picioarele? Şi acum ne bagă tot pe noi că ne-am revoltat”, s-a întrebat Minerva Suci, bunica victimei. „A avut curajul să se lege şi de sora mea, de mama fetiţei. A înjurat-o şi a vrut să dea în ea. Am înţeles că a fost ucidere din culpă, dar să nu sară la bătaie”, a spus Vasile Andrei, unul dintre aparţinători.

 

„Vrem dreptate!”

Tot ce îşi doresc rudele fetiţei, acum, este ca justiţia să facă dreptate, condamnându-l pe cel vinovat. Acestea cer pedepsirea şoferului. Altfel, ameninţă că îşi vor face singure dreptate. „A mers la cantină cu mai mulţi copii. Când s-a întors, copiii au traversat pe la trecerea de pietoni. El venind cu viteză, ea s-a oprit. A avut 130 de km la oră. A lovit-o, a călcat-o cu roata şi a tras-o după maşină. A zdrobit-o cu totul. Vrem să fie condamnat şi tras la răspundere. Dacă nu se va face dreptate, o să facem noi. Cum a murit ea, o să moară şi el. Îl prind pe stradă şi îl omor. Să-mi dea 20 de ani. Măcar ştiu o treabă. Mi-a fost nepoată şi eu am crescut-o”, a afirmat Tibor Radu Suci, unchiul victimei. Cât despre împăcarea părţilor, nici nu poate fi vorba. Ţiganii declară că şoferul le-ar fi propus o sumă, pentru cheltuielile de înmormântare. Şi atât. Fapt cu care rudele victimei nu sunt de acord. „Acum ne tot sună, că ne dă 14 milioane. Nu ne trebuie banii lui. Că viaţa unui copil nu poate fi plătită. Că m-am chinuit de l-am crescut”, a afirmat Minerva Suci, bunica fetiţei. Deocamdată, pe numele şoferului s-a întocmit dosar penal, acesta fiind cercetat pentru ucidere din culpă.

 

„Nu s-a văzut nici urmă de frânare. Nimic. A luat-o din plin. La viteza aceea, a omorât-o pe loc”, Minerva Suci, bunica victimei

duminică, 26 aprilie 2009

inserv-iabili în criză

Macarale, macarale, râd în soare, argintii... Aşa suna cântecul. Dar nu e râsul lor. Cei de la Inserv, care prestează de zor cu enşpe macarale care mai decare să ridice mallul Gold Plaza, din Baia Mare, au probleme serioase. Muncitorii lucrează mai mult din pasiune, cam ca şi fotbaliştii de la FC Baia Mare. Cică sunt plătiţi cât să nu moară de foame. Începute în toamnă, problemele s-au acutizat pentru Inserv. Să vedem cât mai rezistă muncitorii (care sunt pe macareale inclusiv duminca) fără a fi plătiţi după lucrul prestat. 
Nu e singurul caz de firme cu ştaif care nu reuşesc să-şi plătească nici măcar angajaţii. Celebra CIMP, vândută la timp de actualul subprefect Alexandru Cosma, îşi lasă salariaţii fără bani. Victor Butean, cel care deţine şi AZUR SA, dovedeşte că şmecheriile învăţate în Bucureşti, pe vremea când gestiona problema gripei aviare, la Ministerul Transporturilor, caz ajuns la DNA, se pot aplica foarte bine şi în teritoriu. Chiar în cursul săptămânii trecute, mai mulţi angajaţi ai CIMP s-au revoltat, nemulţumiţi fiind de faptul că nici măcar de Paşte nu au fost plătiţi. Ce să faci? E greu cu criza asta... Mai ales că unii o folosesc drept scuză. 

marți, 31 martie 2009

A treia gravidă, în Centrul de la Ocna Şugatag

După o săptămână halucinantă pentru reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu un băieţel de numai nouă ani, ars de viu în propria locuinţă, o femeie în vârstă de peste 70 de ani opărită cu apa de la duş, într-un centru de îngrijire, şi o tânără de 15 ani, dintr-un centru de plasament, care acuză că ar fi fost violată de trei băieţi, a venit rândul unui alt şoc. De data aceasta, legat de Centrul de Plasament de la Ocna Şugatag. O minoră de 17 ani a rămas însărcinată.

 

În toamna trecută, presa a relatat despre cazul a două tinere, din acel Centru, care au rămas însărcinate. Acum, a venit rândul unei alte tinere, de numai 17 ani, internată tot la Ocna Şugatag să se pregătească a deveni mamă. Aceasta a intrat în sistemul de protecţia copilului în urmă cu 10 ani şi a fost cunoscută ca o tânără liniştită şi fără probleme. Elevă în clasa a X-a a Colegiului Naţional Nicolae Titulescu, din Baia Mare, ea este cazată la internatul de fete al Grupului Şcolar Tehnic. Vinerea trecută, cazul a ajuns în atenţia autorităţilor, după ce tânăra a lăsat un soi de bilet de adio, care a ajuns la diriginta acesteia. Fata a precizat faptul că este nevoită să părăsească şcoala, din cauza faptului că este gravidă. În cursul aceleiaşi zile, a fost anunţată şefa de Centru Ocna Şugatag, asistentul social al Centrului şi reprezentanţi ai internatului. A urmat apoi sesizarea Direcţiei de Protecţia Copilului, însă fără sesizarea persoanelor responsabile cu soluţionarea unui astfel de caz.

 

Prea tineri pentru a fi părinţi

Ieri dimineaţă, tânăra, prietenul acesteia (viitorul tată), mama fetei, şeful de Centru, Maria Chindriş, şi asistentul social Vasile Pop au fost convocaţi la sediul Direcţiei. S-au purtat cu toţi cei implicaţi, urmând ca tânăra să fie internată în Centrul Maternal. Cei doi viitori părinţi au fost consiliaţi, după ce li s-au luat declaraţii, în vederea găsirii unei soluţii optime. Problema este că niciunul dintre aceştia nu beneficiază de o sursă de venituri. Tatăl, revenit din străinătate, unde a fost la muncă, domiciliază în Baia Sprie. Stă în chirie, alături de alţi doi tineri. A declarat că îşi caută un loc de muncă, pentru a susţine viitoarea familie. „Ne cunoaştem de doi ani, am fost colegi la Centrul de la Ocna. S-a întâmplat, aşa, dintr-o dată. Am avut o relaţie şi… Ea mi-a spus doar la cinci luni că este însărcinată. Am fost plecat la lucru, în Germania, Italia şi am revenit acasă, aflând că vom avea un copil. Acum încerc să mă angajez undeva. Intenţionez să termin şi o facultate, după ce pun pe picioare familia. E greu, pentru că nu ştim cine ne va sprijini. Mama ei nu are nicio posibilitate să ne ajute, ai mei, nici atât, iar noi nu lucrăm. Trebuie să vedem ce spun cei de la Direcţia de Protecţia Copilului, să se ia o decizie”, a afirmat prietenul de 19 ani al fetei, cel cu care ea a rămas însărcinată.

 

Efectul deprofesionalizării serviciilor

Ciudat este faptul că mama fetei, care domiciliază în localitatea Ulmoasa, din Tăuţii Măgherăuş, vizitată adesea de fiica sa, nu a ştiut nimic de sarcina tinerei. Am încercat să obţinem o declaraţie din partea acesteia, însă ea a refuzat orice comentariu asupra acestui subiect. La fel de puţini dornici în a sta de vorbă cu noi au fost şi cei doi angajaţi ai Centrului prezenţi în cursul zilei de ieri la Direcţie. Maria Chindriş, fosta magazioneră ajunsă şef de Centru, şi asistentul social Vasile Pop au afirmat că doar cu acceptul conducerii vor face vreun comentariu. Care conducere… lipsă la inventar. Directorul Nicolae Boitor era plecat din localitate. Aşa că l-a delegat pe Raoul Dromereschi, şef Serviciu Rezidenţial, să dea primele declaraţii oficiale. „Avem de a face cu un complex de factori angrenaţi de-a lungul timpului, care au creat premisele deprofesionalizării serviciilor. Mă refer la lipsa intervenţiei specializate: consiliere psihologică, educaţia legată de sănătate şi de viaţă. Sunt elemente definitorii care conturează o personalitate, însă ele, în sistemul de protecţia copilului, lipsesc de mult timp. Iar efectele nu întârzie să apară. Încercăm să găsim explicaţii pentru faptul că doar acum am aflat despre această sarcină, în luna a şaptea. Nu înţeleg de ce şcoala, reprezentanţii internatului, cei ai Centrului şi, în final, cei ai Direcţiei au aflat atât de târziu de acest caz. Mai mult,  mergea des în familie. Încercăm cea mai potrivită soluţie, probabil, îndreptarea către Centrul Maternal, atâta vreme cât mama nu-şi asumă responsabilitatea reintegrării în familie, în special, din considerente economice. Chiar acum, psihologul Direcţiei îi consiliază pe cei doi tineri, pentru a vedea dacă aceştia realizează responsabilităţile pe care le vor avea în calitate de părinţi şi dacă putem avea premisele unei viitoare familii”, a declarat şeful Serviciului Rezidenţial. Deocamdată, tânăra va rămâne în internatul Grupului Şcolar Tehnic, până în cursul zilei de vineri, urmând apoi a fi internată în Centrul Maternal din Baia Mare.

 

 

„Era o fată cuminte, în banca ei. Dintre cele cinci fete provenite de la Ocna Şugatag, pe care le avem aici, am crezut că va fi singura care va reuşi. Iată că am fost contrazis. Venea la timp în internat, unde stătea aproape permanent şi învăţa. Doar în week-end-uri mai mergea la mama sa”, a afirmat Mihăiţă Liviu Peride, pedagog în cadrul Grupului Şcolar Tehnic din Baia Mare.

joi, 19 martie 2009

Maramureşul, o a doua Craiova

Nu am obiceiul să preiau comentariile, ci, de regulă, le dau un răspuns. De această dată voi face o excepţie. Un tip din Bucureşti, plecat, cel mai probabil din Baia Mare în urmă cu ceva vreme (chiar nu are importanţă cine este şi recunosc că nu suntem vorbiţi), a lăsat un comentariu la postul anterior. Îngrijorător este modul în care e perceput Maramureşul la Bucureşti. Un comment foarte interesant şi pertinent. Îl reproduc în întregime:

am fost pana la baia mare zilele astea, sa imi vad parintii, si ce am vazut in oras e destul de trist! mizerie, delasare, smecherie, cazinouri la tot pasul, nimic constructiv. dar absolut nimic. din bucuresti, baia mare si maramuresul in general, e privita ca o a doua craiova. interlopi. japonezu. artur david. clipuri cu liviu guta si toti recuperatorii, politie corupta, borsa si scandalurile de rigoare. foarte trist. nimic constructiv. ma gandesc unde se va ajunge cu aceasta zona. cat despre grasul ala de petrut, pe care am avut ocazia sa il cunosc, stie toata lumea cum a ajuns ofiter. a fost al patrulea sub linie la concurs, si cu santaj si cu sindicatul a obtinut postul de ofiter. un semianalfabet.

18 martie 2009 20:10

Vreo altă idee?

luni, 16 martie 2009

sex pe sasar

De cum a dat primăvara, tinerele care fac trotuarul pe Bulevardul Independenţei au ieşit la muncă. Şi nu doar trotuarul se află în atenţia lor, ci şi malul Săsarului. Unde prestează la greu. În compania celor care au uitat ce înseamnă demnitatea şi aleg locurile publice pentru o partidă de sex. Vinerea trecută, o maşină a Poliţei a oprit în zonă. Un interogatoriu scurt pentru damele uşoare. Ciudat, purtătorul de cuvânt al instituţiei nu ştia nimic. O vizită neanunţată superiorilor. Ne întrebăm de ce.

marți, 17 februarie 2009

sportlocal.ro

Azi, s-a lansat la Baia Mare sportlocal.ro. Un site de sport care face cinste celor ce mai cred că sportul trebuie promovat. Deşi el funcţionează de o bună perioadă de timp, iată că autorul său, Cristian China - Birta (cine-şi mai aduce aminte de el de când era purtător de cuvânt al prefectului Bechiş?), se lansează în lumea internetului adevărat. O apariţie pe care o salut aşa cum se cuvine. La cât mai multe click-uri şi baftă celor care postează pe site!

duminică, 15 februarie 2009

ţiganii puşi la punct de Dolha

Replica săptămânii trecute trebuie să i-o acord lui Mircea Dolha. În cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii romilor din blocurile sociale de pe străzile Horea şi Luminişului, viceprimarul le-a atras atenţia să nu mai vină cu poveşti cu incendieri în faţa Primăriei, că nu ţine. Şi e firesc aşa. Ne-am săturat să vedem tot soiul de şmecheri bronzaţi ameninţând că se automutilează dacă Primăria nu le dă una sau alta. "Dacă mai vin unii cu ameninţări că îşi dau foc în faţa Primăriei, să ştie că o să folosim extinctoare şi o să dăm cu spumă pe ei. Iar apoi, o să îi spălăm cu apă, să îngheţe", a replicat Dolha. Foarte tare, trebuie să recunosc. Aşa cum de multă vreme nu au fost puşi la punct ţiganii băimăreni. Poate ar fi cazul ca vicele să intre şi în comisia de acordare a locuinţelor la fel de ferm şi să nu mai lase unor profitori gen Gigi Fotonea mână liberă în a împărţi garsonierele sociale.

joi, 29 ianuarie 2009

Băimăreanul care a învins statul român la CEDO

Băimăreanul Vasile Tătar, ecologistul care în ultimii ani s-a luptat cu autorităţile statului pentru un mediu fără poluare, a câştigat la Strasbourg procesul intentat statului român. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că statul nu a respectat dreptul cetăţenilor la un mediu nepoluat. Cazul este unul fără precedent în România, fiind primul proces pierdut la CEDO, în care României i se impută faptul că nu asigură cetăţenilor un mediu nepoluat.

 

Caz fără precedent în istoria proceselor pierdute de România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Vasile Tătar, băimăreanul care se luptă de ani buni cu autorităţile locale pentru interzicerea activităţii societăţilor comerciale poluante din Maramureş, a câştigat la Strasbourg procesul împotriva statului român. Este prima sentinţă care incriminează România pentru nerespectarea drepturilui cetăţenilor la un mediu nepoluat. Alături de fiul său, Vasile Tătar s-a adresat Curţii Europene, în 2001. El s-a plâns că autorităţile romane nu au reglementat eficient procesul tehnologic de extragere a aurului prin folosirea cianurii şi a altor substanţe toxice de catre Transgold SA Baia Mare (fosta Aurul SA Baia Mare). Ca urmare a acestui proces tehnologic, viaţa sa şi a fiului său au fost puse in pericol. El a adus mai multe agrumente în acest sens, cum ar fi faptul că fiul său suferă de afecţiuni astmatice. Afirmaţiile sale au fost susţinute de acte medicale ce dovedeau starea precară de sănătate a locuitorilor din Baia Mare. Problemele reclamate de Tătaru se leagă de gravul accident de la Transgold, din ianuarie 2000, când apa contaminată cu cianuri s-a deversat din iazul de la Bozânta Mare, producand un dezastru ecologic pe cursul râului Tisa. Tătaru a invocat faptul că în urma acestui accident, autorităţile române au stat pasive, fără a întreprinde măsurile care trebuiau luate, pentru impunerea unor condiţii de funcţionare vizavi de societatea respectivă, permiţându-i să folosească acelaşi procedeu de obţinere a aurului. Un alt dezastru ecologic s-ar fi putut produce oricând.

 

Pericolul cianurii

Curtea a apreciat foarte grav faptul că au existat anumite studii care au reflectat gradul de poluare produs în urma activităţii societăţii, însă aceste date nu au fost aduse la cunoştinţa publică. Ori, dreptul cetăţenilor de a participa la dezbateri publice atunci când se pune problema luării unor decizii legate de protecţia mediului este unul garantat de lege. Acest drept a fost încălcat de autorităţile române, care nu a informat băimărenii de pericolul pe care poluarea îl prezintă asupra stării lor de sănătate. În sentinţa dată de Curtea Europeană se specifică faptul că fiul lui Vasile Tătar suferă de astm bronşic, reclamantul pretinzând că boala a fost cauzată de folosirea cianurii în procesul de extragere a aurului, de către societatea în cauză. Deşi nu s-a putut dovedi, din actele depuse, raportul de cauzalitate dintre cele două elemente, doi dintre magistraţii Curţii au apreciat drept pertinentă pretenţia lui Tătar şi i-au dat câştig de cauză. Aceştia au stabilit faptul că dreptul lui Vasile Tătar şi al fiului acestuia, Paul Tătar, a fost încălcat. Cheltuielile de judecată s-au stabilit în cuantum de 6.200 euro. Care vor fi efectele pe termen lung ale acestei sentinţe, rămâne de văzut. Cert este că hotărârea respectivă este una fără precedent, de care autorităţile statului vor trebui să ţină cont atunci când vine vorba de respectarea normelor de poluare. Vasile Tătar afirmă că hotărârea va duce la închiderea societăţilor care folosesc cianura în procesul de obţinere a aurului.

 

Adio cianură!

"Statul român a fost condamnat la CEDO pentru că nu a asigurat cetăţenilor săi un mediu sănătos. Este foarte grav ce se întâmplă. Cu siguranţă, o astfel de sentinţă va duce la închiderea Romaltin şi Gold Corporation. O copie a documentului va ajunge la premierul României, preşedintele statului, Ministrul Mediului, Ministrul Economiei, Parchetul General. Ceea ce s-a întâmplat aici în perioada anilor 2000 nu poate fi catalogat decât neglijenţă, indolenţă din partea autorităţilor centrale şi locale. Vorbim aici de Agenţia de Protecţia Mediului, Prefectură, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, SRI. Cu toţii au zis că nu e adevărat ceea ce se întâmplă în Baia Mare. Dar există studii care relevă faptul că în Baia Mare numărul bolnavilor de cancer, cardiacilor, celor cu afecţiuni pulmonare şi copiilor născuţi cu deficienţe (fără cauze care pot fi explicate) este de trei ori mai mare decât ar fi normal. Am fost trădaţi de interesele meschine ale reprezentanţilor acestor autorităţi. În România am trecut foarte repede prin toate instanţele de judecată, iar dosarul a fost respins. Astfel că, în 2000, m-am adresat Curţii Europene, iar în 2001, dosarul a fost înregistrat. În 2007, mi s-a cerut să mă prezint la Strasbourg, pentru că dosarul meu se judeca. De atunci, aştept sentinţa. Acest caz reprezintă un precedent, iar de acum nu se va mai putea folosi cianura în procesul de obţinere a aurului, pentru că ea afectează starea de sănătate a populaţiei.  Ştirea privind cazul meu a apărut în toată Europa şi se miră cu toţii cum a fost posibil aşa ceva. Este o mare realizare, pentru că societăţile comerciale nu-şi vor mai putea continua activitatea. Le spun adio celor de la Romaltin şi Gold Corporation. Să plece din România, să ne lase!" - Vasile Tătar.

duminică, 28 decembrie 2008

retro II

La sfârşitul iernii trecute am descoperit un caz de o raritate extremă. 18 persoane care locuiesc sub acelaşi acoperiş. Se întâmplă în Baia Mare, pe strada Podinei. Într-o colonie de romi aşezată în spatele Uzinei de Apă, din cartierul Ferneziu. Nu doar situaţia familiei - record este impresionantă. Toţi cei care locuiesc în acele case sunt parcă desprinşi dintr-o altă lume. Aveţi aici articolul întreg, ilustrat.

duminică, 14 decembrie 2008

printre bloguri

În weekend, sătul de parteneriate pentru România, stăteam ca tot bolnavul de net, cu mausul în mână. Duminică, după şase, chiar numai moacele lui Boc şi Geoană pe toate strimingurile, aşa că m-am apucat să văd ce mai postează blogării băimăreni pe net. În afară de cele pe care le vizitez frecvent, am căutat pe unde am putut, să dau de unul mai de buns simţ. Cu câteva excepţii, nu am avut ce citi. Postări jalnice, orice, numai să fie ceva, filmuleţe de pe you tube, impresii din vacanţa din grecia, comentarii la dinamo - steaua (meciul din primăvară), şi multe, foarte multe adrese expirate. Totuşi, am găsit şi două - trei linkuri care se pot accessa din când în când. Două de fotografie: puzzling myself şi robert hitter. Poze foarte faine. Neşte chestii interesante am aflat şi pe blogul când plouă. Deşi nu am înţeles bine când se întâmplă asta. In the eye of the beholder merită vizitat. Un blog cu postări reuşite. Şi unul pe care l-am remarcat în ultimele săptămâni, cu comentarii la diverse evenimente. Un blog de băimăreni, semnat de un moroşan. A început bine. În rest, bloguri din presă şi cele pe care le bat zi de zi.

vineri, 28 noiembrie 2008

sfidarea ca un iz de gunoi

Consilierul local Vasile Lazăr, angajat al firmei Drusal, cea care curăţă gunoaiele oraşului, s-a comportat pe măsură la şedinţa de Consiliu Local. Sfidător, acesta i-a întors spatele colegului său Vasile Vlaşin, în momentul depunerii jurământului.

Momentul solemn al depunerii jurământului lui Vasile Vlaşin, în şedinţa de Consiliu Local de astăzi, a fost desconsiderat de unul dintre colegii lui. Consilierul local Vasile Lazăr şi-a arătat public dispreţul faţă de acceptarea democrat – liberalului de către aleşii celorlalte formaţiuni politice, refuzând să privească adevărul în faţă. Vasile Vlaşin a depus jurământul, conform legii. Aceasta spune că momentul este solemn. Unul care impune un minim de decenţă. Nu a fost şi cazul lui Lazăr. Consilierul jurist al firmei Drusal a considerat că a întoarce spatele către colegul său este un gest firesc. Unul de bun simţ. Care onorează grupul liberal din care face parte. Taman în timpul depunerii jurământului, Vasile Lazăr s-a arătat mai interesat de buzunarul costumului, locul unde îşi ţine telefonul mobil, probabil. Astfel că a întors spatele tuturor. Nu numai lui Vasile Vlaşin, dar chiar şi colegilor săi din PNL. Din câte îmi amintesc, în momentul în care Lazăr a depus jurământul, în luna iunie, nimeni nu i-a întors spatele. Nici măcar partidul, pe listele căruia a candidat, după o activitate mai mult decât ştearsă în timpul mandatului trecut. Acum, Lazăr, care a fugit din sală de fiecare dată când se apropia momentul depunerii jurământului colegului său, a arătat un caracter care duce cu gândul la instituţia pentru care lucrează. Aceasta adună gunoaiele. Dacă s-ar face curăţenie şi pe liste, ar fi şi mai bine. Atitudinea sfidătoare a lui Lazăr nu miroase deloc mai bine decât gunoaiele pe care le adună în fiecare zi. Mai jos, dovada. Parcă văd că o să se scuze în faţa şefilor de partid că a moşmondit ceva anume pe la mobil sau că i-a sunat tocmai atunci. Asta să i-o spună lui Pinochio. Doar urmărind zâmbetul cu care s-a întors spre sală, ne putem da seama că a fost clar "on purpose". Iar tanti Negruţ a zâmbit şi ea. Nu ştiu dacă l-a susţinut sau a remarcat că l-am surprins pe Lazăr. Probabil, acesta se baza pe faptul că toţi cameramanii erau ocupaţi cu surprinderea momentului depunerii jurământului. Eu l-am prins cu telefonul mobil.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Film cu păruieli, în regia băieţilor răi

Răfuielile a două grupări rivale băimărene s-au lăsat cu un nou conflict. Duminică dimineaţă, trei tineri au intrat într-un cazino băimărean, provocând un incident, în urma căruia au fost scoşi în stradă. Aici au fost luaţi la păruială de un alt grup de tineri. Ceea ce s-a întâmplat, vine să confirme disputele existente între cele două grupări rivale. Cel bănuit că a regizat din umbră conflictul de la cazino este Bogdan Pătruşel.
Duminică dimineaţă, o nouă reglare de conturi în lumea interlopă băimăreană. Cazino Million, aflat pe bulevardul Republicii din Baia Mare, a fost scena unei păruieli ca în filme între câţiva dintre bătăuşii oraşului şi personalul de ordine al cazinoului. În jurul orei 5, când jocurile mecanice sunt oprite şi verificate, pentru a fi puse în funcţiune ulterior, doi tineri bine făcuţi, Răzvan (28 ani) şi Robert (27 ani), aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, au intrat în incinta sălii de jocuri. Răzvan a dat tonul la cântec, adresând apelative obscene lui Eugen, cel care coordona echipa de bodyguarzi ai localului. Unul dintre cei care se afla în cazino a primit un apel pe telefonul mobil şi a deschis. Sesizând că respectivul vorbeşte la telefon, Răzvan l-a înjurat şi pe el, întrebându-l de ce sună la Poliţie. Şi-a dat geaca jos şi s-a îndreptat spre tânărul cu telefonul mobil, cu intenţia vădită de a-l lovi. Imediat, bodyguarzii aflaţi în incintă au intervenit, imobilizându-l pe agresor. Trezit din beţie, Robert a reacţionat prompt. Cu sticla pe care o avea în mână a aruncat după Răzvan, lovindu-l la cap. În final, sticla de băutură s-a oprit într-o oglindă, care s-a făcut cioburi. Nu a durat mult şi Robert a avut aceeaşi soartă ca şi Răzvan, fiind imobilizat de personalul de ordine. În afara cazinoului se afla un grup format din alte câteva persoane, amici cu cei doi agresori. Unul dintre cei de afară a dat să intre, moment în care a sesizat altercaţia din interior. Cu toate că era un apropiat al unora dintre bodyguarzi, a sărit în ajutorul lui Robert şi Răzvan. Fără succes, însă, cei trei fiind ejectaţi din local în câteva minute.
Din bar, la spital
Ajunşi în stradă, tinerii au avut parte de o a doua rundă. Sosiţi parcă de nicăieri, câţiva vlăjgani i-au luat la bătaie pe cei din grupul lui Răzvan. Obosiţi şi cu o alcoolemie ridicată, aceştia nu au putut opune rezistenţă, fiind bătuţi măr. Cine au fost cei sosiţi la faţa locului este greu de precizat, sursele noastre ne-au indicat faptul că ar putea fi câţiva dintre cei care mişună în fiecare zi în faţa Magazinului Maramureş, la schimbat valută şi comerţ cu diverse produse. Cei bătuţi au ajuns la spital, unde li s-au acordat primele îngrijiri medicale. Fără a-şi fi revenit complet din beţie, Răzvan s-a arătat recalcitrant, având un comportament agresiv inclusiv asupra personalului medical. Acesta a fost nevoit să-i administreze mai multe sedative, pentru a-l linişti. S-a spus ulterior că el s-a aflat în comă. Singura „comă” a fost aceea cauzată de medicamente. Episodul acestui incident a venit pe fondul unui conflict mai vechi existent între anumite grupări rivale din Baia Mare. El nu este unul întâmplător şi, cel mai probabil, seria bătăilor publice de acest gen va continua. Pentru a înţelege ce s-a întâmplat, trebuie să derulăm puţin evenimentele în timp. Astfel, vom vedea care este implicarea lui Bogdan Pătruşel în acest caz. În continuare, vom folosi numele de „scenă” al personajelor care urmează, aşa cum sunt ele cunoscute în lumea în care se mişcă.

Săbii şi pistoale

Conflictul dintre Pătru şi Japo datează din vara acestui an. Mai precis, din luna iunie, când Pătru şi-a sărbătorit ziua de naştere la Restaurantul Crenguţa, din Baia Mare. La acea chermeză toată lumea s-a simţit bine, mai puţin Răzvan. Fără un motiv concret, acesta i-a adresat câteva cuvinte de duh băiatului lui Japo, cunoscut ca „Japo mic”, pe numele său adevărat, Adrian Pop. Japo mic i-a răspuns cu o scrumieră în buză. Între cei doi a intervenit Japo mare, care i-a temperat. Pe băiat l-a trimis acasă, iar pe Răzvan a încercat să-l liniştească. A doua zi, însă, Japo s-a trezit cu geamurile maşinii sale făcute zob. Autorul, Răzvan, încercase să se răzbune pentru incidentul din seara precedentă. A urmat episodul Lumiere, cu bătaia din Centrul Vechi, în urma căruia Pătru, un apropiat al lui Răzvan, a fost implicat într-o bătaie cu Japo mic, ultimul tăindu-l la antebraţe. Japo mic a ajuns după gratii, iar Pătru, la spital. Însă şi-a revenit repede şi după câteva zile l-a atacat pe Japo mare cu un cuţit, acesta fiind tăiat la gât, dar scăpând cu viaţă. A venit şi episodul incidentului de la vulcanizare. Pătru iar s-a trezit cu tăieturi, de data aceasta din partea lui David boxerul şi a lui Teo, care au aruncat după Pătru cu săbii, după ce acesta i-a ameninţat cu un pistol. Ultimii doi au fost şi ei arestaţi preventiv, iar ulterior, eliberaţi.

Omul din umbră

După toate aceste incidente, din care Pătru nu a ieşit bine deloc, antebraţele acestuia fiind grav afectate, el încearcă să-i ţină în şah pe oamenii lui Japo. Apropiaţii săi controlează un cazino aflat în centrul oraşului, în timp ce ceilalţi au în grijă de cel la care a avut loc ultima răfuială. În noaptea de duminică, Pătru şi Răzvan au băut cot la cot în mai multe localuri băimărene, înainte ca Răzvan să îl sune pe Eugen, cel care asigura paza la Cazino Million. Astfel, Pătru a încercat un nou atac asupra oamenilor lui Japo, prin intermediul lui Răzvan. Ciudat este faptul că Pătru are vreme de plimbat prin cluburi de noapte, însă nu reuşeşte să ajungă la procesul pe care îl are cu Japo mic. Ieri dimineaţă, avocatul său a argumentat lipsa sa, prin aceea că este plecat la Bucureşti, în vederea unei intervenţii chirurgicale. Tot ce e posibil, însă cu doar două zile înainte nu avea nicio problemă prin barurile băimărene. Şi mai ciudată este treaba legată de invaliditatea sa, una de 80%. Practic, el de abia îşi mai mişcă mâinile. Numai că prin târg umblă vorba că, recent, el a fost sancţionat contravenţional pentru depăşirea limitei legale de viteză, în Bucureşti. Având în vedere situaţia tensionată creată între cele două grupări, este foarte probabil să mai asistăm la incidente de genul celui de duminică dimineaţă. Cu siguranţă mai sunt poliţe de plătit, iar unii vor ţine să îşi facă singuri dreptate.

Cauţiune de 500 milioane lei

În ceea ce priveşte procesul lui Japo mic (porecla sa apărând alături de numele real, pe lista dosarelor de şedinţă, afişată la intrarea în sala de judecată), ieri a avut loc a doua înfăţişare. Avocatul acestuia a solicitat instanţei eliberarea sa pe cauţiune, una care se ridică la 500 milioane lei vechi. Cererea se va judeca de urgenţă, în cursul zilei de joi. Până acum au fost audiaţi inculpatul şi doi martori. Următorul termen al procesului a fost stabilit pe data de 23 decembrie.

luni, 24 noiembrie 2008

poza săptămânii (XXX)

Iată că reprezentanţa Puma a reuşit să se instaleze şi în Baia Mare. Un loc mai potrivit nici că putea găsi. Tocmai într-o zonă unde aşa ceva se impunea: în spatele şcolii 12. Seamănă mai mult a mahala, dar ce mai contează (şi o să se supere Geta pe mine, iarăşi), bine că se simte omul fericit acum că şi-a deschis reprezentanţa la el acasă. Oricum, obiectivul e protejat: Ukro Security vegheaaaazăăăăă...

duminică, 16 noiembrie 2008

Executarea Rodipet lasă o familie pe drumuri

Societatea Rodipet a fost executată silit, în urma acumulării unei datorii de peste 17 miliarde lei vechi, la bugetul statului. În Baia Mare, firma a pierdul, prin vânzare la licitaţie, trei apartamente. Unul dintre acestea era locuit de o familie, care stătea în acel spaţiu fără contract, în baza unei înţelegeri cu conducerea punctului de lucru băimărean. Acum, cei doi soţi şi un copil minor, cu diabet, sunt scoşi în stradă, fără a-şi putea recupera măcar investiţiile de câteva mii de euro făcute.

În primăvara acestui an, SC Rodipet, firmă care are ca obiect de activitate distribuirea presei scrise, prin cele 1.400 de chioşcuri din întreaga ţară, a intrat în atenţia Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, din cadrul Ministerului Finanţelor. Datoriile faţă de bugetul statului ajunseseră la peste 17 miliarde lei vechi. În Maramureş, punctul de lucru a acumulat datorii de 670 milioane lei, rezultate din neplata la timp a impozitelor pe salarii. Astfel, oficialii Ministerului au hotărât deschiderea procedurii de executare silită, prin scoaterea la vânzare a unor bunuri aparţinând SC Rodipet. În baza unor titluri executorii, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Maramureş a trecut la identificarea bunurilor imobile. Principalele bunuri care figurau în patrimoniul societăţii au fost două apartamente cu trei camere şi o garsonieră, aflate în două blocuri situate pe strada Gării, din Baia Mare. Pe lângă acestea, Rodipet mai deţine în Baia Mare cinci chioşcuri din aluminiu şi altele trei, amplasate în staţii de autobuz. În 15 octombrie, Serviciul de Executare Silită din cadrul Administraţiei Finanţelor a organizat o licitaţie pentru vânzarea celor două apartamente cu trei camere şi a garsonierei. Preţurile stabilite în urma evaluării au fost de 660 şi 680 milioane lei vechi, pentru apartamente, respectiv, 250 milioane lei, pentru garsonieră.

Licitaţie de licitaţie

Licitaţia a fost marcată de câteva aspecte ciudate. În primul rând, printre participanţii persoane fizice, s-a înscris şi o firmă: SC IFV Consulting. Aceasta a prezentat un ordin de plată on line, pentru garanţia de participare, însă actul a fost refuzat, el fiind lipsit de elementele necesare unui astfel de înscris. Reprezentanţii Administraţiei Finanţelor fuseseră puşi în gardă vizavi de faptul că SC Rodipet încerca, la nivel naţional, recuperarea imobilelor scoase la vânzare, prin participarea la licitaţii, prin intermediul unor firme „căpuşă”. Sesizând că actul nu cuprinde elementele necesare unui înscris de acest gen, ordinul de plată a fost respins ca necorespunzător. Pe de altă parte, la licitaţie a participat şi un anume Petru Iuga. Întâmplător sau nu, acesta este soţul unei angajate a Administraţiei Finanţelor pentru Contribuabili Mijlocii, instituţia care a organizat licitaţia. Interesant este faptul că el este cel care a câştigat disputa pentru garsonieră, oferind preţul cel mai bun. Unul de patru ori mai mare decât cel de pornire. De asemenea, reprezentanţii Administraţiei Finanţelor au fost surprinşi de numărul ridicat de participanţi la licitaţie şi de sumele mari vehiculate. Practic, preţurile de pornire au fost depăşite, în final, de câteva ori. „Garsoniera a avut cea mai mare căutare. Au fost nouă licitanţi. S-a pornit de la peţul cel mai mare oferit iniţial, respectiv 370 milioane lei. Şi s-a adjudecat la puţin peste un miliard lei. Până acum nu am mai avut o astfel de licitaţie. Au fost peste 38 de praguri de licitaţie”, a declarat Eugen Vasilescu, şeful Serviciului de Executare Silită, din cadrul Administraţiei Finanţelor.

Lăsaţi pe drumuri

Care a fost motivul pentru care a existat un interes atât de mare vizavi de imobilele Rodipet este greu de precizat. Cert este că încasările totale rezultate în urma licitaţiilor au depăşit de câteva ori datoria societăţii faţă de stat. Vânzarea garsonierei a adus cu sine şi un caz social. În ultimii ani, aceasta a fost locuită de o familie care are un copil cu diabet. Soţia este angajată a firmei Rodipet, ca vânzătoare într-unul din chioşcurile de ziare. Conducerea punctului de lucru a fost de acord cu oferirea garsonierei către familiei Codreanu, însă fără un contract în acest sens. Soţii Codreanu au făcut investiţii în garsoniera respectivă, în valoare de aproape 3 mii de euro. Acum, aceştia se văd scoşi în stradă. Ei afirmă că niciodată şeful punctului de lucru, Livia Sabău, nu le-a pus în vedere problemele financiare cu care se confruntă societatea, astfel că au aflat de vânzarea garsonierei citind afişul lipit pe uşă, cu câteva zile înaintea licitaţiei. „Noi ne-am mutat în garsonieră, cu acordul doamnei Sabău. Toate investiţiile făcute de noi, acolo, microcentrală, parchet, instalaţie electrică şi altele, au fost făcute cu acordul dânsei. Până acum, niciodată nu ne-a avertizat să nu facem investiţii, că le-am putea piede, pentru că garsoniera va fi scoasă la vânzare. Mai mult, ea ne-a dat de înţeles că, în timp, am putea cumpăra garsoniera. Acum, iată că suntem puşi pe drumuri. Când am văzut afişul lipit pe uşă, am sunat-o pe doamna Sabău, însă ea nu a răspuns la telefonul mobil, fiind plecată din ţară. Din cauza acestui fapt, nu s-a putut face notificarea către Finanţe, pentru a ne putea recupera investiţia”, a declarat Leonida Codreanu, angajata societăţii, care a locuit până acum în garsoniera respectivă.

Culpa conducerii

Singura şansă pentru evitarea evacuării familiei Codreanu ar fi fost nerespectarea unei cerinţe vizavi de procedura vânzării la licitaţie. Legea precizează că într-un interval de cinci zile de la adjudecare, câştigătorul trebuie să depună o sumă de bani (jumătate din preţul câştigător), în contul Administraţiei Finanţelor. Ceea ce s-a întâmplat lunea aceasta, în exact ultima zi lucrătoare dintre cele cinci. Iniţial, Petru Iuga, cel care a oferit un miliard lei vechi pentru garsonieră, a dorit să renunţe la achiziţia imobilului, însă aceasta ar fi însemnat pierderea garanţiei de participare, de 25 milioane lei, precum şi plata unei diferenţe dintre acest preţ şi o vânzare ulterioară la un preţ mai mic. Într-un final, soţul angajatei de la Finanţe a achitat o jumătate de miliard şi lucrurile au fost clare. Garsoniera s-a vândut, iar familia Codreanu se află pe drumuri. Fără a-şi putea recupera măcar investiţiile de 3 mii de euro. Am luat legătura cu Ileana Iuga, angajata Administraţiei Finanţelor, al cărei soţ a câştigat licitaţia. Aceasta a refuzat orice comentariu. În schimb, am avut parte de o replică a şefului punctului de lucru Rodipet, Livia Sabău. Ea s-a arătat indignată de atitudinea soţilor Codreanu şi spune că nu înţelege nemulţumirea acestora. „Nu văd de ce face vânzătoarea atâta caz, din moment ce a stat acolo multă vreme fără a plăti chirie. Eu i-am spus în repetate rânduri să nu investească, pentru că nu se ştie ce se va întâmpla cu imobilul”, a afirmat Sabău. Pentru cele întâmplate, Sabău va trebui să dea socoteală şefilor de la Bucureşti. În primul rând a oferit în chirie acel spaţiu unei familii, fără a se încheia formele legale. Iar în al doilea rând, nu a mişcat un deget pentru recuperarea investiţiei, ea fiind cea care trebuia să anunţe Administraţia Financiară.

Datoria Rodipet

„La licitaţie a participat şi soţul unei angajate. Nu e niciun secret. A oferit cel mai mare preţ. Acum vrea să se retragă, fiind nemulţumit de ceea ce a cumpărat. Dar înainte de a merge la licitaţie, trebuie să te interesezi de bunul respectiv. Acolo, am înţeles, a stat o familie, cu acordul celor de la Rodipet. Cei doi soţi au fost pe aici şi ne-au spus că nu au ştiut de vânzare şi că vor ajunge pe drumuri. Eu le înţeleg supărarea, dar era datoria celor de la Rodipet să-i informeze. Am înţeles că au stat acolo fără contract, în baza unei înţelegeri cu societatea. Au făcut şi nişte investiţii, pe care acum le revendică. Însă acest lucru trebuia făcut înainte de licitaţie. Iar aceşti bani, undeva la 3 mii de euro, puteau fi recuperaţi. Numai că noi nu am fost înştiinţaţi”, a precizat Vasile Iluţ, şef adjunct Administraţia Finanţelor Publice, pentru Contribuabilii Mijlocii.

vineri, 7 noiembrie 2008

roşiianu şi florescu ameninţaţi în parcarea Eurohotel

Ziariştii Romeo Roşiianu şi Claudiu Florescu, ambii prezenţi în grila postului de televiziune AXA cu emisiuni în fiecare sambătă, respectiv, duminică dimineaţă, au fost ameninţaţi de nişte indivizi necunoscuţi, în timp ce se ieşeau din parcarea Eurohotel. Dând să urce în maşina lui Florescu, Roşiianu a fost înşfăcat de gulerul hainei de o matahală de două ori mai mare decât el. Aceasta i-a pus în vedere să termine cu anchetele sale jurnalistice, altfel, s-ar putea trezi cu scăfârlia pe post de jucărie, pe undeva prin Europa. Florescu a fost mai norocos. El a apucat să se urce în maşină, moment în care a remarcat o mână plină de ghiuluri pe volanul maşinii sale. A fost la rândul său înjurat şi ameninţat. Indivizii au plecat cu o maşină Volkswagen de culoare închisă, cu numere de Franţa (din descrierea lui Claudiu).
Aveţi mai jos ştirea scrisă pentru AXA TV de colegul meu Călin Dragomir:
În cursul zilei de ieri, jurnaliştii Ioan Romeo Roşiianu şi Claudiu Florescu au fost ameninţati de către doi indivizi necunoscuţi, în timp ce se pregăteau să părăsească un restaurant din Baia Mare. Celor doi jurnalişti li s-a pus în vedere să renunţe la articolele incomode la adresa anumitor persoane importante din judeţ. Mai mult, Roşiianu a fost chiar şi bruscat de unul dintre agresori. Jurnalistul Ioan Romeo Roşiianu, redactor şef al săptămânalului "Necenzurat", şi realizator al unei emisiuni TV, se afla împreună cu colegul de breaslă Claudiu Florescu la un restaurant din centrul oraşului. La ieşire, au fost abordaţi de două persoane necunoscute.
Ioan Romeo Roşiianu- jurnalist " Ieri dupamiază, ieşeam împreună cu colegul meu Claudiu Florescu din restaurantul Eurohotel. În parcarea din spate, am dat să ne urcăm în maşina lui Claudiu. Înainte să apuc să mă urc, am fost prins de gulerul hainei, bruscat de un tip cu un metru mai mare ca mine si undeva la 120 - 130 de kg." " Ni s-a spus doar atât: mă, dacă nu terminaţi cu dezvăluirile ce le faceţi voi, o să vă luăm capetele şi o să ne plimbăm cu ele prin Europa. Am fost pur şi simplu şocat."
Roşiianu nu ştie exact motivul pentru care ar fi fost atacat. Crede însă că totul a pornit de la felul cum a tratat anumite subiecte de interes general, în săptămânalul pe care îl conduce.
Ioan Romeo Roşiianu - jurnalist " Am demonstrat că la finanţe e putred măru cam de mult, în ultima perioadă ne-am ocupat de paralelismul între poliţie şi grupările mafiote din Maramureş. Care dezvăluiri să le opresc? Nu ştiu."
Din fericire, Claudiu Florescu a scăpat fără agresiuni fizice, el reuşind să între în maşină.
Claudiu Florescu- jurnalist " Io la un moment dat am crezut că sunt nişte "binevoitori" cu care ne mai lovim noi, dar erau destul de fioroşi şi de insistenţi în afirmaţiile lor, ba chiar mai mult, au început să tragă de uşi." " Io nu am fost bruscat pt că eu apucasem deja să intru în maşină, pe el l-am văzut cum l-au prins de umăr sau de undeva din zona umărului."
Ioan Romeo Roşiianu nu a făcut nici o sesizare către Poliţia Judeţeană. În schimb a trimis ministrului Cristian David o scrisoare deschisă în care cere protecţie din partea oamenilor legii, atât pentru persoana sa, cât şi pentru colegii de la "Necenzurat".
Aţi făcut o declaraţie în acest sens? Ioan Romeo Roşiianu- jurnalist "La Inspectoratul de Poliţie Maramureş nu, pentru că nu am încredere în actuala conducere."

luni, 3 noiembrie 2008

Hotârârea de preluare a sediului REMIN, atacată în instanţă

În cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Municipal, aleşii băimăreni au hotărât preluarea cu titlu gratuit a sediului Companiei REMIN. La sfârşitul săptămânii trecute, consilierul local Ştefan Pop a atacat respectiva hotărâre în instanţă, pe motiv că ea a fost adoptată fără întrunirea cvorumului.

Vinerea trecută, Ştefan Pop, consilier local PD-L a depus o acţiune în instanţă, prin care cere anularea în contencios administrativ a unei hotărâri de Consiliu Local. Este vorba despre un act adoptat cu ocazia şedinţei extraordinare din data de 10 octombrie. Hotărârea priveşte trecerea cu titlu gratuit a clădirii sediului administrativ aparţinând Companiei REMIN Baia Mare, în domeniul public al Municipalităţi. Starea de fapt, în momentul votării hotărârii, a fost foarte ciudată. Consilierul local Vasile Vlaşin s-a trezit ejectat din sală de colegi, pe motiv că depunerea jurământului la una dintre şedinţele din luna septembrie nu s-a făcut conform legii. Astfel, numărul consilierilor municipali a fost mai mic cu unu. În total, 22. Înainte de a se vota hotărârea privind sediul REMIN, în sală nu erau destui consilieri pentru a fi întrunit cvorumul cerut de lege, de două treimi din numărul total de consilieri. Fiind o hotărâre ce viza patrimoniul, era nevoie de acest cvorum. Au fost sunaţi unii şi alţii pentru a veni la şedinţă, altfel, hotărârea nu putea fi adoptată. Aşa e firesc să se întâmple, să fie chemaţi aleşii locali de acasă, de la iarbă verde sau de unde s-or mai găsi, pentru a veni să voteze. Parcă mai ieri îi vedeam în campania pentru alegerile locale, promiţându-ne câte în lună şi-n stele. Acum nici la şedinţe nu mai participă. Până la urmă, s-au adunat cât pentru o echipă de rugby. Şi au votat toţi cei 15 consilieri, în favoarea proiectului de hotărâre, pentru preluarea clădirii REMIN şi transformarea sa în sediu al Primăriei Baia Mare şi Consiliului Local.

Ori Vlaşin, ori hotărârea

S-a pus problema dacă numărul de consilieri a fost suficient şi dacă a existat cvorum. Vasile Vlaşin este consilier local, al cărui mandat a fost recunoscut de instanţă. Însă, colegii nu îi permit depunerea jurământului şi intrarea acestuia în atribuţii. În cazul în care sunt doar 22 de consilieri cu drept de vot, atunci cvorumul este de 15. Dacă sunt 23 de consilieri, atunci hotărârile ce privesc patrimoniul se adoptă cu minim 16. Dumitru Matei, consilier local PSD, a sintetizat foarte bine situaţia, într-un interviu acordat zilele trecute. „Dacă e valabil jurământul, atunci hotărârea (privind sediul REMIN, n.red.) este nulă. Dacă nu e valabil jurământul, atunci hotărârea e valabilă”, a spus Matei. Practic, totul pleacă de la poziţia în Consiliu a lui Vasile Vlaşin şi de la faptul că aleşii locali nu îi recunosc jurământul depus. Este impardonabil din partea celor pe care i-am ales să pună mai presus de interesele legate de comunitate, pe acelea personale. După discuţiile purtate pe această temă, reprezentanţii PD-L din Consiliu s-au decis să atace hotărârea în instanţă. Era cazul să ia şi colegii lui Vlaşin atitudine în faţa sfidării de care dau dovadă ceilalţi consilieri. Ciudat este faptul că nu grupul de consilieri a introdus acţiunea, ci numai Ştefan Pop. Înregistrat vineri, dosarul a primit un prim termen pe data de 26 noiembrie.

Suspect de “pro – Anghel”

Preşedintele CJ Mircea Man are şi explicaţia pentru faptul că doar Ştefan Pop a semnat acţiunea. "Pop a fost suspectat că e pro - Anghel. În acest fel, dovedeşte că nu are nimic cu el. De atâţia ani, în Consiliul Local nu există o voce care să se opună PNL-ului. Vezi că ai de a face cu un partid mare şi tu nu ai niciun punct de vedere. Lucrurile nu sunt în ordine. Iar acţiunea trebuia introdusă de un consilier şi nu de tot grupul PD-L din Consiliul Local. La fel cum doi primari PD-L au atacat o hotărâre de Consiliu Judeţean", a afirmat Man. În replică, Ştefan Pop s-a declarat surprins de declaraţia preşedintelui CJ. "Este o afirmaţie foarte gravă. O să am o discuţie cu el şi o să îi cer o explicaţie. Eu cred că vocea mea s-a auzit până acum în Consiliu. Cât despre acţiune, am sprijinul colegilor, pe care i-am informat despre faptul că o voi introduce", a spus consilierul Pop. Cei doi afirmă că, în prealabil, grupul PD-L s-a înţeles în privinţa acţiunii în instanţă. Întrebată care a fost motivul pentru care acţiunea are un singur petent, Mariana Pop, consilier local, liderul grupului PD-L, a refuzat să facă vreun comentariu, argumentând că nu are cunoştinţă de faptul că hotărârea a fost atacată.

Sediul Companiei Remin se află de mai multă vreme în vizorul Municipalităţii. Încă din anul 2006, conducerea Primăriei a încercat obţinerea clădirii, la preţul de 870 mii dolari. Fără succes, însă, licitaţia organizată în acest sens nu s-a mai ţinut. Interesele mari legate de imobilul respectiv ducând la anularea licitaţiei. În prima parte a acestui an, subiectul a revenit în actualitate. Consilierii municipali au adoptat o hotărâre prin care au aprobat trecerea imobilului respectiv, cu plată, din patrimoniul REMIN, în domeniul public al oraşului. În luna octombrie, reprezentanţii Municipalităţii s-au răzgândit şi au propus trecerea imobilului, cu titlu gratuit, având în vedere datoriile Companiei către Primărie. Dialog în trei: Fănică, Mitică şi Ekka. Fragmente: "Deci, mă, Mitică, fii atent! Ce tare am fost! Ekka, lasă aparatul! Le-am băgat-o cu mantă, vineri, de dimineaţă. Mă vede Radu la Tribunal şi zice că am venit iar cu un dosar pentru stabilirea paternităţii. Bine, mă, şi tu, l-am lăsat să zică ce vrea. Am depus acţiunea şi gata! N-am mai apucat să-i spun şi lui Mareana în ce ne-am băgat, dar tu ştii că e pe dinafară cu astea şi nu ştie ea cu meciurile. Hai să pariem cine o să apere Consiliul. Avem o droaie de avocaţi. Tu ce zici? Sanda?"

luni, 6 octombrie 2008

strada energiilor negative

Perioada asfaltărilor în Baia Mare, directorul Vasile Barbul nu mai face faţă sesizărilor şi îi trimite pe oameni la plimbare, replicându-le că îl umplu de energie negativă. Mai mulţi locuitori ai unei străduţe din Municipiu reclamă lucrările superficiale de asfaltare a drumului şi modul în care sunt cheltuiţi banii publici. În schimb, directorul Barbul îi contrazice, spunând că totul este în regulă. La faţa locului am constatat că oamenii au dreptate.

Parcă mai mult ca oricând, străzile oraşului se află în lucru. Unele dintre acestea îi dau bătăi de cap lui Vasile Barbul, directorul de Servicii al Primăriei. Când aude de problema drumurilor, omul simte că se încarcă de energie negativă. Asta ca şi cum ar fi treaba altcuiva să gestioneze haosul creat în oraş. Recent, mai mulţi locuitori ai Municipiului s-au arătat indignaţi de modul în care s-a asfaltat strada pe care locuiesc. Veşnicele reclamaţii: că asfaltul e prea subţire, că s-au astupat gurile de canal, că se lucrează numai să fie făcut, că asfaltul se toarnă direct pe pământ (iar dacă e şi umed, cu atât mai bine), că se pune asfalt unde nu trebuie şi invers, că muncitorii ciupesc din material pentru a-l vinde şi câte şi mai câte. Este vorba despre strada Oaşului, aflată pe Dealul Crucii. O străduţă cuprinsă de ani buni în planul de reabilitare. Iată că a venit şi rândul asfaltării ei. Numai că lucrările lasă de dorit, iar oamenii sunt nemulţumiţi. Dacă tot se cheltuiesc bani publici, măcar să fie cu folos maxim.

Au astupat canalele şi rigolele

Prima problemă care i-a deranjat pe locuitorii acelei străduţe a fost faptul că asfaltul nu s-a turnat pe toată lăţimea drumului, din gard – în gard, ci doar pe o porţiune lată de 4 m. Cică nu s-a putut, utilajul folosit nepermiţând turnarea covorului asfaltic până lângă gard. Totuşi, pe străduţa alăturată, unde care casă şi Gheorghe Achim, fostul subprefect (o coincidenţă, evident), asfaltul s-a turnat pe toată lăţimea drumului. Dincoace nu s-a putut. Aici, în schimb, s-a turnat peste capacele de canal sau rigole. Că doar material era destul. Când cineva a semnalat muncitorilor faptul că asfaltul s-a pus peste un capac de canal, aceştia au găsit şi soluţia salvatoare. „Au zis că vin cu detectorul de metale, să vadă unde e capacul, că nu au încredere în ce le spun”, a afirmat unul dintre cei care locuiesc în zona respectivă. Iar când au reuşit să realizeze că drumul are şi guri de canal, au înlocuit vechile capace cu altele noi, care nu au găuri de scurgere. În schimb, au pus un capac cu orificii la… un cămin cu instalaţii de apă, realizat recent. „Au ridicat vechile capace de canal, care au avut găuri, şi au pus din cele noi, fără găuri. Iar apa curge pe stradă. Aici s-a montat un cămin, pentru apa potabilă. Toată apa pluvială se scurge în cămin, pentru că are un capac prevăzut cu găuri. Şi nu ştiu de ce. În primul rând, se acumulează apa şi nu se va putea intra acolo la nevoie, iar apoi, apa va îngheţa la iarnă şi se va distruge tot. Le-am spus celor de la Primărie, dar mi-au zis că nu-i interesează, că nu e problema lor. Le-am spus să asfalteze din gard în gard. De ce? Pentru că între gard şi asfalt a rămas o adâncitură, rămasă necompletată. Apa se infiltrează aici şi intră sub covorul asfaltic. Şi îngheaţă”, ne-a spus N. Zoicaş. Şi ce dacă intră apa şi îngheaţă? Mai lucrăm odată, că aşa ne stă în fire. Şi n-ar fi nici prima dată când facem asta.

Asfalt pe pământ

Iar lucrurile nu s-au oprit aici. „Până la mijlocul străzii, covorul asfaltic s-a pus pe o fundaţie solidă. De aici, în jos, asfaltul s-a aşezat direct pe ceea ce a fost. Nu s-a degresat puţin, nu s-a amorsat. Plus că stratul e foarte subţire şi se va duce în doi – trei ani. În câteva ierni, se va distruge. I-am cerut maistrului să pună până la gard. Ne-a spus că el nu are contract. Numai cât merge maşina. Ne-am adresat domnului Barbul. Iar acesta a trimis pe cineva, care se ocupă cu recepţia lucrării. I-am arătat doamnei respective apa care băltea lângă gard. Ne-a spus că nu e nicio problemă. Ce problemă să fie? Că nu se poate asfalta din gard în gard, pentru că nu permite maşina. Dar se putea face manual, cu rola cilindrică. După intervenţia noastră la Primărie, s-a pus piatră concasată pe margine. Am întrebat dacă nu vor pune până în capăt. Răspuns: să vedem ce-or zice domnii de la Primărie”, ne-a relatat acelaşi Zoicaş, dezamăgit de modul în care se cheltuiesc banii publici.

Lucrări… provizorii

Practic, din toată povestea, se poate desprinde un singur aspect pozitiv. După ani buni de nepăsare, autorităţile au reuşit să facă ceva şi pentru străduţele de pe Dealul Crucii. Respectiv, să arunce nişte asfalt pe unde au apucat. Să fie făcut şi gata. În rest, nu a mai contat modul de lucru, pregătirea fundaţiei, aranjarea rigolelor, rezolvarea problemei canalelor şi multe altele. Iar când toate acestea au ajuns la urechea lui Vasile Barbul, directorul de Servicii al Primăriei s-a dat lovit de… energie negativă. Oricum pentru el, toate sunt bune şi frumoase. „Nu este nicio problemă din punctul meu de vedere. S-a înlocuit reţeaua de apă prin proiectul ISPA. Datorită faptului că lucrările de la canalizare nu sunt finalizate, s-au făcut lucrări, să le spunem aşa, provizorii, urmând ca după înlocuirea sistemului de canalizare, să terminăm şi partea de asfalt. Nu are rost turnat stratul de uzură acum, pentru a veni peste un an şi jumătate, să-l spargem. Strada Oaşului este mai lată, iar drumul rămâne la 4,5 m, urmând ca partea de la drum la case să fie acostamentul. Acum, partea aceasta este folosită şi pe post de dren. S-a realizat accesul la porţi, astfel că totul este în regulă. Nu este adevărat (că s-a turnat asfalt peste o rigolă, n. red.). Nu am cunoştinţă despre aşa ceva. Au fost trei cetăţeni, . În final, o doamnă mi-a spus că a venit la mine, să se descarce. I-am spus că dacă vin la mine zece persoane care vor să se descarce de energia negativă, atunci, ce fac? Merg la nebuni, nu”, s-a întrebat Barbul. Îi recomandăm directorului stresat o cură de vitamine şi crudităţi de sezon. Asta ar ajuta şi la potenţarea vederii. Poate în acest fel va observa şi lucrările îndoielnice cu care este sesizat.

Asfalt pe noroi şi bani peşin

Asta nu e lucrare. E un fel de spălat banii Primăriei. Pe porţiunea superioară, s-a pus piatră concasată dedesubt. Dar de aici în jos, asfaltul s-a turnat pe pământul umed. Nu fundaţie, nu nimic. La normă, să fie. Cât o să ţină acela? Iar în unele locuri, covorul asfaltic are 2 – 3 cm. – un localnic

În primul rând, asfaltul s-a pus peste praf. Cum vine o maşină cu beton, se rupe tot. Când am terminat discuţia cu domnul Barbul, am dorit să-i spun oful pe care îl am. Mi-a zis să-l las în pace, că îl umplu de energie negativă. – Ana Mesaroş